La prăznuirea intrării Mântuitorului în Ierusalim, de Florii, una din marile sărbători ortodoxe, se realizează un melanj reuşit între elementele creştine şi precreştine, rezultând un set de tradiţii şi obiceiuri deosebit de interesante. Sărbătoarea intrării lui Iisus în Ierusalim a fost suprapusă peste o sărbătoare păgână, cea a celebrării zeiţei romane Flora, de unde şi denumirea populară de Florii. Astfel au apărut numeroase obiceiuri în mediile rurale şi urbane, cele mai multe dintre ele fiind de origine păgână.
În ziua de Florii, fetele aflau dacă se vor căsători în anul respectiv, mărţişorul purtat până în această zi era dat jos şi pus la ramura unui copac înflorit, iar zestrea era scoasă afară pentru a fi aerisită. Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate puneau sub un păr altoit o cămaşă curată şi o oglindă, iar după răsăritul soarelui, aceste două obiecte erau folosite în realizarea farmecelor pentru sănătate, dragoste şi noroc. Un alt obicei păgân este acela de a fierbe busuioc în apă la miezul nopţii, dimineaţa fetele spălându-se cu acea fiertură pentru a avea un păr bogat şi strălucitor, iar apa rămasă era vărsată la rădăcina unui copac.
Tradiţia morţii lui Lazăr şi apariţia ceremonialului Lăzăriţa
Însă, poate cea mai complexă punere în scenă a unui ritual caracteristic acestei sărbători este Lăzăriţa, un ceremonial la care participau doar fetele. Este bine ştiut faptul că, înainte de a intra în Ierusalim, Iisus l-a înviat pe Lazăr. Şi, conform tradiţiei populare, Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei cu care era căsătorit Dragobete. În popor, se spune că, într-o sâmbătă, Lazăr pleacă cu oile la păscut, lăsând-o pe mama sa să facă plăcinte. Lazăr urcă într-un copac pentru a culege muguri pentru animalele sale, îşi aduce aminte de plăcintele mamei şi se grăbeşte să coboare, alunecă şi moare. Pentru că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, se practică obiceiul ca femeile să dea de pomană plăcinte de post.
Aşadar, în sâmbăta Floriilor, se realiza un ceremonial structurat după modelul colindelor, denumit Lăzăriţa. Una dintre fete, îmbrăcată în mireasă, colinda împreună cu celelalte participante la acest ritual, în curţile caselor unde au fost primite. Drama lui Lazăr era povestită pe o melodie simplă, Lăzăriţa dansând în paşi lenţi.
Originea acestui obicei trebuie căutată într-una din tipurile de cinstire trace ale lui Dionysos, care avea loc la începutul primăverii şi care prezintă caractere asemănătoare cu cele din Antichitate despre Adonis şi Afrodita la greci, Osiris la egipteni… Ideea acestui scenariu ritualic era moartea violentă, bocirea în grup şi, finalmente, învierea zeului în acelaşi timp cu sosirea primăverii. După acest scenariu de reînnoire a timpului, urma sărbătoarea de Florii. În Dacia romană, se organizau sărbători pentru cinstirea zeiţei Flora, devenită foarte cunoscută, cinstire care oferea numeroase practici referitoare la cultul morţilor: înfigerea ramurilor de salcâmi în morminte, curăţirea mormintelor şi acte de cerere a ajutorului spiritelor morţii.
Cele două personaje, Lazăr şi Flora, provenite din două straturi culturale total diferite, sunt legate în renaşterea vegetaţiei şi sărbătorite în Sâmbăta lui Lazăr şi în Duminica Floriilor. În Evanghelia după Luca se pomeneşte de un Lazăr, frate al Mariei şi al Martei, care a fost înviat de Iisus, fiind întâmpinat în Ierusalim cu ramuri verzi după această minune. Distanţa de la datele din Evanghelie şi până la ritul păgân mai sus expus este una deosebit de lungă.
Referitor la ramurile de sălcii, se ştie faptul că ele sunt sfinţite şi mai apoi puse la icoane. Tradiţia spune că nu este indicat să renunţi la ramuri dacă nu au sosit următoarele Florii. Ramurile erau puse la pomii fructiferi, pentru a rodi, împodobiţi fiind şi stupii cu ramuri sfinţite, albinele bucurându-se astfel de binecuvântarea divină. Ramurile de salcie erau folosite la farmece şi descântece în perioada precreştină, deţineau valoare de medicament pentru vindecarea bolilor şi erau păstrate pentru a opri, printr-o manieră magică, furtunile şi grindina.
Duminica de Florii este percepută ca fiind o sărbătoare a bucuriei, din care rezultă credinţa în înviere şi în viaţa de apoi, fapt demonstrat de gama largă de obiceiuri şi tradiţii provenite atât din credinţa creştină, cât şi din credinţele de sorginte păgână.
Surse: presagalati.ro
-->
Răspunsuri