Implor uitarea... (Adagio in G Minor-Albinoni)

Implor uitarea...(Adagio in G Minor-Albinoni)

 

Implor uitarea...

versuri - Marian Burtoi

 

De-ar fi să mai trăiesc încă o dată

Nu aș schimba nimic din tot ce-a fost;

Te-aș căuta cu dor prin lumea toată

Ca zilele să-mi capete un rost

 

Și nopțile să-mi umple cu lumina

Din ochii tăi de stele, cerul nins

Ce-n ierni pustii mă viscolea cu vina

De-a nu te ști, și-n spațiul necuprins

 

Te-aș regăsi cu-aceeași bucurie

Cu-același sfânt fior te-aș alinta,

Și-aș scrie versuri, pentru a descrie

Cu vorbe simple, strălucirea ta.

 

Ți-aș recunoaște chipu-n milioane

De alte chipuri, și la fel ca ieri,

Din mii de voci suave, diafane,

Ți-aș recunoaște vocea din tăceri.

 

Iar printre note de romanță veche

Și suflete ce plâng același dor,

Ți-aș recunoaște sufletul pereche

Într-un Adagio în G minor.

 

Și dac-așa-i sortit, să își plătească

Sufletul meu, vina din alte vieți,

Îi cer uitării-n mine să lovească

Și-n ochii tăi să nască dimineți.

 
Voturi 1
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Muzică Melodii: 1
     Nicolas De Angelis – Grand Concert (1985, Vinyl) - Discogs
     
     
     
    YouTube
Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->