Adriana Bittel (n. 31 mai 1946, București), prozatoare și publicistă română, absolventă a Facultății de Limba și Literatura Română a Universității din București în 1970. În calitatea de publicistă, contribuie cu cronică la revista România Literară, prozatoarea, critica și istorica literară Ioana Pârvulescu numind-o „Cronicarul en titre al ultimei pagini, căreia i-a impus un stil și o directețe”. Gabriel Dimisianu scrie că s-a vorbit cu dreptate „despre duhul cehovian al prozei sale, care unește empatia cu observația lucidă, lirismul cu notația realistă cât se poate de exactă, incisivă”. De altfel, Bittel a fost descrisă drept unul dintre prozatorii de marcă ai generației ’80. În portretul Adrianei Bittel, Gabriel Dimisianu apreciază că „spiritul critic, inteligența și competența literară se întâlnesc cu generozitatea”. În „Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă” (1993), Radu G. Țeposu o include pe Adriana Bittel în categoria scriitorilor analiști, adică a scriitorilor neinteresați de construcții epice de mari dimensiuni.
Este prezentă în antologiile: „Generația 80 în proza scurtă“, alcătuită de Gheorghe Crăciun și Viorel Marineasa ( Editura Paralela 45, 1998 ) și „Romanian Fiction of the 80s and 90s“ ( Editura Paralela 45, 1999 ). Figurează cu texte de proză în antologii publicate în SUA, Austria, Germania, Iugoslavia.
Volume publicate:
"Lucruri într-un pod albastru" ( Editura Cartea Românească, 1980 )
"Somnul după naștere" ( Editura Cartea Românească, 1984 )
"Iulia în iulie" ( Editura Eminescu, 1986 )
"Fototeca ( Ed. Cartea Românească, 1989 )
"Întâlnire la Paris ( Ed. Compania, 2000 ) – Premiul Asociației Scriitorilor din București și Premiul ASPRO
"Cum încărunțește o blondă ( Ed. Compania, 2006 )
Dragostea transformă lumea în poveste.
Adriana Bittel este o demonstrație impecabilă de magie, de forță și de stil rafinat. Practic, fără pauză. Pagină cu pagină, paragraf cu paragraf. Idee cu idee, imagine cu imagine. O strălucitoare narațiune, cu nici măcar o virgulă de prisos, despre înauntru-înafară, o poveste – făcută, desigur, din multe povești – deșirată de cineva care vede imens, dar nu monstruos. Spusă de cineva care scrie magistral…
”Fototeca” doamnei Bittel E un roman despre memorie și privire, despre un tip aparte de memorie & privire. Reformulat: este o carte despre fragilitatea și delicatețea memoriei și a privirii care nu judecă. Iată, spre final: “ning frunzele în întuneric. Foșnesc și crănțane sub pași asurzitor. Parcă doarme ceva primejdios și ți-e teamă de zgomotul casant. Parcă o pisică mare stă la pîndă, gata să ți se repeadă în ceafă. Nu știi unde se termină șoseaua, aleea, cărarea și începe spațiul minat cu rădăcini. Ochii, ochelarii acum inutili. Pelicula sensibilă a filmului sigilat în cutia sa. Expusă doar memoria. Cît poate conserva ea o imagine fără să o degradeze și cît reține trupul căldura atingerii vii, cînd celulele pielii mor și se cojesc și vin altele, fără amintire, să le ia locul? Timpul evaporat de mult rămîne cristalizat pe culmea rece a luciditățății. ”Fototeca. Temă cu variațiuni” este o elegie a privirii.
Sigur sunt multe de scris despre scrierile dânsei, dar eu am ales aceste rânduri din romanul ”Fototeca”.
Lamulți ani, stimată doamnă!
-->
Răspunsuri
Audiobook Povesti de dragoste la prima vedere - YouTube