~ ciclul Calendar ~

dimineți rebele (cybersonet LXXV)

când zorii mângâie pământul adormit

și umbrele se-ntind fugind spre depărtări

un dor nestins în suflet mi s-a ivit

de-atingerea-ți fierbinte dulce ca-n visări

căldura drumului sub pași ce-alintă

e-un preludiu la setea ce-n mine arde-acum

și-aștept clipa când mâna-ți neîndrăznind să mintă

va strânge-al meu trup stârnind un dulce scrum

acea distanță ce ne ține-acum departe

e-un chin ce-mi seacă inima și-o frânge

căci fără tine viața-i o povară-aparte

și-un dor nespus în suflet se prelinge

sentința dragostei ne-a fost pecetluită

uniți pe veci chiar de-i distanța hotărâtă

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

o dimineață la vânătoare (cybersonet LXXIV)

în zori când umbrele se pierd încet

pe cer o rază trece peste crâng

picioare goale calcă-n timp ascet

sub constelații ce-n tăcere plâng

pe-o pajiște de flori cu trup tăcut

un pas leagănă visele ce-au fost

privirea-i prinsă-n gândul abătut

căci dimineața are-al său rost

în vânătoarea zorilor ascuns

o pasăre de foc își lasă pașii

pe cer se prinde ritmul ei străpuns

cu aripi ce îngână timpul vieţii

e-un joc divin ce-n inimi se rescrie

și zorii fug în lanțuri de magie

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

zâmbetul zorilor (cybersonet LXXIII)

când zorii mângâie cu raze blânde

iar marea-și spune basmul argintiu

privirea ta în suflet mi se-ascunde

și inima-mi tresare timp zglobiu

pe creste line peștii strălucesc

sub soarele ce naște dimineața

pescărușii în cete se-ntâlnesc

iar gândul meu îți caută prefața

conștient sunt că visul mă cuprinde

și mă întreb de pot a mă trezi

dar dorul de-a rămâne mă surprinde

căci zâmbetul tău face ziua zi

o zâmbet dulce rază de iubire

rămâi în mine vis și amintire

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

pravila zorilor (cybersonet LXXII)

când zorii mângâie pământul cu lumină

iar noaptea se retrage umilă tăcut

uităm de pravila ce viața ne-o anină

și râdem în pofida oricărui început

purtăm în noi o sete fără margini vie

ce sparge norme vechi de mult uitate

ne amestecăm în lume fără frică mie

fugind de rânduieli și de palate

în zorii noi uităm că suntem trestii

ne ridicăm pe vânt sfidând ruină

amestecând tradiții într-o lavă apatii

să fim ai lumii dar să fim lumină

și totuși chiar de pravila sfidăm

în zorii vieții dragostea păstrăm

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

iubită la ora dimineții (cybersonet LXXI)

sub cerul pal când zorii se ivesc

și umbrele din noapte se destramă

în suflet doruri line se-ncălzesc

iubirea ta o rază ce mă cheamă

tu mamă dulce blândă ca o floare

a vieții miez și far de mângâiere

prin tine ziua-mi naște sărbătoare

și orice clipă-i plină de-nviere

când glasul tău din vise mă trezește

din doruri firul prinde şi străluce

iar timpul crud o clipă se oprește

privind cum dragostea-n lumină urce

o mamă ești cireș în zori de zi

rămâi în mine veșnic a urzi

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

te doresc în zori (cybersonet LXX)

când ceața mângâie cu braț subțire

lumină plăpândă curge peste zare

și umbrele se sting în vis visare

iar zorii poartă liniște-n uimire

sub cerul reînviat din amăgire

speranța ta renaște fiecare

înflorare gândul meu în căutare

tu ești un far în larg de amintire

departe ne pierdurăm pe cărare

dar zorii poartă-n ochi iertarea blândă

iubirea noastră aprinsă ca o sfântă

din ceara vieții scrum se face-n zare

dar sufletu-mi te vrea o flacără arzândă

în zori de zi o lumină frântă

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

zori întârziați (cybersonet LXIX)

coboară mâini pe pielea ta încet

un dans de umbre moale și fierbinte

în urmă lasă urme de cuvinte

un dor ce arde tainic desuet

privirea lui un val prelung și cert

te prinde-n vraja zorilor cumplite

suflete-aleargă-n ritmuri infinite

gemând sub dorul vag dar prea concret

în șoapte focul cerne depărtarea

iar trupul tău învins se lasă lin

ca zorii ce-și închid durerea-n vise

din sete crește dorul iar chemarea

pătrunde-n umbra timpului divin

să lege-n noi extazul ce deschise

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

băiatul în zori (cybersonet LXVIII)

din noaptea surdă raze moi se scurg

lumina tremură pe trupul tău

un zeu ce poartă zorii ca un hău

și-mi umple gândul cu al focului amurg

sub pașii tăi se naște-un dor adânc

privirea ta străpunge ceru-n șoapte

un vânt ce leagă visele de noapte

și-n pieptul meu aprinde jarul stâng

te-ating cu teamă tremurând pe frunte

căci ziua-mbracă cerul cu-al ei vis

și zorii cântă-n pașii tăi ușori

ești foc ascuns sub razele mărunte

o șoaptă vie tainic neatins

ce leagă nopțile cu noi fiori

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

des-de-dimineață (cybersonet LXVII)

când zorii sfâșie tăcerea-n zare

iar noaptea fuge-n valuri de lumină

te simt aproape caldă blândă fină

ca șoapta vântului prin depărtare

în trupul tău tresar chemări bizare

un vals al umbrelor ce se combină

privirea ta adâncă și divină

îmi scaldă inima-n parfum și soare

pe buze zorii ard încet s-apuie

iar pielea ta sub mâna mea se-ascunde

ca o tăcere-nvinsă ce pătrunde

și clipa stă de vrajă să se-ntrupe

cu noi dansând pe valuri de secunde

dintr-un amurg ce zorii îl pătrunde

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

fata din zori (cybersonet LXVI)

în zori când cerul tremură-n lumină

și noaptea-și lasă umbra pe pământ

tu vii din visuri moi ca un cuvânt

să-mbraci tăcerea-n raze și-n grădină

privirea ta în flăcări matinală

îmi mângâie obrazul ca un val

și-n trupul meu trezești un dor banal

să te-nchid veșnic dulce și reală

cuprind în palmă razele de lună

sub șoapta ta ce-mbracă zarea-n vis

și zorii plâng în umbrele cunună

tu ești un cânt ce liniștea adună

un foc ce arde-n sufletul iris

o vrajă blondă zorii mereu sună

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

balada zorilor (cybersonet LXV)

e zori iar noaptea stinge-a ei povară

lumina tremură timid pe piept

privirea ta e umbră-n ritm drept

pe trupul meu cu urme ce te-nfioară

sub palme crude dorul tău tresară

un strigăt surd adânc și înțelept

îți caut harta-n gestul înțelept

unde plăcerea iese dintr-o sferă rară

atingerea-mi dansează-n clar de lună

cu fiecare șoaptă cerul plânge

pe spate-aprins durerea dulce se-alungă

în tine-nchid o rază ce se-adună

cu focul blând ce zorii nu-l pot stinge

și din abis lumina vrea s-ajungă

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

blondele dimineții (cybersonet LXIV)

în zori când umbrele se-ascund tăcute

și voalul nopții cade blând pe rând

lumina scaldă cerul într-un cânt

blondele dimineții desfăcute

pe pielea ta culori necunoscute

parfumul zorilor mă-nchide-n gând

ca-n vise-n care timpul e flămând

iar trupul tău în taine absolute

sub fiecare rază ce m-alină

îți simt privirea val de foc mocnit

un dans de umbre moi un răsărit

ca mierea toamnei dulci ce mă dezbină

se-nvârte cerul iar necontenit

și tu ești zorul alb împlinit

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

iubita mea în zori (cybersonet LXII)

în zorii reci când lumea-n vis se cufundă

te văd iubito ca o zeiță-n zare

cu trupul mătăsos cu chipul ca o fundă

și cu părul de aur ca razele de soare

ochii tăi două stele strălucesc porfir

și-mi dezvăluie adâncuri neexplorate

buzele tale ca petale de trandafir

îmi șoptesc dulce cântece de agate

mâinile tale calde îmi mângâie pielea

și mă fac să uit de toate grijile

îmbrățișarea ta o poveste de lalea

mă transportă într-un tărâm de idile

și în acest moment când timpul se oprește

alături de tine iubita mea viața mea înflorește

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

femeia mea în zori (cybersonet LXI)

