13. (cyberpoeme, cyberproze)
~ ciclul Zodiacul Miresmelor Eterne ~
August - Coptura de Chihlimbar și Cenușa Soarelui
...
Cenuşa soarelui: nopţile cu stele de jar (partea a II-a)
povestire-amintire
Îți arcuiai corpul sub greutatea lui, simțind cum fiecare penetrare adâncă devenea o calcinare erotică a simțurilor. Gustul de miere arsă și sâmbure de caisă ți se schimbase pe limbă într-o aromă aspră, sărată, de mosc pur și praf stelar. Ceara caldă turnată de Doamna Ceară pe sânii tăi se solidifica lent în tipare de chihlimbar, capturându-ți spasmele plăcerii. Soțul tău te poseda cu acea ritmicitate grea a teascului, iar din frecarea cărnurilor voastre se ridica o miasmă uleioasă, densă, care umpluse întreg amfiteatrul de cobalt.
În acel moment de maximă intensitate tactilă, din spatele blocurilor de teracotă au pășit alte două personaje mature. Erau Contesa Ambră și Baronul Siliciu.
Contesa Ambră (38 de ani): O femeie cu trăsături somptuoase și mișcări de o senzualitate leneșă. Purta o rochie greă din catifea de culoarea piersicii arse, iar pielea ei măslinie emana un parfum intens de ambră cenușie, tutun de pipă și nectar cald. Ochii ei, adânci și obosiți de atâta arșiță solară, urmăreau fiecare detaliu al fuziunii noastre cu o fascinație pur erotică.
Baronul Siliciu (42 de ani): Un bărbat de o statură impunătoare, cu mâini uriașe și aspre ale căror degete erau îmbrăcate în filamente de cupru. Pielea lui mirosea a oțel călcat, a granit ars și a ozon industrial, emanând acea asprime minerală a lunii august ce transformă dorința carnală într-o structură rigidă, imobilă și eternă.
„Uitați-vă la ei cum își devorează identitățile”, a rostit Contesa Ambră, vocea ei având densitatea mustului argintiu. „Sunt exact ca două stele care se freacă în vid până când își pierd carcasele de sticlă.”
Baronul Siliciu a întins mâinile sale aspre peste pulpele tale deschise, lăsând un praf fin de siliciu pe pielea ta umedă. Această nouă textură a transformat actul sexual într-o frecare violentă, pură, unde durerea și extazul se contopeau pe mucoasele voastre încinse. Soțul tău te-a prins de șolduri cu o ferocitate oarbă, înfigându-și genunchii în cenușa caldă și trăgându-te spre el într-o succesiune de mișcări adânci ce te făceau să scoți strigăte guturale.
Din tavanul livezii, o dâră stroboscopică de lumină indigo a explodat deasupra voastră. Era apariția simultană a ultimelor două personaje mature ale acestui banchet: Marchiza Ozon și Cavalerul Titan.
Marchiza Ozon (36 de ani): O prezență androgină, electrizantă, îmbrăcată într-o armură subțire din folie de aluminiu și tuburi de neon albastru. Emana un parfum tăios, acid, de fier călcat și ecrane de televizoare vechi ce explodează sub presiunea căldurii, fiind entitatea care guverna tensiunea electrostatică a nopților de august.
Cavalerul Titan (39 de ani): Un bărbat cu trăsături unghiulare, fixe, al cărui costum din plăci de titan șlefuit scotea scântei albastre la fiecare mișcare sacadată. Pielea lui mirosea a metal topit în cuve cosmice și a meteoriți dezintegrați în eter, aducând în amfiteatru asprimea pură a infinitului stelar.
„Fuziune generală! Descărcare finală!”, a strigat Marchiza Ozon, rotindu-se deasupra trupurilor voastre împletite. Cavalerul Titan a lovit podeaua de chihlimbar cu sabia sa de metal cald, declanșând un tunet masiv în difuzoarele livezii.
Aerul a devenit instantaneu transparent ca diamantul, iar hainele noastre au dispărut complet, transformate în cenușă de ozon. Îți simțeai spatele presat de paiele uscate, în timp ce soțul tău se prăbușea în tine cu toată greutatea lui masculină, gura lui căutându-ți sânii într-o ultimă încercare de a captura gustul verii ce stătea să moară.
...
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii