04. (sonet)
~ Simfonia de buzunar Tâgâdâm și Pâș-Pâș ~
20 de halte într-un septembrie imaginar
Motto Anonim: „Când inima galopează, pașii trebuie să învețe să meargă pe vârfuri ca să nu trezească destinul.”
Mantia de catifea a serii peste Turnul de Scaun (sonetul XXXV)
(Monologul interior feminin)
Pășesc încet, pâș-pâș, prin umbra verde-stinsă ce coboară,
Când dealul își dezbracă haina purpurie spre apusuri,
Tu mergi alert, un tâgâdâm de pași ce rupe din parcursuri,
Iar codrul Șipote ne strânge-n brațul lui ca o vioară.
Se-aprind lumini de chihlimbar pe sub poteca lungă, rară,
Ne mângâie pe la genunchi și tâmple reci de vânt mătăsuri,
Lăsând o dâră de argint în tot ce-ar fi ca să se-ntâmple-n aburi,
Când noaptea vine peste noi ca o poveste milenară.
Privesc spre zidul de granit ce-a stat străjer în mândra poiană,
Și simt cum liniștea de-aici mă face blând şi mă răzbate,
Suntem doi călători eterni ce n-au nevoie de coroană.
Ne prindem degetele strâns în jocul orelor uitate,
Sub cerul liber de septembrie ce ninge cu icoană.
Lăsând în urmă frici și răni de timp și spațiu vindecate,
* tâgâdâm – onomatopee - reproduce ritmul tropotului unui cal (zgomotul copitelor care lovesc solul în galop sau trap) sau imită o mișcare repezită și ritmică
* pâş-pâş - este o interjecție (de obicei folosită prin reduplicare) care redă zgomotul ușor produs de pașii cuiva, de mersul în vârful picioarelor sau de târșâitul picioarelor, sugerând o deplasare pe furiș sau în tăcere
--- * Parcul Șipote din Suceava reprezintă o spectaculoasă zonă de promenadă forestieră care face legătura naturală între oraș și monumentala Cetate de Scaun a Sucevei. Aleile sale pietonale șerpuiesc printre arbori bătrâni și izvoare reci, oferind o oază de liniște. În luna septembrie, parcul se transformă într-un labirint cromatic aurit, vegheat de statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare.
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii