Aurelia Albatros, România, Panorama Literală, Mai 2023
31
Proză poetică
Puzzle-ul iubirii
Când ajungi să iubești, dacă nu ai iubit, vei ști că în această lume este cea mai mare și cea mai profundă durere să fii atât fericit, cât și nefericit.
Iubirea este ca un puzzle pentru că reunește un amalgam de emoții, trăiri și sentimente, de la recunoștință la sprijin necondiționat, de la atracție fizica la chimie intelectuală, de la compromis la sacrificiu, de sine, de la respect la ură, nu doar ”atingeri” fizice.
Iubirea este un abis de lumini și umbre, poezie și proză, să râzi, să plângi, în același timp, o vibrație discretă, în spirală, o rădăcină ce se dezvoltă în interiorul nostru, intim, cât mai adânc.
Ne-am dezbrăcat, atât de mult, încât am pierdut, cu sau fără voie, cele mai frumoase și profunde sentimente, încât, lava, unui vulcan plin cu tot felul de dorințe, a început să ne ascundă, mirosind a ars, frumusețea-n adevăratul ei sens, a iubirii sincere și profunde, dintre două trupuri, îndreptate unul spre celălalt, ca două valuri ale unui ocean, ce vor să se îmbrățișeze. Două corpuri față în față, sunt uneori cuțite și fulgere-n noapte, sunt două stele ce cad dintr-un cer gol, de sentimente, stingându-se, ușor, ușor, din păcate.
©Aurelia Albatros, 2023
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Am pierde esențialul, iubirea-n adevăratul ei întreg.
Ce ne-am face fără puzzle-uri în iubire? Ne dezbrăcăm de umbre, pierdem lumini, amestecăm emoţii, trupuri...