Ilidia este un sat al comunei Ciclova Română din județul Caraș-Severin, ce este situat de-a lungul pârâului Vicinic la poalele Munților Aninei între dealurile Cucuiova, Cetate, Tâlva, Oblița și Otor, la celălalt capăt al localității (vest) întinzându-se un câmp fertil. Localitatea este renumită prin numărul mare de imigranți la sfârșitul secolului al ХІХ-lea și începutul secolului al ХХ-lea, fiind numită și America Mică sau Mica Americă. Cu peste aproape 800 de ani de atestare documentară, localitatea are o multitudine de vestigii arheologice din perioade cu mult înainte de documentele scrise cunoscute. Istoria acestei localități cât și a zonei a fost scoasă la lumină atât la propriu cât și la figurat de Dumitru Țeicu, istoric și om de cultură cărășan cu origine din localitate, acestui om datorându-i-se în mare parte toate aceste informații despre satul montan Ilidia.
Sat din Banatul montan cu tradiții agricole dar cu o puternică tentă meșteșugărească poate dezvoltată tot datorită influenței austriece și totodată numărului mare de emigranți, țăranii sfârșitului de secol al ХΙХ-lea cu școală, bibliotecă (2000-volume carte) fanfară, cor și o puternică influență a bisericii în viața satului, modelează viața țăranului dornic de cunoaștere să aibă și alte îndeletniciri meșteșugărești fapt ce a dus ca în perioada comunistă satul să cunoască o mare pierdere de populație stabilă, astfel la începutul unui nou mileniu aflăm un sat montan turistic cu nostalgia vremurilor de odinioară și tentația de libertate a vizitatorului fie el si de o zi. În acest sat se pot vizita: biserica ortodoxă, biserica greco-catolică, biserica baptistă, biserica rotondă, castelul și locuința feudală, ruine restaurate de pe dealul Oblita, cetatea cu val de pamânt, ruine restaurate pe dealul Cetate, rezervatia naturală Valea Mare, mori pe apă funcționale 6 (din care 4 din lemn), clădiri și fântâni cu arhitectură conservată. În anul 1883 a luat ființă corul din Ilidia iar în 1889 a luat ființă fanfara, instrumente păstrate de localnici pâna în ziua de azi.
Ciclova Română, în limba română - Csiklófalu, în limba germană –Tschiklowa, este o comună din județul Caraș-Severin, care include și satele Ilidia și Socolari. La recensământul din anul 2011 comuna număra 1550 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 1814 locuitori), dintre care: români – 90,51%, romi – 5,61% și restul - necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei cărășene Ciclova Română, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 87,87%, penticostali – 2%, baptiști – 5,09% și restul – necunoscută sau altă religie.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2014/09/monede-euro-de-colectie-belgia-2.html
ÎȚI MULȚUMESC!
Răspunsuri