Ierusalimitenii L-au primit pe Hristos stigând „Osana!”. Ce înseamnă, de fapt, acest cuvânt?
Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută și sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Ramurilor este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin-ortodox. Acest praznic marchează intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, înaintea Pătimirilor și a Învierii Sale. În Biserica noastră, Duminica Floriilor este sărbătorită cu solemnitate, marcând începutul Săptămânii Patimilor, cea mai importantă perioadă liturgică din an.
Evreii care L-au întâmpinat pe Iisus la Intrarea Sa în Ierusalim, alături de copii, aşterneau înaintea lui Hristos haine şi ramuri de finic. Unii dintre ei le aruncau, iar alţii le purtau în mâini şi strigau, mergând înaintea Lui: „Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” (Matei 21, 9). Această exclamație era un soi de „omagiu” adus lui Iisus ca Cel care era Mesia mult-așteptat și Împărat izbăvitor. V-ați întrebat vreodată ce înseamnă, de fapt, acest cuvânt, Osana? Noi am adunat câteva explicații și vi le prezentăm în rândurile de mai jos!
Duminica Floriilor – scurte considerații
Cel dintâi dintre praznicele împărăteşti cu dată schimbătoare din cursul anului bisericesc este Duminica Floriilor. Originea Duminicii Floriilor poate fi urmărită până în primele secole ale creștinismului. În tradiția creștină, evenimentul Intrării lui Iisus în Ierusalim este descris în Evangheliile sinoptice (Matei, Marcu și Luca) și în Evanghelia după Ioan. Această sărbătoare a fost ținută încă din primele secole. Bunăoară, părintele profesor Ene Braniște consemnează în volumul său intitulat „Liturgica generală” că primele menţiuni despre această sărbătoare de origine ierusalimiteană provin din secolul al IV-lea. Nu o găsim între sărbătorile enumerate în Constituţiile Apostolice, dar pomenesc despre ea Sfântul Epifanie, căruia i se atribuie două predici la această sărbătoare, pelerina apuseană Egeria (Silvia sau Etheria), care, în însemnările ei de călătorie, descrie chipul cum se sărbătorea această Duminică la Ierusalim, spre sfârşitul secolului al IV-lea, când ea vizitează Ţara Sfântă, precum şi mari predicatori din secolul al IV-lea, de la care au rămas predici ţinute în cinstea acestei zile, cum ar fi Sfântul Ioan Gură de Aur sau Sfântul Chiril al Alexandriei.
Spre exemplu, în jurnalul ei de călătorie la Locurile Sfinte, Egeria ne vorbeşte despre procesiunea ce se organiza în această zi a Floriilor, după săvârşirea Sfintei Liturghii. Toţi creştinii se strângeau pe la orele 13:00 şi mergeau împreună cu slujitorii şi episcopul cetăţii pe Muntele Măslinilor, până la locul de unde Domnul S-a Înălţat la cer: „Tot poporul merge înaintea episcopului, cântându-se imne şi antifoane şi răspunzând într-una: «Binecuvântat Cel ce vine în numele Domnului!». Şi toţi copiii câţi sunt prin acele locuri, până chiar şi cei care nu pot merge singuri pe picioare şi care – mici fiind – îi poartă părinţii aşezaţi pe grumazul lor, purtând toţi, în mâini, ramuri: unii de palmieri, alţii de măslini, şi aşa este însoţit episcopul în chipul în care a fost întâmpinat atunci Domnul”.
Sărbătoarea aceasta se mai numea și „Duminica aspiranților la Botez”, deoarece în această zi catehumenii mergeau cu toţii, cu mare solemnitate, la episcop, spre a-i cere să fie admişi la Botez, iar acesta le dădea să înveţe Simbolul credinţei. De asemenea, sărbătoarea mai purta și numele de „Duminica graţierilor”, pentru că, în cinstea ei, împăraţii acordau graţieri celor acuzați și întemnițați pentru diferite fapte.
Ce înseamnă cuvântul „Osana”?
Revenind la subiectul articolului nostru, termenul „Osana”, pe care îl exclamau mulțimile la Intrarea Domnului în Ierusalim provine, din punct de vedere etimologic, din doi termeni. El este, de fapt, forma grecească a exclamaţiei populare „hosa’” (mântuie, ajută), urmat de articolul de implorare „na’”, tradus prin „te rugăm” sau „te implorăm”. În acest context, termenul „Osana” exprimă o formă specială de respect acordată celui care va salva poporul. Practic, rostind cuvântul de laudă „Osana”, poporul cere să fie mântuit printr-un termen care le era cunoscut pentru că se cânta în sinagogi.
De unde îl cunoșteau ei, de fapt? Ca să înțelegem mai bine, pe lângă relatările neotestamentare ale Intrării Domnului în Ierusalim, mai întâlnim acest termen și în traducerea grecească a Psalmului 117: „O, Doamne, mântuieşte! O, Doamne, sporeşte!”, urmat de cuvintele citate la Intrarea Mântuitorului în cetatea lui David: „Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului; binecuvântatu-v-am pe voi, din casa Domnului” (Psalmi 117, 25-26). În Vechiul Testament, Psalmul mesianic 117 este asociat cu Sărbătoarea Corturilor, una dintre cele trei mari sărbători evreiești alături de Paști și Cincizecime. Pe parcursul celor șapte zile ale Sărbătorii Corturilor, o ceremonie cunoscută sub numele de „Nisuh haMaim” avea loc la Templul din Ierusalim. În această ceremonie, Marele Preot conducea o procesiune până la fântâna Siloamului, de unde lua apă într-un vas și se întorcea la Templu. Aici, când Marele Preot turna apa, evreii presărau buchetele de Sucot (ramuri de copaci sau lăstari de bambus) și cântau versetele 25 și 26 din Psalmul 117: „anna YHWH hoșiah na! anna YHWH hatzlihah na! baruka ha-vah b’Șem YHWH! berak-nu-hem mi-Beit YHWH” („Rugăm Iahve, Mântuiește-ne! Rugăm Iahve, sporește-ne! Binecuvântat fie cel ce vine în Numele lui Iahve! Te binecuvântăm din Casa lui Iahve”).
Așadar, putem afirma că, la primirea Domnului în Ierusalim, iudeii nu au făcut decât să adapteze vechiul imn acestei împrejurări. Sfântul Grigorie Palamas spunea că acest cuvânt – „Osana” – este „un imn adresat Domnului care înseamnă mântuiește, iar întru cei de sus arată că Hristos nu este slăvit numai pe pământ, ci și de către Îngerii din cer”.
Astăzi, cuvântul ne este cunoscut tuturor. Îl auzim Duminică de Duminică și-n fiecare zi în cadrul Sfintei Liturghii, atunci când auzim că strana cântă: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot! Plin este cerul, şi pământul, de mărirea Ta. Osana întru cei de sus. Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului. Osana întru cei de sus!”. Dacă la momentul Intrării Domnului în Ierusalim acest imn de laudă era rostit doar de mulțimea de oameni cu ramuri în mâini, în cadrul Sfintei Liturghii el devine un imn de laudă adus Sfintei Treimi, cei de sus cântând împreună cu cei de pe pământ, Biserica cerească unindu-se cu Biserica pământească, după cum afirmă Sfântul Nicolae Cabasila: „Îngerii și oamenii au devenit o singură Biserică, un singur cor, pentru manifestarea lui Hristos, Care este în Cer și pe pământ”.
Tot în legătură cu această cântare, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că „În cer, oştile îngereşti dau slavă, creştinii pe pământ slujesc şi aduc împreună cu ei aceeaşi doxologie. Deasupra, Serafimii cântă imnul întreit Sfânt, aici pe pământ, mulţimea credincioşilor psalmodiază aceeaşi cântare. Cele cereşti şi cele pământeşti au aceeaşi sărbătoare”, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul menționează, la rândul său: „Cântarea liturgică a Bisericii nu doar se armonizează cu doxologia cerească a Îngerilor, ci prevesteşte şi părtăşia şi convieţuirea Îngerilor împreună cu oamenii mântuiţi în veacul viitor, în Biserica triumfătoare”.
În concluzie, important este să reținem un lucru: dincolo de sensuri și teorii etimologice, sărbătoarea Floriilor este, prin excelență, o prevestire a Pătimirilor Domnului, a trecerii Sale prin suferinţă şi moarte şi a biruinţei asupra morţii prin propria Sa Înviere. De peste două mii de ani, fiecare dintre noi trecem prin Praznicul Floriilor, ne îngropăm cu Hristos în Vinerea Mare și așteptăm cu nădejde să înviem odată cu El. De peste două mii de ani, fiecare dintre noi continuă să fie un cetățean al Ierusalimului care L-a primit pe Hristos. Cum? Cântând la fiecare Sfântă Liturghie, înainte de sfinţirea Cinstitelor Daruri, precum odinioară, ierusalimitenii: „Osana întru cei de sus. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
-->
Răspunsuri
Fiind cea mai mare sărbătoare premergătoare Paștelui, și una dintre cele mai însemnate de peste întregul an, Intrarea Domnului în Ierusalim a stârnit întotdeauna fascinație printre pictorii din vechime. Duminica Floriilor marchează din punct de vedere religios începutul patimilor lui Hristos, fiind ziua în care întrând în Ierusalim pe “mânzul asinei”, oamenii l-au întâmpinat cu ramuri de finic în mână și îi strigau: “Osana, fiul lui David!”.
Artă eclezială occidentală a cunoscut de-a lungul timpului mai multe forme de expresie decât artă bizantină încorsetată într-o anume erminie. Din acest motiv, compararea unor opere din vest cu aceeași tema, concepute în vremuri și locuri diferite, ni se pare a fi de interes pentru iubitorii de artă. Vă prezentăm câteva dintre cele mai cunoscute reprezentări iconografice ale Intrării Domnului în Ierusalim:
Intrarea in Ierusalim, Giotto, cca. 1300
Intrarea in Ierusalim, Pietro Lorenzetti, 1320
Intrarea in Ierusalim, Anthony van Dyck, cca. 1617
Intrarea lui Iisus in Ierusalim, fresca din Biserica parohiala Zirl, Austria
Intrarea in Ierusalim, Heinrich van Waterschoot, 1748
Intrarea in Ierusalim, Felix Louis Leullier, cca. 1800
Intrarea in Ierusalim, Leopold Layer, 1867
Intrarea in ierusalim, Jean-Leon Gerome, 1897
Sursa foto: wikipedia.org, imamuseum.org
...