Într-o lume în care totul pare trecător, imaginea unor seniori care privesc spre o toamnă incendiară, plină de culoare, reflectă speranța că sentimentele pot arde cu aceeași intensitate ca în tinerețe, chiar și după ce au trecut prin iernile vieții. O zi de octombrie transformă orașul într-un spectacol autumnal, unde aleile devin covoare de frunze arămii, iar trotuarele sunt luminate de tufe bogate de crizanteme. Aerul este proaspăt, cu parfum nostalgic de toamnă și arome calde de…
Citeste mai mult…În adevăratul sens, în viață nu se merge, se învârte. Suntem olarul care nu-și plânge oboseala pe sub plaiuri, când vasul vieții, care-n mijlocul zgomotului lumii, își păstrează tăcerea rotundă și curată. Chiar dacă nu credem, suntem așezați, deopotrivă toți, un fel de olari la o roată nevăzută care își cere neîncetat rotația, transformând secundele amorfe în forme cu memorie, acele amintiri care ne vor ajuta să înțelegem spirala vieții. Trecem prin timp nu în linie dreaptă, ci în cercuri…
Citeste mai mult…În amurgul cald, când frunzele dansează, un bătrân cu părul alb stă pe-o bancă dintr-un parc, nu plânge, nu se vaită, nu regretă, miroase doar o crizantemă și strânge-n suflet stropii de lumină. Pe tâmple-i ninge timpul care l-a plimbat prin ani, când ochii îi râdeau ca cerul din poeme, privind cum înfloreau frumoasele crizanteme-multicolore, un fel de cete cu zâmbete colorate. Lor nu le este teamă de-un strop de brumă, nici el nu plânge anii ce s-au dus, prin floarea ce o miroase adună-n…
Citeste mai mult…Alexandru poartă cei șaptezeci și opt de ani ai săi ca pe o haină bine croită: cu-o eleganță firească și fără nici-o intenție de a-și ascunde ridurile. Când genunchiul stâng îi dă de veste, dimineața, că vremea se va schimba, îl bate ușor cu palma și îi șoptește: „Mulțumesc pentru prognoză, bătrâne, dar azi avem treabă”. Fost profesor de psihologie, a înțeles de mult că secretul unui tonus de invidiat nu stă în absența ridurilor și a-l firelor arginti din păr, ci în prezența spiritului. Își…
Citeste mai mult…Acest club de proză este destinat creaţiilor literare proprii: nuvele, poveşti, povestiri, fragmente de roman, teatru, eseuri, momente, schiţe, jurnal, interviu, dialog, biografii, scenete umoristice, sentimente şi trăiri...
Texte pot fi în limba română sau engleză (cu varianta în română), scrise corect gramatical şi cu aspect plăcut privirii.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Comentariile sunt închise.
-->
Comentarii
Domnului Pantilie
În monologul dumneavoastră aș intra,
Probabil chiar ne vom distra,
Dar vă doriți o viață sau o faptă bună,
Iar eu visez s-ajung mâine pe Lună.
P.S. Pupici din Timișoara.
19.01.2021
Monolog cu dorinţa mea!
Ce doresc?
O faptă bună aduce mulţi prieteni.
Toţi suntem mai puternici împreună!
Cine sunt eu ca individ?
Cine suntem noi împreună?
Când ne iubim suntem un tot!
Acesta este dorinţa mea!
Acesta este un mod de a ne vedea, acesta este un mod de a vedea lumea!
Tabelele minţii noastre trebuie să vadă uniunea.
Inima noastră trebuie să simtă legăturile!
Asta îmi doresc!
Dragă Domnule Sin, chiar deasupra acestui panou intitulat PANOU DE COMENTARII se află panoul FORUM DE DISCUȚII. Dați clik pe + Adaugă o discuție aflat la sfârșitul panoului și apoi postați textul Dumneavoastră la fel cum faceți pe pagina principală( pagina de blog): copy/paste și publicare comentariu(adăugare discuție).
OK. dar cum procedăm să pubicăm propria proză aici ?
@ELENA AGIU-NEACSU - v-am rugat şi v-am sugerat: ori postaţi aceste proze scurte pe forul la categoria Gânduri altfel, ori dacă le doriţi aici, în clubul de proză, postaţi-le în caseta de mai sus FORUM DE DISCUŢII, făcând clic pe "+ Adaugă o discuţie". Aşa, aici la comentarii, mâine nu le mai vede nimeni că vor trece pe pagina următoare, noi administratorii nu putem promova sau recomanda, şi în general nici un membru nu poate comenta postarea dv. Adică pe româneşte ea se pierde în neant...
24.01.2015
Întrebare (2)
Omenirea încotro? Iată o întrebare ce se pune tot mai acut în lumea modernă, contemporană. Deşi omul cu mintea sa a adus progresul ştiinţific cu binefacerile sale, ba chiar a ajuns în spaţiu străpungând nemărginirea, se pare însă că şi-a neglijat propria ogradă. „Scutură, mă, treanţa din gunoiu’ tău!”, îmi răsună în urechi îndemnul tatălui meu de pe când eram încă un copil şi abia acum la maturitate îmi dau seama cât de valoros, cât de înalt, de înţelept este acest precept moral nescris, transmis, desigur, din generaţie în generaţie de străbunii noştri înţelepţi. Se pare însă că noi ne-am pierdut pe drum, ne-am rupt de „veşnicia” ce „s-a născut la sat”, cum ne avertiza marele poet şi filozof Lucian Blaga, şi durăm lumi trecătoare în ambalaje poleite ce ne fură ochii, minţindu-ne frumos, furându-ne propria căciulă, cum se spune. Căci trăim o viaţă searbădă în oraşe degradate moral, fizic, ele însele ajunse mijloace de degradare umană. Mirajul oraşului cu confortul său, cu luminile sale, aşa cum l-am perceput în copilărie prin peregrinările mele la unchi şi mătuşi, s-a destrămat precum un castel de nisip, odată ce am fost înghiţit de furnicarul său. Simplul fapt că omul trece pe lângă om fără a-şi da „bună ziua” mă înspăimântă. Alienarea pândeşte hulpavă, înzorzonată în haine sclipitoare, iar omul se înstrăinează de bunăvoie şi nesilit de nimeni de om, ba chiar e mândru că de-acum e orăşean cu buletin. Dar oare cât durează această beţie? Căci nu poate dura la infinit. Realitatea este că foarte puţini sunt aceia care se întreabă sau îşi înţeleg drama pe care o trăiesc în fond. Pentru că de fapt ei nu sunt decât nişte dezrădăinaţi, care cu mare greutate se pot adapta luminilor oraşului care îi orbesc. Dar mai ales îi apasă sentimentul că se află închişi ca într-o cuşcă. Cei cu posibilităţi peste medie evadează în week-end, dar majoritatea rămâne mai departe închisă în colivie măcinată de rutină, de plictiseală, de frustrare. Şi nu e de mirare că ospiciile gem, iar cazurile de suicid au luat o amploare fără precedent. Lipsa locurilor de muncă, criza ce se adânceşte tot mai mult afectează psihicul labil al individului, căci nu este nimic mai periculos decât lipsa de ocupaţie. Acesta pare a fi preţul scump plătit de om pentru nesocotinţa sa. Confortul fizic atrage după sine disconfort psihic, căci energia necheltuită se răzbună. Abia acum la maturitate înţeleg sensul îndemnului tatălui meu, ba chiar mi se pare un precept moral sănătos de care ar trebui să ţinem seamă chiar de la primii paşi în viaţă. Se pare însă că fiecare generaţie învaţă numai din propriile greşeli. „Verba docet, exempla trahunt”, sună un dicton latin, şi câtă dreptate are . Însă până nu se lovete cu capul de pragul de sus, omul nu îl vede pe cel de jos. Trist, foarte trist, şi totuşi adevărat.
@ELENA AGIU-NEACSU - avem şi pe Cronopedia forumul "Gânduri fugare" /clic pe link-ul anterior). Aş sugera să postaţi acest comentariu acolo, pentru a putea fi păromovat şi comentat de toţi membri Cronopediei...
23.01.2016
Întrebări
Este înfiorător să constaţi că omul atât de mândru pentru progresele din ştiinţă şi tehnică, nu s-a ridicat din punct de vedere spiritual, moral nici până la genunchiul broaştei. Şi actualul val de migranţi mânaţi în lumea civilizată de un război întreţinut chiar de această lume cu care ne împăunăm nu este decât un umil exemplu comparativ cu ceea ce se întâmplă la scară planetară. Ce minte bolnavă poate fi aceea care în loc să creeze un mediu propice de trei acestor oameni în locul lor de baştină întreţine, dimpotrivă, focul războiului? Care să fie scopul ascuns al acestei stări de fapt, căci în mod sigur este unul? E drept, pe moment ne scapă, dar în cele din urmă ne vom dumiri. Din păcate însă va fi prea târziu pentru că situaţia a scăpat deja de sub control şi ne confruntăm cu un fenomen ale cărui consecinţe sunt pe cât de imprevizibile, pe atât de periculoase.
Cine are interesul ca odată cu acei migranţi săraci mânaţi de ororile războiului să ajungă în Europa şi membrii ai grupărilor teroriste ce distrug totul în calea lor cu preţul propriei lor vieţi? Şi de fapt cine are drept scop destabilizarea Europei până la urmă? Pentru că după cum evoluează lucrurile se pare că asta se urmăreşte în fond. Cuiva se pare că nu îi convine existenţa unei Europe unite şi în locul înfruntării directe alege o cale ocolită, dar cu aceeaşi miză în fond. Cine să fie? Iată o întrebare la care vom afla răspuns cât de curând, având în vedere evoluţia evenimentelor.
Elena Agiu-Neacşu
Multumesc pentru invitatie!
-
1
-
2
-
3
-
4
-
5
de 11 Următor →