Comentarii

• 

  Maria-Ileana Tănase noiembrie 16, 2017 0:10

  
• 

  Dumitru Sin Septembrie 15, 2017 16:29

  Bună ziua ,

  Sînt ,efectiv onorat să fac parte din acest club !

  Mulțumesc.
• 

  2cciixii78yd1 noiembrie 14, 2012 16:02

  Mulţumesc mult.

  
• 

  2cciixii78yd1 noiembrie 13, 2012 13:58

  Mulţumesc mult pentru invitaţie.

  Îmi va face o deosebită plăcere să zăbovesc în acest loc atât de frumos.

  O zi specială îţi doresc, cu multe împliniri şi bucurii!

  Jeni

  
• 

  Ioan Muntean iunie 8, 2012 13:37

  @Muresan Nicolae - desigur, este permis...
• 

  Muresan Nicolae iunie 8, 2012 3:04

  Este permis si nuvele autobiografice/Intrebare !
• 

  Ioan Muntean Mai 17, 2012 14:02

  Elena Păduraru, salutăm cu căldură alăturarea ta acestu grup. Aici ai posibilitatea de a adăuga propriile tale gânduri-amintiri-fapte din timpul şi spaţiul trecut-prezent-viitor...
• 

  zadic ioana Aprilie 8, 2012 14:45

                                Amintiri II.

     Când eram mică ,eram tare zvăpăiată .Fiind unicul copil din familie lucrurile decurgeau după voia mea.Dacă părinţii şi bunicii se comportau ca atare...eu aşteptam acelaşi lucru şi de la animalele din ogradă.

  Pe la vreo cinci ani am călărit porcul şi fiindcă m-a trântit am urlat cât m-au ţinut plămânii...vezi Doamne,cum a  avut îndrăzneala să mă trântească...

               Asta a trecut,dar...alt episod îmi vine acum în minte.Aveam o capră albă,cu coarne,iar eu o vedeam ca fiind cea mai frumoasă din câte erau în tot Negrileştiul .Într-o zi m-a întrebat o vecină din ce cauză mi-e aşa de dragă capra cu pricina.A rămas cu gura căscată şi a izbucnit  în râs după ce i-am spus ...

  ,,-Anică,îmi place capra asta pentru că e completă!"

               Bun...N-au trecut decât câteva zile de la discuţia avută că le-am dat tuturor vecinilor un motiv de râs...dar încă ce motiv...

               Ei,cum spuneam,eram tare mândră de capra mea şi o duceam în toate grădinile să pască,nu conta că nu era tarlaua noastră.Într-o zi,iau capra de funie şi o trec prin gardul de sârmă ghimpată,pe tarlaua unui vecin.Când păştea capra mai bine,mie nu mi-a mai convenit ce iarbă este acolo şi am vrut să o duc înapoi pe tarlaua noastră.Mare greşeală...Animalul a dat să fugă şi eu,nu ştiu cum,am ajuns agăţată cu picioarele în sus în sârma ghimpată.Vrând să-i dau drumul frânghiei din mână văzui că era aşa de strânsă că nu puteam să o desfac...Capra zbiera,eu zbieram,dar nimeni nu ne auzea.Ai mei aveau de lucru în bucătărie,vecinii erau pe câmp,eu eram tot cu picioarele în sus ,agăţată de gard.

               Într-un târziu,când începusem să rămân fără voce,apăru un vecin şi mă desfăcu de acolo.Eliberă în acelaşi timp şi capra.Când am mers în casă,alor mei nu le-a venit să creadă ce le văd ochii.Aveam părul vâlvoi,bluza şi pantalonii ferfeniţă şi toată eram zgâriată pe mâini şi pe picioare.După ce le-am spus păţania mea au mers să vadă ce face şi bietul animal.Parcă trecuse al doilea război mondial şi peste el.

               Asta nu-i nimic,dar până la lăsarea întunericului,toată Lunca Mică a aflat de isprava mea.

               Şi după o lună mă întreba câte un vecin dacă mă mai duc la păscut  cu capra şi începea să râdă..........................................

  Cu toate că unele amintiri parcă sunt învăluite în ceaţă  acest episod mi-e  întiparit bine in memorie,...parcă s-a întâmplat ieri.

   
• 

  zadic ioana Aprilie 8, 2012 14:44

          Amintiri.I.Banii popii

    Nu o să stau acum  să-mi povestesc de la început viaţa .O să scriu frânturi din cele trăite de mine...Poate o să vă pară scrise cam din topor,puse alandala pe foaie ,dar... amintirile au un traseu sinuos.Ele nu vin biografic...Nu-s mare scriitor şi nici n-o să mă compar niciodată cu Creangă sau cu oricare altul dintre magnifici .O  să povestesc despre bucuriile copilăriei.O să o fac cum ştiu eu ,fără ascunzişuri,fără artificii gratuite,având de partea mea doar plăcerea de a scrie ...

                    O să încep cu o istorioară care o să vă aducă zâmbetul pe faţă...dacă n-o să fie aşa să nu-mi spuneţi pe nume...

                                                                      Banii popii

                    Copilăria mea a fost o peregrinare prin aproape toată Transilvania.Tata, fiind muncitor pe şantier, ne ducea pe mine şi pe mama cu el...Aşa am avut şansa să văd multe locuri de vis.Acest du-te vino a avut şi partea lui negativă.Am făcut grădiniţa în trei localităţi diferite,iar şcoala în patru...

                     Să ne întoarcem la oile noastre...Eram în Săcel ,judeţul Maramureş.Gazda la care stăteam se mândrea cu mine.Mă purta peste tot:pe la olar,pe la magazin,...pe la popa.Îi plăcea că la trei ani ai mei ştiam o grămadă de rugăciuni ,de poezii şi mă punea să le repet de câte ori avea ocazia...

                     Într-o zi a mers pe la preot după prescuri.Eu eram coadă după ea.Popa,deja cunoscându-mă,m-a pus să spun rugăciunile şi,  plăcându-i cum le-am spus,mi-a dat nişte bani.Când am ajuns acasă i-am dat mamei să-i pună bine.Ea i-a pus într-un sertar,dar a uitat să-i spună tatălui meu despre ei.Când a venit tata acasă s-a dus direct la sertar,a luat banii şi ...dus a fost cu ei la magazin.Între timp,văzând că nu sunt acolo banii ,am făcut o tevatură...Mama nu mai ştia cum să mă liniştească.Când s-a întors de la magazin ,tata a avut parte de un interogatoriu de zile mari:

  -Nicolae,ce-ai făcut cu banii fetei?

  -Care bani?

  -Cei din sertarul de sus.

  -Au fost ai ei?N-am ştiut...Am luat o sticlă de băutură pentru că mâine vine şeful pe la noi şi nu am avut nimic în casă cu ce să-l cinstesc...

                      Deci morala:banii popii s-au dus pe băutură.Se mai întâmplă şi de astea...                                   

                                 

   

        
• 

  zadic ioana Aprilie 4, 2012 16:26

  Mulţumesc dragă Ciubotaru Maria pentru versurile frumoase şi pentru comentariu...