Sculptura

sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Sculptura.Sculptura este o artă a volumelor în spațiu care încearcă să atingă coarda sensibilă a persoanelor umane prin expunerea spațială a diferite obiecte reale, tridimensionale. Perceperea obiectelor tridimensionale poate avea loc atât vizual cât și pe cale tactilă. Aparent, sculptura se adresează văzului, dar în realitate această formă de artă se adresează, mai ales, tactilului. Din păcate, nu putem întotdeauna atinge o sculptură, așa cum ar fi firesc, dar putem cu ușurință compensa convențiile sociale de privire de la distanță a pieselor de sculptură prin vedere, ce are remarcabila proprietate de a transmite la creier și tridimensionalitatea obiectelor, întrucât vederea umană este stereoscopică.

Despre sculptori și modul în care ei s-au exprimat sculptând, în sensul ideii "clasice" de sculptură, folosind materiale naturale precum lutul, piatra și lemnul, cât și despre sculptorii moderni și contemporani, care adaugă noi fațete noțiunii de sculptură, prin folosirea unor materiale inedite, se poate scrie la nesfârșit.Sculptura în piatră este opera unui sculptor care cu ajutorul dălţii ciocanului şi cuţitului modelează piatra după un model original sau după o anumită schiţă. Materialul folosit pentru sculptură poate fi alcătuită din diferite roci sau minerale ca marmură, bazalt, granit, diorit, alabastru, jad etc.Deja în epoca de piatră omul a început cioplirea pietrei sau oaselor pentru a făuri unelte sau arme pentru vânat. Ulterior această ocupaţie s-a perfecţionat căutându-se a se obţine din piatră diferite forme estetice. Faraonii din Egiptul antic lasă să fi cioplite figurine pe mormintele lor din diferite pietre preţioase ca lapislazuli şi jasp. In lumea antică era folosit ca daltă o piatră mai dură ca de exemplu dioritul, translatarea blocurilor mari de piatră se făcea prin rularea pe lemn rotund. Despicarea unor blocuri masive de piatră pentru a obţine fisuri, se făcea prin încălzirea cu foc a locului respectiv şi turnare de apă rece pe piatra fierbinte. Ulterior această metodă a fost înlocuită prin folosirea explozivilor. In Grecia antică s-au realizat sculpturi din marmoră care erau aproape identice corpului uman. In Orientul Îndepărtat s-au realizat sculpturi în general din jad, fildeş şi bronz. Sculpturile prezentau şi animale dintre care cel mai frecvent era reprezentat calul, bivolul, ursul, rinocerul, elefantul şi tigrul. In evul mediu sculptura a fost întregită prin turnarea în diferite forme a metalului.Sculptori renumiti:

  • Phidias sculptor grec din secolul V î.e.n.
  • Praxiteles sculptor grec din secolul IV î.e.n.
  • Niccolò Pisano (1205/07-1278) sculptor italian
  • Donatello (ca. 1386-1466), sculptor italian
  • Michelangelo (1475-1564), sculptor italian
  • Giovanni Lorenzo Bernini (1598-1680), sculptor italian
  • Antonio Canova (1757-1822), sculptor italian
  • Bertel Thorvaldsen (1770-1844), sculptor danez
  • Constantin Brâncuşi (1876-1957), sculptor român
  • Georg Kolbe (1877-1947), sculptor german
  • Henry Moore (1898-1986), sculptor britanic
  • Hans Uhlmann (1900-1975), sculptor german
  • Alberto Giacometti (1901-1966), sculptor elveţian
  • Marino Marini, (1901 -1980), sculptor italian
  • Fritz Wotruba (1907-1975), sculptor austriac
  • Jean Tinguely (1925-1991), sculptor elveţian
  • Richard Serra (*1939), sculptor nord american

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Comentarii

Voturi 0

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentariile sunt închise.

-->