Pictor, grafician, pedagog și maestru al primelor generații de artiști plastici din România postbelică, George baron Löwendal (1897, Sankt-Petersburg – 1964, București) a fost și un remarcabil om de teatru. Născut într-o familie danezo-rusă cu origini nobiliare, format în Rusia avangardelor artistice, s-a afirmat ca pictor decorator în Bucureștiul anilor ’20, devenind, ulterior, timp de aproape un deceniu, scenograful Teatrului Național din Cernăuți. În cosmopolitul oraș bucovinean, a creat decoruri de referință și a înființat, în 1928, primul teatru profesionist de marionete din România. Receptiv la mutațiile scenei începutului de secol XX (futurism, constructivism, expresionism), a susținut prin întreaga sa operă mișcarea de teatralizare a teatrului, fiind colaboratorul apropiat al celor mai însemnați regizori români și trezind admirația celor mai exigenți critici și artiști ai timpului său
Pe 27 aprilie se împlinesc 150 de ani (1867) de la premiera, la Teatrul Liric din Paris, a operei „Romeo şi Julieta” de Charles Gounod. Libretul, semnat de J. Barbier şi M. Carré, a fost inspirat de tragedia omonimă a lui William Shakespeare.
Samuel Finley Breese Morse (27 aprilie, 1791-2 aprilie, 1872), pictor și inventator american, a conceput, în 1837, un aparat electromagnetic pentru telegrafie (brevetat în 1840). Destui sunt cei care îi atribuie inventarea, în 1838, a alfabetului care îi poartă numele (folosit de atunci până în prezent[1]).
Literele sunt reprezentate prin combinații de semnale scurte și lungi. S-a pornit de la identificarea literelor cel mai des folosite și de la asocierea semnalelor scurte (pentru e, un singur punct); celor mai puțin folosite (de exemplu q), Morse le-a asociat semnalele cele mai lungi.
Alfabetul inventat de Morse a simplificat trimiterea de mesaje telegrafice. Acestea au fost scrise sub formă de puncte și linii sau semnalizate cu lumini intermitente/cu semnale radio[2].
Apelul internațional de pericol, SOS – 3 puncte, 3 linii, 3 puncte –, introdus în 1912, la 40 de ani după moartea lui Morse, are ca expresiecea des folosită Save Our Souls (salvați sufletele noastre).
*
Un număr tot mai mare de dovezi indică faptul că adevăratul inventator al alfabetului Morse, cel puțin în varianta sa de început, a fostAlfred Vail, asistentul lui Morse[3]. Vail, care a avut și contribuții importante la realizarea tehnologică a primului telegraf, a variantelor sale ulterioare, murise sărac, uitat și părăsit de oameni, de conștiința posterității. Nu s-a dat curs marelui aforism al marelui inventator Alexander Graham Bell: „Marile descoperiri şi îmbunătăţiri presupun cooperarea mai multor minţi.”
Începând din 1836, artistul american Samuel FB Morse, fizicianul american Joseph Henry și Alfred Vail au dezvoltat sistemul de telegraf electric; acesta trimitea impulsuri de curent electric de-a lungul unor fire care controlau un electromagnet (care a fost situat la capătul receptor al sistemului de telegraf). În 1837, William Cooke și Charles Wheatstone (Anglia) au început să folosească un telegraf electric care, de asemenea, utiliza electromagneți în capătul de recepție[4]. Pe de altă parte, sistemul american trei pentru telegrafie, folosit pentru întâia prin 1844, a fost proiectat pentru a face crestături pe o bandă de hârtie când curenți electrici erau primiți.
Codul Morse a fost astfel dezvoltat încât operatorii să poată traduce crestăturile marcate pe banda de hârtie în mesaje-text. La început,Morse planificase să transmită doar cifre, folosindu-se un dicționar pentru a căuta fiecare cuvânt în funcție de numărul care a fost trimis.Codul a fost extins de către Alfred Vail, care a inclus litere și caractere speciale, dobândindu-se caracterul de generalitate[5]. Mai târziu, oamenii și-au dat seama că ar putea învăța mai ușor codul Morse precum o limbă auzită decât o limbă scrisă[6]. Ceea ce se numește astăzi codul Morse apare, de fapt, oarecum diferit de ceea ce a fost inițial dezvoltat de Morse și Vail[7]. După unele modificări minore, Codul Morse Internațional a fost standardizat la Congresul Internațional de telegrafie (1865, la Paris); alfabetul Morse Internațional a fost standardizat de Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT).
Datorită dezvoltării comunicațiilor – care folosesc o gamă largă de unde electromagnetice și metode mai avansate din punct de vedere tehnologic, utilizarea alfabetului Morse a devenit, într-un fel, desuetă. În unele domenii de utilizare, cum ar fi navigareamaritimă și aeriană[8], radioamatorismul (unde electromagnetice continue), invenția Vail-Morse pare a fi de neînlocuit. Codificarea este singura modalitate digitală de modulare și transmitere a informației, poate fi folosită eficient și citită ușor de către oameni, fără să necesite existența unui computer, fapt care permite transmiterea digitală a informației[9] pe canale de comunicare destinate transmiterii sunetelor și, drept consecință, a vocii umane. Codul Morse estemai longeviv decât oricare alt sistem electric de codificare…
[1] Vezi Soluții practice pentru probleme de zi cu zi, Reader’s Digest, București, 2007.
[2] Alfabetul Morse poate fi transmis în mai multe feluri. Inițial, sub formă de pulsații electrice de-a lungul unei linii telegrafice, dar și ca un ton audio, ca un semnal radio având pulsații ori tonuri lungi și scurte, ca semnale mecanice ori vizuale, utilizându-se o lanternă, un heliograf sau așa-numita lampă Aldis.
[3] Morse și urmașii săi au susținut și continuă să susțină contrariul.
[4] Cu toate acestea, în contrast cu orice sistem care scotea sunete de click-uri, sistemul lor folosea ace care se învârteau asupra literelor ce erau transmise. Cooke și Wheatstone (în 1841) au construit un telegraf care tipărea litere de pe o roată de fonturi lovită cu un ciocan; respectiva mașinărie a fost concepută pe baza telegrafului lor din 1840, a funcționat cu rezultate, dar, cu toate acestea, cei doi nu au reușit să găsească clienți pentru sistemul inventat și, astfel, s-a ajuns la construirea a doar două exemplare.
[5] Veil a determinat frecvența de utilizare a literelor în limba engleză; semnele scurte se numeau puncte, cele lungi linii, literele cele mai folosite au primit secvențe de puncte și linii cât mai scurte. În telegraful original Morse, armătura-receptor făcea un zgomot-clic, deoarece se mișca pentru a marca banda de hârtie. Operatorii-telegraf aflaseră că ar putea traduce clicurile direct în puncte și linii, le-ar putea scrie de mână, nemaifiind necesară utilizarea unei benzi de hârtie.
[6] Pentru a reproduce sunetele scoase de un receptor Morse, operatorii au vocalizat punctul ca dit, iar linia ca dah. Punctele care nu se aflau la finalul unei secvențe au devenit di. Spre exemplu, litera c era vocalizată ca dah-di-dah-dit.
[7] Există un alfabet Morse internațional, compus din șase elemente diferite:
semn scurt, denumit punctsau dit (•);
semn lung, denumit linie, dashsau dah (–);
un spațiu liber între caractere (între puncte și linii), egal, ca lungime, cu cea a unui punct;
spațiu scurt (între litere), egal, ca lungime, cu cea a unei linii ;
spațiu mediu (între cuvinte), egal, ca lungime, cu cea a doua linii;
spațiu lung (între propoziții), egal, ca lungime, cu cea a trei linii, sau mai mare.
Ceea ce este cunoscut ca alfabetul Morse diferă, într-un fel, de ceea ce a fost inițial creat și dezvoltat de către Morse și Vail. O îmbunătățire substanțială a codului, incluzând modificări la 11 litere a fost creată și publicată în Germania (1848), inventatorul acestei versiuni fiind Friedrich Clemens Gerke. Versiunea lui Gerke a fost ulterior adoptată ca standard în întreaga lume, primind numele de alfabet Morse internațional sau, pe scurt, Morse internațional. În forma sa inițială, alfabetul Morse era limitat în special ca utilizare în Statele Unite ale Americii și a devenit ulterior cunoscut ca Railroad Code sau codul Morse american.
[8] În aviație, Codul Morse a început să fie folosit ca bază de comunicare în jurul anilor 1920. Cu toate că emițătoarele erau voluminoase și greu de utilizat, s-a mai încercat utilizarea lor în aviație. În 1910, armata S.U.A. a încercat să transmită prin Cod Morse dint-un avion. În același an, un sistem radio de pe „Airship America” a fost utilizat în transmiterea unui mesaj de ajutor pentru echipajul aparatului. Cu toate acestea, nu a fost utilizat niciun sistem radio aeronautic în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Începând cu 1930, civililor și celor din armată li s-a cerut să cunoască codul Morse, atât pentru comunicare cât și pentru recunoașterea balizelor. Telegrafia Radio, bazată pe Codul Morse, a fost vitală în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, îndeosebi în transmiterea de mesaje între nave de război și bazele navale ale Marinei Regale, Kriegsmarine, marina imperială japoneză, marina imperială canadiană, marina imperială australiană, marina Americană, Paza de Coastă a S.U.A. Comunicarea pe rază lungă de acțiune, tip navă-navă, s-a făcut pe fundamentul telegrafiei radio, prin intermediul unor mesaje criptate, deoarece sistemele de radio de pe acea vreme erau limitate ca rază de acțiune și securitate. Radiotelegrafia a fost, de asemenea, utilizată de către avioane, în special de avioanele care patrulau pe arii extinse. În plus, armatele care se deplasează rapid nu ar fi putut lupta (efectiv) fără telegrafie radio, pentru că se mișcau mai repede decât puteau fi instalate liniile de telegraf și telefon. Codul Morse a fost folosit ca un standard internațional pentru comunicații maritime până în 1999, când a fost înlocuit de către GMDSS. Când Marina franceză a fost nevoită să renunțe la folosirea Codului Morse, în 1997, ultimul mesaj transmis reflecta încordarea acțiunii, a situației, intensitatea conflictului, profunzimea și ciocnirea sentimentelor care caracterizau starea de spirit: „Către toți. Acesta este ultimul strigăt înainte de tăcerea noastră veșnică…”
[9] Codul Morse poate fi considerat o formă timpurie de transmitere digitală a informației; desigur, este dificil de adaptat la transmiterea automată din cauza lungimii variabile a caracterelor sale; ca atare, a fost înlocuit cu alte coduri de transmitere, incluzând codurile Baudot și ASCII, care au lungimi standard pentru fiecare caracter distinct al mesajului.
Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște — d. 27 aprilie 1872, București) a fost un scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă.
După obiceiul și în spiritul vremii, Ion Heliade Rădulescu învață limba greacă, înainte de a învăța să citească românește din lucrarea Istoria pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, în Moldova). În 1818, el devine elevul lui Gheorghe Lazăr, căruia îi va urma la conducerea școlii de la "Sfântul Sava". Este membru activ al asociaților culturale din epocă: Societatea Literară (din 1827), Societatea Filarmonică (din 1833), întemeietor al presei din Țara Românească: Curierul Românesc (1829) și Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. În 1846, Heliade propune planul unei "biblioteci universale", menită sa înzestreze cultura noastră cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriașă, ce depășea cu mult chiar puterile unei generații, oricât de ambițioase.
Poezia - Ion Heliade-Rădulescu
Din ceruri descindută, a mea candidă liră N-am atârnat vreodata la poarta de-mpăraţi; Când însa-ale lor fapte venind o-nsufleţiră, Din secol pân’ la altul etern au fost cântaţi.
Virtutea prin puterea-mi devine o fiinţă,
Ca zeu pre pământ are şi templu, şi altar;
Şi viciul, din contră, din neagra locuinţă,
Cu scorta lui de rele, e fătul lui Tartar.
Istoria prin mine ia chip, se-nfiinţează,
Şi libertatea mumă a fericirii fac;
Eu timpului dau aripi, prin mine el viază,
Şi-n candidă fecioară eu pacea o prefac.
La câmp şi la cetate, în noapte şi în rază,
În carceri, pe ruine, pe oamenii mari cânt;
Conserv ale lor nume în secoli de viază,
Fac vie-a lor ţărână, dau suflet în mormânt.
Fu noapte, şi acuma, când soarele răsare,
Venii eroii voştri în lume-a celebra;
A lor ţărâna sacră la vocea mea tresare.
Şi dacă dormiţi încă, cel mort vă va-nvia.
Târgoviştea e templu l-a mea călătorie
Şi pe-ale ei ruine în pace mă aşez,
Şi lupte valoroase pe-ntinsa ei câmpie,
Şi fapte mari, victorii naintea mea le văz.
521 - Exploratorul Fernando De Magellan este ucis de băştinaşii din Filipine conduşi de Lapu-Lapu (n.1480). 1791 - S-a născut Samuel Morse, inventator şi pictor american, inventatorul telegrafului electric (1830) şi al alfabetului Morse (m.02.04.1872). 1872 - A murit Ion Heliade Rădulescu, scriitor şi om politic, întemeietorul presei scrise în Tara Românească ("Curierul românesc", 1829) (n.06.01.1802). 1882 - A murit scriitorul american Ralph Waldo Emerson (n.1803). 1897 - S-a născut pictorul Gheorghe Lowendal, supranumit "pictorul Bucovinei". A înfiinţat, la Bucureşti, în 1918, Academia Liberă de Artă Plastică (m.18.02.1964). 1915 - A murit compozitorul rus Alexandr Skriabin (simfonii: "Poemul extazului", "Prometeu") (n.06.01.1872). 1931 - S-a născut violonistul rus Igor Oistrach. 1932 - S-a născut Maxine Brown, cântăreaţă americană (The Browns). 1938 - A murit filosoful german Edmund Husserl, fondatorul fenomenologiei (n.08.04.1859). 1944 - S-a născut Cuba Gooding, vocalist american (Main Ingredient). 1947 - S-a născut Ann Peebles, cântăreaţa şi compozitoare americană. 1947 - S-a născut Peter Ham, chitarist britanic (Iveys, Badfinger) (m.23.04.1975). 1948 - S-a născut Kate Pierson, organista şi vocalista americană (B 52s). 1950 - S-a născut Ace (Paul) Frehley, chitarist, vocalist şi compozitor american (Kiss). 1954 - S-a născut scriitorul Adi Cristi. 1959 - S-a născut Sheena Easton (Sheena Orr), cântăreaţa şi actriţă britanică. 1960 - Ziua naţională a Republicii Togo; aniversarea proclamării independenţei. 1975 - A murit Mike Brant, pop star francez (n.02.02.1947). 1977 - A murit Cămil Baltazar, poet, memorialist, publicist, eseist şi traducător (n.1902). 1984 - A murit Z.Z. Hill, muzician R&B american (n.30.09.1935).
27.04.1872 - a murit Ion Heliade Rădulescu (n. 1802) 27.04.1893 - s-a născut Endre Karoly (m. 1988) 27.04.1948 - s-a născut Iolanda Malamen 27.04.1950 - s-a născut Gheorghe Pârja 27.04.1950 - a murit H. Bonciu (n. 1893) 27.04.1954 - s-a născut Adi Cristi 27.04.1965 - s-a născut Andrei Bodiu 27.04.1977 - s-a născut Karácsonyi Zsolt 27.04.1977 - a murit Camil Baltazar (n. 1902)
Răspunsuri
George Löwendal
Pictor, grafician, pedagog și maestru al primelor generații de artiști plastici din România postbelică, George baron Löwendal (1897, Sankt-Petersburg – 1964, București) a fost și un remarcabil om de teatru. Născut într-o familie danezo-rusă cu origini nobiliare, format în Rusia avangardelor artistice, s-a afirmat ca pictor decorator în Bucureștiul anilor ’20, devenind, ulterior, timp de aproape un deceniu, scenograful Teatrului Național din Cernăuți. În cosmopolitul oraș bucovinean, a creat decoruri de referință și a înființat, în 1928, primul teatru profesionist de marionete din România.
Receptiv la mutațiile scenei începutului de secol XX (futurism, constructivism, expresionism), a susținut prin întreaga sa operă mișcarea de teatralizare a teatrului, fiind colaboratorul apropiat al celor mai însemnați regizori români și trezind admirația celor mai exigenți critici și artiști ai timpului său
Pe 27 aprilie se împlinesc 150 de ani (1867) de la premiera, la Teatrul Liric din Paris, a operei „Romeo şi Julieta” de Charles Gounod. Libretul, semnat de J. Barbier şi M. Carré, a fost inspirat de tragedia omonimă a lui William Shakespeare.
Doi pentru un Cod. Morse și Vail…
Samuel Finley Breese Morse (27 aprilie, 1791-2 aprilie, 1872), pictor și inventator american, a conceput, în 1837, un aparat electromagnetic pentru telegrafie (brevetat în 1840). Destui sunt cei care îi atribuie inventarea, în 1838, a alfabetului care îi poartă numele (folosit de atunci până în prezent[1]).
Literele sunt reprezentate prin combinații de semnale scurte și lungi. S-a pornit de la identificarea literelor cel mai des folosite și de la asocierea semnalelor scurte (pentru e, un singur punct); celor mai puțin folosite (de exemplu q), Morse le-a asociat semnalele cele mai lungi.
Alfabetul inventat de Morse a simplificat trimiterea de mesaje telegrafice. Acestea au fost scrise sub formă de puncte și linii sau semnalizate cu lumini intermitente/cu semnale radio[2].
Apelul internațional de pericol, SOS – 3 puncte, 3 linii, 3 puncte –, introdus în 1912, la 40 de ani după moartea lui Morse, are ca expresiecea des folosită Save Our Souls (salvați sufletele noastre).
*
Un număr tot mai mare de dovezi indică faptul că adevăratul inventator al alfabetului Morse, cel puțin în varianta sa de început, a fostAlfred Vail, asistentul lui Morse[3]. Vail, care a avut și contribuții importante la realizarea tehnologică a primului telegraf, a variantelor sale ulterioare, murise sărac, uitat și părăsit de oameni, de conștiința posterității. Nu s-a dat curs marelui aforism al marelui inventator Alexander Graham Bell: „Marile descoperiri şi îmbunătăţiri presupun cooperarea mai multor minţi.”
Începând din 1836, artistul american Samuel FB Morse, fizicianul american Joseph Henry și Alfred Vail au dezvoltat sistemul de telegraf electric; acesta trimitea impulsuri de curent electric de-a lungul unor fire care controlau un electromagnet (care a fost situat la capătul receptor al sistemului de telegraf). În 1837, William Cooke și Charles Wheatstone (Anglia) au început să folosească un telegraf electric care, de asemenea, utiliza electromagneți în capătul de recepție[4]. Pe de altă parte, sistemul american trei pentru telegrafie, folosit pentru întâia prin 1844, a fost proiectat pentru a face crestături pe o bandă de hârtie când curenți electrici erau primiți.
Codul Morse a fost astfel dezvoltat încât operatorii să poată traduce crestăturile marcate pe banda de hârtie în mesaje-text. La început,Morse planificase să transmită doar cifre, folosindu-se un dicționar pentru a căuta fiecare cuvânt în funcție de numărul care a fost trimis.Codul a fost extins de către Alfred Vail, care a inclus litere și caractere speciale, dobândindu-se caracterul de generalitate[5]. Mai târziu, oamenii și-au dat seama că ar putea învăța mai ușor codul Morse precum o limbă auzită decât o limbă scrisă[6]. Ceea ce se numește astăzi codul Morse apare, de fapt, oarecum diferit de ceea ce a fost inițial dezvoltat de Morse și Vail[7]. După unele modificări minore, Codul Morse Internațional a fost standardizat la Congresul Internațional de telegrafie (1865, la Paris); alfabetul Morse Internațional a fost standardizat de Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT).
Datorită dezvoltării comunicațiilor – care folosesc o gamă largă de unde electromagnetice și metode mai avansate din punct de vedere tehnologic, utilizarea alfabetului Morse a devenit, într-un fel, desuetă. În unele domenii de utilizare, cum ar fi navigarea maritimă și aeriană[8], radioamatorismul (unde electromagnetice continue), invenția Vail-Morse pare a fi de neînlocuit. Codificarea este singura modalitate digitală de modulare și transmitere a informației, poate fi folosită eficient și citită ușor de către oameni, fără să necesite existența unui computer, fapt care permite transmiterea digitală a informației[9] pe canale de comunicare destinate transmiterii sunetelor și, drept consecință, a vocii umane. Codul Morse este mai longeviv decât oricare alt sistem electric de codificare…
[1] Vezi Soluții practice pentru probleme de zi cu zi, Reader’s Digest, București, 2007.
[2] Alfabetul Morse poate fi transmis în mai multe feluri. Inițial, sub formă de pulsații electrice de-a lungul unei linii telegrafice, dar și ca un ton audio, ca un semnal radio având pulsații ori tonuri lungi și scurte, ca semnale mecanice ori vizuale, utilizându-se o lanternă, un heliograf sau așa-numita lampă Aldis.
[3] Morse și urmașii săi au susținut și continuă să susțină contrariul.
[4] Cu toate acestea, în contrast cu orice sistem care scotea sunete de click-uri, sistemul lor folosea ace care se învârteau asupra literelor ce erau transmise. Cooke și Wheatstone (în 1841) au construit un telegraf care tipărea litere de pe o roată de fonturi lovită cu un ciocan; respectiva mașinărie a fost concepută pe baza telegrafului lor din 1840, a funcționat cu rezultate, dar, cu toate acestea, cei doi nu au reușit să găsească clienți pentru sistemul inventat și, astfel, s-a ajuns la construirea a doar două exemplare.
[5] Veil a determinat frecvența de utilizare a literelor în limba engleză; semnele scurte se numeau puncte, cele lungi linii, literele cele mai folosite au primit secvențe de puncte și linii cât mai scurte. În telegraful original Morse, armătura-receptor făcea un zgomot-clic, deoarece se mișca pentru a marca banda de hârtie. Operatorii-telegraf aflaseră că ar putea traduce clicurile direct în puncte și linii, le-ar putea scrie de mână, nemaifiind necesară utilizarea unei benzi de hârtie.
[6] Pentru a reproduce sunetele scoase de un receptor Morse, operatorii au vocalizat punctul ca dit, iar linia ca dah. Punctele care nu se aflau la finalul unei secvențe au devenit di. Spre exemplu, litera c era vocalizată ca dah-di-dah-dit.
[7] Există un alfabet Morse internațional, compus din șase elemente diferite:
Ceea ce este cunoscut ca alfabetul Morse diferă, într-un fel, de ceea ce a fost inițial creat și dezvoltat de către Morse și Vail. O îmbunătățire substanțială a codului, incluzând modificări la 11 litere a fost creată și publicată în Germania (1848), inventatorul acestei versiuni fiind Friedrich Clemens Gerke. Versiunea lui Gerke a fost ulterior adoptată ca standard în întreaga lume, primind numele de alfabet Morse internațional sau, pe scurt, Morse internațional. În forma sa inițială, alfabetul Morse era limitat în special ca utilizare în Statele Unite ale Americii și a devenit ulterior cunoscut ca Railroad Code sau codul Morse american.
[8] În aviație, Codul Morse a început să fie folosit ca bază de comunicare în jurul anilor 1920. Cu toate că emițătoarele erau voluminoase și greu de utilizat, s-a mai încercat utilizarea lor în aviație. În 1910, armata S.U.A. a încercat să transmită prin Cod Morse dint-un avion. În același an, un sistem radio de pe „Airship America” a fost utilizat în transmiterea unui mesaj de ajutor pentru echipajul aparatului. Cu toate acestea, nu a fost utilizat niciun sistem radio aeronautic în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Începând cu 1930, civililor și celor din armată li s-a cerut să cunoască codul Morse, atât pentru comunicare cât și pentru recunoașterea balizelor. Telegrafia Radio, bazată pe Codul Morse, a fost vitală în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, îndeosebi în transmiterea de mesaje între nave de război și bazele navale ale Marinei Regale, Kriegsmarine, marina imperială japoneză, marina imperială canadiană, marina imperială australiană, marina Americană, Paza de Coastă a S.U.A. Comunicarea pe rază lungă de acțiune, tip navă-navă, s-a făcut pe fundamentul telegrafiei radio, prin intermediul unor mesaje criptate, deoarece sistemele de radio de pe acea vreme erau limitate ca rază de acțiune și securitate. Radiotelegrafia a fost, de asemenea, utilizată de către avioane, în special de avioanele care patrulau pe arii extinse. În plus, armatele care se deplasează rapid nu ar fi putut lupta (efectiv) fără telegrafie radio, pentru că se mișcau mai repede decât puteau fi instalate liniile de telegraf și telefon. Codul Morse a fost folosit ca un standard internațional pentru comunicații maritime până în 1999, când a fost înlocuit de către GMDSS. Când Marina franceză a fost nevoită să renunțe la folosirea Codului Morse, în 1997, ultimul mesaj transmis reflecta încordarea acțiunii, a situației, intensitatea conflictului, profunzimea și ciocnirea sentimentelor care caracterizau starea de spirit: „Către toți. Acesta este ultimul strigăt înainte de tăcerea noastră veșnică…”
[9] Codul Morse poate fi considerat o formă timpurie de transmitere digitală a informației; desigur, este dificil de adaptat la transmiterea automată din cauza lungimii variabile a caracterelor sale; ca atare, a fost înlocuit cu alte coduri de transmitere, incluzând codurile Baudot și ASCII, care au lungimi standard pentru fiecare caracter distinct al mesajului.
Nicolae Tomescu
Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște — d. 27 aprilie 1872, București) a fost un scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă.
După obiceiul și în spiritul vremii, Ion Heliade Rădulescu învață limba greacă, înainte de a învăța să citească românește din lucrarea Istoria pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, în Moldova). În 1818, el devine elevul lui Gheorghe Lazăr, căruia îi va urma la conducerea școlii de la "Sfântul Sava". Este membru activ al asociaților culturale din epocă: Societatea Literară (din 1827), Societatea Filarmonică (din 1833), întemeietor al presei din Țara Românească: Curierul Românesc (1829) și Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. În 1846, Heliade propune planul unei "biblioteci universale", menită sa înzestreze cultura noastră cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriașă, ce depășea cu mult chiar puterile unei generații, oricât de ambițioase.
Poezia - Ion Heliade-Rădulescu
Din ceruri descindută, a mea candidă liră
N-am atârnat vreodata la poarta de-mpăraţi;
Când însa-ale lor fapte venind o-nsufleţiră,
Din secol pân’ la altul etern au fost cântaţi.
Virtutea prin puterea-mi devine o fiinţă,
Ca zeu pre pământ are şi templu, şi altar;
Şi viciul, din contră, din neagra locuinţă,
Cu scorta lui de rele, e fătul lui Tartar.
Istoria prin mine ia chip, se-nfiinţează,
Şi libertatea mumă a fericirii fac;
Eu timpului dau aripi, prin mine el viază,
Şi-n candidă fecioară eu pacea o prefac.
La câmp şi la cetate, în noapte şi în rază,
În carceri, pe ruine, pe oamenii mari cânt;
Conserv ale lor nume în secoli de viază,
Fac vie-a lor ţărână, dau suflet în mormânt.
Fu noapte, şi acuma, când soarele răsare,
Venii eroii voştri în lume-a celebra;
A lor ţărâna sacră la vocea mea tresare.
Şi dacă dormiţi încă, cel mort vă va-nvia.
Târgoviştea e templu l-a mea călătorie
Şi pe-ale ei ruine în pace mă aşez,
Şi lupte valoroase pe-ntinsa ei câmpie,
Şi fapte mari, victorii naintea mea le văz.
521 - Exploratorul Fernando De Magellan este ucis de băştinaşii din Filipine conduşi de Lapu-Lapu (n.1480).
1791 - S-a născut Samuel Morse, inventator şi pictor american, inventatorul telegrafului electric (1830) şi al alfabetului Morse (m.02.04.1872).
1872 - A murit Ion Heliade Rădulescu, scriitor şi om politic, întemeietorul presei scrise în Tara Românească ("Curierul românesc", 1829) (n.06.01.1802).
1882 - A murit scriitorul american Ralph Waldo Emerson (n.1803).
1897 - S-a născut pictorul Gheorghe Lowendal, supranumit "pictorul Bucovinei". A înfiinţat, la Bucureşti, în 1918, Academia Liberă de Artă Plastică (m.18.02.1964).
1915 - A murit compozitorul rus Alexandr Skriabin (simfonii: "Poemul extazului", "Prometeu") (n.06.01.1872).
1931 - S-a născut violonistul rus Igor Oistrach.
1932 - S-a născut Maxine Brown, cântăreaţă americană (The Browns).
1938 - A murit filosoful german Edmund Husserl, fondatorul fenomenologiei (n.08.04.1859).
1944 - S-a născut Cuba Gooding, vocalist american (Main Ingredient).
1947 - S-a născut Ann Peebles, cântăreaţa şi compozitoare americană.
1947 - S-a născut Peter Ham, chitarist britanic (Iveys, Badfinger) (m.23.04.1975).
1948 - S-a născut Kate Pierson, organista şi vocalista americană (B 52s).
1950 - S-a născut Ace (Paul) Frehley, chitarist, vocalist şi compozitor american (Kiss).
1954 - S-a născut scriitorul Adi Cristi.
1959 - S-a născut Sheena Easton (Sheena Orr), cântăreaţa şi actriţă britanică.
1960 - Ziua naţională a Republicii Togo; aniversarea proclamării independenţei.
1975 - A murit Mike Brant, pop star francez (n.02.02.1947).
1977 - A murit Cămil Baltazar, poet, memorialist, publicist, eseist şi traducător (n.1902).
1984 - A murit Z.Z. Hill, muzician R&B american (n.30.09.1935).
sccriitori români - 27 aprilie:
27.04.1872 - a murit Ion Heliade Rădulescu (n. 1802)
27.04.1893 - s-a născut Endre Karoly (m. 1988)
27.04.1948 - s-a născut Iolanda Malamen
27.04.1950 - s-a născut Gheorghe Pârja
27.04.1950 - a murit H. Bonciu (n. 1893)
27.04.1954 - s-a născut Adi Cristi
27.04.1965 - s-a născut Andrei Bodiu
27.04.1977 - s-a născut Karácsonyi Zsolt
27.04.1977 - a murit Camil Baltazar (n. 1902)