Neguri colindă păduri,
siluete de ceaţă
rătăcesc printre hăţişurile acestei iubiri
îndrăznind spre idealuri.
De neajuns, de necuprins
spre piscul încununat de albastru.
De jur împrejurul pământului,
doar cerul este acelaşi ostatic
îndurând penitenţa iubirii.
În nopţi cu lună plină,
coamele cailor
au umbre ciudate.
Caii mei,
galopând în delir.
Foşnetul ierbii şi murmurul pădurii
amuţesc
în muzica ielelor.
Când toată făptura se preface în apă şi foc,
braţele mele încă te mai pot cuprinde
şi taine-mi stau a desluşire...
Cănd orologiul stă în crucea nopţii,
fecioare desculţe dănţuiesc frenetic -
ce mai aştepţi?
La Paşti
Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
Şi sălciile-n albă floare
E pace-n cer şi pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii
Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi la vale
Şi doi se întâlnesc în cale
Îşi zic: Hristos a Înviat!
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare,
Şi-un vânt abia clătinitor
Şopteşte prin văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Şi pomii frunţile-şi scoboară
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.
E linişte. Şi din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate-
Şi clpotele căntă rar:
Ah, Doamne, Să le-auzi din vale
Cum râd a drag şi plâng a jale!
Biserica pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-acelaşi gând din cer adus:
În fapta noastră ne e soartea
Şi viaţa este tot , nu moartea.
Pe deal se suie-ncetişor
Neveste tinere şi fete,
Bătrâni cu iarna vieţii-n plete;
Şi-ncet în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.
Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu ştiu că şi-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă-
Sunt Paştile! Nu plânge, mamă!
Sfială
Timpul se dezlipeşte de mine, atingerea-i rece, fiori mă poartă.
Primăvara
Pădurea-n simfonii, verdele crud prin paşii candorii.
Nocturnă
Şi în întuneric se nasc lumini, dar întunericul dăinuie.
Zori de zi
Noaptea se destramă pe geana dimineţilor, în crâmpee de dor.
Renunţare
Nu-mi culege flori de câmp, prinde-mi doar o păpădie.
Tablou
Pe spinarea dealului, soarele şi luna împletesc luceferi.
Friză decorativă
De jur împrejurul streaşinei, păsări îndrăznesc pe la cuiburi.
Liliacul
Generos oferă parfumul pentru o şoaptă de dor.
Refren
Un salcâm smintit, în floare, viaţa-mi fredonează.
Crepuscul
Când umbra-mi suspină, iarba mă alintă, amăgiri tărzii.
Ascultă, plesnesc muguri,
soarele sărută firul ierbii.
la izvor, în răcoare
se adapă cerbii.
Iarba se răsfaţă
sfioase flori apar,
sunt florile iubirii,
să mi le- aduci în dar.
Aştept trecerea clipei
care pe loc te ţine
şi într-o primăvară
când vor plesnii, iar muguri...
Să te întorci la mine!
sărut ce-n purpură preface
iubirea câmpiei -
dar, iată,
metereze de gheaţă
topindu-se-n vitralii,
grăbite să escaladeze
primăvara
în alaiuri nupţiale.
Eu am ales liniştea,
tu ai ales furtuna,
eu am ales ţărmul,
tu ai ales marea.
Eu îmi iubesc copacul,
tu venerezi frunza.
Eu îţi arăt faţa,
Tu... îmi îngădui umbra.
poetului Eugen Axinte, in memoriam
Talentul... dar nu,
nu-ţi voi spune mai mult,
să nu-ţi înflorească
rotundă petala
presărată de fiorul creaţiei,
... când voi păstra pentru mine
numai părţile de vorbire
din glasul ţărânii.
Suflete, ai ars
lumânări în noapte
pe rugul iubirii,
visele deşarte.
*
Dogoarea-ţi inima-mi topeşte...
topită... plânge ceara,
lacrimi de chihlimbar
rosogolind una după alta
cutezanţa, speranţa,
credinţa, voinţa.
Vorbe nerostite...
Verbe interzise...
Zăpezi şi muguri,
verde crud...
fuioare de soare
pe cumpăna zării.
Lumini şi umbre
alb nedefinit
tenebrele nopţii...
lacrimi şi speranţă
pe cumpăna sufletului.
Nu-i adevărat...
acelaşi anotimp?
Întinde mâna, mângâie
întâmplător primăvara,
măcar o zi.
Apoi... uită!
Vioara tace,
o linişte profundă
inundă florile de câmp,
când umbra îmi suspină.
Înţeleptul e individul care face să crească trandafiri pe drumul plin de spini.
S-ar putea ca moralitatea să formeze conştiinţa. Nu s-a întâmplat însă până acum ca moralitatea să formeze o conştiinţă perfectă.
Marele noroc al clasicilor este că nu mai trăiesc.
Viaţa omului e ca o carte din care lipsesc multe pagini. E greu să spui că-i întreagă, şi cu toate astea-i un volum.
- AKUTAGAWA RYNOSUKE-
Încelepciunea nu-i în stare să înlăture prostia.
Când forţa imaginaţiei i s-a epuizat, omul începe să-şi iubească casa.
O fi existând pe lume un amimal care să se supere atât de des ca omul?
În funcţie de ceea ce trebuie să creadă şi diavolul are conştiinţa curată.
- HAGIVARA SAKUTARO -
Oglinda-i distilatorul trufiei şi totodată sterilizatorul ei.
Amorul... forţa n-o tolerează. Nu se fasă până n-o topeşte.
Etica se aseamănă cu gramatica. Gramatica nu creează stilul, etica nu creează caracterul.
Artiştii şi literaţii sunt filosofi chiar mai subtili decât filosofii.
Arta adevărată e întotdeauna şi morală.
- NASTMUE SOSEKI -
Fiecare are fiinţa lui iubită, chiar dacă ea nu există.
Omul e fiinţa care transformă presentimentele în realitate.
Dintre toate clipele vieţii cele mai aproape de moarte sunt cele din tinereţe. Tinereţea merge umăr la umăr cu moartea acoperită de umbra ei.
Politica înseamnă perfecţiunea lumii, de aceea nu se termină niciodată.
- SAKAGUCHI ANGO -
( Din presa de altădată )
Să nu te sperii!
Când noaptea... o lumină
îţi mângâie chipul,
sunt în preajmă-ţi
învăluită în vise...
Nu tresării!
Dormi!
Aşa cum dorm fluturii
pe pietrele reci.
Eu murmur o cântare divină...
De pe gene mi se vor ninge fulgii
îngropându-te-n ninsorile,
care odinioară...
le doreai numai pentru mine.
Vine o vreme
când mâinile mamei,
neputincioase,
abia mai pot să şteargă o lacrimă,
să mângâie icoana
zidită în altarul sufletului său.
*
Mămă,
plămada ta de-a pururi
răsare din sămânţa
nepângăritelor iubiri.
*
Mamă, mamă,
crâng în floare,
apă limpede-n izvoare,
cer cu stele,
fior al sărutului,
poarta Infinitului,
sfântă între sfinţi,
cu lacrimi fierbinţi
ţi umbră de dor...
Eşti dator
cu parfumul zăpezilor,
cu albastru cerului,
cu necuprinsul zării
şi adâncurile toate,
cu nepătrunsul
şi azima cuvântului.
Dar, vino...
În plină noapte,
în marginea zării,
la capătul mării...
când luna rotundă
ne-aşteaptă...
Vino,
să jucăm un joc ciudat,
să ne găsim
îmbrăţişaţi în jurul lunii...
Felicitări şi sincere mulţumiri, doamnelor: Lenuş Lungu, Mimi Boroianu şi domnului Muntean Ioan! Iniţiatorii proiectului pentru volumul "Zborul frunzelor în ceruri"- Antologie; Felicitări tuturor participanţilor, felicitări şi domnului Aurel Chiorean! Succes pe mai departe, "cele nouă muze în preajmă-le"!
... muguri de lumină,
boabe de argint
din lacrima zăpezilor
izgonite de soare.
... izvoare surâzând
sub măngâieri
calde de martie
un freamăt viu.
... răsuflu pădurii
ne cheamă-n visare
şi dor...
Cu primăvara... te vei întâlni
mângâie-i pletele obosite de flori de câmp,
sărută-i buzele de zumzet pline,
cuprinde-i umerii sfioşi,
înalţă-te spre ciocârlii,
alintă-te-n jocul fluturilor,
plângi... cu zăpezi căzute pradă
suliţelor din soare.
Ascunde-te în verdele câmpului
de vorbă stai cu vântul
iubirilor ascunse...
În alte timpuri.
Andante
Pe sub genele zilei îrourat chipul tău mi-apare.
Astru
Tu dezlegi estuarele nopţii în culorile visului.
Renaştere
În patru răstimpuri un soare străluce, martor al vieţii.
Răsărit
Înrobit de iubire râmâne odinioară, un dor de albastru.
Mărturie
Numai în oglinda primăverii vezi o nouă viaţă.
Cutezanţă
Zăpezi şi muguri la cumpăna zării, echinocţiu.
Ninsoare
Lacrima fecioarei aştepţând ursitul, brodată în munţi.
Joc
O mână îmi împrăştie gândul şi rândurile pe pagina goală.
Geometrie
Infinit, ziua fără de sfârşit, începutul a toate.
Măiestrie
Din lacrimi şi vise am făurit vioară.
-->