Azi în istorie... (1 aprilie)

[Ioan Muntean]

[Ioan Muntean]

Octavian Goga: „(…)Aşa mor visele pe rând(…)”

sursa: http://radioiasi.ro/stiri/supliment/octavian-goga/

Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881, în localitatea Răşinari (lângă Sibiu). Dintre toţi cei patru copii ai familiei, s-a dovedit de departe cel mai talentat şi înzestrat; drept consecință, părinţii au depus eforturi pentru a-i oferi posibilitatea unor studii avansate[1]. Și-a delimitat forţa literară în funcţie de doi factori: tatăl său şi natura[2]. Seriozitatea şi lirismul preotului, puterea şi tăria munţilor au stat la baza temperamentului poetului. Subiectele alese pentru viitoarele poeme s-au selectat din două medii distincte: bogăţia culturală a familiei şi tradiţia nesecată a satului[3]…

A părăsit mediul natal, pentru a-şi continua studiile, la vârsta de 9 ani. Nu a plecat prea departe, oraşul ales fiind Sibiu, unde va petrece opt ani[4]. Apoi, după un bacalaureat strălucit (la Braşov), îşi clădeşte drumul triumfal în inima Ungariei, la Universitatea din Budapesta[5]. Goga îşi încheie cu succes studiile şi porneşte pe drumurile politicii, poeziei[6] şi gazetăriei[7]…

Critica literară i-a fost favorabilă[8] încă de la apariția primului volum de „Poezii” (1905); Octavian Goga nu poate fi încadrat într-un anume curent literar, se poate vorbi de o prelungire a romantismului eminescian, cu rădăcini în cel pașoptist, se observă influențe sămănătoriste („ruralismul”, „întoarcerea la brazdă”, sentimentul dezrădăcinării, naționalismul, ura față de oraș)[9]; „dreptvestitorul apostol” a plătit tribut și poporanismului[10], văzând în cărturari adevărații luminători ai satelor; totodată, influența simbolistă s-a exercitat și asupra creației sale, fără a-i modifica structura…

În urma unor divergențe cu Iuliu Maniu, care îl învinuia pe Goga, fără dovezi, de relații secrete cu guvernul maghiar, Goga s-a văzut nevoit să părăsească Ardealul, pentru a se stabili în București; aici a desfășurat o activitate intensă, a pledat pentru intrarea României în război[11] (fapt petrecut în vara lui 1916, de partea Antantei); ofensiva în Transilvania i-a luat prin surprindere pe austrieci, astfel încât (inițial) a fost repurtată o serie de succese; totul avea să fie dat peste cap de înfângerea de la Turtucaia[12]; forțele Puterilor Centrale au spulberat defensiva română din zona respectivă; iată cum descria Goga evenimentul, în cuvinte a căror actualitate poate fi lăsată la dreapta judecată a fiecăruia dintre noi: „Ţară de secături, ţară minoră, / căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei./ Aici ne-au adus politicienii ordinari,/ hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti./ Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală”. S-a înrolat în armata română și a luptat ca soldat, în Dobrogea[13]. La încetarea ostilităților și semnarea Păcii de la București, Goga a fost nevoit să părăsească România, plecând în Franța[14].  Pe 1 decembrie 1918, a participat la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia; avea să fie ales în Consiliul Dirigent…

La alegerile din noiembrie 1919, după funcția de deputat, devine și ministru al Instrucțiunii în guvernul de Uniune Națională. În 1920, a dobândit calitatea de membru al Academiei. În plan politic, părăsea Partidul Național Român (martie, anul invocat) pentru a se alătura Partidului Poporului[15] (condus de generalul Alexandru Averescu). În 1924, i-a apărut primul volum antologic de versuri, tipărit de „Cultura Națională”[16]; obține Premiul național de poezie. 1926 înseamnă și numirea lui ca ministru de Interne (30 martie 1926 -4 iunie 1927). Dacă, în 1928, îi apare piesa Meșterul Manole, cu reprezentație (un an mai devreme), în perioada 1928-1938 poetul scrie tot mai rar versuri, absorbit fiind de politică și de gazetăria momentului. După 1930, vederile sale se schimbă radical; simpatizând fascismul italian și nazismul german, a fost unul dintre liderii mișcării naționaliste românești. Pe 10 aprilie 1932, și-a fondat propria formațiune politică, Partidul Național Agrar; respectiva alcătuire nu s-a impus și, la 14 iulie 1935, fuziona cu Liga Apărării Național-Creștine, condusă de A. C. Cuza, rezultând Partidul Național Creștin (al cărui președinte a fost desemnat Octavian Goga). În 1937, la cererea regelui Carol al II-lea,Partidul Național Creștin formează guvernul prezidat de Goga (28 decembrie 1937-10 februarie 1938)[17]. Dacă, la 23 februarie 1924, Legea asupra dobândirii şi pierderii naţionalităţii române sau Legea Mârzescu introducea exigenţa prezentării de probe, dificil de furnizat pentru evreii ale căror nume nu fuseseră înscrise în listele de încetăţenire[18], odată abandonate proiectele legislative (1932) ale ministrului Justiţiei, Valer Pop, şi ale guvernului Tătărescu (1936), cu tendinţe de a revizui naturalizarea evreilor, principiul a fost introdus şi aplicat doar în timpul guvernării Goga-Cuza (începutul anului 1938), comisiiile de revizuire retrăgînd (15 septembrie 1939) cetăţenia unui număr de 225.222 evrei (36,7%).

Pe 30 martie 1938, prin decret, erau dizolvate grupările politice; Partidul Național Creștin își înceta activitatea… Octavian Goga s-a retras la castelul din Ciucea. Pe 5 mai 1938, a suferit un accident vascular cerebral și a intrat în comă. Pe 7 mai, s-a stins din viață. Regele Carol al II-lea a dispus funeralii naționale; marți, 10 mai, trenul mortuar a pornit către București; sicriul a fost așezat miercuri, 11 mai, în rotonda Ateneului, unde a stat până sâmbătă 14 mai, când s-au desfășurat funeraliile naționale. Conform dorinței menționate de Goga în propriul său Testament, nu s-au rostit cuvântări; a fost înmormântat în cimitirul Bellu; ulterior, trupul a fost reînhumat la conacul din Ciucea…

[1] Tatăl său, preotul Iosif, şi mama sa, Aurelia (învăţătoare), au fost două exemple de cultură pentru Octavian. Acesta a mai avut trei fraţi: Victoria, Claudia şi Eugen, toţi cu talent literar moştenit de la părinţi. Victoria a devenit învăţătoare, iar Eugen a scris romanul „Cartea facerii“…

[2] „Dacă aş fi urmat în toate dispoziţiile mele numai pe tata, aş fi fost «un poet pur şi simplu», prins de o sensibilitate maladivă şi dezarmat în faţa realităţii… La Răşinari, însă, munţii au intervenit cu pedagogia lor aspră, cu bolovanii lor de voinţă şi îndrăzneală care încordau nervii şi-i învăţau religia forţei… Brodată pe fond atavic, dualitatea îndeletnicirilor mele literaro-politice se reduce, cred, la această încrucişare de temperamente deosebite care au determinat originea mea”…

[3] „De la început m-am pomenit într-un mediu ţărănesc pe care am căutat să-l pătrund dus de mână de părinţii mei cărturari. Eu n-am fost ţăran, dar am priceput păsurile satului şi m-am contopit cu toate durerile lui. Ţăranii mi s-au părut singurii oameni întregi la noi, unicul motiv de existenţă al rasei”… Satul a reprezentat o nesecată sursă de inspiraţie pentru Octavian Goga: „Am privit satul şi l-am despicat programatic, dându-mi seama că el este cel mai mare rezervor de energie naţională; am crezut de la început, prin transmisiunea strămoşilor şi părinţilor mei, în ideea de rasă; am crezut deci în sat, fiindcă satul era sinteza care reprezenta înaintea mea marele tot: neamul. Am cutreierat satul cu ochii deschişi, conştient că fac o analiză permanentă şi că fiecare clipă de contact al meu cu ţărănimea este o clipă de studiu, de interpretare, de disecare a acelui izvor de energie, care se confundă în judecata mea, cu însuşi rostul existenţei noastre. Se spune, nu fără temei, că sufletul unui neam creşte sau scade odată cu oamenii care îl reprezintă. Şi dacă oamenii nu sunt demni de moştenire, neamul se stinge în robie sau se prăbuşeşte în faţa altor culturi. Cultura noastră este satul”…

[4] Zugrăviţi de el însuşi drept groaznici…

[5] „Primul contact cu Universitatea şi cu Budapesta m-a azvârlit într-o cumplită criză morală. Vâltoarea de oraş mare mi-a angajat nervii, m-am simţit deplasat pe trotuarele ei, lectura romanelor ruseşti, paralel cu Schopenhauer şi Nietzsche m-au azvârlit în mizantropie. Satul îmi apărea de departe ca o insulă de salvare senină şi onestă. La douăzeci de ani am pus gândul că trebuie să las totul şi de mai vreau să trăiesc, să fac o operă de revenire la matcă: să mă reţărănesc. Am şi plecat acasă, unde am stat patru luni în completă singurătate, înduşmănit cu mine însumi – citind Crimă şi pedeapsă de Dostoievski şi Strigoii lui Eminescu. Cine ştie ce rezerve de sănătate rustică au triumfat atunci în mine şi m-au pornit din nou la drum?”…

