Orice aţi spune, dragi cetăţeni, „boborul” e patriot, dar şi inteligent, să fim înţeleşi. Priveşte bâlciul din parlament, ascultă dezbaterile pe surse din mass-media cu supoziţii care de care mai deşucheate pentru a creşte audienţa (doar aduce bani, mulţi bani!), mai trânteşte câte un banc la moment, dar nu pleacă urechea la câte vrute şi nevrute bat senatorii şi deputaţii ce se perindă de mai bine de un sfert de secol de aşa-zisă democraţie la guvernare.
Să fim serioşi! Sunt alte probleme mult mai stringente cu care îşi bate capul românaşul nostru, cum ar fi, de exemplu, faptul, esenţial de altfel, că nu are un loc de muncă asigurat şi că trăieşte, vorba ceea, de azi pe mâine. Şi e grav, chiar foarte grav, pentru că disperaţi de această penurie, absolvenţii de liceu (intră sau nu la facultate!) îşi depun dosarul de şomaj imediat după absolvire, fie şi pentru câteva luni. Dacă se poate, de ce nu!? Să încasezi nişte bani moca, e o treabă până la urmă! Dacă legea permite? Mă gândesc oarecum cu amărăciune că atâţia parlamentari nu sunt în stare să vină cu proiecte de legi clare, la obiect. Păi dacă sunt penali, şi repetenţi pe deasupra (unii, desigur!), cum să avem pretenţii, dom’le!? (Cârcotaşi mai sunt câte unii! Ăsta e omul! De pe margine e uşor al dracului să dai „indicăţii preţioase”! Intră în horă, dacă-ţi dă mâna şi te ţine cureaua, şi pe urmă vorbeşte!)
Parcă văd că indicele economic ridicat cu care se tot laudă noul ministru al muncii şi nu numai, nu e decât un balon de săpun băgat la înaintare doar pentru a justifica majorarea pensiilor, a salariilor, cu orice preţ acum, cu scopul vădit de a câştiga capital politic. Mare minune să nu ne trezim în câţiva ani, da’ ce zic eu, în câteva luni, că statul ăsta aşa de darnic intră în incapacitate de plată a unor asemenea venituri.
Şi până la urmă, de unde să cerem viziune de ansamblu, de unde stabilitate, Doamne iartă-mă, dacă miniştrii se schimbă cum ai schimba ciorapii!? Şi cum fiecare vine, se înţelege, cu alte idei, unele chiar revoluţionare, dar în totală necunoştinţă de cauză (sic!) - doar e reţetă patentată „modificarea schimbării” de la Caragiale-ncoace, nu!? -, cum dracu’ să ai stabilitate, progres!?
Dacă de fiecare dată când se schimbă acoperişul, se zgâlţâie şi frumuseţe de temelie, cum dracu’ să nu se prăbuşească şi clădire!?
Ce mai vreţi alta decât gogoaşa din anul de graţie 2017 cu manualele de sport!? Se dorea stârpirea mafiei manualelor alternative, s-a şi acţionat în consecinţă, dar pe dată s-a deschis o portiţă. Sunt în joc interese mult prea mari, iar potentaţii zilei au dovedit doar de-a lungul timpului că sunt aşi în asemenea învârteli! Şi-apoi banii trebuie să circule... Ei!...
Iată o oră de sport modernă, în viziunea stăpânilor zilei, desigur.
Elevii, culcaţi pe saltele. Profesorul de sport, în poziţie lotus:
- Deschideţi cartea la pagina 13! Azi învăţăm cum să executăm corect o flotare! Care chicoteşte acolo, mă!? Ionescu? Afară, javră! (Ah, ce bine! Mi se şi udase ţigara, tot răsucind-o în buznar! îşi zise Ionescu şi ieşi).
No comments!
Dar să fim înţeleşi! „Boborul” e vigilent. Taxează impostura, oportunismul, prostia. Ce e drept, o dată la patru ani! Dar oare aşa să fie?
(Vocea patriotului naţionale, 8 august 1917)
Răspunsuri