Ȋn anul 2015, colecţionarul de insigne Eminescu, Remescu Sergiu Nicolae, din municipiul Târgu Jiu, membru fondator al A.C.I.R. (Asociația Colecționarilor de Insigne din România), a comandat o insignă tip TD cu titlul „Teiul lui Eminescu”, care are următoarele caracteristici:
- forma - rotundă;
- diametrul - 60 milimetri
- înscrisuri - TEIUL LUI EMINESCU – în partea superoară; GRĂDINA COPOU IAŞI – în partea de jos; urmată de iniţialele RSN (numele celui care a comandat-o) şi 2015 anul emiterii.
- Gafrica - teiul sub care stătea Eminescu, sprijinit de o bară de fier, care-i susţine vârsta și în fundal - câteva construcţii din Parcul Copou.
- firma executantă - Toth Glint din municipiul Târgu Jiu;
- tiraj: 50 bucăţi.
Motivul emiterii nu l-a constituit orgoliul de a ieşi în evidenţă tip: „uite ce am făcut eu”ci considerentul că dacă s-au emis insigne cu poze ale unor colecţionari Eminescu, mai mult sau mai puţin importanţi ca entităţi fizice, am considerat că este mai importantă imortalizarea unui copac ce a făcut parte din viaţa poetului, decât nişte „fani” total efemeri.
***
Parcul Copou (Grădina Copou) este cel mai vechi parc din Iași, situat pe dealul Copou, fiind cel mai mare parc urban din zona centrală și de nord a orașului. Contribuind semnificativ la calitatea aerului și la menținerea biodiversității locale, vegetația sa este majoritar arboricolă, cu o compoziție peisagistică apreciată pentru frumusețe, echilibru și valoare ecoprotectivă. Fondul principal este compus din tei, frasin și arșar, complementat de prezența a trei tipuri de arbuști: forsiția, iasomia și lilicaul. Peisajele specifice grădinii includ un triplu aliniament de tisă pe latura estică, o pădurice de molid la nord și aliniamente de chiparos californian și de Thuja gigantea de-a lungul parterului central. Vegetația sa constituie o zonă de habitat natural pentru diverse specii de animale, în special veverițe și păsări. Parcul datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea, amenajarea sa începând în anii 1833-1834 sub domnia lui Mihail Sturza. În centrul parcului este situat unul dintre cele mai vechi monumente din istoria modernă a țării, Obeliscul cu lei, ridicat după planurile lui Gheorghe Asachi, în cinstea domnitorului moldovean și a puterilor suzerane și protectoare sub a căror influență se aflau Principatele Române. Grădina – dominată de tei ale căror flori sunt un simbol recurent în poezia eminesciană, găzduiește Teiul lui Eminescu și un muzeu închinat poetului. Parcul se întinde pe o suprafață relativ rectangulară, însumând astăzi aproximativ 10 hectare. Este limitat la sud de aleea Copou, la est de bulevardul Carol I, la nord de strada Aurora și la vest de strada Macazului. Gardul principal al incintei, cât și monumentul obeliscului, sunt construite din piatră de Șcheia. Zona este gestionată de serviciile publice ale municipalității ieșene, prin firma „S.C. Servicii Publice Iași S.A” (fosta Direcție de Servicii Publice Municipale a Primăriei Iași) (secția „Spații Verzi”). Paza este asigurată de Poliția Locală (Secția 2) și de gardienii publici ai Serviciul Public Județean de Pază și Protecție (obiectiv principal, Muzeul „Mihai Eminescu”). Zona deluroasă a Copoului era o destinație de plimbare și recreere pentru boierii și negustorii din Iași încă din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, existând mențiuni istorice că în această perioadă zona era frecventată de domnitorii țării. În anul 1752 Matei Ghica „a ridicat un foișor desfătător și măreț în locul numit Copou, lângă Iași, pentru a se recrea după numeroasele sale preocupări”. Ulterior, în primele decenii ale secolului al XIX-lea, mărturiile vizitatorilor Iașiului indică faptul că orașul era plin de grădini superbe. Aceste proprietăți erau însă private și accesibile în general unui cerc restrâns de apropiați ai proprietarilor. Spre mijlocul secolului se observă o tendință de amenajare a unor spații verzi publice, a căror întreținere cădea, în virtutea noilor reglementări ale Regulamentul Organic în sarcina municipalității. La 26 octombrie 1834 se propunea ca la Copou să se „înalțe un monument spre aducere aminte de ziua de 26 august (1834)”, marcând inaugurarea lui Mihail Sturza ca domn al Moldovei. Deși inițiativa exista în planurile Eforiei Iași încă din 1833, hotărârea oficială de a înființa o grădină publică în Copou o ia Mihail Sturza. La 23 aprilie 1835, în urma discuțiilor între municipalitate și Biserica Catolică, aceasta din urmă a donat Eforiei Iași un teren în suprafață de 142 stânjeni (circa 11.700 m²), pentru a înființa o grădină publică. Deoarece această suprafață era prea mică pentru a deveni un parc și profitând de faptul că terenurile învecinate nu erau împrejmuite sau cultivate, administrația locală a întocmit planurile grădinii și a început acțiunile de împrejmuire fără a consulta ceilalți proprietari din zonă, pentru ca până la urmă să le cumpere. În februarie 1852 suprafața totală a terenului atribuit Parcului Copou de Eforia Iași se ridica la circa 38.500 „stânjeni cvadrați”, sau 190.173 m² (circa 19 hectare). La 8 noiembrie 1834 s-a pus piatra de temelie a Obeliscului cu lei, monument a cărui finalizare i-a fost încredințată lui Gheorghe Asachi. În ianuarie 1835 Eforia Iași a încheiat un contract pe 15 ani cu antreprenorul Neculai Privileghie. Acesta se angaja „a face Grădină Publică la Copou pe locul unde se află făcut pavilionul la prilejul întronării și pe cât se găsăști astăzi încongiurată cu șanț această grădină”. Din 1847 s-a început organizarea destul de frecventă în Grădina Copou a diverse reprezentații, jocuri de societate, dar și a impresionante spectacole de artificii. În 1851 s-a finalizat în incinta parcului o „florărie” (seră), cu scopul conservării florilor și pentru „osebite răsaduri”. Tot acum s-a construit în parc un carusel cu cai de lemn (operă a lui „Cranțelberg”, mai exact austriacul Adolf Kranzberger) și un bufet de lemn. Un an mai târziu afacerea a fost preluată de căminarul Vasile Gafencu, care a constatat că în jurul bufetului este multă „necurățenie” și a solicitat o aprobare pentru a construi un bufet de cărămidă. În anul 1852 domnitorul Grigore Ghica a împrejmuit parțial terenul cu un grilaj de fier. În această perioadă, parcul devenise deja o locație populară, unde „se adunau toate clasele capitalei spre plăcută petrecere, în mijlocul frumuseții naturii și a armoniei produse de banda (fanfara) militară”. În 1860 ministrul de interne Mihail Kogălniceanu a dispus pentru prima dată luminarea parcului cu felinare („fânare”), licitație câștigată în vară și finalizată în august de Simon Iosipovici, care a fost îndrumat să folosească stâlpi și felinare similare cu cele de pe străzile orașului. În același an s-a amenajat un loc special pentru adăpostirea în parc a trei căprioare sălbatice, oferite de soția domnitorului, Elena Cuza. Spre sfârșitul secolului, parcul era îngrijit frecvent, băncile vopsite regulat, iar florile protejate iarna în sere. Aleile erau ample, permițând intrările inclusiv cu trăsura. Au fost, de asemenea, construite alei întortocheate și înguste, după modelul britanic, care erau frecventate de îndrăgostiți și de persoane mai solitare. Din cauza politicii de sistematizare din vremea comunismului, suprafața parcului a scăzut, ajungând la circa 10 hectare (jumătate din suprafața originală).În perioada postdecembristă întreținerea și dezvoltarea parcului a intrat într-o perioadă de stagnare. Principalele monumente culturale ale parcului Copou sunt:
- Obeliscul cu lei
- Muzeul Mihai Eminescu
- Casa de cultură “Mihai Ursachi”
- Busturi: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Veronicăi Micle, Costache Negruzzi, Iacob Negruzzi, Gheorghe Panaitescu-Bardasare, Constantin Daniel Stahi, Nicolae Gane și Barbu Ștefănescu-Delavrancea.
- Monumente: George Topârceanu, Ion Luca Caragiale, Emanoil Panaiteanu-Bardasare, Octav Băncilă, Ciprian Porumbescu și Grigore Vieru.
