~ ciclul Calendar ~

când un bărbat iubește o femeie sub răsăritul soarelui (cybersonet XCV)

sunt mai blânde umbrele și zorii-ncep să cearnă

un abur cald din ceruri picură ușor

ea doarme-n brațele-i ce tremurând o-așternă

iar lumea-i doar a lor un vis izbăvitor

se crapă ziuă-n taină trupul ei de aur

străluce blând sub raze ce-l dezmiardă fin

în ochii lui e dor un dor ce-nvinge-un minotaur

un dor ce-n zori devine cântec clandestin

lumina o sculptează-n linii de minune

pe pielea-i albă curg șoapte de infinit

un coș cu vise crude se-apleacă să-i aline

că dragostea în zori e-un răsărit sortit

și-n tandrul lor sărut ce cerul îl desface

el pune veșnicia-n ochii ei ce tace

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

cu vântul la plimbarea de dimineață (cybersonet XCIV)

se-nmoaie zarea-n valuri diafane

când vântul plimbă umbrele pe cer

în pași ușori lumina-ți dulce fier

mă leagă-n gesturi tandre suple vane

mă pierd în dorul unui vis stingher

cu trupul tău o hartă de icoane

când vântul cântă-n ramuri sunete plane

și zorii tac topindu-se în ger

te simt aproape-n fiecare omagiu

iar vântul poartă șoapte pe cărare

lăsând în mine zori de nemurire

sub cerul blând al inimii refugiu

tu ești lumină pură alinare

în dimineți ce nasc doar amintire

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

să mă povestești seara frumos (cybersonet XCIII)

când noaptea-n brațe umbrele își strânge

și cerul plin de stele te cuprinde

eu vreau să fii în gândul meu lavande

o șoaptă blândă ce din vise plânge

dar chipul tău prin noapte mă surprinde

din dorul meu o flacără te-alunge

cu dragostea ce-n suflet nu se frânge

și-n liniștea adâncă mă aprinde

să mă povestești sub cerul înstelat

cu glasul tău ce dorul mi-l alină

și-n ochii tăi să fie al meu rost

pe buze calde timpul s-a curmat

când brațele-ți mă leagă de lumină

și-n fiecare seară sunt al tău adăpost

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

zori cu tristețe în ochii dimineții (cybersonet XCII)

se-nmoaie noaptea-n vălul tău de fum

când umbrele din ceruri plâng tăcute

priviri pierdute-n raze neștiute

și zorii vin un cântec fără drum

spre chipul tău ce-mi lasă umbre mute

din visuri calde ochii mei se-ndrum

iar timpul curge-n valuri ce se scrum

în taină stele cad însingurute

departe ești iar zarea mea se frânge

când dorul tău ca flacăra m-aprinde

și inima-mi renaște doar în tine

în ochii tăi o lume-ncepe-a plânge

iar dimineața grea mă prinde

cu gânduri blânde pline de suspine

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

mi-e dor de tine-n zori (cybersonet XCI)

se înmoaie noaptea-n brațele de fum

când ceru-și pierde umbra într-o șoaptă

privirea ta lumină ce se-adaptă

se-nalță lin din visuri fără drum

din ziuă-n ziuă zorii mă consum

căci lipsa ta în mine se înfruptă

iar inima în liniște coruptă

te caută-n lumina unui scrum

te vreau iubire ca pe un răsărit

cu dorul ce îmi arde pieptul greu

și-n mângâierea ta găsesc tărie

pe chipul tău un cer de nedescris s-a sorit

când zorii-ți poartă sufletul mereu

și-n zori îmi ești întreaga poezie

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

aripile dimineții (cybersonet XC)

se-nmoaie noaptea-n brațele-ți divine

când zorii râd pe buzele-ți de jar

iar cerul plin de raze dulce har

îmi șoptește dorințe către tine

și-n umbra dimineții vis hoinar

privirea ta m-atinge cald şi bine

sub gene lungi ce dorul mi-l îmbine

se pierde timpul blând vizionar

un cântec lin din ceruri se desprinde

când soarele răsare peste noi

iar lumea-ntreagă-i veșnică și vie

în fiecare rază mă cuprinde

dorința pură clipa fără ploi

iubirea ta sub cer mă-nvăluie

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

să ne iubim la malul zorilor (cybersonet LXXXIX)

