Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț (5 august) - colecţia "Vieţile sfinţilor" a bibliotecii - Reeditare electronică necomercială după cele 12 volume „Vieţile Sfinţilor" apărute între anii 1991 şi 1998 la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor (volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie) şi apoi la Editura Episcopiei Romanului (volumele consacrate lunilor mai-august), realizată de Ioan Muntean. Lucrarea conţine cu icoane, biserici şi/sau opere de artă referitoare la sfântul evocat, coleţionate şi prelucrate de pe internet.

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț

    GRAIURI PROFETICE

    (Culese din hrisoave greceşti)

     

    sfantul-ioan-iacob-hozevitul~2827.jpg?profile=RESIZE_710xLa anii veacului din urmă,

    Păstorii cei duhovniceşti

    Se vor abate de la turmă

    Urmând curentele lumeşti.

     

    Păşi-vor ei pe calea strâmbă,

    Lăsându-şi drumul părintesc

    Şi vor cânta la oi din „drâmbă”,

    Iar nu din „fluier păstoresc”.

     

    Vor face focul cu „progresul”

    În „staulul duhovnicesc”

    Şi fumul va sârni eresul

    Rătezului papistăşesc.

     

    Atuncea lumea cu ştiinţă

    Va face născociri mereu

    Şi nu va fi la ea credinţă

    Nici temere de Dumnezeu!

     

    Norodul cel cu simplitate

    – De frica veşnicelor munci –

    Va mai păzi cu scumpătate

    Dumnezeieştile porunci.

     

    Dar vieţuind în neunire

    Şi fără povăţuitori,

    Vor fi urâţi de stăpânire

    Şi mulţi vor sta prin închisori.

     

    Acei cu râvnă mai fierbinte

    La fapta bună şi smeriţi,

    Vor fi ca cei ieşiţi din minte

    De toată lumea socotiţi.

     

    sfantul-ioan-hozevitul_pentru-cei-cu-sufletul-nevoias-ca-mine.png?profile=RESIZE_710xÎnţelepciunea omenească

    Va face idoli pe pământ

    Şi lumea vrea să folosească

    Desmăţul ca aşezământ.

     

    Vor tunde bărbile şi părul

    Şi hainele vor reteza,

    Iar legile cu adevărul

    La modă toate vor scurta.

     

    La tineri nu va fi ruşine

    Şi nici iubire între fraţi,

    Iar moda va târâ cu sine

    Pe oamenii destrăbălaţi.

     

    Atuncea Dumnezeu, cu greaţă

    Va căuta spre pământeni

    Şi-i va lipsi pe mulţi de viaţă

    Ca oarecând pe „sodomeni”.

     

    Pământul îşi va pierde mana

    Şi munca nu va fi cu spor,

    Că mulţi vor crede pe „Satana”

    Tovarăş slobozirii lor!

     

    Atuncea lumea va să fiarbă

    Ca un cazan la „pirostea”

    – Aprinsă de mânie oarbă –

    Şi pacea ei se va lua.

     

    Războaie mari, înfricoşate,

    Se vor ţine aproape lanţ

    Dar mai grozav va fi ca toate

    A „celor şapte din Bizanţ”!

     

    Noroadele civilizate

    Când mai vârtos vor prospera,

    Ca fiarele înfometate

    Cu dinţii se vor sfâşia.

     

    Vor face „care” zburătoare

    Iar coada lor de scorpion

    Va face iarăşi tulburare

    Ca turnul de la Babilon.

     

    9-sf-cuv-ioan-iacob-de-la-neamt-hozevitul-1960-12-sf-ioan-in-biserica-schitului-romanesc-de-la-iordan.jpg?profile=RESIZE_710xAtunci va fi ca armătură

    Balauri groaznici de metal,

    Împrăştiind pârjol din gură

    Şi fumuri cu venin mortal.

     

    La vii abia a treia parte

    Din toată lumea va scăpa,

    Iar restul se va da la moarte,

    Apoi războiul va-nceta!

     

    Căci Înger va veni din ceruri,

    Strigând cu glas înfricoşat

    Să pună capăt la măceluri

    Puterile din Ţarigrad.

     

    Acolo îngerii vor pune

    Pe tronul bizantin un sfânt

    Şi paşnic toţi se vor supune,

    Lipsind războiul pe pământ.

     

    Atunci va fi Ortodoxia

    În toată lumea strălucind

    Şi va să piară duşmănia

    Belşug şi dragoste fiind!

    sursa: https://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/poezii-cuprins/p154_grai...

  • O, Cuvioase Părinte Ioane, viață cerească ai petrecut pe pământ, căci de la Sfântul Botez ai primit numele marelui prooroc Ilie, iar la primirea chipului îngeresc, Sfântului Ioan Botezătorul spre ocrotire ai fost încredințat. De aceea, ai urmat în viață pilda lor. Pentru viața ta sfântă din pustie, trecând din lumea cea deșartă, Domnul ți-a odihnit sufletul în strălucirea Raiului, iar trupului tău osârduitor i-a dăruit nestricăciunea, arătând întru tine slava numelui Său.

    Acestea avându-le în minte, noi, nevrednicii și păcătoșii, venim cu umilință și evlavie, rugându-te să nu ne treci cu vederea când alergăm la ajutorul tău.

    Sfinte Părinte Ioane, cel ce din pruncie ai fost orfan de părinți, ajută cu rugăciunile tale pe cei orfani, ca să găsească iubirea Părintelui ceresc; cel ce ai fost frate și viețuitor în mănăstire, ajută-ne să viețuim, oriunde, ca frați întru Hristos; cel ce ai făcut din dorul de pustie dor de cerul sfânt, ajută-ne cu rugăciunile tale să căutăm sfințirea sufletelor noastre pustiite de păcate; cel ce ai fost mult nevoitor, ajută pe cei ce se nevoiesc în dreapta credință să împlinească în viața lor poruncile lui Hristos; cel ce ai fost fierbinte rugător către Dumnezeu, întărește rugăciunile și sporește râvna și evlavia noastră; cel ce ai dorit a viețui în Țara Sfântă, ajută-ne ca, prin fapte bune, să sfințim locul în care trăim, chemând pururea pe Duhul Sfânt să sălășluiască întru noi; cel ce ai coborât prin rugăciunile tale cerul în peșteră, roagă-L pe Hristos să încălzească și să lumineze cu iubirea Sa peștera inimilor noastre; cel ce încă din lumea aceasta ai simțit bucuria și pacea vieții veșnice, roagă-L pe Tatăl Ceresc să ne dăruiască bucuria și pacea Împărăției Sale.

    Sfinte Părinte Ioane, păzește pe bătrâni în dreapta credință, pe tineri în viața curată și pe copii în iubire de Dumnezeu și de părinți. Ocrotește cu rugăciunile tale pe săraci și pe bolnavi, pe văduve și pe orfani, pe călători și pe cei robiți.

    Ferește țara noastră de primejdii și necazuri și roagă-te pentru întreg poporul binecredincios, ca împreună cu tine să preamărească, prin credință și fapte, pe Dumnezeu: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Amin.

    1939495029?profile=original

Acest răspuns a fost șters.

COLECŢIA CARTEA SFINŢILOR

Colecţia Credo 

Opinii Cartea sfinţilor

Voturi 1

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentariile sunt închise.

Comentarii

  • Părinții mănăstirii Putna cântă "Aliluia" (după Apostol, glas 1), o variantă compusă acum mai bine de 500 de ani (1511) de către protopsaltul Eustatie, cel al cărui nume îl poartă corul mănăstirii.

Acest răspuns a fost șters.
-->