(Altu’ cu dantura praf...)
– M-am neglijat, dom’ doctor!
– Văd.
– Mai recuperaţi ce se poate!
(Ce să mai recuperez, omule, îmi vine să-i zic, dar nu, clientul nostru, stăpânul nostru. Nu se fac să-l jignesc.)
– Recuperez, cum nu, îi cânt în strună. Dar vă costă, oricum...
– Cât?
– Deocamdată să văd cum stăm.
– O am şi cu inima, dom’ doctor, că de-aia am tot amânat, adică am fost anu’ trecut la o doctoră care m-a purtat pe drumuri degeaba. A zis că e pericol. Ce ştiu eu?!
(O fricoasă, îmi vine să-i zic, da’ tac. Îi voi spune un preţ modic, ca să nu se sperie şi până la final am eu grijă. Omu’, când e la ananghe, dă şi cămaşa de pe el...)
– Luaţi tratament pentru inimă?
– Ei, nu mereu, mă mai sare rându’ când mă mai încurc la câte una mică, ştiţi cum e, ca omu’! Da’ am auzit că ţuica scade tensiunea. Aşa să fie?
– Aţi verificat? Sunteţi sigur că v-o scade?
– Nu sunt, tocmai de-aia vă întreb. O mai luam la o vecină, ştiţi, da’ nu prea-i convenea lu’ bărbatu-său, aşa că...
– Nicio problemă! Da’ luaţi tratamentul aşa cum vi l-a prescris medicul?
– Da’ lăsaţi-mă odată cu tratamentul! Începeţi ca nevastă-mea? Ce mi-a citit nepoată-mea pe prospecturile ălea m-a băgat în sperieţi! Dacă le luam mereu, însămna să mor demult.
– Mă rog, e alegerea dumneavoastră, dar riscaţi mult. Care e, de fapt, diagnosticul?
– Eu ştiu? Nevastă-mea ştie, că ea îmi ia raţeta. Cre’că am măi bine de trei luni de când n-am măi ajuns la doctoră.
– Cum aşa?
– Dacă sunt ocupat, doar vă spusăi!...
– La una mică?
– Şi la una mică, dacă ziceţi, da’ am de muncă, să ştiţi.
– La anii dumneavoastră?
– Păi de cosât cine să cosască? Iarna e lungă şi dacă nu strângem fânu’ vara, ce să dăm la văcuşoară?
– Copiii?
– Măi vin copiii di pe unde au plecat să muncească pământu’ nostu?
– Şi de ce nu-l vindeţi?
– Păi vaca? Ce să-i dăm toată iarna, că lăptişoru’ ce ne măi ţâne?
– Mă rog, problema dumneavoastră! Uitaţi, nu vă iau decât 180 de lei pentru fiecare dinte cu pivot, cu îmbrăcat cu tot şi în rate.
– În rate e măi bine. Să nu ni să pară greu, că avem nişte pensii ca vai de lume.
– Plătiţi pe măsură ce înaintăm cu lucrarea.
– Cum ziceţi, dom’ doctor! Da’ cât o să coste cu totu’?
– Păi cinci dinţi – 900, iar cu materiale cu tot 1000.
– Bine. Poate o conving şi pe nevastă-mea, că şi ei i se mişcă dinţii din faţă.
– O programăm şi...
– E cam fricoasă, că de-aia a tot amânat, iar apoi ne-a încurcat anu’ trecut doctora de v-am spus. Când a auzit că suntem cu inima, nu s-a băgat.
– Dacă luaţi tratament, nu e niciun risc. Şi apoi vă vom lua chiar noi tensiunea aici.
– O să vină şi nevastă-mea.
– Dacă ziceţi că doar i se mişcă dinţii, scapă mai uşor decât dumneavoastră.
– Aşa? Atunci, negreşit vine.
– Vă aştept. Poftiţi programarea!
– Vă mulţumesc! S’ trăiţi!
*
Doamne, în ce lume trăiesc oamenii aceştia? Se lasă până le pică toţi dinţii şi abia apoi vin la noi. La o adică, să vină, abia avem ce lucra! Iese banul? Iese. Să tot am aşa clienţi!...
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Nu știu cât de actuale-s prețurile, dar... am râs „de-o carie”.