08. (poezie, cybersonet)
~ ciclul florile închinării ~
liturghia tainică a firii
Moto: „Creația nu tace: ea slujește. Florile sunt psalmi fără cuvinte.”
grupaj VI lacrima Maicii Domnului
Motto: „Din durere nu se pierde cerul, ci se deschide.”
lacrima care nu cade ci rodeşte (cybersonet DXCVIII)
în grădina tainică sub cer smerit de har
se naște-o floare vie din dor nemărginit
din lacrima ce urcă nu cade ci-i zenit
spre maica ce veghează tăcut al lumii far
caci plânge ca lumină din suflet mântuit
nu imploră durerea ce-și frânge-un vechi hotar
ce-alină lutul lumii cu sensul ei clar
în petale de jale cu har neostenit
o maică-a milostivirii în floare te zăresc
când lacrima rodește în rod desăvârșit
și-ntregul plâns al lumii în cer devine vers
iar floarea stă în taină în rugul ei ceresc
că lacrima nu piere ci urcă-n infinit
și-n fiecare petală pulsează-un sfânt univers
---
*** - Lacrima Maicii Domnului este denumirea populară a mai multor specii de plante agățătoare din genul Hoya, cunoscute pentru florile lor cerate, delicate, cu aspect translucid și formă de stea. În cultura tradițională românească, numele florii are o puternică încărcătură simbolică, fiind asociat cu ideea de suferință transfigurată în frumusețe și cu sensibilitatea spirituală legată de Maica Domnului. Deși nu are o origine liturgică propriu-zisă, floarea a fost integrată în imaginarul religios popular ca semn al compasiunii, al purității și al durerii care nu distruge, ci transformă. În spațiul ortodox de expresie culturală, astfel de denumiri botanice devin punți între natură și trăirea religioasă, funcționând ca forme de meditație vizuală asupra ideii de jertfă și milă.
rima: abba baab cde cde
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii