~ ciclul Calendar ~

îmi cer scuze în zorii tăi (cybersonet CXX)

îmi doresc să te am cu trupul tău fierbinte

să ard în brațele tale captivă de dor

să simt cum viața-mi tremură în fiecare zbor

făcându-mă să încolțesc cum vrea iubirea-nfrunte

ești stăpâna dorințelor mele adânci ca un fior

corpul meu devine prada mâinilor tale amante

în fiecare clipă mă simt doar al tău lin munte

focul tău mă îmbrățișează mă frânge și mă înfăşor

sper să găsești iubirea să nu te pierzi

să-ți usuci lacrimile invizibile

iar teama ta să rămână un vis

îmi cer scuze în zori când tu în mine arzi

învingând umbrele iubirea să ne gâdile

căci în brațele tale totul devine divin abis

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

nu-ţi cer scuze în zori (cybersonet CXIX)

nu-ți cer scuze în zori când te găsesc

cu buzele pline de vise și dorințe

căci în ochii tăi sunt ascunse tăceri și fierbinți esenţe

iar eu mă topesc sub sărutul tău fără să-l unesc

iubirea ta e o flacără ce nu se stinge-n nuanţe

în timp ce gura mea te caută iar firesc

și mă pierd în voi în acel dulce amar ceresc

ce nu cere iertare și nici nu se oprește-n uzanţe

căci tu ești ardeiul în gura mea fierbinte

ești cuvântul pe care-l rostești în tăcerea dimineții

iar eu mă las în voia ta să fiu ecoul uitat

aș vrea să nu mă regăsesc dar te primesc cuminte

și te iubesc mai mult până când nu rămân amanţii

în iubirea noastră ce nu cunoaște un capăt uitat

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

să nu-ți cer scuze în zori (cybersonet CXIII)

să nu-ți cer scuze în zori când o lumină

se strecoară tăcută printre gene

căci în gândul meu tu ești fără trene

iar gustul tău mi-l simt în gură divină

iubirea noastră ca un val se închină

la fiecare atingere fiecare noapte

și buzele tale ca două fantele șoapte

îmi lasă dorințe ce nu se termină

în întuneric cuvintele nu se frâng

sunt doar suspine ce ne-nsoțesc pașii

răsfățul nostru crește în alunecări

și-n dimineți născute în apele din crâng

mă pierd în tine te beau precum albatroșii

aștept ca ziua să ne fie secretă de cu zori

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

iubeşte-ţi dimineţile (cybersonet CXII)

iubește-ți diminețile căci în ele

se naște soarele din raza lui curată

și gândul nostru este o aripă dată

să zboare-n zori acoperind frumoasele

iubește-ți diminețile pe când stelele îndată

își lasă semnele în cerul dimineții mele

și-n privirile ce-au învățat iubirii lecții cu inele

se-mbrățișează dorurile se desfată

iubește-ți diminețile fără teamă în ceaţă

așa cum privirea ta în lumina mea s-a topit

căci iubirea nu se cere doar se trăiește

mângâierile nu se pierd sunt daruri de o viață

și în iubirea noastră totul a fost nesfârșit

iar fiecare zi în suflet dimineaţa înflorește

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

o dimineață cât o eternitate (cybersonet CX)

iubitul meu cu ochi de noapte grea

tu vezi cum zorii tremură-n apus

întind o pală de lumină sus

și inima-mi se frânge ca lancea

privirea ta mă leagă fără opus

vrăbiile se piardă-n umbra ta de nea

și mă simt în tine fără vreo stea

ca un copac ce răsare-n cântul spus

tu mă atingi cu glasul dimineții

și gândul meu se frânge în iubire

pe pielea ta se-ntinde infinitul

o clipă devine-n tine colțul vieţii

iar mâinile tale mă țin în fire

îngropându-mi cu tăcere cântul

©Ioan Muntean, 2024

ochii dimineţilor (cybersonet CIX)

o pasăre sacră țese raze-n dor

piatra veche țipă în colțuri de fum

în aer plutește o umbră de scrum

timpul se frânge iar cerul e-un nor

o bătrână vibrează în noaptea din drum

mâinile-i sfâșie pielea din stele în cor

lăsând în urmă formele de condor

și totuși ea zâmbește-nainte de zori antum

călători în colțuri de visuri de aur

ochii ei se scurg în nori spălăciți

pe buzele-i vâscoase vorbindu-și chipul

lumină subțire arde în paharul faur

privind cum o pisică trăiește visul cu meteoriţi

când totul e spart și iarăși-i doar timpul

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

ultima zi ultima noapte ultima oră ultima secundă ultima iubire ultimii zori (cybersonet CVIII)

sub luna-nsângerată ceru-i o rană

un cântec stins se-agață de tăcere

sublimul urlă-n valuri efemere

și timpul suie-n scrum o ultimă goană

se-nalță umbre-n vis o flacără vicleană

se rupe-n noi un dor din lumi severe

îmbrățișând contururi somnifere

iubirea plânge-n carnea ta umană

din lacrima finală cerul se destramă

pe pielea nopții scriu cuvinte noi

ce se desfac în zori ca jarul viu

ultima clipă-i caldă ca o vamă

prin care trece-n noi un ultim roi

și zorii dorm pe pieptul tău pustiu

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

zorile nopţilor (cybersonet CVII)

pe spate nopți se-ntind în valuri crude

și gânduri se dezbracă-n dans tăcut

sărută timpul vechi necunoscut

când soarele din carne vrea a prinde

în umbre joase dorul se ascunde

cu ochii-nchise visuri s-au născut

un ideal arde-n cuvânt pierdut

căci zorii tac în cânturi surde blânde

dar taina nopții curge în mulțime

pe umeri moi de vise ce-au tăcut

și ard în sunet surd netransformat

din lacrima unui ideal sublime

se naște-n pași uitarea unui lut

și sufletu-i răsplătit purtat curat

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

marșul zorilor de ianuarie (cybersonet CVI)

în noaptea-n care visul se destramă

și cerul plânge stele-n ritm domol

se-aprind lumini în suflet iar un sol

al zorilor trimite-a zilei vamă

pe margini de tăcere liniștea ne cheamă

când umbrele se scurg într-un ocol

din inimi blânde curge al dragostei simbol

iar timpul stă să-nghețe sub o flamă

sub pașii dimineții pulberea tresare

din albul iernii vraja se-mplinește

un sărut cald răzbate ireal sfios

pe cerul mut iubirea ta din zori răsare

și zorii-n brațe-i strâng căci totul se iţeşte

o taină-n doi se naște curcubeu frumos

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

alt vals dimineața albastră (cybersonet CV)

iartă-mă dacă-ți spun că te doresc

că pielea mea în parfum te ascunde

când zorii sparg un cer rămas lumesc

și gura mea pe-a ta o vrea şi te pătrunde

aroma ta dansează-n suflete blânde

pe limba mea un vers se-nfierbântă

în valsul dimineții mă aprinde

sărutul tău în mine se frământă

iartă-mă dacă vântul îți cântă

că vreau să-ți prind tăcerea-n pas nebun

când trupul tău pe-al meu se-svântă

și timpul stinge focul dintre drum

dimineața ne-albastră într-o vrere

valsăm iubind cu patimă și miere

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

valsul dimineața albastră (cybersonet CIV)

iartă-mă dacă-ți spun că te doresc

cu buze arse să-ți închid privirea

să simt parfumul tău adânc ceresc

dansând în mine aprinzând trăirea

pe pielea mea săruturi să te-vrea

iertarea ta să fie trup și vin

iar gura ta în carne se smerea

în mângâieri ce ard până-n suspin

te trag spre mine dori ne reţin

un foc albastru să se scrie-n noi

în dimineața-n care totul e un spin

cu pași tăcuți valsăm spre alte ploi

și zorii tac în lumea noastră spartă

când eu și tu iubirea ne poartă

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

valsul zorilor (cybersonet CIII)

o febră-nchisă tulbură tăcerea

printre fiorii serii un vis mut

lumina ta îmbracă mângâierea

iar zorii plâng un timp necunoscut

pierdut la capătul străzilor mamut

te caut între umbre și culori

în pași de vals răsari la azimut

din noaptea ce adoarme-n alte zori

dimineața are chipul tău fără nori

un zâmbet care cerul îmblânzește

vor fi cuvinte blânde de dor licori

în noi un foc ce-n taină se trezește

când zorii tac și timpul ne dezmiardă

valsăm încet iar lumea se concordă

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

crepusculul cernit de pe ulița cartierului (cybersonet CII)

auzi cum noaptea tremură-n tăcere

un spin de umbră s-a-nfipt în pământ

prin aer răscolit de-ngândurare

lumina se destramă într-un cânt

pe margini de ferestre plumbul e fiere

virgule negre scriu pe cer chemări

un vis de soare-n carne se răsfrânge

îngheață-n porii reci ai altor zări

sinestezia frânge-oase din cedări

din golul serii trupul își îmbracă

un dor albastru cântă peste zări

sub umbre aspre ce iubirea-ncearcă

pe ulița uitată suflet mut

crepuscul cernit în mine-ai tăcut

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

dimineți pe ulițe metropolitane (cybersonet CI)

