10. (cyberpoeme, cyberproze)
~ ciclul Zodiacul Miresmelor Eterne ~
August - Coptura de Chihlimbar și Cenușa Soarelui
Coptura de chihlimbar: amintirile din crama de sticlă (partea a II-a)
povestire
Fiecare mișcare pe care o făceam în interiorul Soniei devenise o sfidare directă adusă gravitației. Trupurile noastre, unificate într-o singură masă de carne sidefată, absorbeau toată radiația termică a Cramei de Sticlă. Aerul devenise atât de dens încât aburul respirației noastre se condensa în bobițe fine de chihlimbar lichid, care ne cădeau înapoi pe piele, prelingându-se ca niște lacrimi de aur de-a lungul coloanei vertebrale a Soniei.
Atunci, cu un sunet strident de grinzi vechi care se crapă sub o presiune imensă, solul s-a cutremurat. Din adâncurile de teracotă ale cramei s-a ridicat Maestrul Teasc, a doua entitate a acestei veri mature.
Maestrul Teasc: O entitate monumentală și ierarhică, un hibrid perfect între un bătrân cu barba lungă, formată din rădăcini noduroase de viță-de-vie, și un mecanism masiv de presare realizat din lemn de stejar secular ars cu torța. Din încheieturile sale mecanice și poroase se scurgea un abur cald, dens, ce mirosea a vin bătrân, lemn ars și drojdie fină de fermentație. Vorbea cu un sunet de joasă frecvență care ne făcea oasele să vibreze în ritmul sângelui stors din pământ.
„Apăsați mai adânc, muritorilor!”, a urlat Maestrul Teasc, iar vocea lui a făcut ca strugurii de sticlă din tavan să sune ca niște clopote sparte. „În august nu există loc pentru mângâieri sterile! Fiecare pulsație a cărnii voastre trebuie să stoarcă ultima picătură de lumină din acest chihlimbar! Deveniți una cu teascul, lăsați-vă striviți de propria voastră dorință!”
Entitatea și-a scuturat barba grea deasupra noastră, turnând un potop de boabe de struguri proaspăt fermentate direct peste fesele înclinate ale Soniei. Acest amestec de fructe reci și carnea ei fierbinte a declanșat un nou val de spasme erotice. Sonia a scos un strigăt ascuțit, un sunet visceral ce a fisurat aerul uleios din jur. M-a strâns și mai tare în interiorul ei, picioarele ei lungi încuindu-se în jurul taliei mele ca o menghină biologică.
Maestrul Teasc a coborât o placă nevăzută de presiune deasupra noastră. Ne simțeam prinși într-o capcană divină. Piepturile noastre erau atât de strâns lipite încât puteam simți cum inimile noastre bat în același stern. Sânii Soniei se presau pe pielea mea arămie, lăsând amprente de mătase roșie, în timp ce eu o pătrundeam cu o ritmicitate grea, regulată, ca bătăile de nicovală ale unei uzine a plăcerii cosmice. Orgasmul nu mai era o simplă eliberare; devenise o acumulare electrostatică ce amenința să ne distrugă structura moleculară.
În acel moment de maximă intensitate carnală, o dâră de lumină indigo a străpuns întunericul cramei printr-o mișcare diagonală violentă. Era Steaua Căzătoare, a treia entitate a acestei nopți.
Steaua Căzătoare: O prezență androgină, angulară și stroboscopică, învelită complet într-o armură subțire din titan șlefuit și circuite electronice arse. Se mișca exclusiv în linii diagonale rapide și imprevizibile, scoțând un foșnet metalic și micro-scântei albastre la fiecare salt. Din corpul ei se elibera un parfum pur mineral, tăios, de oțel călcat, ozon industrial și titan cald, fiind forța care transforma căderea cosmică în dorință pură.
„... frecare... limită critică de viteză!”, a strigat Steaua Căzătoare, rotindu-se deasupra cărnii noastre unificate într-un dans frenetic de raze cyan. „Toate rețelele verii voastre se ard în această secundă! Nu vă lăsați trupurile să lenevească în miere! Conectați-vă sistemele nervoase la tensiunea de azur a prăbușirii noastre!”
Entitatea mistică a atins spatele Soniei cu degetele sale din titan, descărcând un curent electric de înaltă frecvență direct în măduva oaselor ei. Corpul Soniei s-a arcuit într-un spasm violent, de o senzualitate extremă. Pielea ei, acoperită acum de polenul stelar lăsat de entitate, a început să strălucească în întuneric cu o nuanță fosforescentă. Fiecare mișcare a mea în interiorul ei devenise un act de combustie; simțeam cum frecarea dintre organele noastre generează mici arcuri electrice albastre care ne luminau din interior.
„Mă arzi... mă topești, Mihai!”, gemea Sonia, cu unghiile înfipte adânc în umerii mei, trăgându-mă spre ea cu o disperare erotică ce depășise demult limitele rațiunii umane. „Mă simt ca un ecran care explodează de atâta lumină! Fă-mă să devin una cu acest oțel și cu această miere!”
Piersica de Catifea s-a aplecat și ea deasupra noastră, deschizându-și pliurile rochiei sale plușate. Un val masiv de nectar cald, lipicios și greu s-a revărsat peste noi, amestecându-se cu sudoarea, mustul și praful de meteoriți. Această emulsie erotică a transformat Crama de Sticlă într-un cuptor alchimic al plăcerii absolute. Maestrul Teasc continua să își strângă grinzile de stejar, presându-ne trupurile pe podeaua de chihlimbar până când am devenit o singură linie de forță sidefată, ce pulsa în ritmul unei inimi galactice.
Mirosul în încăpere devenise de o complexitate insuportabilă: o simfonie grea, uleioasă, de fermentație timpurie, ceară caldă, oțel călcat și mosc stins. Eram prinși între greutatea pământului reprezentată de Teasc și asprimea cosmosului adusă de Steaua Căzătoare. Nu mai știam unde se terminau degetele mele și unde începeau coapsele ei sidefate; devenisem un singur bloc de carne și parfum ce se pregătea pentru transgresiunea finală.
...
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii