Ei, nu s-au programat mulţi... Da’ ştiu eu că lună de lună vin duium şi neprogramaţi. Îţi convine sau nu, ai de ales? N-ai. Îi consulţi, le iei tensiunea, îi cântăreşti, ah, nu, asta fac asistentele. Nici n-am început bine serviciul şi sunt ameţită... Da, îi consulţi, ce dracu’ să faci, închizi ochii, eşti amabil, tot numai un zâmbet, pentru că, de, fiecare pacient înseamnă aur, aduce bani, mulţi bani... Auzi şi ’mneata, 1 500 de înscrişi! Dacă ar lucra în sistem, guvernanţii ăştia de doi bani, altfel ar judeca lucrurile. Să presteze numai o săptămână-două într-o chichineaţă ce se cheamă cabinet, şi medical pe deasupra, s-ar dumiri cum stă treaba. Dinafară se vede doar poleiala, fardul, masca. Dar de ce îmi fac eu sânge rău la început de program? Ei...
Ia’ să văd...
X- invariabil cu mâna goală.
Y- o obraznică, profită de faptul că sunt drăguţă. (De, clientul nostru, stăpânul nostru!)
Z – un simandicos lipsit de bun-simţ. Sunt curioasă dacă mai aduce iarăşi ciocolatele rămase de la Crăciun.
Nu am decât să chem primul pacient.
***
M-au secătuit. Vampiri de energie, ce mai! Să beau puţină apă. Şi asistentele astea sunt nişte aiurite. Se-ncurcă una pe-alta. Negreşit, una trebuie să plece. Dar care? Că una e în prag de pensie şi nu se face s-o concediez, deşi aş putea s-o fac, am acest drept, iar pe cea tânără abia am angajat-o. Şi pe deasupra ea introduce datele în computer. Ce nesocotinţă! Toţi făceau disponibilizări pe capete, eu - angajare. Dacă nu m-aş fi îmbolnăvit, m-aş fi descurcat cumva, dar cu boala nu te poţi pune. Aş fi făcut cursurile de operator şi n-aş mai fi stat la mâna nimănui, pe când aşa, taci şi-nghite!...
Poftim, trecu ziua, sunt frântă de oboseală şi m-alesei cu o ciocolată şi un pachet de cafea. Noroc cu neprogramaţii până la urmă! Unii dintre ei se mai simt şi aduc câte o mică atenţie. Pe criza asta nici nu e de mirare că oamenii sunt mai cumpătaţi. Am bolnavi înregistraţi pe care nu ştiu dacă i-am văzut de două-trei ori.
Chiar că sunt praf. Grea zi! Abia aştept să ajung acasă şi să mă întind. Nu, nu se poate, alt neprogramat! Ce să fac? Am de ales? N-am! Îl cunosc, mă cunoaşte, doar eu cunosc pe toată lumea. Oare? Îl primesc cu un rictus în locul doritului zâmbet, pentru că dacă nu-i convine ceva, pacientul meu se poate oricând transfera la alt medic, şi încă foarte uşor. Dar, oricum, trebuie să le avertizez pe asistente. Dacă mai vine cineva, să-l programeze în altă zi. Puah!...
21.06.2019
-->
Răspunsuri