[6] Într-o conferinţă ţinută cu prilejul învestirii sale ca membru al Academiei Române, Octavian Goga a mărturisit rolul important al poeziei în dezvoltarea culturală a unui popor. Ea este o vestitoare a libertăţii, a setei de expansiune intelectuală, pe care orice neam încă sănătos şi întreg o nutreşte neîncetat. De aceea, avântul României începe cu Eminescu şi Coşbuc: „S-a zis, cu drept cuvânt, că la începutul oricărei mişcări de libertate e o poezie, la începutul tuturor biruinţelor mari ale revendicărilor naţionale, un mare triumf literar. E un profund adevăr în această axiomă curentă. Literatura a fost întotdeauna o energie precursoare, în câmpul ei s-au adunat mai întâi şi au cerut cuvânt puterile latente ale unui popor, întinzând prin proporţiile lor raza de întindere a măririlor viitoare. În acest schimb, Iliada lui Homer a luminat înaintea Athenei lui Pericle, gloria lui Dante s-a ridicat ca un stâlp de foc înaintea strălucirii lui Lorenzo de Medici, orizonturile nemărginite ale lui Shakespeare au avansat cuceririle coloniale ale Angliei şi astfel, urmând o orânduială consacrată, nu este numai o întâmplare că România unită nu s-a putut îndeplini decât după ce gândul românesc s-a zbătut în avânturi înfrigurate, după ce poezia cu culmile ei eterne a săvârşit logodna, dându-ne de o parte geniul lui Eminescu, şi de alta paginile nepieritoare ale lui George Coşbuc.”

[7] Cunoscut în istoria literaturii române, în conștiința literară românească, drept „una din cele mai reprezentative voci lirice ale Ardealului”, în „imediata apropiere” a înaintașului său, George Coșbuc, Octavian Goga s-a dovedit a fi, deopotrivă, un gazetar de înaltă ținută intelectuală și un orator aproape desăvârșit, un adevărat tribun. Activitatea sa publicistică cuprinde următoarele volume: „O seamă de cuvinte” (1908), „Însemnările unui trecător (1911), „Strigăte în pustiu” (1915), „Mustul care fierbe” (1927), „Precursori” (1930), „Fragmente autobiografice” (1934). O serie de articole publicate în „Țara noastră”, „Tribuna”, ziarul „România”, apoi în volumele menționate mai sus, au fost republicate de Editura „Dacia”, Cluj-Napoca, 1981, cu titlul „Pagini publicistice”…

[8] Nicolae Iorga, în paginile „Sămănătorului”, C. Stere și Garabet Ibrăileanu, în „Viața românească”, Ilarie Chendi, Eugen Lovinescu… Titu Maiorescu a prezentat Academiei Române raportul cu titlul „Poeziile d-lui Octavian Goga”, prin care propune acordarea „Premiului Năsturel – Herescu” pentru primul său volum. Mentorul „Junimii” susținea că „(…)patriotismul, ca element de acțiune politică, nu este materie de artă”, cu toate acestea, apreciază criticul, în cazul lui Octavian Goga, patriotismul, pornind dintr-o inimă sinceră, în afară de orice tendință politică și în certe împrejurări excepționale este „născător de poezie”… În urma unei mai atente analize a liricii lui Goga, vom constata că evoluția sa poetică nu este ascendentă, cum ar fi normal, astfel că primele două volume („Poezii”, 1905; „Ne cheamă pământul”, 1909) reprezintă punctul culminant, sunt cele mai valoroase, apoi continuă declinul, involuția, de asemenea, poezia evoluează de la obiectiv la subiectivism. A debutat în „Tribuna”, apoi a publicat în „Revista ilustrată’’, „Familia”, „Luceafărul”, revistă apărută mai întâi la Budapesta (1902), mutată apoi la Sibiu (1906), unde își publică cele patruzeci și opt de poezii din primul volum, „Sămănătorul” (o singură poezie), „Viața românească’’ și în „Țara noastră”, revista lui Octavian Goga, apărută la Brașov (1907), apoi la Cluj și la București…

[9] Dar, așa cum singur el însuși: „Am mers paralel cu această manifestare, însă pot să spun că nu am fost niciodată ceea ce se cheamă un sămănătorist, n-am fost înglobat în această mișcare literară”. Și pe bună dreptate, în poezia sa, lipsește idilismul, dimpotrivă, cântăreț alvaierului mulțimii, accentuează latura socială, după propria-i afirmație: „Eu am văzut în țăran un om chinuit al pământului, n-am putut sa-l văd în acea atmosferă în care l-a văzut Alecsandri în pastelurile sale și nici n-am putut să-l văd încadrat în acea lumină și veselie a lui Coșbuc”…

[10] Între anii 1907-1910, a scris articole în care se adresează intelectualilor ca luminători ai satelor – „Către cărturarii noștri” și „Carte”, ambele publicate în „Țara noastră” (1907); în același timp, a susținut înrolarea preoților în lupta socială și națională, a polemizat cu mai marii bisericii care considerau că preoții n-au ce căuta în politică…

[11] În articolul „Maiorescu. Un Petroniu care n-a știut să moară”/„România” (1917), după ce îi arată meritele, îl critică pentru atitudinea sa politică din perioada primei mari conflagrații (se opunea intrării României în război): „Stăpânit de ideea inacțiunii pe care o cuprindea în formula neutralității definitive a României, a sfătuit în Consiliul de Coroană, pe regele Ferdinand să nu declare război”. Un veritabil pamflet, deopotrivă cu articolul „A murit un om: Ioan Slavici”, publicat în „Tribuna” (1910); Goga s-a arătat necruțător față de scriitorul Ioan Slavici, din pricina oportunismului omului politic (se declara aderent al principiilor transfugului Vicar Mangra): „E un blestem nou”, spune Goga, „ca un bătrân, înainte de a muri să-și îngroape cinstea”. Între anii 1910-1911, Goga, situându-se în fruntea tinerilor „oțeliți”, în campania de la  „Tribuna”, luptă pentru „purificarea rândurilor mișcării naționale de trădători, șovăielnici, de elemente nesigure”. Volumul „Însemnările unui trecător” conține pamflete memorabile în care sunt „biciuiți trădătorii de neam”; spre exemplu, Slavici – pentru sentimentele sale filohabsburgice… În articolul „Trădătorii”, publicat de ziarul „România” (1917), este dezvăluit cazul unui general ajuns ocnaș (pentru trădare); în final, Goga reproduce vorbele generalului Dragalina, pronunțate înaintea biruinței de pe Jiu: „Voi fi fără milă, ascultați bine, ofițeri de orice grad și soldați, ceea ce vă spun, voi fi fără milă față de aceia care se uită înapoi, în loc să se uite înainte”…

[12] Pe atunci, localitate din Cadrilater…

[13] Scrie ciclul de versuri Razboi…

[14] În vară, s-a constituit – la Paris – Consiliul Național al Unității Române, forum de presiune asupra marilor puteri pentru obținerea unității statale românești…

[15] Partidului Poporului a fost chemat la guvernare de Regele Ferdinand I, la sugestia fruntașului liberal Ionel Brătianu, iar Octavian Goga a primit portofoliul Cultelor și Artelor…

[16] Cuprinzând și volumele Ne cheamă pământul (1909), Din umbra zidurilor (1913), Cântece fără țară (1916)…

[17] Cabinet demis după 44 de zile, prin lovitura de stat a regelui…

[18] Prin intermediul legii respective, au fost „respinşi înafara cetăţii” aproximativ 100.000 de evrei, majoritatea locuitorilor din noile provincii – care renunţaseră, în cursul alipirii, la cetăţenia lor iniţială…

[Ioan Muntean]

Ziua păcălelilor

1 aprilie este o zi dedicată, prin excelență, glumelor, șotiilor și farselor, fiind cunoscută, în lumea întreagă, ca Ziua păcălelilor. I se mai spune și Ziua păcălitului sau Ziua nebunilor.

Obiceiul se păstrează an de an, în aproape toate colțurile lumii, așa că, indiferent unde ne-am afla, ne putem aștepta să cădem ”victimele” unei astfel de șotii, căci toată lumea încearcă, pe 1 aprilie, să păcălească pe cineva, fie el prieten, coleg, vecin sau chiar rudă.

Originea acestui obicei nu este certă. Unii consideră că aceasta este legată de schimbarea anotimpului, în timp ce alții cred că provine de la adoptarea noului calendar. Ipoteza acceptată de majoritate, însă, susține că obiceiul păcălelilor de 1 aprilie a apărut în vestul Europei, pe la jumătatea secolului al XVI-lea, conform site-ului www.infoplease.com. În vechiul calendar iulian, Anul Nou se sărbătorea la 1 aprilie, dar în 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut trecerea de la vechiul calendar iulian la noul calendar, care avea să-i poarte numele — calendarul gregorian, sărbătoarea Anului Nou mutându-se de atunci pe 1 ianuarie. Oamenii au avut probleme în a se obișnui cu noua dată a acestei sărbători și au continuat să-și trimită felicitări și să-și facă urări tot pe 1 aprilie. Cei care continuau să sărbătorească Anul Nou la 1 aprilie au fost numiți „nebuni de aprilie”, de unde și denumirea de Ziua nebunilor (April Fools’ Day) sau Ziua păcălelilor. Cu timpul, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoțite adeseori de cadouri hazlii.

