golgota n-o urcăm singuri
golgota n-o urcăm singuri,
luăm pe cineva cu noi,
un boem de trei parale,
printre fulgere și ploi.
e grea crucea din spinare,
s-o cărăm singurei-cuc,
ne trebuie ajutoare
vreo femeie, vreun bărbat,
care s-a născut năuc.
ne alegem din culoare,
poate roșul, galben -pai
nuanțe de disperare,
s-ajungem mai iute-n rai.
păsări albe peste ape,
prin păduri doar lupi flămânzi,
vor mereu să se adape
doar cu umerii tăi blânzi.
cerbi timizi cu stele-n frunte,
să ne bea apa din rai
vor mereu să ne înfrunte,
pe acel picior de plai.
sub geamul oricărui gând,
doar un ochi și-un glas râzând,
de ofrandele din rai
risipite în azur,
în melancolii de mai…
tu, zi, tu, dragă înnoptare,
tu dor, tu vis și alinare,
tu, cer cu lună și cu stele,
odoarele iubirii mele,
lăsați-mă fără clipite,
să dorm pe perne de ispite,
în neumbrita izbăvire,
cu dragoste și cu iubire.
împleticit în vechi cadențe,
aș vrea vreo două-trei absențe,
să scutur zgura de pe suflet
că sunt sătul de-atâta umblet.
nu-i vremea de întoarsă cale
ca să-mi mut viața mai la vale,
mizez pe un final absurd
ca sufletul să-mi fie surd
și ochii orbi, precum și Lear,
să-mi cânte moartea la clavir,
pe unde somnul de petale
mi se așterne iar în cale,
pe unde sunt doar văi de stele
și cerul singur peste ele…
marţi, 29 mai 2012
-->
Comentarii