04. (poezie, eseu, proză)
~ Bestiarul Mistic al Scripturii ~
simbolismul animalelor în tradiția ortodoxă
partea I: animalele sacre și biblice din vechiul și noul testament
„Făpturile Legii vechi au fost umbre pedagogice, suspinând după Hristos, Care a sfințit materia în potirul cosmic.”
Volumul I. Cerbul (CERVUS ELAPHUS) 4
„Sufletul însetat aleargă spre Potirul harului, saltă peste stâncile ispitelor și își găsește viața în izvorul necreat.”
Pastelul din livezile En-Ghedi-ului
poem idilic (idilă vegetală)
Apare blând pe culme răsăritul,
Spălând în miere stânca de argint,
Se risipește în văi nesfârșitul,
Iar pacea curge cald pe acest pământ.
În livezi de rodieri, la umbră rară,
Un cerb își pleacă capul maiestuos,
Spre apa ce din piatră vrea să sară,
Lăsând pe iarbă clipocit duios.
Un tânăr păstor biblic, în tăcere,
Își mână oile pe munte, încet,
Iar din fluierul simplu dă miere,
Un sunet lent, curgător și mistic poet.
Sunt cerbii strânși în armonie sfântă,
La misticul izvor din En-Ghedi,
Unde întreaga fire blând Îi cântă,
Părintelui ce-n ceruri ne-a zidi.
Monahul din chilie blând privește,
Cum saltă cerbul peste munte, iute,
Și-n inima lui ruga înflorește,
Trezind în suflet taine necrezute.
Nu e nici zgomot, nici deșartă fală,
Totul respiră-n ritmul cel creștin,
O idilă vegetală și morală,
Înmiresmată de cel har deplin.
Când soarele se-nalță pe albastru,
Și umbrele încep să se micșoreze,
Rămâne cerul singurul sihastru,
Ce vrea pe munți viața s-o vegheze.
---
bestiar biblic 4
©Ioan Muntean, 2026

Comentarii