în zori când cerul se îmbracă-n rouă

și-ncet misterul nopții se destuie

te-admiram dragă cu-o iubire nouă

și sufletul meu către tine suie

 -

părul tău ca un nor de aur moale

îți încadrează chipul dulce și senin

ochii tăi două stele senzuale

îmi ard în suflet ca un vis divin

 -

buzele tale roșii ca un mac

îmi șoptesc tainic povești de iubire

și pielea ta ca mătăsea o prefac

în parfumul tău dulce ca o doinire

 -

îmbrățișată-n zorii acestei zile

te simt a mea și lumea ni se umple

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

femeia zorilor (cybersonet LX)

din umbre vii se naște un contur

sub cerul palid zborul prinde glas

lumina-i praf de stele pe un drum obscur

iar chipul tău e-un soare fără ceas

pleoape se deschid pierdute-n vrajă

un fir de zori îți leagă taina blândă

și timpul ca o piatră ce se sparge-n plajă

se scurge lin pe umeri ca o undă

în răsărit tăcerea-i simfonie

fiorii lumii curg în pași ce ard

tu ești o umbră vie-n poezie

o flacără ce-n întuneric scald'

zorii te scriu în aur o minune

iar cerul te adoră-n rugăciune

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

apus în zori (cybersonet LIX)

din noaptea grea se scurge un suspin

sub pleoape stinse visul se destramă

o umbră caldă plânge în pelin

și zorii poartă cerul ca o flamă

pe margini stinse stele se descântă

un ceas înalt răstoarnă timpul rece

lumina-n palmă-i ca o taină sfântă

iar pasul zilei somnul vrea să-l sece

în suflet blând se-așază un oftat

o liniște ce cântă fără nume

un dor ce arde cerul colorat

și-n miez de zori iubirea lasă urme

e zori e-apus un vis ce se-mpletește

o taină veche care nu-ndrăznește

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

epopeea zorilor (cybersonet LVIII)

în dans de umbre cerul stins suspină

lumina-n piept își țese vălul firav

un cântec mut se-ascunde în retină

iar liniștea răsfrânge pasu-i grav

păduri răvășite se-nclină ușor

un strigăt surd se naște din abis

culorile se sparg pe cerul sonor

zorii coboară dintr-un vis de ibis

în praf de aur vălul nopții cade

pe câmpuri somnul încă se destramă

timpul își scrie foșnetul pe strade

iar cerul stă pe frunze ca o flamă

în zbor etern lumina vrea să-nceapă

epopeea-i un cântec ce ne scapă

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

zori de singurătate (cybersonet LVII)

când zorii încet se desfac în lumină 

umbrele nopții încep să dispară 

pe cerul palid dorul mi se-nchină 

sufletul meu în zori se declară

o geană de lumină prin perdele pătrunde 

în camera tăcerii unde ne-am culcat 

singurătatea ca o umbră m-ascunde 

în zori de zi un ecou neîmpăcat

prin fereastra deschisă vântul adie 

frunze dansând pe un sol monoton 

în răsăritul zilei visele-s pustie 

zori de singurătate un refren aton

dar speranța renaște chiar și-n singurătate 

în fiecare zori iubirea poate să se-arate

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

amor la mijlocul zorilor (cybersonet LVI)

în taină zorii se strecoară-n noapte

și-ncet vălul de umbră se desface

un vis frumos cum n-am mai avut poate

cu tine-n brațe sufletul mi-l reface

sub cerul nou cu stele-ncet pierdute

ne-mbrățișăm în zorii ce se-nalță

iubirea noastră veșnică și mute

se-mpletește cu soarele ce-ncalță

și-n fiecare rază ce se-ntinde

găsesc un semn al dragostei ce-mi dai

cu tine timpul parcă se oprește

și-n acest moment când timpul se-aprinde

și lumea-i doar a noastră a doi crai

jur că te voi iubi atât cât viața ne uneşte

©Ioan Muntean, 2024

~ ciclul Calendar ~

ziurel de ziuă (cybersonet LV)

în ziurel de ziuă răsare iubirea

și raza suavă o mângâie lin

ca un vis de-aur ca o fântână vie

ce-și caută adăpost în trupul divin

sufletu-mi tresaltă în miresme de floare

iar vântul ușor îți șoptește-n secret

privind cum se naște din umbra călătoare

iubirea ce ne leagă tainic şiret

sub cerul curat la răsărit tu ești

cu ochii tăi limpezi ca roua de dimineață

iar inima mea ca un foc se naște tu creşti

în ritmul iubirii ce din noi viață dezgheaţă

ziurel de ziuă iubire și vis prinde

un început de soare ce-n noi se aprinde

©Ioan Muntean, 2024