Butoiul gol
Nişte tipi de clasa a XII-a au scăpat o cutie goală de Coca-Cola sub bănci. Evident că nimeni nu s-a aplecat s-o ridice. M-am aplecat, ei au zâmbit, şi înainte de-a o arunca la coş i-am provocat la un studiu biblic. Pe pielea lor.
„Avem două cutii de Coca-Cola. Una e plină şi alta e goală. Dacă bat cu degetul în ele care sună mai tare?”. „Cea goală”, au răspuns corect elevii după ce au auzit zgomotul ciudat al acesteia. „Dacă le dau câte un bobârnac uşor, dacă suflu cât pot înspre ele, care cutie pică?”. „Tot cea goală”, spun ei în timp ce văd experimentul. Apoi am luat cutia goală în mână şi am strâns-o. „Care se turteşte?”. „Cutia goală”, au răspuns la unison.
Le-am spus de ce majoritatea tinerilor României sunt gălăgioşi. De ce ţipă în tramvaie, în autobuze, în parcuri şi pe holurile şcolii. De ce ţipă la profesorii, la părinţi sau pe… facebook. Le-am spus şi de ce unii adulţi urlă la neveste deşi sunt la un pas de ele, se răţoiesc la bătrâna ce intră-n faţă la rând la pâine, ameninţă şoferiţa ce-a intrat aiurea-n intersecţie, blesteamă copiii… Pentru că sunt goi!
Butoaiele goale fac mare gălăgie. Zornăie. Hodorogesc. Imediat cum le atingi se duc de colo-colo. Pierd echilibrul. Se clatină ca Hopa-Mitică. Şi când cad, se fac zob. Cele pline nu se clintesc din loc. Şi rămân mute, chiar dacă le loveşti.
În viaţa de „butoi gol” orice vântuleţ ne dărâmă. Cum vine puţin încercarea, ajungem jos. Tăvăliţi. Stresaţi. Bulversaţi. Făcuţi grămadă. Iar dacă cumva ne strânge menghina vieţii, ne mototolim. Ne turtim. Dacă suntem plini însă, rămânem în picioare.
Mă gândeam că tot aşa este şi-n viaţa bisericii (asta nu le-am spus liceenilor). Cine e "creştin gol" face gălăgie. Aici nu vorbesc de situaţiile când unii declanşează tsunami de certuri, ci de cei ce ţipă la rugăciune să dărâme tavanul. De cei ce mărturisesc cu salve de tun. De cei care la predică ideile nu contează, ci decibelii! Plămâni tari în butii goale. Tocmai asta îi lipsea lui Pavel de nu l-a iubit corintenii!
Când „bat” ispitele peste „creştinii goi" ei cad la pământ la prima adiere. Ca Marcu, ca Petru, ca Dima, ca Samson, ca Essau. Iar dacă se strânge menghina-ncercării nu mai rămâne nimic neturtit. Prea mulţi necredincioşi au sfârşit dintr-o banală răceală!
Am înţeles de ce martirii au stat în faţa leilor şi-a torţelor, de ce bătrânii noştrii au înfruntat comunismul, de ce pocăiţii n-au fost asimilaţi de secularism, de ce Iov n-a blestemat pe Dumnezeu, de ce Hristos a rezistat pe crucea Golgotei! Au fost plini!
Le-am spus liceenilor că butoaiele goale pot fi pline. Cu o singură condiţie. Altcineva să toarne în ele!
Să fiţi plini de Duh Sfânt. Să daţi chiar pe afară. Nu că aţi face risipă, dar mai umpleţi şi pe alţii!
Cu cât căruţa este mai goală, cu atât face mai mult zgomot…
(variantă)
Un ţăran şi fiul său mergeau într-o dimineaţă la câmp. La un moment dat, tatăl se opri, stătu câteva secunde ascultând, apoi îşi întrebă feciorul:
– Fiule, ascultă puţin şi spune-mi ce auzi !
– Cântecul păsărilor şi foşnetul frunzelor, tată, răspunse băiatul.
– Ascultă mai bine. În afară de asta, mai auzi ceva?
Băiatul se concentră şi zise:
– Da, parcă aud zgomotul unei căruţe.
– Aşa este, aprobă tatăl, mai mult decât atât, este o căruţă goală!
– Cum de ştii asta fără sa o vezi?, se arătă mirat feciorul.
– Este foarte ușor, răspunse tatăl. Cu cât căruţa este mai goală, cu atât face mai mult zgomot.
Un lucru este sigur: logica acestui ţăran poate fi aplicată şi în cazul nostru, al oamenilor mari. Cunoaşteţi desigur persoane care fac mult zgomot lăudându-se, debordând de îngâmfare şi suficienţă de sine. Vorbesc mult şi foarte sonor. Şi, nu-i aşa, în cele mai multe cazuri, zgomotul acestor oameni e semn că sunt goi, pe dinăuntru.
Sau atunci când vedem o persoană care vorbeşte prea mult, întrerupând conversaţia celorlalţi, dovedindu-se inoportună, lăudându-se cu ceea ce posedă, simţindu-se atotputernică şi dispreţuindu-i pe cei din jurul ei, trebuie să ne amintim: “Cu cât este mai goală căruţa, cu atât mai mult zgomot face”.
Cu cât creștem în ani, cu atât avem nevoie de mai multă linişte. A fi zgomotos nu este deloc un semn bun. Întâlnim mulţi oameni care fac tărăboi, numai ca să fie băgaţi în seamă sau numai ca să pară mai „cu moț”. A face zgomot, constituie pentru ei o modalitate de afirmare, de a-şi face simţită prezenţa. Sunt precum butoaiele goale care fac cel mai mare zgomot la simpla lovire, cum bine spunea Sofocle „Butoaiele goale fac gălăgie multă.” Așa este, foarte mulţi oameni se aseamănă cu butoaiele goale: ei merg peste tot făcând o mare gălăgie, fapt ce le demonstrează incapacitatea, mediocritatea și goliciunea sufletului.
Din frumosul proverb chinezesc , „Face mai mult zgomot un copac ce cade, decât toată pădurea care creşte în tăcere”, putem concluziona că „zgomotoșii” sunt și vor fi în cădere liberă. Mai grav este că nu își dau seama de asta, precum toba care face mult zgomot fără să știe că este goală pe dinăuntru.
Smerenia constă în a trece sub tăcere virtuţile noastre şi de a le permite altora să le descopere… Nimeni nu este mai gol la suflet, decât cel care este plin de sine însuşi. Noi să încercăm să nu fim la fel… Să fim ca ploaia liniştită şi blândă, care pătrunde în tăcere până la adâncimea rădăcinilor, hrănindu-le. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
-->
Răspunsuri
Pilda butoiului fără fund: Se spune că un om a avut un butoi mare, dar fără fund. În fiecare zi, încerca să-l umple cu apă, dar de fiecare dată când se apropia de capătul butoiului, apa se scurgea. Aceasta reprezenta un efort zadarnic, simbolizând o persoană care caută sens în lucruri materiale sau în distrageri, dar nu găsește niciodată împlinirea reală.
Pilda butoiului de miere: Un înțelept a spus: „Dacă umpli un butoi cu miere și îl lași deschis, oricine se va apropia va simți mirosul dulce. Dar dacă butoiul este gol, nimeni nu va veni să-l caute.” Aceasta ilustrează ideea că oamenii sunt atrași de bunătățile care își au valoarea și sensul lor, în timp ce un butoi gol nu aduce nimic interesant.
Pilda butoiului plin de nisip: Un alt înțelept povestește despre un butoi plin cu nisip. Cineva întreabă: „Cum putem să-l umplem cu apă?” Răspunsul a fost: „Nu poți. Butoiul este deja plin cu nisip. Dacă vrei să-l umpli cu apă, trebuie să-l golești mai întâi.” Această pildă subliniază ideea că, pentru a primi ceva nou și valoros în viață, trebuie să te eliberezi mai întâi de vechile convingeri sau obiceiuri care nu îți mai servesc.
Pilda vasului spart: Un om avea un vas mare, de lut, pe care îl folosea pentru a aduna apă. Într-o zi, vasul s-a spart, iar omul, în loc să-l repare, l-a abandonat pe marginea drumului. Așezat acolo, gol și inutil, vasul a fost uitat de toți. Însă, cu timpul, mângâia pământul cu razele soarelui și se umplea de ploaie, devenind loc de viață pentru plantele ce au încolțit pe marginea lui. Golul său a devenit o sursă de frumusețe în alt mod.
Pilda paharului gol: Un bătrân înțelept i-a spus unui tânăr că un pahar plin nu poate primi altceva. „De câte ori ești plin de mândrie, nu vei putea învăța nimic. Golul, însă, îți va permite să primești noi cunoștințe. Doar atunci când te golești de prejudecăți, îți vei putea umple paharul cu înțelepciune.”
Pilda coșului de fructe goale: Un tânăr a avut un coș de fructe plin de roade. Când coșul s-a golit, el s-a simțit pierdut și descurajat. Dar bătrânul său învățător i-a spus: „Golul nu este o pierdere, ci o oportunitate. Așa cum coșul poate fi umplut din nou, așa și viața ta, golită de trecut, poate fi umplută cu noi vise și posibilități.”