INGRID- VIAȚA CONTINUĂ

E vineri dimineața,au trecut 5 zile de când am sosit în Italia, m-am trezit devreme și profit că Alla și celelalte colege de cazare nu s-au trezit încă,pentru a-mi face duș, astfel că voi lăsa baia liberă pentru celelalte 5 fete.Termin repede, mă usuc și mă îmbrac apoi merg în bucătărie să prepar cafea și între timp apare și Alla, gazda mea,o femeie mai vîrstnică însă distinsă și destul de drăguță,înaltă cca 1,70,păr scurt castaniu roșcat și ochii de un albastru intens,cu priviri calme, și trăsături ale feței frumos conturate.Și-a turnat și ea cafea și lapte într-o cană și am luat micul dejun împreună,am mîncat pișcoturi ,am băut cafea și lapte, și i-am confesat bucuroasă că azi merg la agenție căci am un interviu (apuntamento)fixat pentru ora 10.Eu eram destul de emoționată ,ea mi-a urat noroc și între timp au început să vină și celelalte fete în bucătărie, la ora 8 trebuia să ieșim toate în liniște, așa era înțelegerea.Mi-au urat și ele noroc cu interviul, când Alla le-a pus la curent,chiar erau mirate că am reușit destul de repede să am un interviu.Le povestisem deja de noua mea prietenă,Marcela,și că grație ajutorului ei am reușit. Au luat și ele micul dejun și am ieșit împreună ,în stradă ne-am despărțit luînd-o fiecare pe drumul său, seara urmînd să ne strîngem la cazare după ora 18,00.Fiind încă devreme, cu Marcela trebuia să mă întîlnesc la 10 în fața agenției, mi-am îndreptat pașii spre malul mării.Străzile din centru sunt drepte și toate duc către mare.Eu în aceste zile de când venisem cutreierasem destul prin oraș și începusem deja să cunosc mai bine stăzile. Marcela î-mi facuse cunostință cu administratoarea bătrînei unde ea lucra,prezentîndu-mă ca prietena ei și doamna aceasta, Adele,după ce îi spusesem că mi caut job, se mira că mă înțelegeam cu ea în italiană desi venisem prima dată în Italia abia de cîteva zile. I-a permis Marcelei să mă invite la o cafea în timpul zilei în timpul cînd bătrîna se odihnea și astfel dupa prînz petreceam un pic de timp împreună, acolo unde lucra.
Am ajuns la mare în cîteva minute, am respirat cu nesaț aerul proaspăt cu miros de alge și sare,am început să merg agale în lungul mării pe nisipul umed scăldat de valurile înspumate ce luau cu asalt plaja în mod constant dorind parcă să mi arate că teritoriul le aparține.Mă bucuram de priveliștea nemarginită a mării, de soarele ce-și înnălțase fața din valuri surîzător, de briza ce-mi răvășea ușor părul, și-mi alinta făptura, de aerul răcoros , înviorător, totul la un loc creîndu-mi o stare de fericire, mă simțeam plină de recunoștință nemărginită pentru atâta frumusețe și atîtea senzații minunate.Mergeam în direcția portului turistic dea lungul mării,abandonîndu-mă alinturilor răcoroase ale brizei,cu pași leneși ,ascultam distrată cîntecul tumultos al valurilor verzi ce-mi veneau pînă aproape încercând iar și iar să-mi îmbrățiseze picioarele în undele reci. Cu coada ochiului le urmăream jocul continuu ferindu-mă să nu le reușească vreuna din tentative și să trebuiască să stau toată ziua cu picioarele ude-n ghete.Pe plajă la acea oră matinală îmi tulburau gîndurile doar cîte un iubitor de joching singuratic sau însoțit de vreun cățel amic ce-l însoțea în cursa lui matinală .Pe plajă am văzut ici colo și cîteva bărci lăsate în apropiere de țărm de proprietarii lor și la un moment dat m-am oprit,asezîndu-mă pe marginea uneia din ele si privind departe în larg, la 2 vase mici ce se zăreau cu pînzele velelor albe întinse în bătaia brizei.Cînd s-a apropiat momentul să merg la întîlnire am ieșit pe Riviera, am traversat și am apucat pe strada potrivită îndreptându-mă către agenție căci mai era puțin pînă la ora 10. Am ajuns mai devreme, la scurt timp a apărut și Marcela,ne-am salutat afectuos, ea î-și luase o oră învoire de la Adele ca să mă însoțească, că ea cunoștea pe doamna de la agenție, îi vorbise de mine ca de o bună prietenă. Deși ne cunoșteam doar de cîteva zile a garantat pentru mine în fața acelei doamne ca să mă ajute,din bunătate și după spusele sale pentru că m-a îndrăgit imediat,ceea ce era reciproc. Și eu răseresem impresionată de bunătatea intenșă oglindită în acei ochi albaștrii ai săi adumbriți de bretonul blond atunci cînd îmi spusese că vine în parc ca să mai audă vorbă românească ,astfel să-și mai ostoiască dorul de casă.La 10 s-a deschis agenția și nu a trebuit să asteptăm prea mult.A fost chemată înlăuntru întîi o doamnă italiană,înaltă și slăbuță cu care Marcela mai îndrăzneață a intrat imediat în vorbă lăudîndu-și prietena, adică pe mine cît sunt de bravă după ce i-a zis că-mi caut de lucru. După ce doamna a ieșit am fost chemată eu singură și am reușit șă răspund corect la întrebările interviului,facîndu-mă înțeleasă cu ușurință deși eu reușeam mai greu să urmăresc tot ce-mi spunea din cauza vorbirii mai repezi a doamnei, uneori o rugam să-mi repete mai rar ca să înțeleg. Ea îmi repeta și așa am reușit.După ce ea mi-a înregistrat în calculator datele din pașaport,am ieșit eu și mi s-a cerut să astept afară ,au intrat alte 2 străine după ele a intrat din nou doamna italină și la scurt timp am fost chemată iar . Atunci doamna de la agenție mi-a comuncat că doamna italiană ce era de față are nevoie de o persoană să asiste pe tatăl ei care e bătrîn și orb și a optat pentru persoana mea. Era aceeaș doamnă italiancă cu care intraserăm în vorbă în timp ce așteptam afară.Eram foarte emoționată și fericită,natural. Cred că eram într-o perioadă bună că norocul îmi stătuse prin preajmă de cînd sosisem în Italia cum se spune în astrologie, stelele î-mi erau favorabil.Salariul ce mi se oferea la inceput nu era prea mare, l-a negociat Marcela care î-mi devenise impresar de acum,că eu nu știam cît să cer,astfel am obținut ceva în plus. Nefiind la curent cu prețurile pe piața muncii aș fi acceptat prima ofertă mai ales că nu aveam deloc experiență.Ea mi-a negociat și liberele, cred că așa noroc cît am avut eu atunci, mai rar se întâmplă.Eu am rămas cu convingerea că era mîna lui Dumnezeu.Uite așa la nici o săptămînă de sosire aveam muncă, aveam și o prietenă extraordinară.De luni am început munca la primul meu post în Italia.Familia unde am mers la primu meu post de muncă,era mai numeroasă. Locuiau toți într-o casă mare și frumoasă, fiecare însă cu apartamentul său. Erau de fapt, 3 familii. Batrînul,ocupa singur un apartament spațios și frumos, cu 2 camere mari de dormit, un salon lung cît ambele camere la un loc și din acest salon erau intrări în cele 2 camere din care una a devenit a mea cît am lucrat acolo.Camerele aveau ferestre către o grădină cu vedere la stradă, tot din acest frumos salon pe partea opusă cu dormitoarele,se intra într-o bucătărie mare modernă garnisită cu tot ce trebuie,inclusiv o masă mare ovală unde serveam masa.Pe acelaș perete cu bucătăria care se afla în apropierea intrării în apartment , era o cameră mai mică cu o chiuvetă de piatră ,aici era lavanderia și alături de ea era baia, cu ferestrele la strada principală, baia era mare,cu un hol mic înainte de intrarea băii propriuzise.În casă se intra dintr-o stradă privată, se intra într-un hol mare , în dreapta era apartamentul despre care tocmai am vorbit , în stînga un altul al fiicei bătrînului, doamna Paola unde locuia cu soțul ei , în față era o scară frumoasă largă , deasupra alte 2 etaje,la primul pe stănga era tot apartamentul Paolei, ,format din 2 dormitoare, un birou, lavanderie, 2 băi,o terasă, la parter era bucătăria, o baie, un salon foarte mare, frumos mobilat ,cu divanuri și fotolii din piele alb cu negru, în ton cu podeaua de marmură, cred că stilul se numea Rococo, biblioteca era în ton cu divanurile, aceeaș combinație de alb negru.Pe partea stîngă la etaj era apartamentul unde locuia fiul Paolei cu familia sa, adică soția și o fetiță de vreo 3 ani. La al doilea etaj erau încă neteminate lucrările și era nelocuit.Munca mea era să mă ocup în principal de bătrîn, să-i gătesc, curățenie spălat, să-l însoțesc în curte în casă,peste tot, și în anumite zile, trebiua să fac curățenie în apartamenele Paolei. Mai tîrziu cînd am învățat să gătesc, bine paste, să prepar sugo ragu și alte lucruri ce le plăcea ,se vede că le-a plăcut cum găteam că eram chemată să gătesc deseori și pentru Paola, în special cînd avea oaspeți.Le-am gătit și feluri ca pe la noi, le-a plăcut mult iahnia de fasole și tocănița de cartofi pe care o numeau cartofi roșii.Îmi cereau foarte des să le-o gătesc și cum îmi place să gătesc,le făceam pe plac, mai ales î-mi făceau plăcere cînd ridicau în slăvi iahnia mea de făsole în fața prietenilor ce veneau în vizită. Ajunsese fasolea la loc de cinste cînd erau invitați la masă.După un timp am experimentat feluri noi, un fel de feluri bastarde, jumătate romînesti jumătate italiene care practic i-au cucerit, eu nu le-am destăinuit însă că erau un experiment al meu.
În prima zi de lucru, am fost și eu foarte surprinsă de bătrîn, care avea 86 de ani, era destul de bine cu sănătatea pentru anii săi și mintea foarte lucidă.După ce a făcut prezentările, fiica lui mi s-a adresat:
-Acum Ingrid, te las cu tata, îți va explica el însuși ce trebie tu să faci și îți va prezenta casa lui.Nu-ți fă probleme, că el cunoște precis fiecare detalui din casa lui, tu trebuie doar să-l urmezi și șă-l asculți cu atenție. Și medicamentele ce va trebui să înveți să i le administrezi ți le va arăta el. Uneori îi rugam să vorbească mai rar să înțeleg, asta la început pînă m-am obișnuit cu cadența vorbirii lor.Ea a salutat și a plecat,bătrînul era curios să mă vadă si cum el nu vedea, mi-a cerut permisiunea să mă vadă cu mîinile. Mi- pipăit fața, capul, umerii, mîinile, mai avea puțin și mă îmbrățișa,însă l-am oprit retrăgîndumă într-o parte zicîndu-i cu o voce calmă că eu cam asta sunt și l-am rugat să-mi arate casa și celelalte lucruri. El vroia să mă cunoască mai bine declarîndu-mi că la cucerit vocea mea și altele din acestea,i-am spus că nu-i nici o grabă,că avem timp și să ne cunoaștem mai bine. Mă simțeam deja destul de stînjenită. Am insistat să cunosc casa și el a inceput să-mi arate iar faptul că știa precis fiecare lucrusor, fiecare sertar și cutie ,pîinea, farfuriile, tacîmuri pahare, alimentele, absolut totul, deschidea și î-mi arăta cu dezinvoltura unui om ce vede normal. Nu se împiedica de mobile sau scaune,dacă nu aș fi știut, nu aș fi ghicit că-i orb. Regula strictă era, că nu trebiua să fie mutate de la locul lor obiectele.Această regulă mi-am însușit-o și am respectat-o cu strictețe.Era uimitor pentru vîrsta și problema sa. Orbise de vreo cîțiva ani, nu fusese mereu orb.Avea și un ceas ce îi spunea ora cănd dorea șă știe. În zilele următoare cu ajutorul lui am gătit pastele exact cum î-mi dicta el că știa bine și cum se gătește. M-a impresionat cu adevărat.Era și foarte tipicar și neîncrezător cu detaliile,ceea ce nu-mi plăcea însă nu comentam .Cînd spre exemplu ,vroia să-i gătesc paste cu usturoi și ardei iute îmi zicea:
-Pune atît ulei!pune ardeiul iute uscat rupt în 2-3 bucăți!
-Am pus!
-Pune 3 grăunți de usturoi tăiați în 2 pe lungime!
-Am pus!
Nui adevărat, i-ai tăiat pe lățime!
-Vă spun că i-am tăiat pe lung domnul Nunzio!
-Eu văd că i-ai tăiat pe lat!
-Dumneavoastră nu vedeți, dacă a-ți vedea nu a-ți zice că i-am tăiat pe lat!
-Vino cu usturoiul la mine să văd eu! Il duceam, îl pipăia după care imi spunea să-l pun în tigaie.
Cu timpul m-am obișnuit, mă corecta cînd greșeam cuvinte sau pronunția că îl rugasem eu asta și el o făcea chiar bucuros.Mi-a fost un profesor bun,după nici 2 luni noile mele prietene și cunoștințe mă felicitau că vorbeam bine italiană cu o pronunzie bună! Mă corectau și ceilalți ce locuiau în casă, mai luau manualul meu uneori și încercau și ei să-mi vorbească în limba română. Eu mă amuzam căci aveau o pronunție de părea că-și scrîntesc limba cînd vorbeau romînește.Trebiua să mă uit în carte ca să aflu ce mi-au zis ei, în românește.Am lucrat în acea casă frumoasă, până ce ecouri ale umbrelor vieții ce o lăsasem în urmă ajunseseră aproape.
continuare –de Maria Giurgiu.

IUBIREA NOASTRĂ VIRTUALĂ

Ne –am căutat îndelung eu si tu, suflet gemăn
Și pînă azi nu te-ai ivit în viața mea,
Mă convinsesem că nu exiști ,că esti doar un mit
Și viața-mi curgea așa, egală de la o zi la alta.
De ceva timp lumea a început o nouă eră,
Era virtuală.E un fapt real, de nu te integrezi,
Rămâi afară, ești depășit fără speranțe,
Un exemplar primitiv, ești anulat de nu devii om integrat,
În lumea virtuală.M-am străduit, mi-am luat telefon și internet,
Acu-s integrată, îi aparțin traiesc în ea,în lumea virtuală
I-am încredințat totul, privacy, viața-mi reală,
Asa e la modă, condividem totul, trăim virtual
Nu-mi dădeam seama totuș că viața virtuală
Sa întrepătruns cu viața- mi reală oportunitățile au crescut,
Acum curg amândouă pe acelaș făgaș,
Au acelaș parcurs, au devenit una.Tu suflet geamăn,
Te-am întîlnit, abia acum pe-o cale virtuală,
Ne-am dat like în pagini,împărtășim,pasiuni, similare,
Suntem amîndoi single,suntem mondeni,cu principii morale,
Ne-am acordat sufletele pe lungimi de unde
Cu frecvente egale, ne ciocnim încontinuu
Prin păinjenisul de unde satelitare.
Suntem acum iubiți, 2 bucăți din acelas măr
Sau din acelaș pepene, ideal e că formăm împreună
Îndelung căutatul, întregul .Suntem în contact,
Ne colegăm, ne dăm zilnic mesaje,e amore real,
Lipsește doar să ne -ntîlnim,să ne cunoaștem în original
Să ne privim, să ne unim mîinile,să ne atingem învelișul carnal,
Să ne vedem ochii unde se oglindește iubirea
Să ne sărutam, să ne strîngem în brațe,srîns ,strîns,
Să neîntindem pe plaje, ori pe iarba verde și moale,
Să ne simțim pasiunea,reciproc cum ne străbate pulsînd,
Să ne iubim amîndoi să unim întregul gustînd,
În modul real iubirea ,așteptată îndelung.

De Maria Giurgiu.

AI RĂSĂRIT PE CERUL MEU IUBIRE VICLEANĂ

Într-o zi ai răsărit pe cerul meu
O cometă luminoasă-n mișcare,
O stea.Nu era nimic înainte,
Pe necuprinsa-mi zare
Orizontu-mi era încremenit
Se zăreau munții de stei,
Păduri tăcute în zare .
Nici izvorul nu-mi susura dulce,
Nici vîntul nu-mi legăna unda,
Netulburată-mi curgea viața
Pe întinderi de zare,
Printre făgașuri de stei ,
Aluneca singuratic prin pădurea de tei.
Azi îmi crești agitate valuri,
Pe orizont și-ți croiești lăcaș trainic
Cuib de acvilă regală , între stîncile
Munților mei.Ai fermecat cu iubire izvorul
De-mi susură acum navalnic,
Dulce cântecul unui dor,
Necontenit, adînc ,tainic.
Ai iscat cu tumult de iubire,
Adieri nliniștite,un vînt ce dă năvală
Prin ramul pădurii de tei, și mi-a prins sufletu-mi
Și viața, în tumultul adierilor năvalnice
Ce le poartă încoace și-ncolo,rătăcind fără preget,
În căutarea iubirii-ți ce le-a înlănțuit cu nevăzute lanțuri,
În mrejele ei.
Te caută sufletul meu, în cuib de acvilă regală,
Printre vîrfuri de stei,pe zarea necuprinsă
A cerului, sufletului meu, unde ai răsărit
Iubire vicleană, în chip de cometă luminoasă-n miscare
Sau stea.M-ai fermecat și stai ascuns ținându-ți derpt pradă,
Triumfînd ,sufletul și iubirea mea.

De Maria Giurgiu.

INGRID-MURISEM ȘI AM REÎNVIAT

E iarnă, e sfârsit de ianuarie,e dupăamiază târziu.Azi am încheiat conturile unui capitol din viața mea, cel mai trist cel mai zbuciumat.Rătăcesc pe aleile parcului care la această oră e aproape pustiu.Vântul suflă înghețat,răvășindu-mi părul cu sălbăticie,și patimă, dorind parcă să-mi atragă atenția că nu sunt de tot singură. El i-mi e alături și mă scutură în felul său, destul de nedelicat dar eu înțeleg că nu din adversitate și pentru a-mi demonstra că socializează cu mine,mă scutură ca să –mi dea curaj, mă aprobă să continui pe noua cărare a vieții spre care mă îndrept fără regrete.La câte zgârbace mi-a aplicat soarta în ultimii 2 ani, mai, mai să mă doboare,vârtejurile sale cu care mă tot răvășește, respirația-i înghețată cu care se străduie să mă înghețe, î-mi par mângâieri drăgălașe.Îi spun vîntului luându-l în zeflemea:
-Esti nebun de-a binelea Vântule! Păi așa știi tu să mângâi pe cine-ți place?Nu vezi cum m-ai ciufulit, mai ai puțin și-mi smulgi hainele de pe mine și mă îngheți cu suflarea asta a ta!Las-o un pic mai moale! oricum sunt fericită că-mi ești aproape dar lasă-mă să-mi clarific ideile un pic. Eu te iubesc așa înghetat cum ești și își mărturisesc că mă simt curajoasă și cu inima ușoară.Mă simt la începutul acestui nou drum, ca în fața unor file albe pe care trebuie să încep să le umplu cu noi capitole de viață,mă simt liberă dragă vântule, așa ca tine. Simt în vene cum î-mi aleargă nebunește valuri de speranțe, emoții ce fac să-mi bată inima mai repede,la gândul că mă arunc într-un nou început,la întâmplare ca în mijlocul unor valuri necunoscute.Nu le întrevăd adîncimile,n-am idee de pericolele ce se ascund în profunzimile lor,nici către ce țărm mă va arunca destinul meu, spre care în această noapte plec. Nu cunosc pe nimeni în această nouă viață, mă încredințez lui Dumnezeu și simt multă încredere în suflet care nu știu să explic de unde-mi vine.
Mă simt de parcă vechea Ingrid a murit și azi a renăscut din nou. Acum abia încep să întrevăd sensul adevărat al unei profeții ce mi-a fost făcută cu puțin timp în urmă.
Cu câteva săptămâni în urmă eram într-o piață, unde lucram. Era un moment la un ceas cînd nu prea era lume și mă lasasem furată de gânduri cum mi se intâmplă tot mai des în ultimul timp.Se vede că gîndurile nu erau din cele senine și probabil asta se citea pe chipul meu, că se oprește lângă mine o țigancă care mi le-a tulburat cam brutal,zicându-mi:
-Hai frumoaso , lasă-mă să-ți ghicesc!Tu ai o piatră mare pe suflet ce te apasă și eu pot să te ajut, crede-mă!mă uit la ea, era aceeaș tigancă care s-a mai oprit de vreo2 ori în ultima saptămână, să-mi ceară să accept să-mi ghicească și am izgonit-o zicându-i să-mi dea pace ,să-și vadă de treaba ei, că eu nu cred în ghicit.Ea a insistat, eu am refuzat categoric și atunci am reușit să o fac să plece, acum însă nu se dă dusă.M-am încruntat văzînd-o și i-am zis supărată de ale mele necazuri, mai mult decît de ea:
-Ți-am mai zis și alte dăti că nu doresc să-mi ghicești!Pleacă și dă-mi pace!
-Chiar dacă plec , tu frumoaso nu vei avea pace! Lasă-mă să-ți ghicesc!Ghicesc și în tarot, eu ție nu-ți cer nimic, î-ti ghicesc fără bani. Pui tu o monedă cât de mică și să știi că eu nu mai ghicesc la nimeni gratis!Tu î-mi placi, vreau să-ți ghicesc și să te ajut!
-Lasă-mă-n pace și nu mă mai bate la cap, ți-am zis că nu sunt interesată!
-Î-mi vorbești urât dar eu î-ți citesc sufletul și văd că ai un suflet bun,și ai un necaz mare că dacă nu te aperi te răpun dușmanii tăi.
-Păi tu zici că-s bună , cum pote un om bun să aibe dușmani?Hai lasă-mă și pleacă, î-și dau eu ceva acolo, numai lasă-mă-n pace!
-Nu frumoaso, eu o să-ți ghicesc fără bani, lasă-mă s-o fac,n-o să-ți pară rău! Eu oftez exasperată de insistența țigăncii și un pic jenată căci nu era o femeie prea tînără și nu-s tipul de persoană căreia îi place lipsa de maniere, în raporturile cu lumea.Între timp, vecinul meu ce vindea alaturi,un om mai tînăr, se apropie crezînd că î-mi creează țiganca probleme adresându-mi-se:
-Doamna Ingrid, pot să vă ajut?îi raspund:
-Nu George, mulțumesc nu am probleme! El i se adresează rînjind țigăncii :
-Vezi că dacă o superi pe doamna , o să ai de-a face cu mine!
-Mînca-ța-ș!Eu vreau să –i ghicesc gratis, ai mai auzît matale de vreo tîgancă așa ca mine?Te rog să rămînă aci între noi, că dacă aud ălelante tîgănci rîd de mine!Eu ca să scap de situația penibilă în care mă văd pusă, surîd îi fac semn colegului să plece liniștit la taraba sa și accept de nevoie oferta țigăncii, sperînd să mă descotorosesc maidegrabă de ea. Scoate țiganca un pachet de cărți de tarot, mă pune să tai, dupa ce le așază ea pe masă, mă pune să întorc 3 cărți și începe să-și depene prezicerile:una din cele 3 cărți era13, MOARTEA.Nu aveam habar de semnificațiile cărților de tarot, era prima dată că î-mi ghicea cineva în tarot, așa că am devenit curioasă și am ascultat ce –mi spune chivuța:
-Să știi Ingrid că tu ești acu într-o răscruce a vieții tale, esti încă în pericol,dușmanii tăi sunt...mia zis ea lucruri ce eu deja le știam, descrieri ce au făcut să-mi confirme realitatea coșmarului ce eu îl trăiam deja.Ceva, a fost mai semnificativ și relevant pentru mine mai târziu,din ce mi-a zis ea:
-Ți-a ieșit o carte ce de obicei nu e bună ,MOARTEA dar în contextul acesta și în punctul unde este viața ta acum , că ai trecut deja cu sufletul dincolo de pericol ,nu mai înseamnă o moarte fizică, înseamnă ca și cum ai fi moartă și o să reânvii la altă viață,pierzi tot dar nu văd suferintă în sufletul tău pentru ce pierzi.
-Ce vasă zică asta?Eu am copii, pe ei nu vreau să-i pierd!
-Ceea ce vei pierde nu ai să-l plîngi, deci nu pe copii îi pierzi e ca și cum mori și te naști din nou,tu urmează-ți sufletul ,el cunoaște drumul.
Bine dragă, hai că m-ai lamurit, acu mă simt mai rău ca la început,pierdută-n ceață complet!uite, ia aici banii ăștia că eu nu vreau să-mi ghicești gratis și să fii sănătoasă!
-Dă-mi și o pereche de ciorapi din ăstia, Ingrid mînca-ța-ș că mie frig, și ai să vezi că vei ieși din ceață în scurt timp, adu-ți aminte de ce-ți spun eu, știe tîganca ce vorbește!
-Ia ciorapii și pleacă! Eram gata să cred că dădui peste o țigancă generoasă!Îi zic eu dornică să o văd plecată de pe capul meu.În cele din urmă pleacă rînjind mulțumită.
Azi la nici 2 luni de cînd mi-a ghicit îmi vine În memorie prezicerea aceea ciudată, pe atunci fără sens, că pierd tot și nu voi regreta, că mă voi simți ca o și cum am murit și am renăscut. Azi parcă încep să întrevăd sensul acelor vorbe ale prezicătoarei.
În răstimpul acesta de cînd cu Țiganca limitele suportării suferințelor mele au fost depășite și am decis de comun acord cu copiii mei că voi pleca de acasă după ce mai întîi i-am văzut la sigur pe ei.Cu soțul meu în casă nu mai puteam să rămîn,nu mai existau punți între noi, el deja făcea viața lui de mult timp.Trăia o viață dublă de mulți ani despre care eu nu știusem.Intuisem însă că e cineva după cum se purta cu mine, dupa faptul că pleca de acasă cu zilele inventînd misiuni,datoriile creșteau din senin în loc să scadă cînd le plăteam și multe altele ce am decis să le las îngropate pe vecie sub cenușe fară să le mai reînvii pomenindu-le.Întîmplarea a făcut că în final am descoperit adevărul fără putință de a mai fi tăgăduit.Am decoperit clar de ce viața mea devenise de nesuportat și că vina nu era a mea cum eram manevrată să cred ,că memoria și mintea nu î-mi joacă feste.Atunci am avut o mare revelație, că am fost o credulă,am tolerat multe lucruri dintr-o slăbiciune prostească,mă lăsasem mereu subestimată, acceptasem multe umilințe, că ajunsesem să nu mai stiu nici eu care sunt cea adevărată.Fusesem calomiată,acuzată de greșeli ce nu erau ale mele și nici nu mai reacționam la toate astea ,parcă îmi amorțise sufletul sub atîtea lovituri, le încasam fără să mai mă împotrivesc. Singurii care m-au apărat de calomii cu înflăcărare, care m-au reabilitat în fața celor ce contau pentru mine, au crezut în mine, trăind alături de mine momentele de cumpănă, au fost copiii noștrii, ei m-au stimulat să –mi revin, să mă trezesc din amorțire.Aceste ființe tinere,dragi au dat dovadă de bunsimț, curaj și judecată dreaptă . Ei m-au încurajat să plec asigurîndu-mă că se vor ajuta
între ei în lipsa mea (erau încă în școli,unul abia terminase școala și începuse să muncească)eu abia ce-mi gaseam o muncă , îi voi sprijini de unde voi fi, trimițându-le bani.Așa am convenit. Mi-au vorbit ca niște înțelepți, mi-au insuflat curajul și încrederea lor în mine. Astfel vazută prin ochii lor mi-am recăpătat propria încredere.Curajul nu-mi lipsea.Ei aveau dreptate.Am decis să plec de acasă cît mai repede.Mi-au zis:
-Mamă, tu ai fost mereu o persoană curajoasă și noi credem că deși nu ai mai fost plecată în afară ai capacități de a te descurca perfect,oriunde te-ai duce,ești inteligentă, onestă și cu caracterul tău poți reuși cu ușutință.Tu înveți usor și limbile străine, ai fost mereu bună, că le invățai singură să ne poți ajuta pe noi cînd eram mai mici.Noi te susținem să pleci și nu rămînem nici noi cu tata.Ne luăm repartiții în alt oraș că avem dreptul să alegem la terminarea școlii.Așa ne va fi bine și nouă și ție și vom fi mai liniștiți că te știm în siguranță.
Plecam ,lăsînd tot în urmă nu am divorțat atunci a facut el divorțul după ce am plecat.Eram de prisos în viața lui ca femeie și-mi facea viața imposibil de trait, așa că am decis să las totul după mulți ani de căsătorie.Am vîndut ceea ce facea obiectul muncii mele în piață și mi-am aranjat plecarea la muncă în străinătate, în răstimp de vreo lună, am studiat și învățat limba țării respective cît a fost posibil, ca să fiu în stare să mă descurc, neavînd pe nimeni pe care să contez în Italia decît pe bunul Dunezeu.
În această noapte de ianuarie voi pleca. Mi-am luat bilet la autocar,valiza e gata, -î-mi îndrept pașii cu hotărâre spre ieșirea din parc însoțită de mîngîierile aspre ale vîntului pătimaș, mă bucur de priveliștea parcului pentru ultima dată. Traversez centrul orașului îndreptîndu-mă fără ezitare spre casă, luîndu-mi rămas bun de la priveliștea orașului ce pentru 25 de ani mi-a adăpostit viața cu ale ei bune și rele. Pe înserat î-mi iau adio de la oraș cu o ultimă reverență și un mic surîs nostalgic de bun rămas și vînului îi fac o invitație să nu mă ocolească cînd va avea ocazia să ajungă pe acolo pe unde pașii destinului meu mă vor
purta, să-mi șoptească numele,Ingrid! Ingrid!ca să-l recunosc printre toți acei străini, că el mi-e veche cunoștință , să mă bucur!

De Maria Giurgiu.

-

PLĂSMUIȚI DIN IUBIRE

Iubire e cuvânt zidire,elixirul vieții, apa vie, minunată plăsmuire
Dumnezeu făuri suflarea vieții, căldura,frigul,lumina și întunericul, din iubire
Plăsmui timpul,clădi omul din propria divină sămânță,a sa cea mai perfectă
Creație, îi dădu spirit, frumusețe și gândire,î-l creă capabil de sentimente,
Trăiri sublime,sete de cunoaștere,imboldul de creație ,pasiuni mișcătoare,
Îi sădi în spirit iubire pentru a descoperi mereu, noi orizonturi îl făcu stapân peste toate.
Îi fauri alături din propiul trup, făptură suavă,cu surâs dulce,
Ademenire,un miracol,stimulent de trezit simțire, zicându-i:
-Ți-am făcut femeie, să nu fii singur,să –ți dea bucurie, să-i cunoști dorința,
Să te stimuleze, să învingi,să înveți să trăiești, să-ți dea iubire și s-o iubești!
Tu esti născut primul,învață omule, fii înțelept,stie cât tine,fii vrednic să o cucerești!
În curînd, află omul,privind femeia, ceea ce nu îi zise Domnul,
Considerîndu-l întelept. Cuvântul iubire, elixirul vietii,apă vie, zidire,
Cînd vrei femeia să stăpînești,devine otravă dulce,ce-ți curge-n vene.
Devii puternic, dar nu înțelept, devii invincibil te transformă iubirea
Întrun viteaz,coborâtor din legende și basme supraomenești
Supui popoare, clădești castele,cetăți, imperii, împărațești!
Simți imboldul de a fi mare, cucerești lumea,î-ți crește faima apoi pentru un surîs dulce,
Un sărut efemer sub clar de lună, în cununi de lauri cu fir de dor,totul să împletești
Și drept omagiu aduci femeii ce o iubești! Îngenunchind,te pleci supus
La picioarele ei, te prosternezi, le dăruiești privind-o dus.
Te declari sclavu-i sperând fierbinte să se dăruiască, s-o cucerești
Tu crezi că devenindu-i sclav, o stăpânești!
Așa omule tu î-ti dai seama,că otrava dulce ce-ți curge-n vene
E apă vie, elixir tainic,te face vrednic, să învingi piedici,
Aripi î-ți cresc, înfrîngi potrivnici ,împlinești visuri, faci scară la cer, te înalți

Și aduni cioburi de stele,îi smulgi lunii raze de argint,aduni fir de lumină
Din raze de soare și le-mpletești în brîu sublim țesut cu al pasiunii tale fir
Cu fire din visuri descântate cu dor aprig, cu cânt de iubire năvalnic.
În brîul vrăjit să o învăluiești , să o aduni toată în strâns de iubire.
Astfel reușești tu devenit al iubirii sclav, femeia să ți-o cucerești.
Femeia, fiind zămislită tot din iubire, cealaltă parte din aceeaș zidire,
Deschide vrăjită inima-n extaz cu surs în privire, se lasă învelită de a ta iubire
Lumini aurii stălucesc în ochii noptateci, picurând elixir magic,
O subjugă dorul tău tainic,otrava dulce, elixir magic
Din sufletul dornic de iubire al omului ce i se dăruiește,
Pătrunde în sufletul ei, începe săi curgă năvalnic,prin vene,
Se lasă iubită și te iubește.

De Maria Giurgiu.

VENIȚI SĂ ÎMPLETIM SCUT DIN IUBIRE PLANETEI
Veniți ,veniți oameni ,creaturi din sămânță, substanță, energie a iubirii
Veniți voi ce vă simțiți în spirit arzând focul nestins , misterul plăsmuirii
Veniți voi făpturi ,plăsmuite din iubire, cu suflet cald , născute din suflarea creației și nemuririi
Veniți să ne împletim sufletele într-un zid nepătruns țesut din căldura eternă a iubirii
Un scut care să apere omenirea și sufletul Planetei Albastre ,petec de univers plin de mister,
De Înscăunarea Monstrului de întuneric cu ochi de venin și colții de fier
Ale cărui odrasle, creaturi de întuneric cu ochii și suflet de venin și dinții de fier,
Descătușate din abisuri unde erau închise ,în cel mai mare mister,
Tânjesc să devoreze inima lumii, soarele, luna stelele, iubirea și pacea dintre pământ și cer ,
Să verse venin, să semene molime, durere sărăcie moarte și foame ,
Să transforme pământul și lumea în patria odraslelor sale
Monștri de întuneric cu priviri de venin și colții de fier , născuți din găurile negre din cer.
Să îi crească cu durerea ,sângele și plânsul copiilor , odrăsliți din iubirea din stele
Veniți, veniți creaturi venite din stele, din cer
Cu inimi arzând de iubire, adoratori ai marelui mister
Să împletim dar fortărețe, ziduri și altare din șuvoaie de flăcări ale
Iubirilor noastre , nădejdi și speranțe și năzuințe de lumină , pace, bucurii și credință ,
Rugăciuni și cântări ,să le înălțam pînă sus, sus, să ajungă pînă la al treilea cer
Să înălțam pe fum de incensuri miresme de ambra tămâie și mir
Solie de credință, strigăt de ajutor,să fim conectați pe lungimea de unde
Ale îngerilor și zeilor, părinții noștri din cel de-al treilea cer,
Ei ne vor da energie destulă să încătușam în genunile găurilor negre din cer
Pentru o eternitate, monștrii de întuneric cu ochii și priviri de venin și colți și măsele de fier.
Veniți ,veniți oamenilor cu suflet plăsmuit din iubire ,
Să împletim scut Planetei Albastre dintr-un ocean infinit ,de șuvoaie de lumini și iubire, pînă la al treilea cer.

Autoare a GIURGIU MĂRIA

Zburătorul cu plete de argint

În noaptea de Sfîntul Andrei,
.Cerul mă scrutează cu ochi de adâncimi de genuni de întuneric
Profund, fără margini, magnific, pictat cu mii de stele scîntei,
Din înalt Luna cu palida-i față ascunsă jumătate de umbrele ei
Privește încruntată, te văzuse iubite ascuns în castelul tău de iluzii și gând
Furisindu-te lunecând printre stele și nori, căutând ascunziș în spatele umbrelor ei.
Otravă dulce, mortală a iubirii în inima-mi impulsuri tumultoase pulsând,
Mi-ai trimis-o cu un vis ,tu ademenitor Zburător cu plete de argint
Ea mă împinge să ridic perdeaua, să deschid fereastra visând,
Să-mi înalț ochii către cer implorând, să-mi trimită iubirea pe cărare de stele .
Sufletul-mi însetat de un dor de iubire profund,transmite continuu mesaje
Spre înalturi , în adâncuri de genuni albastre, infinite arzând
Simt cum spiritul meu, însetat de iubire încontinuu chemând,
Cu șoapte de torent tumultos, transmite chemarea pe fire de gând.
Ochii mei, ferestrele sale, aruncă un jet de dorințe spre cerul de stele, purtând
Otravă dulce, mortală, din iubire pagină și șoaptele unui antic descânt.
Din spatele palidei Luni , din castel de iluzii și gând,
Lunecând, furișat ca un șarpe, se distinge cu trup unduios de fantomă,
Zburătorul cu plete de argint .
A înhămat caii , la Carul cel mare, parcat într-un unghi al bolții arzând
Desfășoară peste genuni infinite, scară de raze reci de argint,
Se coboară plutind șerpește furiș, în caleașcă de stele, învăluit
În manta de neguri cu raze de lună în țesut, atinge terasa învăluindu-mă cu farmecu-i mut
Ca o părere ,îmi pătrunde în suflet cu razele ochilor reci de înger căzut
Frumoși, profunzi precum genuni infinite ale întunecatului cer al nopții, tăcut
Mă încătușează cu un sărut dulce pecetluindu-mi suflarea, arzător
A cărui otravă divină se amestecă cu sîngele meu cald clocotitor,
Trimițându-mă aproape moartă de un nespus dor, în împărăția speranței și iluziilor
Mă înfășoară cu brațele precum un vis frumos și ademenitor,
Mă hipnotizează cu privirea de genune
Străfulgerată de iubire arzătoare și dor
Îmi răpește pentru eternitate, sufletul meu de iubire arzînd
Lăsîndu-mă abandonată secătuită de viață ,încătuşând
Pentru vecie sufletu-mi flacără de viață pulsând,

Pentru el, Zburătorul frumos, fantomatic, cu plete de argint ,
Cu ochii mari, frumoși ,reci de genune albastră
Făptură a nopții, descinsă din castelul său de iluzii și gând
Purtându-l cu sine în împărăția sa de iluzii eterne
În Carul cel Mare ce stă parcat într-un unghi al bolții de stele arzând

Îmi surâde noapte de noapte cu privire de genune albastră ,
Îmi trimite săruturi pe o cale de zână măiastră și raze de stele, cerând
Să-l urmez în împărăția sa din adâncul genunii , în castelul său de iluzii și gând
Să strălucesc cu el pe cerul înstelat, pentru eternitate murind.
Altfel, muritorii făpturi plăsmuite ca trecători efemeri pe pămînt,
Fără iubire și suflet ,ajung să trăiască precum pribegi zombie mergând .
De MĂRIA GIURGIU.

Incursiuni intr-un teritoriu marginalizat
Partea 2. Cararile copilariei –un omagiu memoriei tatalui meu

Mi-am petrecut copilaria intr-un sat argesean inconjurat de paduri ,unde prin anii ‘70 inca nu exista electricitate, abia dupa acea data s-a introdus in satucul meu curent electric, si odata cu aceasta am luat cunostinta de existenta televizorului. Pina atunci imaginatia mea de copil s-a hranit din plin cu basme si povesti care la virsta prescolara mi le povestea tata,in serile lungi ,ploioase sau cind frigul iernii ne aduna pe toti in casa la caldura sobei de teracota, unde focul jucaus de lemne ne mingia obrajii imbujorati de frigul de afara . Era modul cel mai placut de mine si fratii mei de a ne petrece serile lungi . Tata stia atit de frumos sa spuna povesti.Traiam efectiv emotiile si aventurile alaturi de eroii fantastici din povesti, strabateam lumi necunoscute si invaluite in mister pe cai inaripati sau pe aripile unei scorpii, sau pe covoare fermecate ce ma purtau alaturi de eroii indragiti din basme, prin locuri vrajite , pline de minuni si frumusete, unde nimic nu era imposibil. El adesea trebuia sa plece la lucru prin alte localitati departe de casa si atunci nu putea veni acasa in toate serile, venea la sfirsitul saptaminii . Cind avea lucrari prin localitati apropiate unde se putea duce cu bicicleta, venea in fiecare seara sau la 2-3 zile.

Nu era o regula prestabilita in aceasta. In serile cind era cu noi era o adevarata incintare. Tata era tinichigiu , intotdeauna a lucrat ca particular si era cunoscut in zona si in judetele invecinate si foarte solicitat la invelit , case, biserici , minastiri, scoli si alte cladiri.Era un om bun,foarte placut la vorba, avea un dar de a povesti extraordinar si i-mi amintesc ca stia nenumarate povesti . Practic noi copiii ascultam vrajiti cind el incepea sa ne povesteasca. Eu cel putin , am devenit mai tirziu cind am inceput sa frecventez scoala si el refuza sa –mi mai povesteasca , ca sa ma stimuleze sa citesc singura, o cititoare foarte pasionata. Eram uimita ca toate povestile din cartile imprumutate de la biblioteca scolii , cind incepeam sa le citesc erau intocmai cele ce el ni le povestise deja. Erau sute, poate mii. Ma intrebam cind le citise el , caci abia avea 5 clase si ulterior cind noi eram maricei si-a dat diferentele si a facut 8 clase.Tata a avut o copilarie nefericita. In perioada razboiului, bunicul a plecat pe front, lipsind multi ani caci a cazut prizoniei iar , mama lui, l-a dat de suflet cind avea 4 ani si sa recasatorit. Bunicii care l-au crescut l-au infiat cu acte cind avea vreo 15 ani pina atunci a fost tratat ca un copil sarman crescut din mila si a indurat multe umiliri si suferinta . Bunica adoptiva avea suflet bun dar bunicul era un om dur, nemios, i-l ducea cu el la munca de cind avea 6-7 ani sa –l ajute la invelit case, la taiat tabla si i-l batea adesea, mai ales ca la o virsta asa de frageda nu era el in stare sa indeplineasca cele ce bunicul adoptiv ii cerea. Bunica il mai apara certindi-si
omul si pe motiv ca are treaba si are nevoie de copil sa o ajute , il mai tinea acasa, il trimitea la scoala, asta , pina pe la vreo 9-10 ani. Dupa acea virsta nu a mai fost posibil caci bunicul il lua cu el la lucru mereu. Bunicul mai si bea si tata desi un copil a trebuit sa creasca repede si sa invete sa se fereasca de batai, sa munceasca bine si mult, peste puterile lui . Bunica i-mi povestea ca desi nu i-l nascuse ea caci Dumnezeu nu i-a dat copii era foarte mindra de el ca de mic sa dovedit a fi un copil inteligent , bun la suflet , curajos si o frumusete de baiat . El desi era doar un copil se straduia mult sa invete meseria bunicului si chiar a invatato foarte bine ca pe la vrei 15 ani era deja in stare sa faca singur lucrarile ce facea tatal lui. Cum din pacate acesta din urma avea mania alcoolului, si din aceasta cauza si pentru ca se intorsese de pe front si 6 ani de prizonierat in Siberia la rusi, cu mari probleme de sanatate, picioarele in special, de la degeraturile suferite in acei ani grei si faptul ca el continua sa consume alcool in asa masura ca devenise dependent, i- l dureau cumplit si in scurt timp au inceput sa nu-l mai ajute nici sa mearga bine, nicidecum sa se mai urce pe acoperisuri , sa bata tabla .Dupa un timp a inceput sa aibe dificultati mari si cu lucratul jos la sol la indoit tabla, lipit si alte lucruri caracteristice meseriei sale pentru ca miinile nu-l mai ajutau nici ele. Deci tata a trebuit sa preia toate lucrarile bunicului, sa lucreze pentru amindoi . Desi era inca foarte tinar, avea circa 15-16 ani . Era multumit ca
invatase sa faca bine acea meserie . Ne povestea viata lui si marturisea ca in anii aceia grei ai copilariei sale, se alina cu speranta si increderea ca munca si meseria ce reusise sa invete ,devenise nadejdea lui pentru a-si construi o viata mai buna si un viitor, ceea ce pentru un copil abandonat cum era el insemna mult. El i-l ajuta mult pe tatal sau adoptiv care tot mai des trebuia sa mearga la spitale, insa in ciuda infirmitatilor si a bolii batrinul continua sa-l oropseasca cu vorbe umilitoare, cu batai si nici nu ii cumpara o hai na mai calduroasa sau ceva de incaltat macar , toate astea au durat pina ce el a plecat militar. Cind tata a crescut si a plecat militar , la intoarcere , nu se mai lasa sa fie batut , insa vi.ata lui a continuat sa fie grea A durat aceasta nefericita situatie pina cind tata sa decis sa se casatoreasca si sa-si ia viata in propriile mini sfidind tiraniile bunicului si plecind din casa parintilor sai adoptivi, construindu-si propria casuta pe o bucata de pamint pe care a reusit sa o cumpere in sat, sa casatorit pe la vreo 25 de ani si impreuna cu mama au marit casa muncind la ea in timpul cind nu era la lucru. In aceasta casa , in satul Chiritesti, risletul Vierosu (azi se numeste comuna Uda), judetul Arges am venit pe lume eu si fratii mei . Contrariu cu cele traite de el in copilarie, tata era un parinte minunat si bun ca pinea calda, noi il asteptam sa se intoarca de la lucru si ne bucuram cind sosea, ca atunci cind soseste o sarbatoare multasteptata.Nu eram bogati dar tata reusea cu felul lui bun si mereu surizator si cu darul neintrecut de a povesti, sa ne umple viata de fericire si sa alunge plictiseala . Cind dorea sa mearga sa se odihneasca si noi stateam agatati de el sa sa joace cu noi si sa ne mai zica povesti, ne improviza cite o gluma , ne zicea vreo ghicitoare pe care nu reuseam sa o deslegam si asa se descotorosea de noi rizind si zicind ca trebuie sa rezolvam problema ce el ne o dadea sau sa dam raspunsul corect la ghicitoare ca atunci o sa ne mai spuna alte povesti .Eu si ce 2 frati mai mici ne ciondaneam intre noi fiecare incercind sa si impuna opinia in problema de rezolvat , in acest timp el se culca linistit . Mama se opunea categoric sa-l mai deranjam odata ce el sa culcat si avea si deptate ca altfel n-ar fi avut multe sanse de odihna cu noi prin preajma.
Ii datorez bunului meu parinte , ca a sadit in sufletul meu o sete neostoita si o dorinta de nestavilit de a descoperi noi lumi ,noi orizonturi pina atunci nebanuite, de a cunoaste tainele pamintului si ale innalturilor,dorinta de a nu fi oprita de nimic in incursiunile mele in tainele lumilor ,inderpartate si misterioase descrise in cartile de povesti si mai tirziu in romane, carti de istorie, de calatorii pe care le citeam cu aviditate, si facinatie ,si i-mi umpleau de farmec copilaria . Tata nu era impotriva ca eu citeam , din moment ce mergeam regulat la scoala si invatam destul de bine . Lumea in care eu traiam era o lume simpla cu legi destul de aspre, unde copiii mergeau la scoala zilnic, ca pe atunci invatamintul era oblibatoriu dar trebuia sa ajutam si la treaba in gospodarie , si sarcinile de indeplinit nu erau tocmai usoare insa nu se prezentau alternative de a te eschiva ,asa ca le indeplineam cit mai bine ,pentru a putea spera in timp liber si pentru alte activitati placute spiritului nostru de copii . Pe tatal meu il iubeam mult si el ne iubea ,era mereu surizator si pus pe glume cu noi copiii . Nu-mi

amintesc sa fi fost vreodata aspru cu noi copiii cind eram mici, dimpotriva de multe ori ne-a salvat de pedepsele ce ni le aplica mama care era cu noi acasa mereu si era satula de nazbitiile noastre .
Eram 4 frati ultima nascuta, era inca prea mica si trebuia sa-i purtam toti de grija, parintii munceau din greu sa ne intretina la scoli . Banii nu erau niciodata destui pentru tot ce am fi avut nevoie. Viata nu era usoara in general dar in ciuda neajunsurilor, mie atunci viata imi parea frumoasa si imi parea ca cerul si stelele nu-s tocmai greu de atins cu mina . I-mi simteam fiinta plina de un entuziasm si increderea de nestavilit, lucru normal pentru acea virsta .
Gratie pasiunii mele pentru lectura, de pe la virsta de 9-10 ani i-mi creasem o lume a mea ,paralela cu mondo cotidian, unde evadam cu orice ocazie cind sfirseam cu inpovaratoarele activitati cotidiene si cind scapam de supravegherea ochilor de argus ai mamei care aspira sa faca din mine o viitoare gospodina , capabila sa spele, sa gateasca, sa coasa si sa cirpeasca la perfectie asa cum era ea, pentru ca mai tirziu cind venea momentul maritisului sa-i fie usor sa ma capatuiasca cu vreun candidat vrednic de prin zona. Aspiratiile ei insa nu prea concordau cu ceea ce i-mi doream eu , si de aici deja se contura la orizont , eternele diferente de opinii dintre generatia tinara si cei batrini. Prin anii 1970 frecventarea scolii de catre copii era obligatoriu prin lege ,cartile erau gratis, si mie i-mi placea sa merg la scoala . Distanta intre casa si scoala era destul de mare, vreo 4 km. Si existau 2 cai pentu a strabate zilnic acest drum:Calea care mie si fratelui meu Ionica, ne placea sa o facem pina la scoala, era peste Geamana. _Trebuia sa plec de acasa ,prin gradina catre muchia Gemenii ,coboram intr-o vale pe poteca prin padure,- pe drum ma gaseam cu prietene ,prieteni si colegi de scoala din sat cu mine ,din Chiritesti si de la Coada Ciresului; abia ce coboram coasta inainte sa ajung la girla ce strabatea valea, ma intilneam cu doua vecine si prietene, Rodica si Georgeta. Dupa ce treceam girla,treceam de putul cu citura de lemn si imprejmuit cu un gardut de uluci frumos , cu un pirleaz peste care treceam ca sa intram sa bem apa, sau pur si simplu scoteam apa cu citura din put si o puneam in jgheabul lung de lemn unde oamenii satului adapau vitele insetate si incepeam sa pirdem timpul jucindu-ne, stropindu-ne din belsug cu apa rece ca gheata , mai cu seama in zilele calduroase cind grupul se marea cu alte fete si baieti ce mergeau la scoala sau pe care ii intilneam ,ei pascind vitele pe poiana inverzita din preajma putului. Ne continuam apoi drumul catre scoala cu ghiozdanele in spate pe poteca ce continua sa urce de la put in sus, serpuind peo coasta tot prin padure, printre salcimi si mai sus printre stejari si goruni umbrosi unde trilurile pasarelelor ne insoteau, cite o veverita neastimparata salta fara veste dintr-un copac in altul facindu-ma sa tresar sau gusteri verzi se miscau printre frunzele uscate si printre radacinile tufisurilor ce margineau poteca ce urca pina in Greban ,un delusor cultivat cu pruni si unde mai la deal de potecuta noastra se zareau un pilc de pomi si tufisiuri ce ascundea vederii un lac sapat de oameni , pe malurile caruia cresteau tufe inalte de liliac si era o poienita cu flori de margaritar alb si cu multi stinjenei albastri , citiva visini si pruni, si vero 4 case rasletite pe coama Grebanului , de fapt satul Greban. Pintre pruni si un lan de porumb sau secara , in functie de ceea ce era semanat in anul respectiv, continua sa serpuiasca poteca ce ducea catre scoala . De aci incolo, ni se alaturau alti copii de prin Dealul Gemenii si din Greban ; ,Dan, Mariana, Mimi, Marian,Gigi etc. Dupa ce strabateam Grebanul, coboram o alta coasta prin padure pina in cealalta Geamana,traversam si aici o girla, si mergeam dea lungul acelel vai inverzite si marginita de padure de salcim , stejar si alte specii de foioase . Pe vale cresteau meri padureti, pruni, macesi ,pe malurile girlei ,salcii pletoase, anini si covorul ierbii era smaltuit cu flori de cimp , in special papadii, musetel, madgarete iar drumul pina la scola mai cu seama cind timpul era bun era o incintare s-al strabat desi era destul de lung, aproape o ora de mers.Dupa ce strabateam o buna bucata de drum prin acea vale unde intilneam copii cu vitele la pascut de prin satele ce cresteau pe coamele dealurilor vecine sau satence ce adunau vreascuri pentru foc , pe coaste si carau in spate sau pe cap sarcinile cu vreascuri ducindule acasa . Adunatul vreascurilor uscate ce erau din belsug prin padure .era ceva obisnuit, o faceam si eu si mama si toate femeile din sat, si le folosem la gatit, lemnul fiind unicul combustibil , buteliile pe atunci erau un lux si se procurau greu, pentru incalzit iarna oamenii cumparau lemne, dar vreascurile nu erau de prisos. Noi scolarii ne continuam drumul veseli si galagiosi catre scoala, poteca noastra incepea sa urce pieptis printre copaci si arbusti pe sub gradinile satenilor din satul Salistea ,ajungeam pe muchea dealului si continuam alte 10 minute sa urmam sinuozitatile cararii ce serpuia marginind o livada de meri de a carei intretinere se ocupa scoala generala Salistea cu ajutorul nostru al elevilor, in orele de practica agricola, dupa care cararea dadea in strada principala ce vine de la Vedea, trece si prin Salistea si continua pina la Uda si mai departe spre Moraresti , Traversam deci aceasta strada si eram deja in curtea scolii generala Salistea unde noi copiii din satele vecine , in vremea aceea am urmat 8 ani studiile, alta scoala mai apropiata nefiind prin imprejurimi.
A Doua cale pentru a merge la scoala, era prin sat pe drumul principal , din Chiritesti ,ce la rascruce cu satul Diconesti face o curba si coboara pina la Salistea Vale unde e un pod peste o girla adinca , aceeas girla ce strabate vaile Gemenelor, si continua cursul pe lunca si se varsa in riul Vede.Abia trecut podul care pe atunci era cam subred , drumul formeaza o rascruce cu soseaua principala, ce la stinga merge catre Vedea si in dreapta urca catre Salistea in deal , si mai departe duce la Uda. Catre scoala noi o luam in dreapta si urcam circa 3 km pe soseaua aceasta pina ajungeam la scoala. Calea aceasta era mai lunga, cca. 5 km. si era preferabila cund timpul era ploios , si cind ne intorceam de la scoala seara pe intuneric. Soseaua era pietruita , asfalt sa pus abia dupa 2005 .Scoala Salistea pe atunci era destul de acceptabila erau in clase sobe de teracota , focul se facea cu lemne, apa se aducea de la fintina din apropiere intrun recipient mare cu robinet, si toaleta era afara in gradina scolii, exista o biblioteca , un laborator de chimie unul fe fizica si profesorii erau in general destul de competenti si cu pregatire buna. In spatele scolii era un teren de sport unde se desfasurau pe timp bun orele noastre de sport, alaruri de scoala in aceeas curte se afla o alta cladire unde functiona un camin cultutal, si o gradinita de copii.In camin se tineau serbarile scolare, serile de sfirsit de saptamina se dadeau filme, adica functiona ca cinema ,si discoteca pentru tinerii din zona. Nu era un lux dar cel putin exista. Azi se pare ca scoala nu mai e in buna stare pentru ca vad copii chiar si din ciclul primar ca merg la scoala la Vedea care e la vreo 8 km de satul meu, in conditii destul de grele, cu acelas microbus supraaglomerat cu care merg si adultii si care mai si intirzie destul. Pe aceste meleaguri viata nu a fost usoara nici in trecut si nici in ziua de azi . Drumurile sunt in mare parte doar pietruite , chiad si portiunea asfaltata ce vine de la Vedea catre Salistea e plina de gropi, nu exista conducta de gaze sau apa curenta , doar lumina electrica. Cine i-si permite sa construiasca o baie, se alimenteaza cu apa de la puturile din curte daca au asa ceva . Pe deal nu toti au un put in curte, mai multi din sat vin la put la cine are sau merge in vale la fintina sa –si aduca apa de baut cu bidoanele. Pina prin 1980 i-mi amintesc ca neavind o fintini in curte , fetele si femeile din sat, deci si eu mergeam la fintina in vale, aproape 2 km cu o galeata si o glamnica ce era facuta din cirpa, perfect rotunda , in forma de colac si de un diametru ce se potrivea perfect sub fundul galetii de apa, iar interiorul era gol, in genul covrigului si dupa ce umpleam galeata de 10 -15 litri cu apa, puneam glamnica pe cap si galeata deasupra si in asa masura eram obisnuite inca din copilarie sa facem asta ca urcam poteca de la fintina ce serpuia printre tufisuri si copaci pina acasa in sat cu galeata plina cu apa ,cu miinile in buzunare, daca nu mai aveam in mina si vreun bidon sau o alta galeata mai mica plina si aceea cu apa, de carat. Pentru noi era ceva absolut normal si cotidian , chiar placut cind eram in grup si tindaleam cu galetile pe cap, cu prietenele la taclale, intirziind ceva mai mult intoarcerea acasa . Vitele satenilor erau adapate si ele seara la fintinile din vale care erau vreo 3 in total, pentru satele Chiritesti, Diconesti, si Coda Ciresului, sau acasa li se da la animale si la pasarile de curte apa din lacurile din gradinile satenilor unde era acumulata apa din ploi, din ninsori, ispre pentru spalat , facut baie si pentru animale.Pe atunci erau putini care aveau puturi cu apa potabila in curte.
In fiecare familie cum e si normal la tara, exista gradini de legume, flori pomi desi un sistem de irigatii afost inexistent in trecut si azi e la fel. Plantele ce se planteaza in gradinile de legume, se uda cu apa din lac , se cara apa cu galeata si se pune la fiecare planta cu cana barem pina ce plantele se prind. In anii secetosi oamenii aduc cistrene cu apa sa puna in lacuri .
Cu toate aceste neajunsuri si vitregii ale vietii oamenii de pe la noi au invatat sa –si infrunte destinele cu optimism , sa se bucure de ceea ce-i bun in viata . Prilejuri de bucurii mult asteptate de noi copiii si pentru tineri, erau sarbatorile de peste an cu obiceiurile si traditiile ce s-au tramandat de veacuri , prilejuri cu care cei ce nu mai erau in sat fiind imprastiati prin orase ,mai pe departe fiecare unde si-au facut un rost, o familie sau aveau serviciul, se intorceau in sat co ocazia diverselor sarbatori ca Paste, Sfinta Marie cind in satul nostru si in cele vecine e un obicei, ca se fac pomeni la setrele din sat, nu pentru morti ci pentru vii. Satencele noastre gatesc bunatati, si pe la orele prinzului le duc cu cosuri mari, la setre , le intinde fiecare pe masa care ii apartine , pentru ca fiecare are o masa a sa la setre, preotul vine si binecuvinteaza bucatele dupa care toti prezentii din familii se asaza la mese , fiecare unde prefera, si preaznuiesc. Atunci exista ocazii pentru toti ,rude, prieteni vechi , fosti colegi de scoala sa se regaseasca, sa se lege din nou vechi legaturi intrerupte din cauze diferite, ce i-a indepartat pe unii de altii . Luni dupa Paste in Chiritesti Salistea, Diconesti ,Govara si cam peste tot prin comuna, se pastreaza traditia aceasta ,deasemenea astfel de pomeni cu praznuire la stre se mai fac pe 15 august de Sf. Maria, de Lasatul secului , Simbata mortilor cind se face mincare de post. In ziua de azi aceste obiceiuri incep si la noi sa-si piarda din frumusetea si importanta de altadata, satenii sunt in mare parte oameni batrini, caci multi din cei tineri au plecat din sat.
Sfirsitul partii 2. -Giurgiu maria.

