...
Povestea lui Latif de Jorge Bucay
Latif era cel mai sărac cerșetor dintr-un oraș din Orientul Mijlociu. În fiecare noapte dormea pe holul unei case diferite, în fața pieței centrale a orașului.
În fiecare zi stătea sub un copac diferit, cu mâna întinsă și privirea pierdută în gânduri.
În fiecare seară mânca de pomană sau firimituri aduse de o persoană caritabilă. Dar pentru a simți că merită pomana pe care o primea, se oferea să răspundă la întrebări în schimbul unor monede (dacă erau mulțumiți de răspuns).
În ciuda înfățișării sale și a felului în care își petrecea zilele, Latif era considerat de toți cel mai înțelept om din oraș, poate nu atât datorită inteligenței sale, cât datorită a tot ceea ce trăise.
Într-o dimineață însorită, regele în persoană a apărut în piață. Înconjurat de gărzi, s-a plimbat printre tarabele cu fructe și bibelouri și, în mijlocul multor oameni, l-a găsit pe Latif, care dormea la umbra unui stejar, și i-a întrebat pe sfetnicii săi cine era.
Cineva i-a spus că se afla în fața celui mai sărac dintre supușii săi, dar și în fața unuia dintre cei mai respectați oameni pentru înțelepciunea sa. Și care își schimbă cunoștințele pentru monede
Regele s-a întors apoi spre Latif și i-a spus:
– Dacă îmi răspunzi la o întrebare, îți voi da această monedă de aur.
Latif s-a uitat la el și a răspuns:
– Dacă îți place răspunsul... Care este întrebarea ta?
Iar regele i-a pus o întrebare complexă care îl frământa de zile întregi și pe care nu o putea rezolva. O problemă legată de active și resurse pe care analiștii săi nu reușiseră să o rezolve.
Răspunsul lui Latif a fost precis, sensibil și creativ.
Regele a fost surprins; și-a lăsat moneda la picioarele cerșetorului și el și-a continuat drumul prin piață, gândindu-se la ceea ce se întâmplase.
A doua zi, regele a reapărut în piață. S-a dus direct la locul unde se odihnea Lafit, de data aceasta sub un măslin.
Din nou regele a pus o întrebare și din nou Latif a răspuns rapid și înțelept. Suveranul a fost din nou surprins de atâta luciditate. Latif, am nevoie de tine, a spus regele, sunt copleșit de deciziile pe care trebuie să le iau ca rege. Nu vreau să fac rău poporului meu și nu vreau să fiu un conducător rău. Îți cer să vii la palat și să-mi fii sfătuitor. Îți promit că nu vei duce lipsă de nimic, că vei fi respectat și că poți pleca oricând dorești... te rog.
Din compasiune, din serviciu sau din surprindere, Latif, după ce s-a gândit câteva minute, a acceptat propunerea regelui.
În aceeași după-amiază, Latif a ajuns la palat, unde i s-a repartizat imediat o cameră luxoasă, la doar câțiva sute de metri de camera de dormit regală. În cameră, îl aștepta o cadă cu esențe și apă caldă.
În următoarele săptămâni consultările regelui au devenit obișnuințe.
În fiecare zi, dimineața și după-amiaza, monarhul își chema noul consilier pentru a-l consulta despre problemele regatului, despre propria viață sau despre îndoielile sale spirituale. Latif a răspuns întotdeauna cu claritate și precizie.
Noul venit a devenit interlocutorul preferat al Regelui.
La trei luni de la șederea sa, nu a existat nicio măsură, decizie sau hotărâre ca monarhul să nu se consulte cu stimatul său consilier.
Evident că acest lucru a dezlănțuit gelozia tuturor curtenilor care vedeau în cerșetorul-consultant o amenințare la adresa propriei influențe și o prejudiciu la interesele lor materiale.
Într-o zi, toți ceilalți consilieri au cerut o audiență la rege, i-au spus foarte circumspect și grav:
– Prietenul tău Latif, cum îl numești tu, complotează să te doboare.
– Nu se poate – spuse regele – Nu cred.
– O poți confirma cu ochii tăi – au spus toată lumea – În fiecare după-amiază pe la ora cinci, Latif se strecoară din palat în aripa de Sud și într-o cameră ascunsă se întâlnește în secret, nu știm cu cine. L-am întrebat unde se duce în unele dintre acele după-amiezi și a răspuns evaziv. Acea atitudine a ajuns să ne alerteze asupra conspirației lui.
Regele s-a simțit dezamăgit și rănit. A trebuit să confirme acele versiuni.
În acea după-amiază, la ora cinci, aștepta ascuns în colțul unei scări. De acolo a văzut cum, de fapt, Latif a ajuns la ușă, s-a uitat în lateral și cu cheia care îi atârna de gât a deschis ușa de lemn și s-a strecurat pe furiș în cameră.
- Ai văzut? – au strigat curtenii – Ai văzut?
Urmat de garda personală, monarhul a bătut la ușă.
- Cine e? – spuse Latif din interior.
– Eu sunt Regele – a spus suveranul. – Deschide-mi ușa.
Latif deschise ușa. Nu era nimeni acolo în afară de Latif. Fără fereastră, fără ușă secretă, fără mobilier care să permită cuiva să se ascundă.
Pe podea era doar o farfurie de lemn uzată, un baston într-un colț, iar în centrul încăperii o tunică uzată atârnând de un cârlig de pe tavan.
– Complotezi împotriva mea, Latif? – a întrebat regele.
– Cum crezi, Majestate? – a răspuns Latif – De ce aș face-o?
– Dar tu vii aici în fiecare după-amiază în secret. Ce cauți dacă nu vezi pe nimeni? De ce vii în această casă pe ascuns?
Latif zâmbi și se îndreptă spre halatul zdrențuit atârnat de tavan. El l-a mângâiat și i-a spus regelui:
– Cu doar șase luni în urmă, când am ajuns, singurul lucru pe care îl aveam erau acest halat, această farfurie și acest băț de lemn – a spus Latif. Acum mă simt atât de confortabil în hainele pe care le port, patul în care dorm este atât de confortabil, respectul pe care mi-l acordați este atât de măgulitor și puterea pe care mi-o oferă locul meu lângă tine este atât de fascinant... că în fiecare zi vin aici doar pentru a fi sigur de un lucru: SĂ NU UIT NICIODATĂ CINE SUNT ȘI DE UNDE AM PLECAT...
-->
Comentarii