Ziua de 1 aprilie este recunoscută ca Zi a păcălelilor în majoritatea țărilor lumii. Marcată mai întâi în Europa, a trecut peste ocean și s-a răspândit apoi în majoritatea țărilor de pe glob. Este, totuși, sărbătorită cu preponderență în Europa și în America și mai puțin de civilizațiile orientale.

La noi în țară, Ziua păcălelilor se sărbătorește începând cu secolul al XIX-lea. Potrivit site-ului www.istorie-pe-scurt.ro, se obișnuiește ca farsele să fie făcute tot până la ora prânzului, altfel acestea aduc ghinion păcăliciului. Tradiția spune că dacă o fată frumoasă reușește să te păcălească, trebuie să o iei de nevastă sau măcar să fii prietenul ei. Dar nu este indicat să te căsătorești la 1 aprilie, pentru că bărbatul însurat în această zi va fi toată viața sub papucul nevestei. Copiii născuți la 1 aprilie vor avea succes pe aproape toate planurile, dar ar fi bine să stea departe de jocurile de noroc.

În Franța, Ziua păcălelilor a fost marcată pentru prima dată în secolul al XVI-lea, pe timpul domniei lui Carol al IX-lea, când s-a schimbat data Anului Nou. Atât în Franța, cât și în Belgia, Italia și Olanda, celor păcăliți li se spune ”Poisson d’Avril” (pește de aprilie). Această denumire se datorează faptului că, din punct de vedere astrologic, în aprilie soarele părăsește semnul zodiacal al „Peștilor”. De asemenea, cei păcăliți trebuie să poarte întreaga zi o hârtie în formă de pește, prinsă pe spate cu un ac de gămălie.

În Germania, prima zi a lunii aprilie este considerată o zi a farselor nevinovate, care trebuie făcute, însă, doar până la mijlocul zilei. Se spune că nerespectarea acestei ore poartă ghinion, se arată pe site-ul http://www.fundootimes.com/.

În Anglia, ”April Fools’ Day” a început să fie sărbătorită abia prin secolul al XVIII-lea, după ce a fost importată de la germani. Celui păcălit i se spune „noddy”, iar în Scoția, i se spune „April Gowk” sau „April cuckoo” (cuc de aprilie), pentru că aceasta este prima pasăre care vestește sosirea primăverii. De altfel, în Scoția, Zilei păcălelilor i se mai spune „Hunt-the-Gowk Day” și ține, de fapt, două zile. În prima zi, se fac farse, doar până la miezul zilei, iar în cea de-a doua zi, se obișnuiește să li se pună celor păcăliți câte o coadă din hârtie, atașată pantalonilor sau fustei.

Sărbătorirea acestei zile este larg răspândită și la americani, unde cele mai populare farse sunt legatul șireturilor și înlocuirea zahărului cu sare. Această zi este marcată și în Japonia, doar că acolo i se spune „ziua păpușilor” sau „ziua bucuriei celor mici” și se respectă obiceiul de a li se oferi acestora, în dar, păpuși.

În alte țări, această zi este sărbătorită la date diferite. Astfel, în Danemarca și în Suedia este marcată la 1 mai. În Spania și în unele state din America Latină, nu se sărbătorește Ziua păcălelilor, dar la 28 decembrie se marchează o zi asemănătoare, ce poartă numele ”Dia de los inocentes” (ziua celor naivi), se arată pe site-ul http://newsfeed.time.com/.

Ziua păcălelilor este sărbătorită, în prezent, la scară largă. Chiar și presa sau site-urile internaționale pregătesc diverse farse pentru a descreți frunțile cititorilor. Prin celebrarea acestei sărbători, ziua de 1 aprilie devine un prilej de bucurie și de distracție pentru toți cei care au simțul umorului, sau, așa cum spunea scriitorul Mark Twain, ”ziua de 1 aprilie este ziua în care ne amintim ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului”. (Agerpres/ FOTO mbc.md)

[Ioan Muntean]

1578 - S-a născut medicul britanic William Harvey, descoperitorul circulaţiei sanguine (m.03.06.1657).
1697 - S-a născut scriitorul francez Antoine Fran�ois Prevost d'Exile(romanul "Manon Lescaut") (m.25.11.1763).
1753 - S-a născut Joseph de Maistre, scriitor şi filosof francez (m.26.02.1821).
1784 - Audienţa lui Horea la împăratul Iosif al II-lea, în cadrul căreia îi prezintă situaţia ţărănimii din Transilvania.
1815 - S-a născut Otto von Bismarck, cancelar al Reichului german, în timpul împăratului Wilhelm I (m.30.07.1898).
1819 - S-a născut Theodor Codrescu, traducător şi prozator. El a înfiinţat tipografia "Buciumul roman", prin intermediul căreia a sprijinit Unirea. A fost redactor la multe ziare, tipărind, în ziarul "Buciumul roman", pentru prima oară, epopeea "Tiganiada" de Ion Budai-Deleanu (m.23.03.1894).
1854 - S-a născut poetul Ioan S. Neniţescu, membru corespondent al Academiei Romane (m.23.02.1901).
1859 - Franţa, Marea Britanie, Rusia, Prusia şi Regatul Sardiniei recunosc, în cadrul Conferinţei reprezentanţilor puterilor garante, dublă alegere a lui Alexandru Ioan Cuza că domn al Munteniei şi Moldovei.
1866 - S-a înfiinţat "Societatea Literară Romana", organism care, din 1879, a devenit Academia Romana, cel mai înalt for de cultură din România.
1866 - S-a născut Ferruccio Benvenuto Busoni, compozitor, pianist, teoretician şi pedagog italian, stabilit în Germania (opera "Doktor Faustus") (m.27.07.1924).
1868 - S-a născut dramaturgul francez Edmond Rostand ("Romanţioşii", "Prinţesa îndepărtată", "Cyrano de Bergerac") (m.02.12.1918).
1873 - S-a născut Serghei Rahmaninov, compozitor, pianist şi dirijor rus (m.28.03.1943).
1875 - S-a născut scriitorul american Edgar Wallace (m.10.02.1932).
1877 - S-a născut Radu R. Rosetti, general şi istoric militar, membru al Academiei Romane (m.02.06.1949).
1878 - Mihail Kogălniceanu înaintează consulului general al Rusiei la Bucureşti, D.F. Stuart, o notă de protest în legătură cu ocuparea de către trupele ţariste care participaseră la războiul ruso-romano-turc a unor localităţi din România.
1881 - S-a născut Octavian Goga, poet, dramaturg, ministru în repetate rânduri, prim-ministru (1937-1938), unul dintre conducătorii Partidului Naţional Creştin (înfiinţat în 1935), membru al Academiei Romane (m.06.05.1938).
1884 - S-a născut medicul Daniel Danielopolu, iniţiatorul înfiinţării Academiei de Medicină (m.1955).
1888 - S-a născut filosoful Mircea Florian, membru titular post-mortem al Academiei Romane ("Metafizică şi arta", "Cunoaştere şi existenţa", "Recesivitatea că structură a lumii") (m.31.10.1960).
1899 - S-a născut istoricul literar Gheorghe Cardaş (m.1984).
1900 - S-a născut bibliograful şi istoricul literar George Baiculescu ("Drama istorică în teatrul lui Vasile Alecsandri", "Nicolae Filimon, iniţiatorul romanului românesc") (m.06.09.1972).
1900 - S-a născut scriitorul Alexandru Philippide, laureat al Premiului Herder în anul 1965 ("Aur sterp", "Stânci fulgerate") (m.08.02.1979).
1903 - S-a născut actorul Titus Laptes (m.26.09.1974).
1904 - România adera la Convenţia internaţională cu privire la unitatea tehnică a drumurilor de fier, încheiată la Berna, la 03.05.1866.
1904 - S-a născut pictorul George Năsturel, stabilit în SUA.
1910 - Se constituie, la Bucureşti, "Comisia istorică a României", menită să asigure publicarea, în ediţii critice, a cronicilor româneşti şi a altor izvoare, inclusiv străine, referitoare la romani.
1919 - Trecerea la calendarul gregorian (de stil nou). Ziua de 01.04.1919 (stil vechi) a devenit 14.04.1919 (stil nou).
1919 - S-a născut Joseph E. Murray, medic chirurg american cu contribuţii marcante la chirurgia plastică. În 1990, obţine Premiul Nobel pentru Medicină, împreună cu E.D. Thomas, pentru contribuţiile în domeniul transplanturilor de organe şi de celule, ca metode clinice de tratament. Este întemeietorul Registrului Internaţional pentru Transplantul de Rinichi. Realizează, în 1959, împreună cu John Merrill, prima grefă de rinichi între gemeni falşi.
1920 - S-a născut Toshiro Mifune, actor şi regizor japonez (m.24.12.1997).
1921 - S-a născut Arthur Smith, chitarist şi compozitor country american.
1924 - S-a născut pictorul Ion Brăduţ Covaliu (m.29.05.1991).
1924 - Sunt pronunţate sentinţele în procesul participanţilor la Puciul din noiembrie (1923) de la Munchen: cinci ani închisoare şi amendă pentru Hitler şi alţi acuzaţi, achitarea generalului Ludendorff.
1924 - Întemeierea Societăţii de Radiodifuziune Sud-Vest la Frankfurt şi a Societăţii de Radiodifuziune de la Munchen.
1927 - S-a născut Amos Milburn, pianist, cântăreţ şi compozitor american de blues şi R&B.
1928 - A apărut revista avangardistă "UNU", sub conducerea lui Saşa Până (colaboratori: Geo Bogza, Victor Brauner, Tristan Tzara, Aurel Baranga, etc.).
1928 - S-a născut Lidia Luludis, pictor de costume.
1929 - S-a născut scriitorul ceh Milan Kundera, eseist şi teoretician al literaturii franceze. În 1975, a emigrat în Franţa ("Glumă", "Ridicole iubiri").
1931 - S-a născut dramaturgul elveţian Rolf Hochhuth ("Moaşa", "Lysistrata", "NATO").
1932 - S-a născut filosoful Mircea Flonta, membru corespondent al Academiei Romane.
1932 - S-a născut Debbie Reynolds (Mary Frances), actriţă şi cântăreaţă americană.
1932 - S-a născut regizorul Valeriu Moisescu, director al Teatrului Bulandra timp de 25 de ani.
1933 - S-a născut Claude Cohen-Taunnoudji, fizician francez, distins cu Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1997.
1933 - Alungarea profesorilor evrei din universităţile germane. Începe emigrarea în străinătate (mai ales în SUA) a intelectualilor eminenţi.
1934 - S-a născut Roberto Ciulli, regizor şi director de teatru italian.
1934 - S-a născut Jim Brown, cântăreţ american (The Browns).
1937 - S-a născut Yilmaz Guney, regizor, scenarist, actor şi producător turc ("Speranţa", "Sarmanii", "Zidul") (m.09.09.1984).
1939 - S-a născut Rudolf Isley, cântăreţ şi compozitor american (The Isley Brothers).

1940 - S-a născut poetul Gheorghe Pitut (m.06.06.1991).
1942 - S-a născut Alan Blakely, chitarist, pianist, vocalist şi compozitor britanic (Tremeloes).
1942 - S-a născut Frank Gări, actor şi cântăreţ american.
1942 - S-a născut Philip Margo, baterist, chitarist şi vocalist american (The Tokens).
1944 - S-a născut Cornel Patrichi, coregraf, balerin şi actor.
1945 - Este promulgata legea privind impunerea excepţională a beneficiilor de război (pe anii 1941-1944) ale întreprinderilor industriale şi comerciale şi a averilor particulare obţinute în aceeaşi perioadă.
1945 - A fost promulgată Legea privind înfiinţarea impozitului pe venitul global al persoanelor fizice.
1945 - Roosevelt îi adresează un mesaj lui Stalin în care îşi exprimă profundă nemulţumire că sovieticii nu respecta, în România şi Polonia, înţelegerea de la Ialta. Încercările americane, tardive, nu au mai putut salva nimic în fata inflexibilităţii sovietice, URSS considerând întreaga Europă de Est drept zona lor exclusivă de influenţă.
1945 - S-a născut John Bărbata, baterist american (Turtles, Crosby, Stills, Nash & Young, Jefferson Starship).
1947 - A murit George al II-lea, rege al Greciei (1922-1923, 1935-1947).
1948 - S-a născut Jimmy Cliff (James Chambers), cântăreţ şi compozitor jamaican.
1948 - S-a născut Simon Cowe, chitarist ţi vocalist britanic (Lindisfarne, Jack The Lad).
1948 - S-a născut Ronnie Lane, basist, vocalist şi compozitor american (Small Faces, Faces).
1948 - Încep lucrările pe şantierele naţionale de "muncă patriotică" Bumbesti-Livezeni, Salva -Viseu şi Lunca Prutului.
1949 - A fost înfiinţată Orchestra de muzică populară "Barbu Lautaru" pe lângă Institutul de Folclor din Bucureşti. Din 1953, a funcţionat pe lângă Filarmonica de Stat "George Enescu".
1949 - S-a născut Reid Anderson, dansator, coregraf şi regizor de balet canadian.
1949 - S-a născut Gil Scott-Heron, cântăreţ, pianist şi compozitor american.
1950 - S-a născut Billy Currie, pianist şi compozitor britanic (Ultravox).
1952 - S-a născut actriţă Doris Hoffman. În prezent, stabilită în Germania.
1952 - S-a născut Laszlo Tokes, episcop al Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului. Este autorul volumelor: "Unde e Dumnezeu, acolo este şi libertatea" - selecţiune din predicile sale, "Alocuţiuni".
1954 - S-a născut Radu Saplacan, critic literar şi poet (poezie: "Livada Ro�ntgen", "Uşor, deasupra lumii", "Factorul şarpe") (m.15.04.2002).
1954 - S-a născut Jeff Porcaro, baterist american (Toto).
1955 - 750 de tablouri aparţinând Galeriei Dresda sunt returnate, după zece ani, de guvernul sovietic, ca "un dar pentru întregul popor german", în fond, proprietarul lor de drept. Printre capodopere se număra "Madona Sixtină" de Rafael, "Venus dormind" de Giorgione, "Condamnarea lui Paris" de Rubens şi un autoportret Rembrandt.
1957 - S-a înfiinţat, la Bucureşti, Muzeul Literaturii Romane. A fost fondat de către criticul şi istoricul literar Perpessicius, care a fost şi primul director al instituţiei.
1959 - S-a născut fotbalistul Helmuth Ducadam, fost portar al echipei "Steaua" Bucureşti şi al echipei naţionale.
1960 - S-a născut operatorul Anca Damian.
1961 - S-a născut Mark White, chitarist şi compozitor britanic (ABC).
1962 - A murit pictorul Cămil Ressu, membru al Academiei Romane (n.28.01.1880).
1976 - A murit sculptorul german Max Ernst. A pictat în maniera dadaistă, "Laocoon", şi a creat o operă reprezentativă pentru suprarealism, "Neprihănitul Iosif" (n.02.04.1891).
1978 - A murit Mihail Straje, autorul lucrării "Dicţionar de pseudonime, anagrame, asteronime, criptonime ale scriitorilor şi publiciştilor romani" (n.1901).
1979 - Proclamarea Republicii Islamice Iran.
1988 - A murit Augustin Z. N. Pop, folclorist şi istoric literar, profesor universitar, doctor docent, autor a numeroase studii de specialitate (n.30.08.1910).
1995 - Intră în vigoare Pactul de cooperare în domeniul securităţii, semnat de Albania şi Turcia în februarie 1995.
1996 - Prima Competiţie Mondială de Speologie. România a fost invitată să participe.
1997 - Cometa Hale-Bopp, clasată printre primele opt ale secolului ca mărime şi luminozitate, s-a aflat cel mai aproape de Soare, la 138 milioane de km, şi a atins un maxim de luminozitate.
1998 - Austria, Germania şi Italia au decis ridicarea controalelor de frontieră pentru comunicaţiile terestre dintre cele trei ţări.
1998 - Preşedintele Rusiei, Boris Elţân, îi primeşte pe miniştrii energeticii din ţările puternic dezvoltate. Aceştia s-au întâlnit pentru prima oară la Moscova, în cadrul "Grupului celor 8".
1998 - Are loc, la Bucureşti, reuniunea bilaterală România - Consiliul Europei, în care se discută elaborarea codului etic pentru avocaţi.
1999 - În Marea Britanie, se introduce un nivel de bază al impozitelor de 10 procente, faţă de cel de 20 de procente aplicat până la această dată. Rata de bază a impozitelor se aplică de la o bază minimă de impozitare de 1.500 lire sterline din veniturile impozabile.
2000 - Militarii ruşi lansează o operaţiune de recuperare a cadavrelor zecilor de soldaţi ai Moscovei care au căzut în timpul unui conflict provocat de ceceni.
2000 - Cercetătorii din România protestează în fata ambasadelor din Bucureşti şi solicită vize.
2002 - Ministerul Culturii şi Cultelor a instituit Premii Naţionale Anuale pentru spectacole realizate de teatrele româneşti în ultimele 12 luni.
2002 - Scriitorul american Ray Bradbury, autorul "Cronicilor marţiene" şi al multor alte romane SF, a primit cea de-a 2.193-a stea pe Walk of Fame din Hollywood ("Farenheit 451") (n.22.08.1920).
2002 - Olanda a devenit prima ţară din lume în care euthanasia a fost legalizată.
2003 - A murit actorul Mihai Mereuţă.

[Ioan Muntean]

scriitori români - 1 aprilie:

1.04.1881 - s-a născut Octavian Goga (m.1938)
1.04.1900 - s-a născut Alexandru Al. Philippide (m. 1979)
1.04.1927 - s-a născut Leonard Gavriliu
1.04.1940 - s-a născut Gheorghe Pituţ (m. 1991)
1.04.1942 - s-a născut Gabriela Adameşteanu
1.04.1943 - s-a născut Anda Teodorescu
1.04.1945 - s-a născut Theodor Codreanu
1.04.1953 - s-a născut Viorel Mureşan
1.04.1956 - s-a născut Monica Rohan