Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa prezentată mai sus este un jeton din aluminiu, de formă rotundă, cu diametrul de 28 milimetri realizat la comanda Fraților Kemeny din localitatea Salonta, județul Bihor. Aceștia se ocupau cu procesarea cărnii și fabricarea conservelor. Firma fraţilor Kemény a fost înfiinţată în anul 1895 de Károly Kemény (1867–1913) şi fraţii săi: József, Vida şi Sándor. De la început firma a excelat în fabricarea de conserve de carne din păsări de curte - gîşte şi raţe, iar din 1905 au început chiar și exporturile. Firma a deschis şi o filială la Dresda. Cei patru fraţii Kemény sunt atestaţi încă din anul 1923 ca fabricanţi de mezeluri în localitatea Salonta-Mare. Este de reținut că și urmașii acestora s-au implicat în administrarea afacerii. În perioada interbelică firma a continuat să funcţioneze, acum fiind fabricate şi folosite jetonul prezentat mai sus. Imediat după Al Doilea Război Mondial fabrica de conserve Fraţii Kemény din Salonta, judeţul Bihor, acum cu adresa pe Strada Stalin nr. 85, a intrat sub administrarea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice. După 23 august 1944 România a semnat cu Aliaţii o Convenţie de Armistiţiu, a cărei respectare a fost impusă de o Comisie Aliată de Control. Potrivit Convenţiei, bunurile ţărilor devenite inamice după 23 august (adică Germania şi Ungaria) şi ale cetăţenilor acestora au fost tratate în mod special, trebuind să fie oprită înstrăinarea acestora. Acum e momentul de lămurit cum de fabrica de conserve din Salonta a intrat pe lista de bunuri aparţinînd ţărilor inamice României. În urma Dictatului de la Viena din 1940 România a trebuit să se încline în faţa forţei şi a pierdut Ardealul de Nord, acesta revenind Ungariei (15 septembrie 1940 – octombrie 1944).ocazie cu care oraşul Salonta a fost printre localităţile pierdute. În anul 1943, în baza legilor antisemite adoptate, statul maghiar a naţionalizat firma familiei Kemény. Afacerea a fost preluată de Hangya Szövetkezet (Cooperativa Furnica). Iată astfel firma Fraţii Kemény a fost preluată de Casa de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice. La 11 iunie 1948 firma a fost din nou naţionalizată, de această dată de statul român. Astfel de jetoane primeau cei mai buni angajaţi de la fabrica de procesare a cărnii. Muncitorii erau evaluaţi anual, iar cei cu cele mai multe unități de jeton erau păstrați în continuare la firmă.
***
Salonta, în limba maghiară – Nagyszalonta sau Szalonta, este un municipiu din județul Bihor, situat în sud-vestul județului, la frontiera cu Ungaria, la o depărtare de 39 de kilometri de municipiul Oradea pe drumul E 671. Municipiul se întinde în Câmpia Salontei, străbătut de pârâul Culișer și deține resurse de apă termală neexploatate. Prima atestare documentară a localității Salonta datează din anul 1332 când, într-un act papal, așezarea este numită "socerdas de Ville Zalantha". Ulterior, numele localității a suferit mai multe modificări pentru ca, în anul 1587, să se ajungă la forma "Szalonta". Deoarece orașul se afla la extremitatea principatului Transilvaniei și în vecinătatea teritoriilor stăpânite de turci, în Târgul Salontei se întâlneau negustorii veniți din Transilvania cu cei din zona de ocupație otomană. Schimbul intens de mărfuri determina dezvoltarea rapidă a așezării și apariția micii industrii: argăsitul pieilor, opincăritul, cizmăritul, blănăritul, țesătoria, fierăritul. Bunurile produse satisfac necesitățile locale și se desfac și în târgurile estice și sudice din Tinca, Beiuș, Ineu, Chișineu Criș și în târgurile din zona de ocupație otomană, la Gyula si Orosháza. La cumpăna dintre secolele XIX și XX ținutul se dezvoltă intens. În această perioadă încep lucrările de desecare a mlaștinilor, construirea liniei ferate și apar primele instituții cu caracter capitalist în industrie și comerț. De asemenea, se înregistrează un puternic aflux al populației rurale spre oraș. Dezvoltarea industriei orașului se accentuează după 1948 prin înființarea unor noi unități economice. Salonta devine astfel un oraș cu o economie industrial-agrară în continuă dezvoltare. Industria alimentară, industria textilelor, a confecțiilor, a pielăriei, a blănăriei și a încălțămintei precum și prelucrarea lemnului sunt ramuri industriale cu vechi tradiții în zonă. În prezent, 65% din producția totală a orașului o constituie industria alimentară. Alături de acestea a apărut și s-a dezvoltat industria constructoare de mașini. La recensământul din anul 2011 orașul număra 17735 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 18074 locuitori), dintre care: români – 37,06%, maghiari – 55,64%, romi – 2,31% și restul – nedeclarată sau altă etnie. În timpurile comuniste, Salonta era renumită datorită numeroaselor fabrici, cum ar fi: Fabrica de mezeluri Salonta, Metalul Salonta, Mobila Salonta, Abatorul, etc. Actualmente, multe dintre ele sunt în pragul falimentului - sau chiar au falimentat. În prezent cea mai renumită fabrică, cunoscută la nivel național, este „Principal SA” în cadrul căreia se fabrică Salamul de Sibiu și încă 11 sortimente de salamuri uscate. În a doua jumătate a anilor 2000 începe dezvoltarea unor ramuri industriale noi pentru orașul Salonta: construcții de mașini (prin compania americana Arvin-Meritor, devenita ulterior Inteva), injecție de mase plastice (Jasz Plast, Plastech Reinert) etc. La capitolul "Recorduri mondiale" orașul se poate mândri cu cel mai mare recipient (având volumul de 5400 litri până la revărsare) în care s-a preparat cel mai mare volum de gulaș (bograci) din lume. Dintre atracțiile turistice ale orașului enumăr: Ceaunul uriaș, Turnul Ciunt - parte a cetății de odinioară, Muzeul Memorial Arany Janos, Muzeul Țăranului Român - o casă țărănească din zona Buduresei care sugerează rădăcinile locuitorilor acelui cartier, casele memoriale Arany János, Sinka István și Zilahy Lajos, parcul orașului cu statuile sale, clădirea Primăriei, bisericile urbei, Consulatul slovac sau hotelul de lângă consulat.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2025/01/krommenie-olanda.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri