12. (cyberpoeme, cyberproze)
~ ciclul Zodiacul Miresmelor Eterne ~
August - Coptura de Chihlimbar și Cenușa Soarelui
Cenuşa soarelui: nopţile cu stele de jar (partea I)
povestire-amintire
Îți aduceai aminte, cu o claritate ce îți zgâria carnea, de acea noapte grea de august în care bolta de cobalt părea să se prăbușească peste noi în așchii de titan cald. Pe această treaptă a Zodiacului Miresmelor Eterne, vara nu mai era o promisiune pură, ci o curtezană obosită, îmbrăcată în mătase arsă, ce își vărsa ultimele rezerve de parfum peste trupurile noastre însetate. Stăteai lungită pe tăpșanul de catifea ruginie de la marginea Livezii de Cuarț, ascultând cum respirația soțului tău măsura toropeala aerului.
Tu (Soția, 33 de ani): Posedai o frumusețe matură, somptuoasă și decadentă, cu forme pline ce ondulau sub o rochie subțire din in nespălat. Pielea ta, de o albeață sidefată, emana un parfum intens de piersici strivite în soare, mosc cald și ceară de albine. Ochii tăi verzi-închiși adunaseră toată oboseala solstițiului, iar fiecare atingere a degetelor tale lăsa pe carnea celor din jur o dâră fosforescentă, transformându-te într-o preoteasă a erotismului tactil.
Lângă tine, cu spatele sprijinit de un bloc de teracotă încinsă, se afla bărbatul care îți stăpânise nopțile pe această orbită.
Soțul (35 de ani): Avea un corp atletic, angular, tăbăcit de radiația solară a lunii iulie. Pielea lui arămie, presărată cu fire subțiri de siliciu strălucitor, emana un miros aspru, pur masculin, de lemn de cedru ars, tutun crud și praf de pușcă veche. Mișcările lui aveau o siguranță calmă, iar gesturile sale mari, calculate, ascundeau o foame erotică grea, o dorință de a te devora sub ploaia de cenușă a stelelor căzătoare.
„Respiri de parcă ai înghiți bucăți de chihlimbar topit”, ți-a șoptit el, trecându-și palma aspră peste coapsa ta inundată de sudoare.
Atingerea lui a declanșat un fior tactil-gustativ violent. Ai simțit instantaneu pe limbă gustul sărat-amar al sâmburilor de caisă. I-ai ghidat mâna mai sus, sub inul subțire, lăsându-l să îți simtă pântecele care pulsa în ritmul nopților de august. Rochia s-a rupt cu un foșnet lung, eliberând o mireasmă copleșitoare de nectar fierbinte. I-ai căutat buzele cu o disperare barocă, mușcându-l până când gustul metalic al sângelui s-a amestecat cu dulceața grea a aerului.
În acel moment de maximă fuziune carnală, din întunericul livezii s-a desprins o figură somptuoasă, îmbrăcată în catifea brodată cu fir de aur oxidat. Era Prințul Ferment, primul personaj matur al acestei nopți.
Prințul Ferment (45 de ani): Un bărbat cu trăsături nobile, dar decadente, ale cărui mișcări leneșe trădau o plictiseală cosmică. Pielea lui avea nuanța strugurilor zdrobiți, iar din robă i se ridica un miros dens, amețitor, de must timpuriu, drojdie fină de cuvă și tămâie solară. Ochii săi, lipsiți de sclipire, priveau totul ca pe un banchet final, fiind entitatea care guverna descompunerea controlată a plăcerilor verii mature.
„De ce vă zgârciți cu această febră, copiilor?”, a rostit Prințul Ferment, iar vocea lui avea fluiditatea uleioasă a vinului bătrân. „August este un palat care arde din toate colțurile. Gustați-vă cărnurile înainte ca cenușa să vă acopere definitiv altarele!”
Soțul tău te-a ridicat în brațe cu o foame brutală, așezându-te direct pe un pat de paie uscate care reținuseră toată căldura zilei. S-a lăsat deasupra ta, pătrunzându-te dintr-o singură mișcare profundă, grea și totală. Ai scos un oftat lung, un geamăt baroc ce a vibrat în pereții de sticlă ai livezii. Pielea voastră s-a unit într-o singură suprafață sidefată, alunecând într-o frecare aspră ce transforma transpirația într-un nectar erotic.
Din umbra cuvelor de bronz a apărut o a doua prezență matură, purtând un corset din piele tăbăcită și o mască din obsidian. Era Doamna Ceară.
Doamna Ceară (40 de ani): O femeie cu o senzualitate rigidă, ale cărei brațe lungi erau acoperite de o peliculă fină de parafină caldă. Emana un parfum intens, sufocant, de fagure de miere sălbatică, mosc stins și liliac uscat între paginile unei cărți arse. Vocea ei, un murmur sacadat, dicta ritmul secret al contracțiilor din pântecele naturii, fiind gardiana secretelor tactile ale solstițiului târziu.
„Lăsați căldura să vă sigileze formele!”, a șoptit Doamna Ceară, turnând dintr-o cupă de argint o picătură de ceară caldă direct pe mameloanele tale întărite. Acest șoc tactil-gustativ te-a făcut să îți strângi mușchii vaginali în jurul soțului tău cu o forță uriașă, o pulsație de plăcere ce a declanșat o descărcare electrostatică în întreg amfiteatrul.
...
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii