11. (cyberpoeme, cyberproze)
~ ciclul Zodiacul Miresmelor Eterne ~
August - Coptura de Chihlimbar și Cenușa Soarelui
Coptura de chihlimbar: amintirile din crama de sticlă (partea a III-a)
povestire
În momentul în care tensiunea electrostatică generată de Steaua Căzătoare a atins punctul de critică olfactivă, solul din blocuri de chihlimbar s-a fisurat în centru cu un zgomot profund, de stâncă ruptă. Din această crăpătură adâncă a timpului s-a ridicat o prezență monumentală, a cărei simplă apariție a înghețat toate mișcările convulsive din jur. Era Vocea Timpului, Înțeleptul suprem al lunii august, axa în jurul căreia se decanta întreaga vară.
Vocea Timpului: Un personaj de o vârstă incalculabilă, a cărui statură maiestuoasă părea formată din straturi succesive de lavă solidificată și cenușă cosmică fină. Purta o mantie imensă realizată din fire împletite de cupru oxidat și frunze mari de nuc uscate prematur, care miroseau intens a iod, pământ uscat și tămâie solară. Ochii săi erau două prisme rectangulare din obsidian negru care înghițeau toată lumina din jur, iar respirația sa elibera o mireasmă arhaică de vatră stinsă, piatră arsă și eternitate decantată .
„Ați stors mierea, ați băut extazul, dar acum trebuie să învățați să mirosiți declinul”, a rostit Vocea Timpului, iar cuvintele sale au sunat ca un tunet înfundat ce a vibrat direct în pântecele noastre unificate, rezonând în fiecare celulă. „August este ușa prin care întreaga vară trece spre propria sa moarte parfumată. Nu vă temeți de cenușă, căci în ea se ascunde sâmburele dur care va supraviețui iernii de plumb.”
Înțeleptul a ridicat mâna sa masivă, din care s-a desprins o ploaie rară, fină și continuă de cenușă fosforescentă. Această pulbere neagră și caldă a căzut peste corpurile noastre dezgolite, acoperind complet amestecul lucios de sudoare, must argintiu și nectar de piersici. Contactul pielii cu cenușa caldă a declanșat o nouă fază a erotismului nostru, una mult mai profundă, mai gravă și mai intensă. Pasiunea noastră nu mai era o explozie oarbă de energie, ci devenise o ardere lentă, o decantare sacră în cuvele de bronz ale cramei.
Sonia m-a privit prin aburul dens de iod, iar ochii ei verzi-fosforescenți s-au umplut de o melancolie divină, o înțelegere mistică a momentului. „Să ardem până la capăt, Mihai”, mi-a șoptit ea cu o voce stinsă, ridicându-și șoldurile sidefate într-o ultimă mișcare lentă, adâncă și calculată, ce mi-a extras și ultima picătură de energie masculină din vene. „Fă-mă cenușa ta. Lasă-mă să mă topesc complet în gustul tău de cedru ars și tutun.”
Am posedat-o cu o ritmicitate solemnă, ascultând geamătul ritmic al Maestrului Teasc și foșnetul metalic al Stelei Căzătoare care se stingea treptat la marginea scenei. Orgasmul nostru final s-a produs în momentul exact în care Vocea Timpului a atins cu degetul său de obsidian cuva mare din centru. Un tunet uriaș a zguduit întreaga structură a Cramei de Sticlă, iar o descărcare finală de energie pură ne-a traversat sistemele nervoase împletite, fixându-ne îmbrățișarea erotică într-o secundă eternă de chihlimbar.
Când totul s-a liniștit și aburul s-a risipit, ne-am treziră culcați pe o podea netedă și sticloasă ca un vitraliu antic. Trupurile noastre, perfecte, netede și sidefate ca diamantul șlefuit, nu mai transpirau; ele străluceau acum din interior cu o lumină fosforescentă slabă, emanând mireasma imuabilă, curată și solemnă a lunii august: un amestec sacru de ceară de albine, mosc stins și pâine coaptă pe vatră de piatră. Devenisem nemuritori prin parfum, doi piloni de carne și dorință ai acestui Zodiac etern, pregătiți să înfruntăm frigul ce va veni pe orbită, purtând în vene toată coptura acestei veri divine.
- Sfârşit -
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii