Conexiune cuantică - N. Postole
sursa: npostOle
Ideea mea a fost să continui ce înțeleg prin teoria cuantică. Nu se explică totul prin Superpoziția cuantică. Mai există ceva.
CONEXIUNE CUANTICA
Sunt la o masă cu un prieten. Ia o monedă în mână o învârte puternic ca pe un titirez și mă întreabă: CAP sau PAJURĂ? Care este realitatea? In acest moment sunt într-o superpoziție cuantică: SI CAP si PAJURĂ. Dar imediat se folosește de un instrument de observație. Pune mâna și oprește banul. Ridica și spune: E pajura. Realitatea e deci ceea ce a rezultat (pajura) după observare? Oare noi nu modificăm prin intervenție (observație) realitatea?
Fizica, vai ce plictiseală simțeam în școală! Nu-mi inspirau nimic: planul înclinat, compunerea forțelor, mișcarea rectilinie… Mai târziu am trecut la alt tip de mișcare – Balistica cu analiza traiectoriei unui proiectil. Curba sau mai bine zis Clopotul lui Gaus si probabilități cu aplicare practică. Nu era așa de stimulativ, te punea față în față cu prejudecățile, nu? ca superpoziția cuantică.
Superpoziția cuantică descrisă anterior dă naștere la interpretări diverse, ca exemplu „lumile multiple” si „teoriile cu variabile ascunse”. Nu intru în detalii. Ce ne spune superpoziția cuantică: că noi percepem realitatea in termeni de lucruri, obiecte care nu sunt izolate ci interacționează unele cu altele. Când eu observ un lucru interacționez cu el prin văz, auz, miros sau pur și simplu fizic (atingere, observație). De fapt asta descrie teoria cuantică, felul în care interacționează lucrurile. Dacă nu există interacțiune NU EXISTĂ PROPRIETAȚI, iar proprietățile sunt RELATIVE, funcție de timp si observator. De exemplu tu, cel ce citești aceste rânduri acum, interacționezi cu mine și iți formezi o imagine. In același timp un alt cititor își formează o altă imagine. Bineînțeles că imaginile sunt relative. REALITATEA este o țesătură de relații. CORELATIA CUANTICĂ este fenomenul prin care două particule (sau obiecte) care s-au întâlnit în trecut, păstrează un fel de LEGĂTURĂ CIUDATĂ.
Doi îndrăgostiți, aflați departe unul de celălalt își ghicesc unul altuia gândurile. Se spune că sunt corelați cuantic Un alt exemplu, efectuat în laborator. Două particule aflate cândva in conexiune cuantică sunt despărțite. Una la București si cealaltă la Londra. Dacă aici la București fac o tăietură pe particulă, în ACELAȘI TIMP tăietura apare la Londra. ESTE UIMITOR ȘI DE NEEXPLICAT.
În 2022 premiul Nobel pentru fizica a fost decernat pentru cercetările in care 2 particule despărțite, dar in conexiune cuantică se comportă ca o singură unitate. In 2023 premiul Nobel pentru fizică a fost acordat pentru metode experimentale care generează impulsuri de lumină de atosecunde. În lumea electronilor, schimbările au loc în câteva zecimi de atosecundă – o atosecundă este atât de scurtă încât într-o secundă sunt tot atâtea câte secunde au existat de la nașterea universului. Incredibil! Trebuie să ținem „pasul”.
Dimineața nu prea devreme deschid fereastra. Un aer curat pătrunde în cameră. Privesc grădina din jur. Cireșul a înflorit. Are flori mari, frumoase. Lalelele roșii și-au deschis petalele. Un fluture alb zburda spre un salcâm. Cu toate cele descrise sunt in relație cuantică. Lângă mine este un scaun. Ce este scaunul? Un obiect. Există? Sigur, pun mâna pe el. Scaunul este un obiect pe care mă așez. Deci este un obiect pe care se așează omul. El are culoarea roșie. Așa l-am vopsit. Când ridic scaunul îl ridic cu culoare cu tot. Dar el mai are alte caracteristici. Are picioare din lemn, un spătar. E un ansamblu de lucruri. Cel face obiect?
Rolul pe care îl joacă pentru noi. Există el pentru altcineva in afară de noi? Nu. Logic nu există lucruri care să aibă existență în sine, independentă de vreun altul. Nu există in această logică realitatea ultimă (o substanța ultimă de la care pornește construcția lumii). Intrega căutare a fizicii a „substanței ultime” trecută istoric prin: materie, molecule, atomi, câmpuri, particule elementare…a eșuat prin apariția teoriei cuantice. Nagarjuna, filozof buddhist din sec II spune: „Dar eu, cel care mă uit la o stea EXIST? NU. NU EXIȘTI. Atunci cine vede steaua? Nimeni. A VEDEA STEAUA E O COMPONENTĂ A ACELUI ANSAMBLU PE CARE IL NUMIM EUL MEU. CEL CARE ARTICULEAZĂ LIMBAJUL NU EXISTĂ.CERCUL GÂNDURILOR NU EXISTĂ. NU EXISTĂ O ESENȚĂ CARE SĂ FIE ESENȚA ULTIMĂ A FIINȚEI NOASTRE. EU nu este altceva decât mulțimea vastă și interconectată a fenomenelor care îl constituie, fiecare depinzând de un altul.”
Așa cum arată teoriile științifice există 2 niveluri ale realității: realitatea convenționala, aparentă, cu toate aspectele ei și în care trăim si realitatea ultimă, punctul din care se poate deduce totul, punctul de pornire…CARE NU EXISTĂ.
„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
Acesta era întru început la Dumnezeu.
Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.
Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.
Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.” – Sfânta Evanghelie după Ioan
-->
Comentarii