09. (sonet)
~ Zefir şi ambră ~
Cronica unei nopți fără sfârșit
Partea I: Apropierea şi Incantația Sudului
Umbre împletite pe zidul alb (sonetul IX)
În șoaptele din inimi nepătrunse
Iei apa din fântână-n a ta mână,
Și-o lași pe pielea mea, de dor senină,
Ca roua peste florile ascunse.
Fiorii reci prin sânge se revarsă,
Iar noaptea peste tâmpla mea se înclină,
Când inima, de dor, devine plină,
Și arșița din noi rămâne arsă.
Pe umerii mei umezi cade rouă,
Iar degetele tale, tremurând,
Îmi scriu pe trup o tainică melodie.
Se naște între noi o lume nouă,
Cu inimile noastre respirând,
Să ne aprindă-n calda fantezie.
---
Motto: „O noapte caldă de vară este tot ce avem nevoie pentru a deveni nemuritori.” (Aforism clasic)
Dedicație: „Trupului și spiritului care s-au contopit sub zodia focului de vară, unde timpul a uitat să mai curgă.”
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii