La 11 iunie 1948 a fost dată lovitura de grație proprietății private din România prin exproprierea majorității întreprinderilor prin adoptarea Legii cu privire la naționalizarea principalelor întreprinderi industriale, miniere, bancare, de transport și asigurări.
Încă de la Conferința Națională a PCR din octombrie 1945, comuniștii au deschis lupta împotriva proprietății particulare de orice fel în economie. După ce în decembrie 1946 s-a realizat etatizarea Băncii Naționale a României, controlul statului asupra tuturor instituțiilor de credit a devenit efectiv. Încă din iulie 1947 a fost creată comisia ministerială pentru refacerea economică, ce avea drept obiectiv controlul asupra materiilor prime, producției și desfacerii produselor. Naționalizarea întreprinderilor a fost finalul unui întreg proces. Din octombrie 1947 s-a trecut la inventarierea întreprinderilor particulare, industriale, comerciale și de transport. S-a constituit o Comisie Superioară de Naționalizare concomitent cu comisii județene și colective pentru fiecare întreprindere.
Plenara CC al PMR, din 9 – 11 iunie 1948 a adoptat Raportul, prezentat de Gheorghe Gheorghiu Dej, cu privire la naționalizarea „întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi”.
În aceas zi de vineri, la ora 6 dimineața, comuniștii infiltrați au sigilat casele de bani, au ocupat birourile șefilor și au interzis ridicarea oricăror acte sau documente. Apoi, la ora 13, activiști pregătiți din timp au preluat efectiv conducerea companiilor. O oră mai târziu, la 14, în toată țara izbucneau mitinguri spontane ale oamenilor muncii pentru susținerea naționalizării.
În timp ce echipele de activiști comuniști preluau controlul fabricilor și uzinelor, legea nationalizarii nici măcar nu era adoptată. Practic, totul s-a făcut în aceeași zi: proiectul de lege a fost prezentat dimineața în guvern și apoi transmis de urgență Marii Adunări Naționale care l-a votat în unanimitate câteva ore mai târziu.
Proiectul de lege, aprobat de guvern, a fost supus votului Marii Adunări Naționale. Gheorghiu Dej, prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, argumenta astfel adoptarea legii: „Situația creată în urma transformărilor petrecute impune o schimbare structurală în domeniul economiei naționale, pentru a pune toate forțele productive ale țării în slujba ridicării nivelului politic, economic și cultural al poporului nostru. Această schimbare structurală este trecerea în mâinile statului, ca bun comun al poporului, a celei mai importante părți din mijloacele de producție”.
Se naționalizau prin lege „toate bogățiile subsolului”, întreprinderile siderurgice, prelucrătoare de metale, șantierele navale, întreprinderile din domeniul industriei carbonifere, din domeniul industriei petroliere și de gaze naturale și lista continua până la întreprinderile de uscat fructe sau cele producătoare de bulion și marmeladă.Erau naționalizate și Societatea Anonimă Română de Telefoane și Societatea Română de Radiodifuziune.Legea a fost votată în unanimitate. Au fost trecute în patrimoniul statului 8.894 de întreprinderi industriale și miniere, de transport, bancare și de asigurări.
În mod expres erau exceptate de la expropriere întreprinderile mixte sovieto-române (sovrom), înființate în 1945 cu scopul recuperării de către U.R.S.S a datoriilor de război.
La 13 iunie 1948, cotidianul România Liberă titra: „În toate întreprinderile naționalizate oamenii muncii au primit cu un uriaș entuziasm istorica hotărâre a Marii Adunări Naționale”. Scânteia publica în aceeași zi: „Fabricile sunt ale noastre, să le păzim ca ochii din cap!”.
Câteva luni mai târziu, în noiembrie 1948, controlul statului s-a extins asupra cinematografelor și unităților de sănătate, iar până în 1950, asupra farmaciilor, întreprinderilor chimice și restului de unități economice și social-culturale, precum și asupra locuințelor.
Tot în iunie 1948 a fost creat și Comitetul de Stat al Planificării, organism destinat planificării economiei naționale. De asemenea, în anii ’50 întreaga elită politică și culturală a României a fost practic eliminată din viața publică, membrii acesteia au fost arestați și mulți dintre ei au murit în închisoare sau au fost persecutați. Modelul sovietic a fost introdus în toate domeniile societății.
O naționalizare masivă a avut loc în toate statele fostului bloc estic, în perioadă comunistă, printre care România, Albania, Polonia, Republica Cehoslovacă, Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria Republica Democrată Germană și URSS (incluzând Rusia și alte provincii sovietice ca Estonia, Letonia, Lituania, Moldova sau Ucraina).
Sistemul introdus în 1948 nu a putut fi schimbat până în decembrie 1989.