În data de 24 martie 2023 Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur și o monedă din argint cu tema 100 de ani de la adoptarea Constituției României Mari. Aversul monedelor redau cupola palatului Adunării Deputaților din București, în perioada interbelică, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, și valorile  nominale „500 LEI” sau “10 LEI”. Reversul monedelor prezintă portretele și numele Regelui Ferdinand I și al lui Ion I.C. Brătianu și inscripțiile „ADOPTAREA CONSTITUTIEI ROMANIEI MARI – 100 ANI” și „1923”.

11001415272?profile=RESIZE_400x

11001415284?profile=RESIZE_400x

Monedele au următoarele caracteristici tehnice:

  • Emitent – Monetăria Statului la comanda Băncii Naționale a Românie
  • Tema – 100 de ani de adoptarea Constituției României Mari
  • Data emiterii – 24 martie 2023
  • Metal compoziție – aur cu titlul de 99,9% (cea de 500 lei) și argint cu titlul de 99,9% (cea de 10 lei)
  • Forma – rotundă
  • Diametrul – 35 milimetri (cea de 500 lei) și 37 milimetri (cea de 10 lei)
  • Greutatea – 31,103 grame
  • Cant – neted (cea de 500 lei) și zimțat (cea de 10 lei)
  • Calitatea – proof
  • Tirajul – 1000 exemplare (cea de 500 lei) și 5000 exemplare (cea de argint)
  • Prețul unitar de achiziție de la magazinele BNR, fără TVA – 14500 lei (cea de 500 lei) și 460 lei (cea de 10 lei). 

11001415292?profile=RESIZE_400x

La 28 martie 1923 Regele Ferdinand I promulga Constituţia României Mari, o Constituţie care, la vremea respectivă, a fost apreciată drept cea mai modernă şi mai democratică lege fundamentală din întreaga Europa. Constituţia din 1923 reprezenta, în fapt, o actualizare a celei din 1866, în sensul că 20 de articole au fost modificate total sau parţial,  s-au introdus şapte articole noi, iar 25 de articole au fost reformulate sau completate. Actualizarea Constituţiei din 1866 a avut la bază situaţia de după război, adaptarea la principiile societăţii democratice ale vremii şi modificări limitate, în ideea de păstrare a cât mai mult din textul existent (din care, de altfel, 78 de articole au rămas nemodificate). Pentru elaborarea Constituţiei au fost avute în vedere patru proiecte: unul elaborat de liberalul Ion I.C. Brătianu, al doilea de Romulus Boilă din partea Partidului Naţional Român, al treilea de către Constantin Stere de la Partidul Ţărănesc şi al patrulea al lui Constantin Berariu, expert în probleme juridice. Proiectul adoptat a fost cel al lui Ion I.C. Brătianu. Constituţia stipula că România este stat naţional unitar şi indivizibil, al cărei teritoriu este inalienabil. Erau garantate drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, fără deosebire etnică, de limbă sau religie, egalitatea cetăţenilor în societate şi înaintea legilor, libertatea conştiinţei şi întrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondenţei, inviolabilitatea domiciliului. A fost instituit votul universal, egal, direct obligatoriu şi secret. Doar militarii şi femeile (lucru desuet astăzi, dar care atunci era valabil în toate ţările europene) nu puteau să îşi exprime o opţiune politică. Era consacrat ferm principiul separaţiei puterilor în stat, independente una de alta, însă existând posibilitatea ca acestea să se limiteze reciproc în atribuţii. Activitatea legislativă era exercitată de Rege şi de reprezentanţa naţională (Parlamentul), cea executivă de Rege şi de Guvern, iar cea judiciară numai de către instanţele judecătoreşti. Ascendenţa Regelui faţă de Parlament consta în faptul că legile nu puteau intra în vigoare decât sancţionate (adică promulgate), iar Regele era cel care putea refuza sancţionarea unei legi. Ascendenţa faţă de Guvern consta în faptul că “Guvernul exercita puterea executivă în numele Regelui”. Regele nu avea, însă, ascendenţă asupra puterii judecătoreşti, care “se exercita de către organele ei”. Cu privire la legalitatea şi supremaţia Constituţiei, se specifica foarte clar că “numai Curtea de Casaţie în secţiuni unite are dreptul de a judeca constituţionalitatea legilor şi de a declara inaplicabile pe acelea care sunt contrare Constituţiei”. Curtea de Casaţie avea rolul Curţii Constituţionale de astăzi, fiind constituită din jurişti de profesie, integri şi neafiliaţi niciodată vreunei grupări politice. Parlamentul era bicameral, Camera Deputaţilor fiind aleasă prin vot univeral, iar Senatul fiind compus din membri aleşi din diferite zone ale societății civile (Camera de Comerţ, cadrele didactice etc.) şi din senatori de drept, reprezentanţi ai cultelor, preşedintele Academiei Române, foştii preşedinţi ai fiecărei camere legislative, foşti senatori şi deputaţi care fuseseră aleşi în cel puţin zece sesiuni, foşti miniştri care au deţinut cel puţin şase ani fotoliul ministerial, foşti preşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi alţi demnitari. Legea fundamentală mai exprima foarte precis prerogativele suveranului şi condiţiile succesiunii la tron. Constituţia din 1923 a funcţionat până în februarie 1938, când Regele Carol al II-lea a iniţiat o Constituţie nouă, care întărea puterea regală şi limita libertăţile democratice. După abdicarea lui Carol al II-lea, deşi teoretic varianta sa de Constituţie a rămas în vigoare, s-a revenit la cutume, iar după 23 august 1944 Constituţia a fost parţial amendată şi revizuită în 1946. Practic, Constituţia din 1923 a fost abandonată definitiv odată cu abdicarea forţată a Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, fiind înlocuită fără exprimarea voinţei populare cu una realizată după modelul sovietic. A fost momentul în care Monarhia constituţională, care a pus temelia României moderne, a fost abrogată, fiind instituită republica – o instituţie adusă în România de recent condamnatul regim comunist, o instituţie fără tradiţii şi fără sprijin popular. A fost începutul celei mai negre perioade din istoria României. Revoluţia din decembrie 1989 ar fi trebuit să fie semnalul reîntoarcerii noastre la tradiţiile democratice pe care am fost siliţi să le abandonăm în decembrie 1947. Din păcate, cei care au preluat puterea atunci au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a împiedica acest lucru, ba mai mult decât atât, pentru compromiterea ideii de Monarhie Constituţională. 11001415657?profile=RESIZE_400x

Palatul Adunării Deputaților, denumire alternativă – Palatul Marii Adunări Naţionale, denumire actuală - Palatul Patriarhiei, este o construcție din Bucureşti, amplasată pe Dealul Mitropoliei. De-a lungul timpului edificiul a fost sediul instituției legislative a statului român, până la trecerea ei în proprietatea Bisercii Ortodoxe Române. Primele date despre dealul pe care va fi construit viitorul Palat al Camerei Deputaților sunt din jurul anului 1650. În acea perioadă Dealul Mitropoliei, ulterior Dealul Patriarhiei, era acoperit cu viile domnului și viile călugărilor de la Mitropolie. Ideea de a avea în mijlocul mitropoliei sediul forului legislativ nu este pur întâmplătoare, acest aspect este rezultatul unor cutume ale vremurilor. Conform acestor cutume Mitropolitul era de drept președintele boierilor, singurii cetățeni cu drept de vot, reuniți în adunarea deputaților. Necesitatea de a avea sediul legislativului în dealul mitropoliei este și rezultatul faptului că prin tradiție Mitropolitul nu putea să-și părăsească locuința. Prin urmare obiceiul de a organiza adunarea deputaților la mitropolie devine o acțiune firească, în acest sens o parte din chiliile călugărilor fiind transformate într-o construcție care să permită reuniunile oficiale ale legislativului. În anul 1881 are loc repararea și reamenajarea vechii construcții a  Adunării Deputaților, obținute din transformarea chiliilor și este adăugat un amfiteatru, asemănător Palatului Deputaților Germani (Reichstag). Amfiteatrul creat era mare, cochet, spațios și avea două rânduri de loji și o galerie. Deputații își desfășurau ședințele în sala de ședințe, o sală cu scaune dispuse în semicerc, în partea din față a acestuia exista o tribună, iar în dreapta tribunei era amplasată banca miniștrilor. Clădirea era deschisă publicului pentru vizitare doar în afara orelor de ședință, în urma acordului obținut de la unul din funcționarii instituției. Cetățenii români puteau lua parte la lucrările camerei doar dacă aveau semnătura unui deputat pe un tichet de intrare, cetățenii străini având nevoie de semnătura ambasadei țării sale. În locul fostului palat al Adunării Deputaților, în anul 1907 este ridicată actuala construcţie, după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu. Fațada construcției realizată în stil neo-claisc, cu o lungime de 80 metri, are un parter impozant și este dominată de centrul acesteia, corpul intrării, decroșat având un peristil format din 6 coloane ionice, grupate câte două. Cupola clădirii este asemănătoare cu cea a Ateneului Român din Bucureşti, o altă clădire reprezentativă a capitalei. Lucrările de ridicare a clădirii au fost conduse de inginerul George (Gogu) Constantinescu. În construcţie au fost folosite elemente de beton armat, fiind prima clădire din beton armat din ţară. Cu timpul a suferit diverse modificări. Cea mai importantă a fost refacerea cupolei, care s-a prăbuşit la cutremurul din 10 noiembrie 1940. Suprafaţa totală construită este de 7.000 de metri pătraţi. Clădirea are mai multe niveluri, care pot fi sesizate mai bine de pe latura de răsărit a dealului. Pe panta acestuia se ridică două subsoluri şi un extensol (subsol III parţial), parter şi două etaje. Ultimul etaj este în mare parte mansardă. Interiorul cuprinde mai multe săli, birouri şi anexe, grupate în patru aripi, dispuse în jurul unei aule mari, care este de altfel piesa dominantă a întregii clădiri. Imobilul este din zidărie masivă, iar acoperişul este în mare parte din beton armat. Potrivit specialiştilor, arhitectura exterioară, cât şi cea interioară, se apropie de arta neoclasicismului, cu influenţe din barocul francez. Faţada centrală, cea mai expusă privirilor, este orientată spre catedrală şi paraclis, şi are intrarea evidenţiată printr-un portic impunător, care se sprijină pe doi masivi de zidărie şi şase coloane de piatră. Ele sunt aşezate pe câte un postament de piatră înalt de un metru. Pe fronton, sub cornişe, stă scris: Palatul Patriarhiei. Deasupra cornişei este acoperişul, o mare cupolă cu baza circulară şi ferestre rotunde de jur-împrejur, învelită cu tablă ornamentată, care se prelungeşte la vârf cu o boltă cu ferestre semicirculare şi un glob metalic pe care se înalţă o acvilă. La intrarea principală, din spatele coloanelor de piatră, sunt trei uşi masive de stejar, în două canate. Doar un ochi format şi curios poate descoperi că pe fiecare canat există câte o plăcuţă de alamă incrustată cu stema Principatelor Unite (acvila Ţării Româneşti şi bourul Moldovei) şi anul 1908 (data construcţiei clădirii). O altă intrare, secundară, se găseşte în colţul de nord-est. Privită dinspre clopotniţă, aripa de est a clădirii este deosebită prin echilibrul volumelor, forma şi dispunerea ferestrelor. De asemenea, impresionante sunt şi scările placate cu dale de piatră, care coboară domol panta de sud a dealului, în parcul din spate. Aici, o altă intrare, la fel de impunătoare ca celelalte. Parcul se întinde pe o suprafaţă de 3000 de metri pătraţi şi este o adevărată oază de linişte şi reculegere. Mai departe, la parterul intrării principale, este un hol de marmură, în formă de patrulater, lung de 15 metri. Plafonul este de fapt o boltă cu arcade sprijinite pe coloane de marmură. Arcadele bolţii sunt ornamentate cu stucaturi. Încăperea este luminată de luminatoare mari, montate în plafon. Pereţii sunt placaţi cu panouri de marmură albă, în formă de rame, iar pardoseala cu plăci de marmură cu motive geometrice. Pe peretele de sud, între coloane, tronează icoana Maicii Domnului şi stema Patriarhiei. Înaintând, paşii urmăresc partea de sud a holului de marmură, unde se deschide un coridor, care înconjoară aula mare de formă circulară, în jurul căreia sunt dispuse toate celelalte încăperi şi coridoare. Câte un coridor circular, identic cu cel de la parter, se află la etaj şi la mansardă. Aula are 900 de locuri pe scaune, din care 400 la parter şi 500 la cele două balcoane. Accesul în sală se face din cele trei coridoare circulare, de la parter, etaj şi mansardă, prin 12 uşi de stejar în două canate. Mai departe, pe o platformă de lemn cu opt trepte se află un pupitru prezidial. La dreapta şi stânga acestei platforme sunt două pupitre semicirculare, cu scaune tapisate, ridicate cu patru trepte de la podea. Pereţii au lambriuri de lemn sculptate cu motive geometrice. Lumina naturală pătrunde prin plafon, unde se deschide o mare cupolă circulară, asemănătoare cu cea a Ateneului, cu ferestre rotunde şi geamuri colorate în armătură metalică. Mobila din lemn masiv şi fotoliile tapisate cu catifea purpurie, precum şi acustica sunt de calitate superioară. Coridorul circular de la parter are ornamentate şi lambriuri, este mobilat cu fotolii şi canapele. Tot aici sunt expuse tapiserii şi tablouri în ulei ale unor ierarhi ai Bisericii, patriarhul Miron Cristea şi mitropoliţii Dionisie Lupu, Veniamin Costachi, Calinic Miclescu, Ghenadie Petrescu, Conon Arămescu Donici. De asemenea, palatul adăposteşte două picturi ce reprezintă momente importante din istoria României, respectiv a Bisericii Ortodoxe Române, proclamarea Marii Uniri din 1 Decembrie 1918, ridicarea Mitropoliei la rangul de Patriarhie (1925) şi încoronarea primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (Miron Cristea). 11001415469?profile=RESIZE_400x

Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit urmîtorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrnd armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit pănă atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927). 11001415875?profile=RESIZE_400x

Personaj dominant al scenei politice româneşti dintre cele două războaie mondiale, în aceeaşi măsură adulat şi contestat, Ion I. C. Brătianu s-a remarcat mai ales ca prim-ministru al României interbelice şi ca preşedinte al Partidului Naţional Liberal. S-a născut la 20 august 1864, în localitatea Florica (azi orașul Ștefănești), judeţul Argeş. Ca formare profesională era inginer, însă pasionat de istorie şi cultură. Spirit al omului de stat cu simţul datoriei faţă de ţară, politica era în opinia sa o artă, un fenomen complex:„Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mâna ta viaţa şi viitorul ţării tale”. Preia, pe rând, funcţiile de ministru al Lucrărilor Publice, interimar la Ministerul de Externe şi Ministru de Interne, iar concepţia sa modernă asupra viitorului României îl propulsează ca lider al grupului tinerilor liberali. După ce D. A. Sturdza a declarat că nu îşi mai poate exercita funcţia, în data de 11 ianuarie 1909 Congresul partidului l-a desemnat preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Brătianu era considerat „tot ceea ce avea mai bun partidul şi ţara”. Pe fondul unei instabilităţi a vieţii politice româneşti din perioada interbelică, guvernările liberale, în fruntea cărora s-a aflat Ion I.C. Brătianu, s-au evidenţiat în mod deosebit prin durata lor,  în total, PNL guvernând ţara timp de şase ani. De asemenea, s-au adăugat şi reformele indrăzneţe susţinute de liderul liberal :reforma agrară, proiectul unei noi constituţii, legea electorală, modernizarea economiei (doctrina liberală “prin noi înşine”), dezvoltarea politicii externe şi alinierea ţării la noile realităţi impuse prin deznodământul războiului mondial. Un factor important al dominaţiei politice a lui Ion I.C. Brătianu a fost influenţa pe care o exercita asupra regelui Ferdinand, mai ales prin Barbu Ştirbei şi regina Maria. Regele Ferdinand I a fost puternic influenţat în deciziile sale de fruntaşul liberal, pe care îl considera „zodia bună a României”, iar pentru acest lucru şi-a atras de la opozanţi renumele de „rege neîncoronat”. Brătianu era un foarte bun tactician politic, “stăpân pe mijloacele sale, îşi urmărea cu precizie nedeterminată jocul politic, nu-l interesa modelul oratoric şi nici polemica scrisă”. Intrareaîn funcţiune a Regenţei marca apogeul puterii lui Ionel Brătianu, deoarece membrii acestei instituţii se aflau în mod evident sub influenţa dominatoare a preşedintelui PNL. Într-o relatare a jurnalului englez „Daily Express” despre situaţia din ţara noastră, îl cita pe Brătianu într-o replică adresată reginei, care dorea să-l viziteze pe Carol al II-lea pentru treburi familiale:„Dacă mă mai obosiţi cu afacerile dumneavoastre familiale, voi proclama republica!”Această replică subliniază controlul politic total pe care fruntaşul liberal îl avea asupra statului. În data de 24 noiembrie 1927, joia, la ora 06:45, Ion I. C. Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal a încetat din viaţă, la vârsta de 63 de ani. Opinia publică era şocată, nimeni îşi putuse închipui acest deces subit al celui mai puternic om din stat. A fost înmormântat la Florica, judeţul Argeş, alături de tatăl său. Moartea sa a determinat şi reacţia ziarului de opoziţie „Dreptatea”:„S-a stins încă unul dintre cei care au ţinut pe umerii lor greaua sarcină a realizării celui mai mare ideal românesc: întregirea nemului.” Iată ce a declarat despre acest personaj, contele Saint-Aulaire, ministrul Franței la București: Excela în a câştiga fără să-şi facă duşmani. Viitorul apropiat mi-a descoperit în el cele mai înalte calităţi, care îl fac unul din marii oameni de stat ai generaţiei sale, mult mai mare decât cei "trei mari":Wilson, Lloyd George, Clemenceau. Nimic mai natural: la ţări mici, oameni mari.” 

 

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->