Ziua de 9 noiembrie este un moment deosebit de important pentru creștinii ortodocși de pretutindeni. După marele praznic al Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, urmează ziua Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul din insula Eg
Prenume universale, Mihai(l) şi Mihaela au o veche tradiţie europeană creştină, transmisă din „Vechiul Testament”. Se pare că la origine, prenumele derivă din ebraicul „Mikha'el”, care înseamnă „cine e ca Dumnezeu?”, întâlnit în numeroase texte bibl
Cel mai popular nume feminin din arealul geografic creştin, Maria s-a impus încă din primele decenii ale răspândirii creştinismului. Este comun unui mare număr de limbi şi popoare, continuând în onomastica modernă tradiţia unui vechi nume ebraic.
Unul din cele mai răspândite prenume feminine din onomastică românească şi universală, Elena urmează ca număr de întrebuinţări numelui de Maria. Este un nume străvechi grecesc - „Elene”, care în limba latină era scris „Helena”. Cercetătorii s-au op
Cunoscute şi apreciate în toate zonele ţării noastre, Ştefan şi Ştefania au ca ascendenţă cuvântul grec „stephanos” care înseamnă „coroană”, „ghirlandă”, „cununa cu care se încununau în
Pe 27 iulie, românii prăznuiesc Sfântul mare mucenic şi tămăduitor, doctor fără arginţi Pantelimon. Fratele mai mic al Sfântului Ilie, Sf. Pantelimon, cunoscut şi ca Sfântul Ilie cel mic (sau cel şchiop), sau Pintilie Călătorul, încearcă să-l facă p
Magdalena/Mădălina provine de la expresia ebraică înseamnând „originară din Magdala” (sat biblic pe malul Mării Galilee presupus a fi locul de origine al Mariei Magdalena). „Şi el [Isus] a trimis departe mulţimea, şi a luat nava, şi a intrat în coast
Luca - origini, semnificaţie, istoric, variante - Colecţia „Originea numelor” a Bibliotecii Cronopedia se constituie din reeditări în format electronic ale unor materiale achiziţionate sau selecţionate de pe internet prelucrate şi adaptate de Ioan
Toma – origine nume, semnificaţie, istoric, variante - colecţia "originea numelor" - Compilaţie de texte culese de pe internet din diverse surse, adaptate, completate şi editate electronic cu acceptul direct al Bibliotecii , realizată de Ioan M
Unul dintre cele mai frecvente şi răspândite nume romaneşti, cu variante în toate limbile europene, Nicolae reproduce un vechi nume grecesc - Nikolaos. Acesta era folosit în Grecia antică cu multe secole înainte de Cristos.
Forma Nicoară a apărut undeva între secolele V-VII. În limba italiană întâlnim două forme: Nicola şi Niccolo, prima corespunzând lui Nicoară, iar cea de-a doua lui Niculai. În documentele Ţării Romaneşti de la jumătatea secolului al XIV-lea se găsesc
Dumitru, Dumitra - origini, semnificaţie, istoric, variante - Colecţia „originea numelor” a Bibliotecii Cronopedia se constituie din compilaţii de texte, imagini sau grafice reeditate în format electronic ale unor materiale achiziţionate, culese,
Ilie este continuator a numelui biblic ebraic Elyah(u) din Vechiul Testament, prezent şi în Noul Testament, însă, sub formă de Elias (o formă comună, preluată de latini care s-a răspândit rapid în lumea creştină). Acesta este un cuvânt
Prenume universale, Mihai(l) şi Mihaela au o veche tradiţie europeană creştină, transmisă din „Vechiul Testament”. Se pare că la origine, prenumele derivă din ebraicul „Mikha'el”, care înseamnă „cine e ca Dumnezeu?”, întâlnit în numeroase texte bibli
Andrei/Andreea [greacă] provine din Andreas, aner= al omului Andrei, Andreea - din greacă: bărbăţie, curaj, acest nume amintindu-ne că viaţa este o luptă cu ispitele de tot felul cu greutăţi sau neputinţe, cărora trebuie să le facem faţă cu bărbăţie
Calinic - Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, prăznuit în ziua de 11 aprilie, este cel mai de seamă sfânt român din calendarul lunii aprilie. Calinic, numele călugăresc al acestuia, de străveche origine grecească, este analizab
Numele Gabriel\g(a)-briel, gab-riel\, se pronunţă (în engleză) GAY-bree-el. Varianta Gavril este foarte populară în Rusia; Gabi - prescurtare a numelor Gabriel, Gabriela; Gable - nume din franceza veche, nume scurt pen