Frumusetea in timpul Reformei si Contra-reformei

[Lenuş Lungu]

Exuberanta renascentista este combatuta de Reforma si Contra-reforma. Spania detroneaza suprematia Italiei, rigiditatea combate toleranta, iar mintea cucereste sufletul. Protestanti sau catolici, cei care sustineau Reforma si Contra-reforma impuneau prin diferite moduri conformismul si retinerea de la “pacate lumesti”. Umanismul se opunea conceptelor acesti epoci si incerca sa “restaureze” moralitatea unei societati decadente. Viciile erau stigmatizate, societatea impunea reguli nescrise de comportare iar placerile carnale erau condamnate. Cochetaria si indecenta isi aveau locul in focurile Infernului, era laudata insa regina frumusetii – pudismului – sustinuta de ipocrizie dupa cum mentiona Moliere in “Tartuffe”. Femeile isi ascundeau formele prin imbracaminte, iar decolteul era considerat un mare pacat, condamnat de Biserica. Decolteul a rezistat in moda de la acea vreme in pofida tuturor dogmelor, dar in schimb, se ascundea restul corpului. Podoaba capilara era coafata intr-un coc la baza cefei iar culoarea parului trebuia sa fie uniforma si cat mai inchisa, insa luminata de dantele albe si perle – singurele bijuterii acceptate. Frumusetea trebuia sa fie maiestoasa, demna si solemna.
Ninon de Lenclos avea saloane de frumusete unde se intretinea elita timpului. Ninon era cocheta “pana in dinti” si colectiona amanti. La sfarsitul vietii sale a scris “Cartea tandretii” unde povestea despre galanteriile amorului si aventurile din viata sa.
In 1635 la Paris s-a deschis primul salon de coafura pentru damele inaltei societati, numit Champagne, iar acolo se obtineau bucle lejere sau cocuri sofisticate.
In Spania, idealurile frumusetii se regaseau in culorile alb si rosu obtinute insa din substante toxice. Dar nu conta prea mult, iar regina lui Ludovic al XIV-lea era “supranumita” viermele oribil din cauza acestei nocive rutine de frumusete, dupa spusele lui Diderot.