Mă fraţâlor, ascultaţi ce vă spui! Cu Sucă nu e de glumă... Nu! Ce zâce Veta: Mărine, roşim trei’j’ de oauă că, slavă Domnului, avem! Roşeşte, fă, ce te ţân io de rău!? Roşeşte! Şi să pusă, mânca-v-aş sufletu’, şi roşi un castron de-al mare plin ochi şi-l pusă în beci, sub o poliţă, pe ciment, să nu se strice, ştii! Deşteaptă fimeie! Da’ nu-i trecu pin cap să le-acopere cumva, să nu fie chiar aşa, la vezală! Cum vă văd şi mă vedeţi, nu rămasă un ou întreg, mânca-v-aş ochii, unu’ nu rămasă, de ne lăsă cu mâna la inimă, auz’! Când vru şi ea să-mpartă, cum e obiceiu’, ia de-mparte dacă măi ai ce! Uite-aşa le pupase Suc-al nostu unu’ de-altu’, de nu rămăsăsă nici de sămânţă, auz’!
Asta a fost în ăl an. Acu’, ce zâce Veta mea: Roşesc numa’ cîte-mi trebuie: douăzăci! Douăzăci să fie, zâc, da’ ai grijă un’ le pui! Nu duce tu grija, zâce. Şi o lăsai într-ale ei. Da’ acu’ altă poznă! Le roşise, le pusăsă pe masa mare în camera di la drum, la vedere, ştii. Îmi zâceam: Ce minte de muiere! Uită di la mână pân’ la gură?
Da’ să vez’, frate, drăcie! Nu ştiu cum de să brodi că mă prinsăi la mintea lu’ nepotu-meu. Nea Mărine, zâce, faci prinsoare că mănânc toate ouăle ăştia? Vez’, mă, de treabă, vrei să dai în gălbinare? zâc eu, fiind convins că n-are cum să-nghită ditai castronu’ de oauă!? Mă fraţâlor, da’ ce spun eu!? De când începui să povestesc drăcovenia, şi hăpătise juma’ de castron. Unde le băga, el ştia... Bine zis el ştia. Că aflarăm şi noi dupe Paşti. Se făcea că le-nghite şi le dosa sub masă. Da’ cum nu mi-am dat cu sama, nu ştiu!? E drept că eram puţân luat în freză, ca tot omu’ de sârbători...
Oauă!? Avusărăm! Roşi Veta la iuţală altele, că n-aruncasă roşeala, ştii, oprise pentru Ispas... Făcurăm noi şi Paştele şi Ispasul într-o zî? Făcurăm! Să-i mulţumim lu’ Sucă? Avusăi io grijă şi-i mulţumi cu freo două dupe ceafă, de să mă ţâie minte! Al dracului Sucă!
Să fiţi iubiţi! La bună vedere!
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri