De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând ,
Şi pe-actualii, dar şi foştii ,
Cei mai deştepţi de pe Pământ
Au fost întotdeauna ... PROŞTII.
Nu te ruga la ursitoare
Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost ,
Mai bine urlă-n gura mare :
"Iubite Doamne, fă-mă ... PROST".
De ce să tragi ca la galeră ,
Să-nveţi atâtea fără rost ,
De vrei să faci o carieră ,
Ajunge numai să fii ... PROST.
In lumea asta cu de toate ,
Unde se-nvaţă contra cost ,
Păcat că nici o facultate
Nu dă şi diploma de ... PROST.
Avem impozite cu carul ,
Dar înotăm în sărăcie
Şi ce buget ar avea Statul
Dintr-un impozit pe ... PROSTIE .
Ei sunt ca iarba, cu duiumul ,
Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti !
O, Doamne, de ne-ar creşte grâul
Cum cresc recoltele de ... PROŞTI .
Şi-n lumea asta răsturnată ,
Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi ,
Savanţii noştri mor de foame
Şi numai PROŞTII sunt deştepţi !
poem primit pe email
Răspunsuri
Felicitări! Punct ochit, punct lovit!
cu drag
Câtă dreptate!! Mulţumesc!
PERLE ALE PROFESORILOR
"Am sa te frec data viitoare de n-ai sa stii cum te cheama nici cu buletinul in mana."
"Daca v-ati timpit, notati pe ceva, ca asa fac si eu!"
"Voi sunteti 29 de cretini, eu sunt unul singur!"
"Pana sa fie impuscat marele impuscat..."
"V-am jignit eu vreodata, tampitilor!"
"La ora de geografie: Lacul Rosu nu se numeste Rosu pentru ca e rosu, ci pentru ca asa i se spune."
"Cand vin, sa gasesc absentii pe catedra."
"Bai, tipati aicea ca în jungla! Trebuie sa tragem o frontiera sa va separam. Zona tropicala de o parte, clasa XI G de cealata parte."
"Decebal, in loc sa moara, a preferat sa se sinucida."
"La noi sunt niste sporturi nationale: halbere, coniac canoe...."
"Nu tre' sa notati tot ce spun eu. Eu mai spun si prostii."
TOP 10 OBSESII ROMÂNEŞTI
1. Obsesia cu "casa pe pămînt".
Toata lumea şi-ar da 20 de ani din viaţă ca să aibă casă pe pămînt. Nu contează că vei sta ORE ÎN ŞIR în trafic!!! Nu contează nimic! Casă pe pămînt să fie!
2. Obsesia televizorului.
Românul e devorator de televiziune. S-au făcut nişte cercetări şi cică noi am fi cam cei mai avizi din Europa. Adică ne uităm cel mai mult la televizor. Şi, asta e genială, avem cele mai multe televiziuni!!! Mi se pare fascinant că românul este "europeanul" cel mai telespectator având
în vedere că în România sunt, cu câteva excepţii, cele mai imbecile şi mai de prost-gust producţii!
3.. Obsesia Coelho.
Dacă n-ai citit Coelho, n-ai viitor, frate! "Păi am citit Dostoievski, Tolstoi, Salinger, Marin Preda, Nichita Stănescu." "Te pisi pe ei! Citeşte Coelho!"
4. Obsesia ţîţelor.
Aproape toţi producătorii TV au următoarea obsesie: "Ţîţele aduc rating!" Şi ştiţi ce e mişto? Că de cîţiva ani încoace s-a dovedit a fi complet fals. Oamenii au la dispoziţie internetul pentru .... Dai un click şi gata! Cine dracu' mai aşteaptă emisiunea cu "Mama Natură" ca să-i "dea în cap lu' mutu". (scuze, Adriane, dar asa e expresia! Dacă vrei, schimbăm: "să-i dea în cap lu' Chivu")
5. Obsesia messenger.
Asta e, totuşi, un fenomen global. Păi dacă a ajuns mama să-mi dea buzz şi să-mi reproşeze că stau pe "invisible"!
6. Obsesia haiducească.
După o sticla-două de vin, şi cel mai prăpădit român devine haiduc la orice nuntă. Fură mireasa, cere răscumpărări. Şi dup-aia, haiducia maximă."Puşca şi cureaua latăăăăă.". Apoi recunoaşte că e impotent:"Ce bărbat AM FOST odatăăăăăă."
7. Obsesia auto.
În România există cea mai dinamică piaţă auto. Punct. Pe străzile noastre există maşini cum n-au văzut nici parizienii, nici londonezii. Punct.
8. Obsesia cărnii din congelator.
Cu toate că au trecut 20 de ani de cînd găseşti sute de feluri de carne şi la 4 dimineaţa, românul încă îşi mai încarcă pînă la refuz congelatorul. Să fie acolo. Cine ştie..
9. Obsesia celulară.
Pentru român, telefonul mobil reprezintă un "statement". Am văzut vînzătoare în magazinul Titan care aveau telefon de 3 ori mai scump ca al meu, deşi eu poate cîştig de 30 de ori mai mult. Ăsta e un mare mister. Cum ajunge un om cu un salariu de 10 milioane să aibă un mobil de 20 de milioane? Şi să dea beep cu el!!!!!!!
10. Obsesia "dacă ăla nu face, de ce să fac io?".Asta de obicei e completată şi cu o doză de mîndrie: "Ce? Sunt mai prost?!" DA!!!
"I never saw a wild thing
Sorry for itself.
A small bird will drop frozen dead from a bough
without ever having felt sorry for itself."
D.H. Lawrence
Foarte bună sinteză! Felicitări!
VREI SĂ AI SUCCES ÎN VIAŢĂ?
Din câte am văzut şi prin câte am trecut, în urma discuţiei cu un politician al vremurilor noastre, prieten cu adversarii din opoziţie, dar cu sbia scoasă din teacă, l-am înţeles pe deplin cum a ajuns să fie bogat, respectat şi temut. Orice asemănare cu vreunul pe care l-aţi votat, crezând în cinstea şi onestitatea lui, vă mărturisesc sincer că-i o simplă întâmplare. Pe omul de care vă spuneam îl găsiţi în administraţie, la justiţie, în şcoli, în parlament, în bănci, în societăţile economice de tot felul, în transporturi, cultură, comerţ şi diplomaţie, ba chiar în familiia dumneavoastră. Dragii mei cititori care, probabil doriţi să găsiţi cheia marelui succes în viaţă, pe care domnul Zet, cu un doldora… buget, a ascuns-o cu mare dibăcie în sertarul ipocriziei şi duplicităţii, în cârdăşie cu cele două surori Minciună şi Laşitatea, mai jos puteţi vedea multiplele învăţăminte ale domnului descurcăreţ.
Niciodată să nu-ţi pui în umbră superiorul! Laudă-l şi vei fi premiat.
Nu te încrede prea mult în prieteni, ei sunt lângă tine când ai punga plină cu bani, când eşti falit ai să vezi cum dispăr precum ceaţa.
Învaţă să te foloseşti de duşmani, lăudându-i în faţa superiorilor. Le face bine şi te vor ţine minte.
Ascunde-ţi intenţiile. Cu cât eşti mai perfid, cu atât le intri pe sub piele. Ia exemplul de la pisica blândă care-şi ascunde ghiarele ascuţite în pernuţe şi zgârie atunci când o calci pe coadă.
Spune întotdeauna mai puţin decat este necesar, au să te creadă înţelept… Vorbă multă, posibil să greşeşti. Dacă intri cu oiştea în gard şi ai rupt-o-n fericire, foarte greu să-ţi revii la linia de plutire.
Reputaţia contează enorm, aşa că fii vigilent şi apărăţi-o din toate puterile. Onoarea nepătată, fericire garantată.
Ieşi in evidenţă cu orice preţ. Scopul scuză mijloacele, numai bine să-ţi fie.
Pune-i pe alţii să muncească în locul tău, dar nu uita: atribuie-ţi toate meritele făcându-le cunoscute celor din jur. Aceşti paşi sunt urmaţi, la început, de orice politician… cu cea mai mare atenţie.
Fă oamenii să vina la tine, la nevoie, folosind cu dibăcie promisiunea ca momeală. Nu pierzi nimic dacă le dai încrederea şi speranţa că-i vei ajuta, iar dacă vor insista, nu-i respinge, spune-le că aştepţi timpuri mai bune când le vei satisface doleanţele.
Adjudecă-ţi victoria prin fapte, niciodată prin vorbe, care nu se pot coase la un dosar solid, mai ales când îţi publici autobiografia (ude-ţi treci masterate, doctorate, cărţi şi legi votate)
Pericol de contaminare: evită-i pe cei nefericiţi şi ghinionişti. Mai bine cu un hoţ la pierdere, decât cu un prost la câştig.
Fa-te indispensabil, ca toţi cei care-ţi cer ajutorul sau îţi încredinţează munci de răspundere… să vadă în tine un salvator.
Dezarmeaza-ţi victima prin sinceritate calculată şi generozitate selectivă, ca să poţi trage foloase din recompensa ce o vei obţine în mod gratuit, fără să faci absolut nimic, fiindcă vei fi crezut că-i vrei binele.
Cand ceri ajutorul cuiva, vezi-ţi interesul tău dar şi pe al lui. Niciodata nu te folosi de bunavoinţa sau la recunoştinţa persoanei solicitate. Nimic mai fals să crezi în „vorbe-n vânt” , toţi cei care-ţi vor da un ajutor, ţi-l dau cu un scop bine determinat, vor să aibă un avantaj.
Pretinde-te prieten cu ei, dar acţionează ca spion. Asflând slăbiciunile celui cu care te-ai prins „tovarăş” în scurt timp îl ruinezi, iar avutul tău se va dubla.
Zdrobeste-ţi duşmanul şi lasa-l în pragul agoniei, iar dacă nu a observat cine l-a pus la pământ, şi nici vreun martor indiscret nu s-a aflat prin apropiere, spune-i că tu l-ai salvat de la pieire, şi-ţi va fi recunoscător toată viaţa.
Prefă-te că eşti absent, când doi se ceartă, pentru a-ţi spori prestigiul. N-ai văzut, n-ai auzit şi nici gura nu ţi-a mirosit (chiar dacă te-ai înfruptat cu o friptură tăvălită prin usturoi), şi ai să constaţi ce bine văzut eşti.
Intreţine teama celorlalţi prin suspans:cultivă-ţi un aer de imprevizibilitate invocând după caz puterea destinului. Nu înalţa în jurul tău ziduri de cetate. Izolarea este periculoasa. Nefiind în centrul atenţiei celor mulţi, rişti să dispari de pe scena politică.
Nu te avanta orbeşte. Să ai grijă în permanenţă ca să nu dai în cine nu trebuie. Fii diplomat, află mai întâi ce hram poartă viitoarea ta victimă.
Nu te angaja faţă de nimeni, fiindcă poate veni timpul să-ţi dai demisia numai şi numai datorită vorbelor tale nesăbuite pe care le-ai aruncat la nervi.
Fă pe prostul (chiar dacă nu eşti destul) ca să-i prinzi pe proşti, dând impresia ca eşti mai fraier ca
imbecilul de lângă tine.
Prefă-te că ai capitulat şi vei transforma slabiciunea în putere, fiindcă mulţimile uită de trecutul tău, se înduioşează, te iartă ţi spun: „Unde mai găsim un om bun şi cinstit ca el?”
Concentrează-ţi forţele, nu porni un atac fără să chibzuieşti îndeajuns. Mai întâi cântăreşte bine câtă forţă are duşmanul tău şi cât de abil este într-o luptă deschisă.
Joacă rolul curteanului desăvârşit, iar stăpânul te va recompensa, chiar dacă bănuieşte că-l furi. Va spune în sinea lui că s-a înşelat…
Re-creează-te pe tine însuţi, fă-ţi statuie din timpul vieţii, fiindcă odată cu trecerea timpului ţi se schimbă înfăţişarea.
Pastreaza-ţi mâinile curate, altfel poţi să te murdăreşti când vrei să slăbeşti cravata pe care ţi-au pus-o prietenii de gât cu scopul de-a te înălţa în ochii mulţimii.
Exploatează nevoia oamenilor de a crede în tine şi creeaza-ţi o armată de adulatori, ei te vor propulsa cât mai sus în ochii societăţii.
Actionează plin de cutezanţă. Numai cei care nu le e teamă să încerce marea, pot să călătorească în siguranţă.
Planuieşte totul, punct cu punct, până la capăt şi nu-ţi rămâne decât să culegi roadele în urma ceea ce ai semănat, dar atenţie!… să nu semeni vânt că nu scapi de furtună, chit că n-o doreşti.
Lasă-i pe oameni să creadă că faci totul fară efort, ci numai din plăcerea de-ai sluji spre a le satisface dorinţele.
Nu lăsa jocul să-ţi scape de sub control. Determină-i pe ceilalţi să joace cu carţile tale, pe care ai grijă cum le scoţi din mânecă, mai pot fi şi ginitori pe margine.
Foloseşte-te de fantezia oamenilor, căci nimic nu-i mai avantajos dect să-i faci să creadă că-i ajuţi dezinteresat.
Descoperă punctul slab al fiecăruia şi, folosind pârghia succesului, nu-ţi va fi greu să muţi din loc şi munţii împotrivirii vremelnice a maselor revoltate.
Poartă-te regeşte şi vei fi tratat ca un rege, dar atenţie!… fără a-ţi pune pe frunet coroana princiară care te poate arde când ţi-e lumea mai dragă. Nu ţinti prea sus deocamdată, nu s-au copt bine relaţiile tale în societate, iar veniturile agonisite pînă acum nu-ţi permit să te aventurezi într-un război mediatic pierdut din start.
Ai grijă să fii în locul potrivit, la momentul potrivit… respectând o condiţie foarte importantă: să intri în posesia unor informaţii utile, să cunoşti cum vrea să acţioneze adversarul.
Dispreţuieşte lucrurile pe care nu le poţi avea. Cea mai buna razbunare este să le ignori. Atunci când ţi se oferă pe tavă o femeie să te facă fericit, nu uita de „calul troian” care-ţi va aduce pieirea.
Poţi să le iei ochii cu vorbe alese. Nu costă nimic să vorbeşti cu patos, să plângi dacă e nevoie, şi apoi să râzi de cei pe care i-ai dus cu preşul. Politica a fost şi rămâne o artă a prefăcătoriei care, de cele mai multe ori, a întrecut şiretenia vulpii şi perfidia şarpelui.
Gandeşte ca tine, dar poarta-te ca toti ceilalţ, altfel bate la ochi şi vei fi luat la bani mărunţi, adversarii de-abia aşteaptă să te vadă în lanţuri.
În momentul când veniturile tale au început să crească, abţine-te de la chefuri, mulţi „prieteni” care-ţi jură credinţă se vor strânge în jurul tău, nu să te admire, ci să te ruineze.
Vezi unde pui banii! Nici un loc nu poate fi mai sigur decât propia-ţi pungă, pe care goleşte-o din când în când într-un loc ferit de ochii curioşilor.
Nu ignora pe cel care are mâna legată, poţi ajunge ca el având amândouă mâinile priponite, dacă nu ai ştiut să te lingi pe degete de miere şi te-ai lăcomit.
Banul este ştiut că-i „ochiul dracului” , dar cum e foarte greu ca la un drac să-i scoţi ochii, fă-te frate cu el şi vei avea îndestularea poftită.
Nu-i ignora pe cei mulţi şi credincioşi. Ori de câte ori vrei să obţii ceva, nu e rău să treci pe la sfânta biserică, să-ţi faci crucea mare… că „dracu’ e bătrân”, iar o baie de admiraţie în public, te va revigora şi ai să capeţi încrederea mulţimii, iar laudele n-au să mai contenească la persoana ta, care eşti un om evlavios şi de aceea te-a ajută Dumnezeu să-ţi măreşti averea.
Din când în când să mai dai din ce-ţi prisoseşte. Firimiturile aruncate la păsărelele înfometate fac în curând să se audă un ciripit al unui cor de îngeri care te proslăvesc pentru faptele tale bune.
Ai încredere în steaua ta cu noroc, dar asta nu înseamnă să stai gură-cascată privind cerul în plină noapte ca s-o găseşi, fiindcă şi aşa nu ai cum s-o aduci la tine-n casă, dacă nu pui zilnic în sacul avuţiei alţii bani strălucitori.
Scoate vânatul din vizuină şi adu-l în bataia puştii, dar e periculos să apeşi tu pe trăgaci. Pune-lpe altul, şi nu vei cădea în belea, vei scăpa basma curată…
Nu te încrede în ceea ce primeşti gratis. Orice dar are scopul să te facă ori să devii mână spartă, să acorzi avantaje nemeritate unor oameni, ori să fii dat pe mâna legii că ai luat mită.
Evită să calci pe urmele unui om mare. Tălpile picioarelor a doi oameni niciodată nu pot fi identice, şi cu siguranţă vei fi prins cu mâţa în sac.
Loveşte păstorul şi turma se va împraştia, dar să nu uiţi de câinii lui care-ţi pot lua urma şi-ţi vor rupe carnea de pe pulpele picioarelor.
Manipulează oamenii prin lucrurile la care ţin şi în care cred cel mai mult, că nimic nu-i mai uşor ca să apeşi pe coarda sensibilă a unui credul…
Foloseşte efectul oglinzii pentru a-ţi dezarma şi înfuria duşmanul, procedeul de succes al oricărui dresor când îl face căţeluş să aibă impresia că se pot certa cu un adversar adevărat.
Afirmă sus şi tare necesitatea schimbării, dar nu trece niciodată la reforme radicale bruşte. Mulţi cţi se vor opune, şi rişti să fii zvârlit din barca succesului în valurile înspumate.
Dacă ai obţinut cârma, ţine-o bine în mâini, nu ai voie s-o laşi în grija altora, poţi eşua lamentabil.
Ai încredere în rudele tale, dă-le o pâine de mâncat, dar nu le lăsa cuţitul pe mână, nu ştii cum au s-o împartă şi s-ar putea să rămâi flămând.
Nu da niciodată impresia ca ai fi perfect, ci foloseşte-te de orgoliul semenilor, flatează-i prin vorbe meşteşugite, spunându-le că lor le datorezi învăţătura de-a fi un bun conducător.
Nu iţi depaşi obiectivul propus. După ce ai obţinut victoria, învaţă să te opreşti la timp, fiindcă în această înasltă funcţie nu mai aparţii unui singur grup de oameni (care te-au propulsat), aparţii întregului popor, ai devenit mediator imparţial.
Rămai fluid asemenea apei. Ia forma pe care ţi-o cere momentul. Nu-ţi neglija pagina de istorie ce se va scrie despre tine. Când te vei retrage din politică, preferă liniştea, că ar fi păcat să pierzi totul numai datorită gurii care te-a ajutat să fii ce eşti. Nu lăsa gura să fie „slobodă”, te poate aduce în sapă de lemn.
Să nu uiţi niciodată locul de unde ai plecat, este un avertisment pentru orice politician. Dacă ai să cazi din vârful piramidei, ar fi o fericire pentru tine să trăieşti din nou în sărăcie, dar de cele mai multe ori poţi ajunge în puşcărie.
Nu-i învrăjbi pe cei care ţi-au dat puterea, fiindcă sabia are două tăişuri, iar bancnota două feţe, până la urmă şi norocul se poate îndepărta de tine.
Ca să trăieşti liniştit, ascultă pe toată lumea, ia ce-i bun, dar să nu-ţi ieşi din minţi, căci în politică ai prilejul nefericit să o apuci pe drumul cu sens unic, spre pierzanie.
Multe-nvăţăminte sunt de la „lume adunate şi iarăşi la lume date” pentru a ţine minte pe cei cărora le dăm încrederea noastră.
Scriitor-compozitor Marin-Ghioroiu
Excelent!
http://www.totpal.ro/marin-voican-ghioroiu-oda-prostilor/
,,. interesant cum creatiile unor membri ai retelei noastre ajung, prin email inapoi pe Cronopedia... Este in acelasi timp o recunoastere... Sa multumim deci autorului versurilor de ami sus MARIN VOICAN GHIOROIU