vino iubito zorii se desfac dulceag

în baldachinul inimii te-aștept

lumina-n trup își poartă taina drept

iar vântul cald își leagănă un steag

pe arcul timpului ce curge-n piept

câștigă-ți zborul printre clipe vag

să fim o pasăre ce nu se-nfrânge-n drumeag

lasă-ți sufletul tău fremătând să-ndrept

sub ramuri blânde șoaptele ne cheamă

copacii merg spre noi doi câte doi

iar umbra iernii moare-n flori de dor

sărutul tău e foc ce naște vamă

iubirea noastră zboară peste ploi

spre malul zorilor ce cântă-n zbor

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

mitul unei iubiri triste la revărsat de zori (cybersonet LXXXVIII)

pe mări de fum plutesc priviri strivite

din umbra nopții cresc fantasme sure

un demon vechi își sapă-n vise guri

și-otrava vie curge-n pietre mute

păduri absurde mii de voci cernute

ascund sub ramuri zei pierduți impuri

în râuri roșii ce-și aprind contur

un cânt uitat reverberează mute

pe cerul rupt iubirea ta s-ascunde

un mit ce n-a atins nicicând lumină

și-n umbra zorilor se stinge iar

în vene curge-aceeași apă unde

se spală timpul într-o mână străină

și zeii plâng din zori un vis amar

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

auroră* roș-portocalie (cybersonet LXXXVII)

pe cerul dimineții te-ntâlnesc

un foc roșcat ce umbrele sfârșește

din vis tăcut o rază se iveşte

și sufletul începe să-i zâmbesc

sub pași de vânt luminile domnesc

iar trupul tău culoarea îl topește

un dor flămând în piept se limpezește

ești zorul blând ce arde omenesc

privirea ta aprinde cerul mut

o auroră-n taină își revarsă

pe pielea mea un cântec nesfârșit

în umbra zorilor rămân pierdut

când buzele îți cântă iar retrasă

o simfonie-n roșu poleit

*auroră - 1. Interval de timp, înainte de răsăritul Soarelui, când există o lumină difuză în atmosferă; lumină roșie-portocalie produsă de Soare în acest interval de timp.

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

crepuscul cernit în roz (cybersonet LXXXVI)

noaptea-mpletește umbre moi pe ape

cu mâini de ceață-atinge valuri stinse

pe maluri tăinuite vieți desprinse

se-apleacă-n vis spre lună să se-adape

profiluri negre umbre fără șanse

se-ntind în zare chipuri mioape

sub pasul lor chemări de dor aproape

se sparg în luminișuri dulci neatinse

un murmur blând adoarme visul rece

lumină mută tremură în zare

un prunc al umbrelor se naște-n noi

între iarnă și gând un glas petrece

sub cerul roz o rază dă iertare

și cerne timpul nopții peste ploi

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

luceafăr de zori (cybersonet LXXXV)

din noaptea grea se naște o scânteie

și-n ochii tăi răsar fiori de soare

când sufletu-mi arzând te cere-n zare

te chem iubire far din veșnicie

ești dor aprins chemare și tărie

un vis ce-mi stinge umbrele amare

lumină blândă-n clipele precare

tu-mi ești luceafăr rază-n poezie

pe buze calde simt un cânt ce trece

un jurământ ce-n taină se-mplinește

și zorii cresc sub atingerea ta

ești univers ce-n inimi se petrece

iubirea ta din umbre mă renaște

luceafăr viu ce zorii va găta

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

aurore matinale (cybersonet LXXXIV)

când zorii alungau din noapte vina

am prins-o-n brațe umbrele-i pierdute

și i-am șoptit că ea-mi aprinde lina

lumină-n viață visuri nevăzute

cu pași ușori prin amintiri plimbată

i-am arătat ce-a însemnat să fie

un stâlp ce-n mine lumea mi-a legat-a

o rază ce-a născut din întuneric glie

când mi-a vorbit de goluri și uitare

că-n palmele ei ține-un dar sublim

eu i-am răspuns cu-o simplă îmbrățișare

o hartă-n care în vise timid vâslim

ești aurora mea iubirea sfântă

și zorii cântă-n tine când mă cântă

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

zoreala zorilor (cybersonet LXXXIII)

când zorii urcă-n ceruri în tăcere

și clipa-i scurtă timp de-o răsuflare

pe aripi moi lumina prinde-a cere

o nouă zi cu sensuri milenare

timpul se scurge-n râuri nevăzute

un dor în vânt un cântec neștiut

o odisee de vise neplătute

un drum pe care pasu-i abătut

grăbește-ți inima cât ea mai bate

în fiecare zori e-o promisiune

că viața-i foc și-n ea tu poți străbate

și tot ce pierzi rămâne o minune

zorește zorii-n dansul lor să-i primeşti

căci ei te scriu din umbrele fireşti

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

colinda zorilor (cybersonet LXXXII)

e vremea când se sparge-n zori tăcerea

o rugă-n cer se-nalță neștiută

pe vârf de deal se-adună mângâierea

lumina-n unde blânde e născută

din umbrele ce fug ca o povară

pășesc spre cer doar pași de înger drept

sub raze moi tăcerea-n zori coboară

și stele cad dar lasă semne-n piept

o clipă-n care veșnicia plânge

și timpul uită taina să-și rostească

pe creste-nalte soarele ajunge

iar viața-n palme noi ne unească

colindă zorii-n triluri de lumină

iubirea sfântă-n ceruri să revină

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

revărsatul zorilor (cybersonet LXXXI)

când noaptea sparge visul într-o oră

în zori de dor cu umbrele pierdute

ea prinde clipele pasional din toră

lăsând pe masă vise neprevăzute

paharul cald cu margini de savoare

se-nvârte-n dansul ei pe podeaua mută

autocolante-albastre-schemă-n floare

și urme de iubire neștiută

pe scaune rămășițe de mirare

în hainele lui un cântec se ascunde

iar lacrima o perlă în izolare

în dulapul închis uitarea pătrunde

din suflul ei renaște fără teamă

zorii iubirii: timpul care cheamă

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

straja dimineții (cybersonet LXXX)

din umbra nopții liniștea tresare

o floare-n floare încă nevăzută

se naște-n zori cu o lumină mută

în cercuri moi ce urcă și coboare

doi bușteni veșnici strajă-n nemișcare

respiră-n taină seva absolută

în zborul blând o aripă pierdută

își lasă urma peste-o desfătare

cu crengi în cioc o magie se-oprește

un cuib adânc în viață preface

lumina crește cerul se desface

o lume-ntreagă-n ochii tăi renaște

aceasta-i ziua viața-n zori se știe

straja dimineții scrie poezie

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

citește-mă în zori (cybersonet LXXIX)

când noaptea sparge vise în suspin

lumina palidă mă dezvelește

pe marea-n basm un zeu marin

își cântă somnul şi iarăși te zărește

în dans de umbre pești de aur zboară

păunii valurilor scânteind

pescăruși coboară-n cete iară

în cântec vechi al zării se desprind

tu ești un glas ce-n mine-ncearcă-un joc

o carte scrisă-n umbre și lumină

pe țărmul timpului cu trup de foc

un dor ce saltă-n creste fără vină

citește-mă-n zori iar eu voi urzii

în marea ta pagini târzii

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

într-o dimineață devreme (cybersonet LXXVIII)

la fereastră zorii tremură-n tăcere

o șapcă vestește primăvara-n joc

și vântul suspină ca o mângâiere

sub cerul ce pulsează-n focuri stinse-n loc

o floare-nflorește fără să întrebe

în umbra unui timp ce trece greoi

un strop de vin deschide aripi lebede

și cântul unui violoncel curge-napoi

dar lumea-i ruptă prăbușită-ntr-un zăbun

sub pașii goi ai unor zei străini

flămânzi copii se pierd în gol nebun

iar aerul e otrăvit cu spini

totuși devreme zorii-și cântă cheia

e încă viață-n vis și-aceasta-i cheia

*zăbun - Haină bărbătească purtată de țărani, făcută din lână sau din bumbac, de obicei lungă, cu sau fără mâneci, împodobită cu cusături

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

într-o dimineață rebelă (cybersonet LXXVII)

la râuri unde zorii se aprind

cenușa nopții curge-n ape line

pe cer un dor se-ntinde și se-ntind

priviri ce leagă suflete străine

sub pașii goi pământul încă-i cald

și brațele se-nfășură-ntre noi

din zborul lor se face-un smarald

un dans de vânt și șoapte înapoi

e liniște în jur dar noi ardem

pe ape sacre pline de lumină

sub cer rebel iubirile ascundem

să dăm uitării lumea ce suspină

în zori iubirea e-mplinită-n taină

un vis rebel ce nimeni nu-l suspină

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

zori rebeli (cybersonet LXXVI)

se-aprind în zori tăcerile-n petale

o rază blândă fură trupul nopții

pe cer o vrajă țese dor cu șoapte pale

și soarele se naște-n dansul sorții

privirea ta aprinsă ca un foc

îmi leagă gândul într-un vis fierbinte

sub cer rebel lumina-i fără loc

și timpul fuge-n umbra-ți cuminte

din suferință zorii cresc mereu

iar pașii noștri calcă peste stele

sub vraja lor iubirea-i tot ce vreu

căci dimineața-ți prinde aripi grele

rebeli în zori ne-mbrățișăm pe rând

iubirea arde-n cerul fremătând

©Ioan Muntean, 2024