Chibzuiește nea Fănică văzând soața rotofeie,
Cum „râșnea” ca și o moară, gata gura să-și descleie;
De ce Domnul a făcut-o și frumoasă și focoasă,
Dificilă - nu mai zic - și cu gura cât o casă.
Dă din cap, semn c-o ascultă și-o aprobă întru totul,
Și în sine mormotește: ”Ce ți-aș zăvorî eu botul…
Da de când cu legea nouă, cu evacuări, restricții,
Mi s-a moleșit elanul, că-mi va pune interdicții.”
Se foiește și răspunde c-un ”Îhî…” la trei minute,
Și se-ntreabă ce tot urlă că e „verde”, numai cute…
El îngână rugăciuni să nu-și piardă cumpătarea,
Ba îi vine o idee, să-și schimbe orientarea.
Oftează prelung și zice îngrozit de gura care
Mușcă și ficat și fiere, - cică e comunicare -
- Tacă-ți fleanca, îți ajunge, creierul mi-l crănțănești,
Și mai lasă-mi mama moartă, că de draci o pomenești!
Când privesc așa năpastă, socotesc, Moartea-i femeie
Că e rea și nemiloasă, te târăște-n heleșteie…
Îi răspunde și consoarta ținând trupul cam curbat:
- Aici e un echilibru, că și Dracul e bărbat!
-->
Răspunsuri