Născut pe 21 aprilie 1948, Stolniceni-Prăjescu, Iaşi.
Absolvent al Facultăţii de Arte Plastice a Academiei „Nicolae Grigorescu” Bucureşti.
Membru UAP.
Expoziţii personale:
1969, 1972, 1975, 1976, 1977, 1978, 1979, 1980, 1983, 1984, 1985, 1986, 1987, 1988, 1989, 1990, 1992, 1994, 1996, 1998, 2001, 2002 – Iaşi, Galeria „Cupola”.
1970, 1978 – Paşcani.
1977, 1978, 1981 – Suceava.
1976, 1977 – Saturn.
1977, 1981 – Braşov.
1982– Botoşani.
1982 – Cluj.
1984, 1989 – Bucureşti.
2000, 2002 – Mediaş
2001 – Sibiu.
2001 – Sighişoara.
2003 – Iaşi, Goethe Zentrum.
2005 – Rădăuți.
2010 – Iași, Galeriile de artă ”Dana”.
Expoziţii de grup:
1972, 1976, 1978, 1979, 1983, 1985, 1994, 1996, 1998 – Iaşi, Galeria „Cupola”.
1978 – Bucureşti, Sala „Dalles”
1983 – Sibiu, Galeria „Sirius”.
1983 – Suceava.
1983 – Cluj .
1984 – Vaslui.
1985 – Focşani.
1986 – Bucureşti, Teatrul Mic.
Expoziţii colective:
1969 – Bucureşti, Ateneul Român.
1971, 1973, 1974, 1975 – Iaşi, Anualele UAP.
1976 – Bucureşti, Muzeul de Istorie.
1976, 1977, 1978, 1979, 1980, 1982 – Suceava, Festivalul naţional „Voroneţiana”.
1978 – Iaşi, Expoziţia republicană Bucureşti, Braşov.
1982 – Iaşi.
1983 – Expoziţia omagială „1907”.
1983, 1984, 1985, 1986, 1987, 1988, 1989 – Bucureşti, Saloanele Republicane de grafică.
1983, 1984, 1985, 1986, 1987, 1988, 1989 – Iaşi – Anuala UAP.
1984 – Cluj, Galeria „Tribuna”.
1985 – Bucureşti, Expoziţia Filialei UAP – Sala „Dalles”.
1987 – Bucureşti, „Acuarela românească contemporană”.
1990, 1991, 1992, 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998, 2000, 2001, 2002, 2003 – Iaşi, Salonul de Toamnă.
1995 – Bucureşti, „Arta ieşeană contemporană” – Galeria Teatrului Naţional.
1996 – Iaşi, Aniversarea a 30 de ani, revista Cronica – Galeria „Cupola”.
1998 – Vaslui, „Salonul de Toamnă”.
2002 – Vaslui, Salonul Moldovei.
2002 – Iaşi, Salonul anual UAP – Muzeul de Artă.
2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010 – ”Saloanele Artis”, Iași.
Expoziţii internaţionale:
1992 Ausburg, Galeria „Karstadt”.
2010 – Saloanele Moldovei, Chișinău
Lucrare de artă monumentală: – „Mozaic”, Şcoala Normală „Vasile Lupu”.
Premii:
1977 – Premiul opiniei publice, Festivalul „Voroneţiana”, ediţia a II-a, Suceava;
1978 – Premiul I „Salonul de Toamnă”, Iaşi,
1998 – Premiul „Nicolae Tonitza” la „Salonul de Toamna”, Vaslui;
2002 – Premiul de excelenţă al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
2009 – Premiul de Excelență pentru 40 de ani de activitate artistică, Ministerul Culturii și Cultelor
Lucrări în colecţii: România, Italia, Germania, Franţa, Grecia, SUA, Israel, Olanda, Belgia, Anglia.
Culori îngemănate
Pe EUGEN MIRCEA l-am remarcat cu prilejul expoziţiei Filialei U.A.P. Iaşi, organizată la Bucureşti în sălile Dalles. A remarca un autor dintre 200 de pictori, graficieni, sculptori, mulţi cunoscuţi, mulţi celebri, maturi, cu experientă, este, întradevăr, un fapt ce merită reţinut. Expunea atunci, ca şi acum, acuarelă. Îmi amintesc cu precizie surpriza pe care am avut-o în primul rând în faţa execuţiei însăşi a lucrărilor în această tehnică: era ca o pictură ciudată — în ulei tăiat cu terebentină? în guaşă? — greu de precizat! Aflând că era vorba de acuarelă, surpriza fu şi mai mare: saturaţia hârtiei de culoare, de pigmentul fără nici o urmă din transparenţa şi fluiditatea bine ştiută a acuarelei, împăstrarea suportului, cromatica grea, telurică, apăsătoare, subiectele îndelung elaborate, răsturnau complet datele tradiţionale ale tehnicii şi genului.
Desigur, se poate inova de dragul inovaţiei, gratuitatea gestului nu înseamnă nimic, şi ,,altceva”-ul nu e prin asta şi valoros. Dar forţa cu care tânărul plastician se năpustea asupra delicatei, fragilei, suavei, diafanei, vaporoasei, luminoasei, seninei, veselei, cochetei acuarele, şoca, uimea şi stârnea admiraţie nu prin violenţa gestului ci prin forţa de convingere a discursului plastic. Ceea ce la unii era joc, eboşă, eseu, la el era magma incandescentă, care ţâşnea cu tot greul pământului la lumină. Dulcea acuarelă a fost obligată nu să joace rolul fals al unei tristeţi străine ei, ci a fost obligată să devină ea însăşi.
Ceea ce este interesant, pe de altă parte, este faptul că peisagistica lui Eugen Mircea nu revarsă tristeţe asupra celor ce o privesc fiindcă substratul ei nu e mâhnirea încruntată, ci
gravitatea calmă şi conştientă de sine, e un anume fel de a privi şi trăi clipa de fiecare zi, de a privi lumea. Este o atitudine care impune linişte, respect.
Delacroix spunea o dată ,,Daţi-mi un pumn de noroi şi am să vă fac cel mai frumos trup de femeie”. Fraza mi-a venit în minte asociind-o metodei acestui pictor care ştie să facă din cele mai cenuşii şi îmbâcsite culori, cele mai frumoase peisaje de iarnă, cu strălucirea zăpezii cu tot. În arta sa nu vezi culori sumbre, nu există negru, dar nici alb curat, nu vezi roşu pur, nici verde acid, nici galben solar, nici ultramarin. Culorile, îngemănate între ele, sunt ,,grele”, profunde, cu rezonanţe de basm, iar griurile sunt cu totul altceva decât mondenele „griuri rafinate şi subtile” (găunoase în multe cazuri!), sunt griuri dinamice, pline de sevă, vitale, orchestrate într-o manieră inedită. Dintre ieşeni, Eugen Mircea a avut forţa şi tăria lăuntrică de a se smulge bonomiei surâzătoare cultivată de mulţi colegi de-ai săi ca o glorioasă tradiţie locală şi să-şi găsească o orbită proprie.
Simona Varzaru
-->
Răspunsuri