11. (sonet)
~ Zefir şi ambră ~
Cronica unei nopți fără sfârșit
Partea I: Apropierea şi Incantația Sudului
Simbioza tăcerilor calde (sonetul XI)
Când lumea din afară nu ne pasă,
Măslinii tac sub luna argintie,
Iar vântul doarme-n marea vijelie,
Și noaptea peste vii încet se lasă.
Cedrii bătrâni își pleacă fruntea-n casă,
Sub cerul cald, cu bolta purpurie,
Iar umbrele se scaldă-n apă vie,
Și liniștea devine mai aleasă.
Natura însăși pare că ascultă
Bătăile din pieptul nostru, pline,
Când peste noi se-așterne-ncet uitarea;
Iar taina dintre noi devine multă,
Și-n fiecare clipă ne susține,
Și-n liniște se adâncește marea.
---
Motto: „O noapte caldă de vară este tot ce avem nevoie pentru a deveni nemuritori.” (Aforism clasic)
Dedicație: „Trupului și spiritului care s-au contopit sub zodia focului de vară, unde timpul a uitat să mai curgă.”
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii