cap. 5
Rezumat cap.4.
Ascensiunea către stație, cu elicopterul, prilejuiște lui George Apostol să afle de la pilot și mai multe detalii despre șefa de stație, în timp ce aceasta se pregătește să-ți întâmpine noul colaborator, rememorând episoade scurte din trecutul ei.
- Uite, a curățat pista! îmi zice pilotul , arătând spre locul marcat cu roșu de sub noi. I-am spus să păstreze tot timpul pista curată și văd că m-a ascultat!
De sus, femeia îmi pare o jucărie minusculă, pierdută într-o mare de frunze. Pe măsură ce coborâm observ că e destul de înaltă, blondă, îmbrăcată într-un pardesiu albastru, iar în picioare poartă cisme de cauciuc. N-o mai văd când elicopterul atinge asfaltul pistei, fiind învăluită într-un vârtej imens de frunze. O redescopăr abia când cobor.
- Bine v-am găsit! îi spun și aștept să-mi întindă mâna. George Apostol!
- Bine ai venit! îmi răspunde. Agnes Mărgărit, șefa stației!
E subțirică, delicată, are ochii albaștri , nasul fin și lung, fruntea îngustă, obrajii cu pomeți ascuțiți, ieșiți în afară, sprâncenele subțiri și puțin arcuite.
Pilotul dă s-o îmbrățișeze, dar ea face un pas în lături.
- Mulțumesc că te-ai încumetat să vii până aici! îl complimentează ea în compensație. Văd că ți-ai adus și ajutoare!
Doi pompieri, care cunosc locul, încep să care sacii mai grei către o magazie, aflată la parterul stației, o cabană rustică, din bârne, cu etaj. Mă alătur și eu, apoi vine și pilotul.
- Trebuie să-i dăm bătaie că ne apucă noaptea! Ah, era să uit! își amintește el și deschide portița din spatele aparatului unde, de obicei, ținea scule, extrăgând destul de greu de acolo pisica albă pe care i-o promisese șefei de stație.
Nu durează mult și elicopterul decolează. Agnes mulțumește pilotului și fuge spre scările de la intrare cu pisica în brațe ca să n-o ia pe sus palele elicopterului. Nu are mai mult de patruzeci-cincizeci-cincizeci de kilograme.
- Te deranjează dacă-ți zic Geo? mă întreabă direct.
- Nu. Eu cum să vă spun?
- Cum vrei!
- Atunci am să vă spun „șefa”!
- Perfect. Acum vino să-ți arăt casa!
Zgomotul elicopterului se aude din ce în ce mai slab în timp ce pătrund la parterul clădirii.
- Aici, îmi explică ea, sunt două camere pentru oaspeți și încă două pentru personalul administrativ, care nu mai există. La etaj se află cabinetul șefului de stație, o cameră single matrimonială pentru mine și una pentru operator, plus bucătăria. N-ai cum să te rătăcești! Ai vreo nedumerire?
- Nu, răspund,e greu să te rătăcești pe aici!!
- Nu s-a mai făcut curățenie și reparații de aproape douăzeci de ani! Poate anul ăsta intrăm și noi la rând! Azi ai program de voie.
Caloriferele sunt călduțe. Centrala pare să fie un boiler antic cu lemne, care ridică temperatura apei la circa șaptesprezece-optsprezece grade, ceea ce explică frigul din cameră. Aerul închis și praful nu prea te îmbie la somn. Încerc să-mi păstrez calmul . Găsesc un aspirator manual, un fel de perie rotativă, ca la mașinile de măturat pe străzi, cârpe de șters, un mop de pe vremea lui Pazvante și cam atât. Îmi ia câteva ore să-mi asigur minimul de confort, descopăr și un fierbător, tip cană, funcționând, probabil, pe bază de spirt. Îmi amintesc că pusesem în rucsac un borcan cu Nescafé, pentru orice eventualitate. Agnes bate la ușă tocmai când torn cafeaua în cești.
- Mă scuzi că te deranjez, dar eram curioasă să văd cum te-ai instalat! îmi zice, privind cu admirație în jur. Și ce frumos miroase!
Îi întind o ceașcă de cafea, pe care aproape mi-o smulge din mână.
- Aveți grijă, e fierbinte!
- N-am mai băut un nes de ani de zile! îmi mărturisește, sorbind cu înghițituri mici, fără să pară deranjată de spuma maro-roșcat, care-i rămâne pe buze. E delicioasă! Sper să rămâi mai mult pe aici!
- Contractul e pe doi ani … cum știți! N-am de gând să plec mai devreme. Fostul dvs. soț părea foarte sceptic!
Se îmbujorează la față.
- Îmi imaginez câte prostii ți-a mai spus!
- Să știți că mi-a vorbit cu admirație despre dvs.!
- Mă mir. Despre amanta cu care trăiește nu ți-a spus nimic?
- Acum aud prima dată!
- Cred și eu! E mai tânără cu vreo douăzeci de ani ca el și am auzit că are probleme mari cu dânsa în ultima vreme!
- N-a pomenit nimic despre asta, repeta, în schimb, mereu c-ar vrea să se împace cu dvs.!
- Vrabia mălai visează! Spune-mi mai bine câte ceva despre tine!
Trebuie să recunosc că m-a pus în încurcătură.
- Nu sunt prea multe de spus! îi răspund sec. Viața mea poate fi cuprinsă într-o propoziție: am picat la facultate, am făcut armata, după care m-am stabilit în capitală, la sugestia unui prieten, unde am tăiat câteva luni frunze la câini.
- Nu ți-ai găsit un job?
- Sincer să fiu, nici n-am căutat până n-am dat peste anunțul vostru!
- Și cu ce te întrețineai?
- Făceam bișniță cu țigări de la moldoveni împreună cu prietenul meu, Cristi, și cu alții. Câștigam o groază de bani!
- Și-n plan sentimental?
- Nimic special. Am avut o relație cu o modoveancă, care era măritată, apoi cu gazda.
Rămâne o clipă pe gânduri.
- Mda! zice. Pari un băiat descurcăreț de felul tău, dar mi-e greu să înțeleg ce te-a determinat să vii aici?
- Sincer să fiu, nu m-am gândit până acum. Cred că frica de a nu ajunge la pușcărie. Cu bișnița e destul de riscant!
- Aici e tot ca într-o pușcărie! Poate chiar și mai rău!
- Vă mulțumesc pentru încurajare! i-o întorc cu o notă de ironie în glas. Să știți că nu mă sperie singurătatea, dacă la asta vă referiți, am supraviețuit eu celor trei ani de armată și despărțirii de familie! Mai rezist doi ani! O să fie cam greu fără curent electric și calculator, dar nu mă plâng!
- Să sperăm!
-->