,

SECRETELE MAGICE ALE BUNICII

Meleagul meu natal e pentru mine , o mica localitate argeseana, ce exista de veacuri ,si e inconjurata de vai si dealuri impadutite,cu drumuri prost intretinute neglijate dintotdeauna de autoritati. Mai clar, e un satuc din comuna Uda, unde viata locuitorilor nu s-a bucurat niciodata de comoditati ale civilizatiei si de preocupare din partea stilpilor societatii argesene pentru schimbarea in bine a lucrurilor. Totus, existenta de extinse zone impadurite si islazuri pentru vite a facut ca aceste resursa sa devina atit in trecut si azi o sursa de trai .A facilitat ca locuitorii sa poata creste vaci, capre ,oi pentru carne si lapte, padurile si cimpurile au dat ciuperci, minatarci si alti bureti comestibili, din belsug atit pentru hrana dar si pentru un adaos de bani suplimentar, la bugetul celor ce in sezon, le culegeau, le uscau si mai si vindeau la strainii care veneau sa le achizitioneze, cei drept la preturi derizorii care insa, semnificau o mica resursa in plus.Fructele padurii deasemenea se mai valorificau ,mai cu seama de copii care astfel aveau oportunitatea de a putea sa-si procure o mica suma pentru caiete sau pentru alte lucruri indispensabile ce parintii nu-si permiteau intotdeana sa le asigure.Zona e deasemenea favorbila plantatiilor de pomi fructiferi, in special erau si sunt frecvente in aceasta zona plantatiile de pruni,viile cresteau deasemenea pe coastele insorite ale dealurilor si soiurile erau din cele autohtone, rezistente la boli si la lipsa ploilor in anii mai secetosi ,pentru ca nu au existat si nici azi nu exista un sistem de irigatii , nici vreun sistem de alimentare cu apa curenta a localitatilor comunei Uda.In satucul meu, Chiritesti, toti locuitorii au sapat lacuri de acumulare a apei din ploi ,pe proprietatile lor, pentru a putea avea pentru animalele din curte, fintinile fiind doar in vale la poalele dealului unde e asezat satul, la circa 1-2 km de casele oamenilor. Si de aici apa e adusa acasa cu bidoane sau galeti doar pentru baut si gatit . Dupa caderea guvernului comunist, cind oamenii au intrat in posesia terenurilor care in comunism fusesera trecute in proprietatea statului , si care inainte de comunism apartinusera familiilor lor, unii au sapat puturi proprii, unde apa era dusa din lacurile deja existente prin canale sapate in pamint si umplute cu sraturi de pietris si nisip ca apa din lacul ce alimenta putul sa se filtreze si sa devina potabila, pentru uzul in gospodarie ,puturile acestea fiind de fapt principala , unica lor sursa de apa si in ziua de azi.
.Majoritatea locuitorilor imbatrineau si nu mai erau destul de in putere pentru a putea sa mai care apa de baut de la fintinile din vale, copiii dupa ce au crescut, au plecat la oras sa caute munca, sau pe la scoli cu speranta de a putea fiecare sa-si construiasca o viata mai buna decit a parintilor,desi dupa parerea mea foarte multi au avut parte de iluzii pierdute. Guvernele dupa caderea comunismului nu si-au dat nici un interes de a le asigura un pic de sprijin tinerilor ca sa-i stimuleze sa –si faca un viitor in satele lor.
Pe aceste meleaguri argesene si-a dus existenta bunica mea, ca de altfel familia mea si eu insami pina in momentul cind mi-am intemeiat propria familie si am plecat din sat. Pentru mine, bunica a semnificat mereu un personaj fascinant care dadea in mod sigur o nota de mister, culoare si interes acelei lumi ca-reia ii apartinea si din care si eu faceam parte. Ea era o practicanta a magiei albe. Era cunoscuta , frecventata si foarte cautata de multe persoane, nu doar di partea locului, ci si de la oras, domni si doamne mari ce veneau cu masini frumoase care pe la noi prin sat altminteri nu se prea vedeau deloc pe atunci. Ve-neau la bunica care era o persoana umila , ce traia intr-o casuta mica de pamint , ce nu facuse vreo scoala in viata ei ,fiind de la tara din familie cu multi copii . Din spusele bunicii stiu, ca secretele magiei i-au fost transmise de bunica ei , ea s-a vadit unica dintre copii apta pentru a practica magia .

Oamenii ce veneau la ea pentru a cere ajutor , unii erau bolnavi , fusesera pe la doctori si nu prea mai aveau sperante de vindecare, iar bunica cu leacurile ei din ierburi sau altele doar de ea cunoscute, cu descintece , cu dat in bobi si alte ingrediente din astea , stins carbuni aprinsi in apa ce o descinta, se pare ca avea succes si ii vindeca pentru ca asa i-mi explic ca dupa un timp , aceleasi persoane veneau din nou la ea si ii multumeau foarte sincer recunoscatori. Eu am conservat mai mereu o doza de scepticism in privinta practicilor ei magice insa acele persoane ce beneficiasera de serviciile ei si se reintorceau incredintati ca darul ei este real, ma uimeau si mi-au suscitat interesul si curiozitatea de a afla mai mult si am inceput sa acord un interes sporit practicilor magice ale buni-cii. Astfel am inteles ca la ea nu veneau doar persoane bolnave. Veneau si persoane carora le lipsea increderea in propriile capacitati, care credeau ca cineva le-a facut de urit sa nu se casatoreasca, sau sa le indeparteze prietenii, norocul si altele din acestea. La bunica Gherghina mai apelau si persoane carora le di-sparusera de mult timp vreun membru din familie de care nici cu ajutorul politiei nu reusisera sa le dea de urma. Aceasta descoperire , ca bunica mea era solicitata si pe post de detectiv particular , m-a lasat perplexa si am deschis bine urechile sa inteleg daca ea avea intr-adevar si calitati de medium si va voi de acum o istorie asa cum am auzit-o in direct intre un astfel de personaj in necaz si bunica mea cea nazdravana:
„ Intr-o zi ,vine la bunica o femeie careia de citiva ani i-i disparuse sotul, pe ea o chema Ioana iar pe disparut ,Ion.Ioana avea circa 38 de ani, avea 4 copii, erau oameni de la tara si sotul plecase sa munceasca la o ferma in Baragan de unde ii trimetea lunar banii acasa sa aibe pentru cele de trebuinta ea si copiii.La sfirsitul toamnei cind el ii anuntase deja data cind se va intoarce acasa, nu a mai sosit. Ioana dupa ce a asteptat citevea zile , a luat legatura cu cei de la ferma . I s-a spus ca omul ei a plecat acasa, ca ar fi trebuit sa ia trenul de la Cernavoda, acolo insa nimeni nu-l vazuse, se pare ca inainte sa ia trenul i s-a pierdut urma. Au urmat cercetari ale politiei, se presupunea ca a fost ucis si jefuit pe drum, ori a plecat in lume sa-si faca alta viata. Asa au trecut ani si cautarile au ramas fara raspuns.Ioana nu credea ca omul ei a plecat dupa alta femeie si ca a lasat-o, era convinsa ca el nu ar fi facut asta caci se iubeau si el iubea copiii. Credea ca cineva i-a facut rau si nu avea liniste , dorea sa-l gaseasca . Dupa ani de cautari si pierderea sperantelor ,a venit la bunica. Ea ia dat in bobi, si eu i-i urmaream cu mult interes expresia din priviri care de fiecare data cind se concentra in caurarea raspunsurilor ,i-mi lasa o stranie senzatie, ca si cum lucrurile din fata ei deveneau transparente si flacara rece a privirii sale ce capata o expresie visatoare si limpede, ochii negri parca i se umpleau de o lumina ce strabatea departarile doar de ea cunoscute si ii ascultam vocea calma parca un pic soptita si clara ce spunea:“ Omul acesta, Ion nu mai e printre cei vii de multa vreme!El zace pe fundul unei ape mari, curgatoare si moartea nu i se trage de la mina de om, asta a fost soarta lui.Locul unde el zace e undeva departe peste mai multe cursuri de apa , mai mici, intre rasarit si miazazi.Tu Ioana sa stii ca nu va mai trece multa vreme si vei avea vesti despre el, va fi gasit .”
Eu vreau sa precizez ca bunica nefiind o persoana scolita nu se referea la punctele cardinale in termeni ca nord,sud,est,si vest, pentru ea intre rasarit si miazazi era sud-est. Resturile omului disparut de mai multi ani au fost gasite la vero 2 luni dupa prezicerea ei la Cernavoda in apa in timpul lucrarilor la canalul Dunare –marea Neagra, avea asupra lui portofelul cu acte si bani si sa constatat ca sa innecat in mod accidental, sotia lui a fost chemata sa-l identifice si era intr-adevar el,dupa haine si acte .Stiu din auzite ca au fost multe cazuri din acestea pe care bunica le-a prezis si s-au adeverit acesta insa a fost unicul la care eu am fost de fata.I-mi mai vin in mite unele intimplari din viata ei care pe mine m-au intrigat mereu si pe fii mei care in perioada aceea erau niste pusti fascinati de metodele bunicii de a cauta si gasi cu ajutorul datului in bobi animale pierdute, masini disparute de la sateni, sau alte obiecte. Era prin 1991 in perioada vacantei de vara a copiilor, pe care in mare parte o petreceau la tara.Fiul meu cel mic care care pe atunci avea vreo 9 ani , era mereu in cautare de aventuri, si ii placea sa o ajute pe bunica purtind turma de oi si vreo 2 capre la pascut , astfel pe islazuri si in padure el se intilnea cu alti pusti de seama lui si faceau partide de fotbal, jucau gula, sau alte jocuri, mai cautau si bureti si mintarci prin padure si bineinteles ca pierdea oile adesea din moment ce era ocupat cu joaca si uita cu totul de ele .In astfel de cazuri ,aproape zilnice, el alerga acasa la bunica si ii cerea sa de cu bobii sa vada unde au disparut oile si caprele. Bunica ii dadea in bobi si ii zicea in ce loc din padure sa mearga sa le caute,el se ducea acolo si le gasea exact unde zicea ea. Eu cred ca le lasa sa se piarda uneori intentionat pentru ca era fascinat si el de nazdravania batrinei. Stind mult prin preajma ei , el era la curent si cu alte cazuri rezolvate de bunica si i-mi povestea cum unuia i s-a furat masina intr-o noapte, cum a venit la bunica , i-a dat in bobi i-a spus unde se afla masina , si acela a gasito, a gasit si hotul ; altuia i a fost furata caruta, ori caii...in fine se pare ca nu era de gluma cu bunica gasea tot invirtind bobii ei. Intr-o zi fiul meu a pierdut iaras oile, vine acasa la bunica intr-un suflet sa-i de in bobi sa le gaseasca . Da bunica in bobi de mai multe ori si in final i-i zice deceptionata:”-!Sa stii copile ca de data asta sunt pierdute fara speranta de a fi gasite oitele mele!
–Nu se poate bunico! Matale le gasesti mereu!
-De data asta necuratul a trecut pe unde s-au pierdul ele si mi-a incurcat cararile! In cazul asta nu le mai pot gasi, nu le mai vad! Stiu eu ce spun, no sa le mai gasim! Duca-se in pustii ca eu tirguri cu el nu am facut niciodata si nu am sa fac nici acu maicuta!” Oile nu le-au mai gasit ,niciodata, si desi prin 1998 bunica a plecat pentru totdeauna din aceasta lume, fiul meu crede ca ea era intr-adevar o adevarata initiata in magie alba, mai ales ca in anii de liceu a facut religie si in orele de religie preotul le- a povestit ca in lume s foarte multi sarlatani care zic ca au puteri magice, insa el in viata lui a cunoscut putini care aveau intr-adevar un dar real. A mai precizat preotul acela ca era o astfel de persoana prin judetul Arges care se numea Gherghina dar nu era la curent daca mai traia sau nu. Fiul meu ia spus preotului ca dupa caracterizare crede ca e vorba tocmai de bunica . El i-a confirmat ca chiar de ea e vorba.” Abia dupa aceasta intimplare , cind bunica deja nu mai era in aceasta lume, am reusit eu sa accept ca pe lume exista intr-adevar persoane cu puteri speciale si ca una dintre acestea a fost bunica mea.
,FINE .de Maria Giurgiu.

-