te-au prins în valuri clipe despletite

pe cerul gol tăcerea se destramă

străzile-și poartă urmele-n ispite

un zgomot surd pulsează-n trup o dramă

sub torțe scufundate-n roua coamă

un dans al stelelor pierdute-n ceață

pe pleoape noaptea-n muguri se proclamă

iar strigătul iubirii se răsfață

un vânt stingher din comete înhaţă

din tragedii un nimic ca un oftat

murim ușor sub prima zi măreaţă

o lume-n umbre și lumină-ngemănat

pe ulițe uitate-n pulberi fine

diminețile ard strivite-n tine

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

ningea în ziua din zori (cybersonet C)

se înmuia tăcerea-n orizont

zăpada-și plângea fulgii cu sfială

pe buze-am strâns un gând mărunt şi bont

lumina-ngheață-n geam fără-ndoială

pe străzi pustii un pas pierdut tresaltă

un trandafir de plumb între ninsori

tăcerea ta mă țese și mă-nalţă

când zorii sparg fereastra fără culori

ești singurul ecou ce-mi scapă-n vânt

un rozariu de clipe spulberat

în zori se rupe noaptea în veşmânt

iar inima-mi rămâne de sfâșiat

când ziua naște visul ce nu moare

tu ningi în mine veșnică visare

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

o ceaşcă de cafea în zori (cybersonet XCIX)

când noaptea obosită se retrage încet

și lumina zilei timid se strecoară

o ceașcă de cafea cu abur discret

ne-așază împreună ziua se înfioară

în prag de răsărit cu ochii plini de somn

cu mâinile unite în tăcerea dimineții

începe noua zi pe pervazul nostru domn

iar dragostea ne îmbracă împletindu-ne visele vieții

când razele se sparg pe chipul tău senin

se crapă de ziuă lumina se revarsă

și gândurile toate se topesc într-un amin

întunericul pălește inima se lasă

o cât de minunat e acest început de zori

când împreună sorbim din ceașca fătă nori

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

mijesc zorii în februarie (cybersonet XCVIII)

un cer de gheață plânge peste lume

din umbre reci se naște un fior

pe ramuri goale fluturi fără nume

își tremură silueta în decor

se crapă ziua-n raze subțirate

un soare pal se-nalță somnoros

din visuri stinse curg culori uitate

și timpul pare-n zori un drum spinos

în aer plutește-o șoaptă surdă rece

pe-oglinda iernii dansul e feeric

lumina crudă-n stele se petrece

cu zâmbet straniu rece și himeric

din haos alb răsare un sărut

un vis pierdut dar pur și absolut

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

zori de ianuarie (cybersonet XCVII)

din umbre reci se-nalță-ncet lumina

se-ntinde cerul pal ca o câmpie

un val de gheață prinde rădăcina

și zarea-n alb își naște-o poezie

se crapă ziua-n sunet de tăcere

pe ramuri goale îngheață o suflare

în colț de lume frigul prinde vrere

iar norii cad în pași de nechemare

o rază albă lunecă pe geamuri

un dans tăcut prin aer se strecoară

din visuri stinse ard fragile flamuri

și zorii iernii-ncep să se măsoare

un răsărit se naște-n vechi uitări

cu timp pierdut în lungi îmbrățișări

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

zori în decembrie (cybersonet XCVI)

adună noaptea-un ger și-un alb fugar

din ceruri plumburii coboară norii

iar zarea-ncepe ziua să dezvăluie iar

pe crengi de-argint se leagănă fiorii

se crapă ziuă-n zâmbet tremurat

pământul înghețat păstrează taine

un cântec surd în gheață s-a-ancorat

sub vălul iernii mândră rece pâine

și zorii palizi poartă-n liniștea lor

o pace sfântă mută de o clipă

sub răsăritul rece nemișcat ușor

în care timpul alb tăcut se-nchipă

dar ziua-ncepe clară să își scrie

povestea-n raze reci de veșnicie

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

când un bărbat iubește o femeie sub răsăritul soarelui (cybersonet XCV)

sunt mai blânde umbrele și zorii-ncep să cearnă

un abur cald din ceruri picură ușor

ea doarme-n brațele-i ce tremurând o-așternă

iar lumea-i doar a lor un vis izbăvitor

se crapă ziuă-n taină trupul ei de aur

străluce blând sub raze ce-l dezmiardă fin

în ochii lui e dor un dor ce-nvinge-un minotaur

un dor ce-n zori devine cântec clandestin

lumina o sculptează-n linii de minune

pe pielea-i albă curg șoapte de infinit

un coș cu vise crude se-apleacă să-i aline

că dragostea în zori e-un răsărit sortit

și-n tandrul lor sărut ce cerul îl desface

el pune veșnicia-n ochii ei ce tace

©Ioan Muntean, 2024