toți plecăm spre noapte
câte unul
rânduind în palme
mici bucăți solare
până mă duc și eu
cât ard în așteptare
din sufletu-mi carote
voi da la fiecare

voi năvăli spre ani
ca umbra de tsunami
răscolind prin lacrimi 
adâncite-n mări
și când ajung la mal
la malul altor ape
voi semăna în tihnă
pădurea de-ntrebări

...

în avans
mai fur din viață
din al morții greu safeu
să ajung spre înserare
tot arzând 
în rândul meu
și vecin pășind cu noaptea
ca-n tăcerea din muzeu
îl sădesc atent în palme
soare
am aprins și eu

Mick Lorem (Pur Negru #5#)

nu prea cunosc a lumii taină
mi-ar trebui în amanet să las
atâția ani
să-i dezgolesc puțin
întunecata haină
să-ntrezăresc sub ea un ocean

și tot mă-ntreb 
de-o fi să-i spintec faima
în adâncimea necuprinsului măreț
o fi vreo cale să vă dărui ploaia
lăsând toți anii
amanet?

Mick Lorem (Pur Negru #3#)

drept cine-o să mă chemi
când negru va veni
tot timpul peste tine
tributul său să-și ia
o să mă chemi c-un nume?
vei aminti valsând cu epilogul
pe-al urmelor obscure șerpuit
cum ai uitat pecetluit cu taine
suspin de suflet în iubire ghemuit

drept cine-o să me chemi
îmi vei rosti culoarea?
împodobită
sumbră
doar cu ciori
ea peste ani cu umbre
mi-a potcovit lumina
pe soare să-ți întunec
albul din scrisori

iar tu
din întuneric peste vremi
drept cine-o să mă chemi?

Mick Lorem (Pur Negru #2#)

te caut în priviri

sub felinarul fiecărui trecător
și prind pe ochi străinele sclipiri
te caut ca pe-un nor
în care mai respiri
și eu respir același dor
ce lasă praf

în ploaia de-amintiri

te pierd pictată-n gânduri

sub ne-nțelesul tău înstrăinat
și ard cu tine haosul fluid în rânduri
te pierd în florile de mac
sub plapuma din scânduri
îți savurez durerea fără leac
ce mă omoară-ncet

iar moartea

o preface-n crânguri

Mick Lorem (Senzaţie#1#)