După ce forma a fost rostită și ritualul s-a închis în sine, rămâne un spațiu care nu mai cere cuvinte, dar le acceptă. Nu ca explicație, ci ca „ecou”. Acest spațiu nu e

e aproape ultimul frig al lui februarie pielea-mi aburește aproape de pielea ta iar sub tremurul palid al nopții jarul ascuns respiră len

ultimul frig (cybersonet DLVI)

e aproape ultimul frig al lui februarie pielea-mi aburește aproape de pielea ta iar sub tremurul palid al nopții jarul ascuns respiră lent

Sonetul într-un vers nu apare ca o simplă reducere formală, ci ca o „recalibrare a intensității”. El nu comprimă sonetul clasic; îl „conde

ritual lent (cybersonet DLIV)

în februarie lumină joasă ne învelește ca un altar ascuns iar respirația ta devine incantație caldă pe pielea mea și arderea de jar blândă

piele scrisă (cybersonet DLII)

pielea scrisă ca pagină delicată primește litere tăcute ale șoaptelor noastre iar respirațiile se întrepătrund aproape în lumina interiorulu

piele scrisă (cybersonet DLII)

pielea scrisă ca pagină delicată primește litere tăcute ale șoaptelor noastre iar respirațiile se întrepătrund aproape în lumina interiorulu

foc mic (cybersonet DXLVI)

în februarie focul mic ne scrie pe piele şoapte cu jar subțire ca o cerneală caldă iar palmele desenează lent pe trup un manuscris tăcut ce-l

apropiere exactă (cybersonet DXLIV)

apropierea exactă ne ține în frigul lucid al lui februarie unde trupurile gravitează lent unul spre altul dorul devine o lumină int

ger domestic (cybersonet DXLII)

februarie mușcă din ferestre cu dinți de gheață iar carnea noastră se apropie sfidătoare sub piele trosnește focul roșu și viu crescând î

încă o noapte (cybersonet DXL)

încă o noapte ne leagă sub frigul lui februarie, pielea caută altă piele în tăcere, dorul se face respirație comună, iar sub pleoape arde

încă o noapte (cybersonet DXL)

încă o noapte ne leagă sub frigul lui februarie, pielea caută altă piele în tăcere, dorul se face respirație comună, iar sub pleoape arde

aerul tău (cybersonet DXXXVIII)

mă învăluie aerul tău în frigul din februarie; atingerea devine promisiune, trupurile-s aproape, respirăm lent şi-apoi alert, o căldură c

aerul tău (cybersonet DXXXVIII)

mă învăluie aerul tău în frigul din februarie; atingerea devine promisiune, trupurile-s aproape, respirăm lent şi-apoi alert, o căldură c

camera caldă (cybersonet DXXXVI)

camera caldă ne primește în frigul de februarie; trupurile ni se contopesc lent, respirația devine limbaj de-amor, în interior, ne aprop

trup gândit (cybersonet DXXXIV)

trupul tău gândit îmi modelează dorul; fiecare atingere devine o strategie, frigul tace ca pretext, februarie ne respiră lent, fără grabă

trup gândit (cybersonet DXXXIV)

trupul tău gândit îmi modelează dorul; fiecare atingere devine o strategie, frigul tace ca pretext, februarie ne respiră lent, fără grabă

cybersonete despre locul unde sensul devine piele, scrise până când limbajul începe

După încheierea ritualului, nu rămâne liniște,

cybersonete despre locul unde sensul devine piele, scrise până când limbajul începe

După încheierea ritualului, nu rămâne liniște,

mijlocul iernii (cybersonet DXXX)

mijlocul iernii ne găsește aproape; frigul devine pretext pentru trupurile noastre care se caută, atingerile-s un limbaj erotic fără g