“Ptiu! Stuchi-te-ar mâţele de ghiavoliţă!”Ce părere-ţi faci? Am găsit-o la mine-n pat chiar în noaptea când a fost eclipsă de lună. Nu zici că îmi căutam capul şi când colo dau de dracu’?! Se făcuse colac lângă mine ca o mâţă, ştii.Şi mata?Eu ce era să fac? Ca omu’, de, am luat-o-n braţe şi...Şi?Şi când dau să o sărut, şart! o palmă peste obraz. Obraznică, ştii. Dau să o sărut pe celălalt, inimă simţitoare, de, jap! încă o palmă.„Cu asta nu e de glumă”, mi-am zis şi i-am întors…
Citeste mai mult…Vã spun ceva aceste cuvinte? Vã înspãimântã gândul cã într-o bunã zi, Doamne fereste, n-o sã mai aveti ce pune pe masã? Cã nu veti avea bani sã cumpãrati pâinea cea de toate zilele sau cu banii în mânã n-o sã mai aveti de unde o procura?Odatã cu declansarea pandemiei COVID-19, am asistat ca si dumneavoastrã, desigur, la reactia fireascã a omului în astfel de conditii: APROVIZIONAREA CU BUNURI DE STRICTÃ NECESITATE: fãinã de grâu, mãlai, ulei, zahãr, conserve etc.Vã spun sincer cã la un moment…
Citeste mai mult…În căsuța bunicii, imediat după ce se ridică dumneaei din pat, liniștea ia de mână timiditatea și se ascund repede, repede pe unde apucă, căci un cor de blesteme orchestrează lemnele care se grăbesc năuce să-și descopere veșnicia în sobă.– Hai, mogâldeață ridică-te, că-ți bate soarele în geam.– Și ce dacă? Azi e duminică și n-am ore online, spun eu ascunzându-mi trupul mai bine sub plapuma ospitalieră și călduță.– E luni toată ziulica, dragă Valy.De ce s-o cred? Așa-mi face periodic. Ba că…
Citeste mai mult…Îmi pipăi chelia și mă îndrept hotărât spre baie, nu neapărat pentru a-mi analiza fizionomia feței, ci pentru a mă spăla pe dinți. Într-o oră trebuie să răspund prezent calvarului impus de starea mea de sănătate – chimioterapie. Valuri de infirmitate îmi îmbrățișează trupul lipsit de conținut. Câteva steluțe nebunatice mă salută, sugerându-mi să mă sprijin de pereții fără mâini și fără suflet. Clipa parcă stă în loc... – An-drei!? Dintr-o altă lume îmi aud numele silabisit de Raluca. Nu sunt…
Citeste mai mult…Acest club de proză este destinat creaţiilor literare proprii: nuvele, poveşti, povestiri, fragmente de roman, teatru, eseuri, momente, schiţe, jurnal, interviu, dialog, biografii, scenete umoristice, sentimente şi trăiri...
Texte pot fi în limba română sau engleză (cu varianta în română), scrise corect gramatical şi cu aspect plăcut privirii.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Comentariile sunt închise.
-->
Comentarii
Domnului Pantilie
În monologul dumneavoastră aș intra,
Probabil chiar ne vom distra,
Dar vă doriți o viață sau o faptă bună,
Iar eu visez s-ajung mâine pe Lună.
P.S. Pupici din Timișoara.
19.01.2021
Monolog cu dorinţa mea!
Ce doresc?
O faptă bună aduce mulţi prieteni.
Toţi suntem mai puternici împreună!
Cine sunt eu ca individ?
Cine suntem noi împreună?
Când ne iubim suntem un tot!
Acesta este dorinţa mea!
Acesta este un mod de a ne vedea, acesta este un mod de a vedea lumea!
Tabelele minţii noastre trebuie să vadă uniunea.
Inima noastră trebuie să simtă legăturile!
Asta îmi doresc!
Dragă Domnule Sin, chiar deasupra acestui panou intitulat PANOU DE COMENTARII se află panoul FORUM DE DISCUȚII. Dați clik pe + Adaugă o discuție aflat la sfârșitul panoului și apoi postați textul Dumneavoastră la fel cum faceți pe pagina principală( pagina de blog): copy/paste și publicare comentariu(adăugare discuție).
OK. dar cum procedăm să pubicăm propria proză aici ?
@ELENA AGIU-NEACSU - v-am rugat şi v-am sugerat: ori postaţi aceste proze scurte pe forul la categoria Gânduri altfel, ori dacă le doriţi aici, în clubul de proză, postaţi-le în caseta de mai sus FORUM DE DISCUŢII, făcând clic pe "+ Adaugă o discuţie". Aşa, aici la comentarii, mâine nu le mai vede nimeni că vor trece pe pagina următoare, noi administratorii nu putem promova sau recomanda, şi în general nici un membru nu poate comenta postarea dv. Adică pe româneşte ea se pierde în neant...
24.01.2015
Întrebare (2)
Omenirea încotro? Iată o întrebare ce se pune tot mai acut în lumea modernă, contemporană. Deşi omul cu mintea sa a adus progresul ştiinţific cu binefacerile sale, ba chiar a ajuns în spaţiu străpungând nemărginirea, se pare însă că şi-a neglijat propria ogradă. „Scutură, mă, treanţa din gunoiu’ tău!”, îmi răsună în urechi îndemnul tatălui meu de pe când eram încă un copil şi abia acum la maturitate îmi dau seama cât de valoros, cât de înalt, de înţelept este acest precept moral nescris, transmis, desigur, din generaţie în generaţie de străbunii noştri înţelepţi. Se pare însă că noi ne-am pierdut pe drum, ne-am rupt de „veşnicia” ce „s-a născut la sat”, cum ne avertiza marele poet şi filozof Lucian Blaga, şi durăm lumi trecătoare în ambalaje poleite ce ne fură ochii, minţindu-ne frumos, furându-ne propria căciulă, cum se spune. Căci trăim o viaţă searbădă în oraşe degradate moral, fizic, ele însele ajunse mijloace de degradare umană. Mirajul oraşului cu confortul său, cu luminile sale, aşa cum l-am perceput în copilărie prin peregrinările mele la unchi şi mătuşi, s-a destrămat precum un castel de nisip, odată ce am fost înghiţit de furnicarul său. Simplul fapt că omul trece pe lângă om fără a-şi da „bună ziua” mă înspăimântă. Alienarea pândeşte hulpavă, înzorzonată în haine sclipitoare, iar omul se înstrăinează de bunăvoie şi nesilit de nimeni de om, ba chiar e mândru că de-acum e orăşean cu buletin. Dar oare cât durează această beţie? Căci nu poate dura la infinit. Realitatea este că foarte puţini sunt aceia care se întreabă sau îşi înţeleg drama pe care o trăiesc în fond. Pentru că de fapt ei nu sunt decât nişte dezrădăinaţi, care cu mare greutate se pot adapta luminilor oraşului care îi orbesc. Dar mai ales îi apasă sentimentul că se află închişi ca într-o cuşcă. Cei cu posibilităţi peste medie evadează în week-end, dar majoritatea rămâne mai departe închisă în colivie măcinată de rutină, de plictiseală, de frustrare. Şi nu e de mirare că ospiciile gem, iar cazurile de suicid au luat o amploare fără precedent. Lipsa locurilor de muncă, criza ce se adânceşte tot mai mult afectează psihicul labil al individului, căci nu este nimic mai periculos decât lipsa de ocupaţie. Acesta pare a fi preţul scump plătit de om pentru nesocotinţa sa. Confortul fizic atrage după sine disconfort psihic, căci energia necheltuită se răzbună. Abia acum la maturitate înţeleg sensul îndemnului tatălui meu, ba chiar mi se pare un precept moral sănătos de care ar trebui să ţinem seamă chiar de la primii paşi în viaţă. Se pare însă că fiecare generaţie învaţă numai din propriile greşeli. „Verba docet, exempla trahunt”, sună un dicton latin, şi câtă dreptate are . Însă până nu se lovete cu capul de pragul de sus, omul nu îl vede pe cel de jos. Trist, foarte trist, şi totuşi adevărat.
@ELENA AGIU-NEACSU - avem şi pe Cronopedia forumul "Gânduri fugare" /clic pe link-ul anterior). Aş sugera să postaţi acest comentariu acolo, pentru a putea fi păromovat şi comentat de toţi membri Cronopediei...
23.01.2016
Întrebări
Este înfiorător să constaţi că omul atât de mândru pentru progresele din ştiinţă şi tehnică, nu s-a ridicat din punct de vedere spiritual, moral nici până la genunchiul broaştei. Şi actualul val de migranţi mânaţi în lumea civilizată de un război întreţinut chiar de această lume cu care ne împăunăm nu este decât un umil exemplu comparativ cu ceea ce se întâmplă la scară planetară. Ce minte bolnavă poate fi aceea care în loc să creeze un mediu propice de trei acestor oameni în locul lor de baştină întreţine, dimpotrivă, focul războiului? Care să fie scopul ascuns al acestei stări de fapt, căci în mod sigur este unul? E drept, pe moment ne scapă, dar în cele din urmă ne vom dumiri. Din păcate însă va fi prea târziu pentru că situaţia a scăpat deja de sub control şi ne confruntăm cu un fenomen ale cărui consecinţe sunt pe cât de imprevizibile, pe atât de periculoase.
Cine are interesul ca odată cu acei migranţi săraci mânaţi de ororile războiului să ajungă în Europa şi membrii ai grupărilor teroriste ce distrug totul în calea lor cu preţul propriei lor vieţi? Şi de fapt cine are drept scop destabilizarea Europei până la urmă? Pentru că după cum evoluează lucrurile se pare că asta se urmăreşte în fond. Cuiva se pare că nu îi convine existenţa unei Europe unite şi în locul înfruntării directe alege o cale ocolită, dar cu aceeaşi miză în fond. Cine să fie? Iată o întrebare la care vom afla răspuns cât de curând, având în vedere evoluţia evenimentelor.
Elena Agiu-Neacşu
Multumesc pentru invitatie!
-
1
-
2
-
3
-
4
-
5
de 11 Următor →