- Parcul este renumit și datorită unor existenței unor arbori notabili:
- Telui lui Mihai Eminescu,
- Teiul haiducilor – un tei argintiu cu o vârstă de aproximativ 430 de ani, situat la nord de Muzeul „Mihai Eminescu”.
- Un arțar cu o vârstă de aproximativ 300 de ani situat la periferia sudică a parcului, în apropiere de fostul turn pentru parașutism.
- Cinci frasini cu o vârste cuprinse între 255 și 165 de ani, se găsesc la periferia sudică a parcului, în apropiere de fostul turn pentru parașutism.
- Un frasin cu o vârstă de aproximativ 225 de ani se află într-o poziție excentrică față de aliniamentul din axul central al parcului.
- Începând cu iunie 2015 parcul a devenit o destinație principală pentru activitățile culturale dintre care le amintesc pe cele mai inportante:
- Festivalul Florilor de Tei - eveniment lansat cu sprijinul primăriei
- Festivalul Luminii - organizat de Cercetașii României.
Teiul lui Eminescu este un tei argintiu (Tilia tomentosa Moench) cu o vârstă de aproximativ 540 de ani, aflat în Parcul Copou din municipiul Iași. Arborele, asociat istoric cu poetul Mihai Eminescu, reprezintă unul dintre cei mai importanți arbori monument din România și constituie un simbol pentru orașul Iași. Teiul a suferit o serie de tratamente majore, primul în 1953, când a fost segmentat în urma unei furtuni, curățat și sprijinit pe console metalice. Au urmat alte două tratamente, în 1990 și 2014, respectiv. Teiul supraviețuiește astăzi grație unui fenomen biologic rar, care a permis unor rădăcini adventive să crească prin interiorul trunchiului putrezit, pătrunzând în pământ. Arborele fructifică anual și continuă să atragă vizitatori. Un raport dendrologic eliberat în iunie 2014 de către Asociația Dendro-Ornamentală "Anastasie Fătu" Iași a constatat că teiul este afectat de cea mai periculoasă boală a speciei respective, "cancerul teiului", provocat sistematic de ciuperca xilofagă Trematovalsa Matruchotii sau "putregaiul galben". Cu toate acestea, arborele a continuat anual să producă flori și semințe, cu excepția anului 2014, când a înflorit parțial, numai la sud. Același raport citează totodată atacul foliar produs concomitent de către trei insecte parazite:
- Aspidiotus Hederae. Atac prezent pe dosul frunzelor, deși vizibil pe ambele fețe, sub forma unor cercuri cu diametrul de circa 2 mm. Femela poate depune până la 1.000 de ouă pe sezon.
- Aleurothrixus Floccosus, prezent pe fața frunzelor sub forma a numeroase pete albe-gălbui de puf, de 2-3 mm în diametru.
- Incurvaria Masculella, un fluture maroniu ale cărui larve ciuruiesc punctual frunzele.
În stadiul larvar, aceste insecte se hrănesc cu sucul celular al mezofilului frunzelor, debilitând arborele. Astăzi trunchiul este consolidat cu manșoane (cercuri) de metal, iar ramurile sunt sprijinite în console. La 4 august 1950 Iașiul a fost lovit de o furtună cu grindină, în urma căreia teiul a fost în mare parte distrus (vântul i-a rupt săgeata principală a coronamentului, brațul din partea nordică, precum și ramurile din celelalte brațe). După trei ani în care teiul a fost dat uitării, în anul 1953, serviciile de spații verzi ale Primăriei Iașiului au segmentat ramurile de schelet, cu brațe lungi de 3-4 metri, au curățat scorbura care se formase de la bifurcarea trunchiului și l-au dezinfectat cu soluție de piatră vânătă și de formalină. S-a turnat apoi o plombă din nisip cu var și foarte puțin ciment, legând trunchiul cu cercuri metalice și sprijinind toate brațele pe console. În anul 1990, Mandache Leocov, director al Grădinii Botanice din Iași și responsabil la acel moment de arborii monument din partea Academiei Române, constată că teiul dădea "semne vizibile de moarte" și primește sarcina de a-l revigora.„Prin 1990 am avut curajul să încercăm salvarea teiului. S-au scos centurile de siguranță care îl strangulau, a fost spartă cu dalta plomba de ciment, grea de peste 200 de kilograme, și minunea minunilor ni s-a deschis în fața ochilor. Trunchiul copacului, așa cum îl vedeți, era gol ca un butoi. O carapace moartă. în schimb, de sus, din crengi, pe lângă plomba de ciment, coborau rădăcini adventive. Se poate întâmpla uneori ca o crenguță introdusă în sol să dea rădăcini adventive. Dar așa ceva n-a văzut nimeni, niciodată. De la o înălțime de peste doi metri, ramurile și-au creat propriile rădăcini care au trecut prin trupul îmbătrânit și le-au înlocuit pe cele vechi. Nici măcar în literatura de specialitate nu se găsește un asemenea exemplu. Eu am să las în scris că atunci când acest arbore va muri definitiv, să i se facă o cupolă de sticlă pentru a rămâne o mărturie peste veacuri". Același specialist afirmă că "Iașiul se va mândri cu Teiul lui Eminescu încă 50, poate chiar 100 de ani de-acum încolo, fără probleme". În luna iunie 2014, membrii grupului de inițiativă civică "Iașul iubește teii", alături de Grupul Academic din Iași, Asociația Peisagiștilor din România (ASOP) și Centrul de Resurse pentru Participare Publica (Bucuresti), cu sprijinul Asociației Dendro-Ornamentale "Anastasie Fătu" Iași, au trimis un mesaj ultimativ Primăriei Iași cu privire la ceea ce acestia au descris ca o situație critică a arborelui, recomandând o serie de măsuri dendrologice urgente. La 14 iunie 2014, serviciile municipale ieșene, sub îndrumarea Asociației Dendro-Ornamentale "Anastasie Fătu" Iași, au purces la aplicarea unui tratament dublu, cu zeamă bordeleză împotriva ciupercii Trematovalsa Matruchotii și cu insecticidul Proteus (concentrație 0,03%), împotriva celor trei paraziți biologici identificați anterior. Pentru tratarea clorozei și a anemiei arborelui, solul a fost tratat cu zece saci de mraniță, 5 kg de sare potasică (concentrație 40%) și 10 kg dolomit (carbonat de calciu și magneziu). Teiul lui Eminescu este, probabil, cel mai bătrân copac din Grădina Copou și unul dintre cei mai importanti arbori monument de pe teritoriul României. În fața teiului se află un bust de bronz al lui Mihai Eminescu, opera sculptorului Ion Mateescu. Scriitorul Iulian Sârbu povestește despre influența simbolică a arborelui într-o reprezentație culturală a Cenaclului Flacăra la Iași: "Păunescu ne recita din când în când din poezille pe care le scria pe loc, la măsuța de pe scenă. Cu toții dansam pe melodiile ce se cântau și ne simțeam liberi, măcar pentru o seară. Spectacolul a durat până la ora patru dimineața, când Adrian Păunescu ne-a propus să plecăm într-un pelerinaj la Teiului lui Eminescu din Copou. S-a format o coloană lungă și am străbătut orașul sub supravegherea atentă a milițienilor. Sunt convins că printre noi erau destui securiști care observau tot ce se întâmplă. La Teiul lui Eminescu s-au mai cântat câteva cântece, după care spectacolul s-a încheiat. Era aproape șase dimineața și lumea deja pleca la serviciu. [...] În acele vremuri, era singura manifestare care se putea desfășura preț de atâtea ore. Și era poate singurul loc unde aveai iluzia de libertate." Arborele este vizitat regulat de turiști, dar și de localnici, fiind în continuare popular în rândul îndrăgostiților și al iubitorilor de poezie. În apropiere de tei, într-o clădire veche de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care a avut diverse destinații (pavilion de vânătoare, local de alimentație publică ș.a.), a fost organizată o expoziție documentară Mihai Eminescu (1983), iar în iunie 1984 s-a organizat o expoziție permanentă de carte, documente și fotografii dedicată poetului. În locul clădirii vechi, care a fost demolată, s-a construit o clădire nouă (după proiectul arhitectului Virgiliu Onofrei), inaugurată cu prilejul centenarului morții poetului, la 15 iunie 1989, cu scopul de a servi ca Muzeu dedicat lui Mihai Eminescu. Cele două turnuri de la intrarea în muzeu simbolizează Dragostea (Veronica Micle) și Prietenia (Ion Creangă).
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2024/09/deinze-belgia.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri