Răspunsuri

  • Ziua veteranilor de război

    sâmbătă, 29 Apr 2017, 04:09  •  DOCUMENTARE 
    919 afişări

    Ziua veteranilor de război se sărbătorește în fiecare an, la 29 aprilie.

    imageResize?path=%2Fmedia%2Fimages%2F2017-04%2F04282212-568494562.jpg&size=6&width=300

    Ziua Veteranilor de Război; depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor — Universitatea Națională de Apărare 'Carol I'; 29 aprilie 2008

    Titlul de ''veteran de război'' a fost recunoscut pentru prima dată în ziua de 29 aprilie a anului 1902, când regele Carol I a promulgat, la solicitarea supraviețuitorilor, Înaltul Decret prin care s-a instituit acest titlu, în conformitate cu Convenția Statelor Europene de la Geneva, în onoarea combatanților acoperiți de glorie pe redutele Războiului de Independență (1877-1878). La articolul 2, Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902, prevedea: ''Pentru ca fiecărui ostaș veteran să i se asigure liniștea și ocupațiunea pentru restul de viață, i se vor pune la dispoziție cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generațiile viitoare'', notează site-ul oficial al Asociației Naționale a Veteranilor de Război, www.veterani-ww2.ro. Astfel, participanților la Războiul de Independență li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent și diferite înlesniri, în semn de recunoaștere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă.

    De asemenea, după Primul Război Mondial, încheiat în anul 1918, au fost adoptate diferite legi, prin care participanții la campanii și urmașii lor au primit diferite drepturi și avantaje reparatorii. Astfel, prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanții la Primul Război Mondial care au fost decorați cu Medalia ''Virtutea Militară'' de război clasa I, au primit o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920, li s-au creat condiții speciale de pensionare, potrivit volumului ''Calendarul Tradițiilor Militare'' (2010). În 1927, prin Decretul — lege nr. 1402 din 15 mai, ofițerilor activi și de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial și care fuseseră decorați cu Ordinul ''Mihai Viteazul'', li s-au acordat loturi de teren sau loturi de casă, precum și anumite gratuități.

    Veteranii de război au primit o serie de drepturi și avantaje și în anii următori, printr-o serie de acte normative, precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1948, aceste drepturi și avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.

    Guvernul a hotărât, prin HG nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, ca Ziua veteranilor de război să fie marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României. 
    În prezent, drepturile veteranilor de război sunt reprezentate de Asociația Națională a Veteranilor de Război, membră a Federației Mondiale a Vechilor Combatanți, cu sediul la Paris. Aceste drepturi sunt garantate de legea nr. 49/1991 și de legea nr. 44/1994, modificată și completată prin Legea 303/2007.

    AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

  • Ziua internațională a dansului

    sâmbătă, 29 Apr 2017

    Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept Ziua internațională a dansului, în 1982, la inițiativa Consiliului Internațional al Dansului, organizație din cadrul UNESCO. În acest fel este celebrat atât dansul ca formă de artă, cât și fondatorul baletului modern, Jean Georges Noverre, născut la 29 aprilie 1727.

    imageResize?path=%2Fmedia%2Fimages%2F2017-04%2F04282308-565109250.jpg&size=6&width=300

    Dansul este considerat o formă universală de expresie artistică, ce depășește frontierele politice, culturale și etnice. Manifestările de Ziua Dansului pot fi spectacole speciale, cursuri deschise publicului, repetiții publice, expoziții, articole în ziare și reviste, seri dansante, programe radio și TV, vizite, spectacole de stradă etc., conform http://cnr-unesco.ro/.

    Printre evenimentele organizate în România cu prilejul Zilei internaționale a dansului, se numără cele ale Federației Române de Dans Sportiv. Debutul lor a avut loc chiar la începutul lunii, la data de 1 aprilie, cu concursul Cupa Magic din București. A doua zi, s-a desfășurat la Buzău concursul național Cupa Imperial, pentru ca în zilele de 8 și 9 aprilie să aibă loc Cupa Cetății Alba. La 9 aprilie s-a disputat ''zonalul'' Iași Dance Open. La 22-23 aprilie s-a desfășurat la București WDSF Dance All Stars, un eveniment internațional de ranking. În același timp, la Bistrița, s-a derulat Campionatul Național de Formații și Cupa Floris.04282310-565042968.jpg?width=300 
    La 29 aprilie, sunt programate concursul național Cupa Sibba, la Alexandria și ''zonalul'' Cupa Spria Top Dance de la Baia Sprie.

    La rândul său, Centrul Național al Dansului a pregătit pentru ziua de 29 aprilie un spectacol care îi are ca protagoniști pe Sade Bully și Momo Sanno, la sala Stere Popescu, anunță http://www.cndb.ro/.

    Consiliul Internațional al Dansului este o organizație neguvernamentală, non-profit, înființată în 1973, în cadrul UNESCO, ce reprezintă toate formele dansului din toate țările lumii, conform http://www.french.cid-portal.org/. Este un forum mondial care are în componența sa organizații internaționale, naționale, locale și persoane care își desfășoară activitatea în domeniul dansului. Consiliul cooperează cu centrul UNESCO, agenții naționale, organizații internaționale și instituții.

    Jean Georges Noverre (1727-1810), maestru francez al dansului și baletului, s-a născut la Paris și este considerat creatorul baletului modern. Prima apariție într-un spectacol a avut loc la Fontainebleau (1743), iar în 1747 a compus primul spectacol de balet pentru Opera Comică. Doi ani mai târziu, a montat spectacolele de balet — ''Iphigenie en Tauride'', ''Alceste'', colaborând cu Christoph Willibald Gluck.

    Între 1758 și 1760 a realizat o serie de spectacole de balet la Lyons — ''Fetes du serail'', ''Les Rejouissances flamandes'', ''La Mort d'Ajax'', ''Orphee aux Enfers'' și și-a publicat lucrarea ''Lettres sur la danse et sur les ballets'' (1760), în care a definit dansul ca ''o pictură plină de pasiuni, moravuri, obiceiuri''. În 1775, la cererea reginei Maria Antoaneta, a fost numit maestru al spectacolelor de balet la Opera din Paris. A murit la Saint-Germain-en-Laye, la 19 noiembrie 1810.

    AGERPRES/(Documentare — Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu)

  • 1818 - S-a născut Tarul Alexandru al II-lea, împăratul Rusiei între 1855 şi 1881 (m.13.03.1881).
    1863 - S-a născut William Randolph Hearst, publicist american; a creat cel mai mare lanţ naţional de ziare; metodele sale de lucru, considerate extrem de moderne, au influenţat profund jurnalismul american de-a lungul timpului (m.1951).
    1879 - S-a născut scriitorul Gala Galaction (Grigore Pisculescu), traducător, în 1938, al Bibliei (m.08.03.1961).
    1885 - S-a născut Egon Erwin Kisch, scriitor şi ziarist ceh (m.31.03.1948).
    1901 - S-a născut Hirohito, cel de-al 124-lea împărat al Japoniei, conducătorul care s-a menţinut cel mai mult pe tronul ţării sale (62 de ani de domnie). A fost primul monarh al tronului crizantemelor, care, în 1946, după înfrângerea ţării sale în cel de-al doilea război mondial, a fost silit să renunţe la dreptul divin. Sub conducerea sa, Japonia şi-a câştigat statutul de mare putere asiatică (m.07.01.1989).
    1907 - S-a născut Fred Zinnemann, regizor de film american de origine austriacă (m.1997).
    1915 - S-a născut Donald Mills, vocalist american (Mills Brothers).
    1918 - A murit Barbu Ştefănescu Delavrancea, dramaturg şi prozator ("Apus de soare", "Viforul", "Luceafărul", "Hagi-Tudose") (n.02.04.1858).
    1925 - S-a născut inginerul Alexandru Timotin; specialist în electrotehnica; contribuţii privind energia şi forţele electromagnetice.
    1927 - S-a născut Virgil Cândea, istoric al culturii romane; membru al Academiei Romane.
    1928 - S-a născut Carl Gardner, cântăreţ american (The Coasters).
    1929 - S-a născut Ray Baretto, percuţionist, compozitor, aranjor şi şef de orchestra american.
    1931 - S-a născut Lonnie (Anthony) Donegan, cântăreţ, compozitor şi chitarist britanic.
    1931 - S-a născut scriitorul Ilie Tanasache.
    1933 - A murit poetul neogrec Constantin Kavafis ("Corespondente după Baudelaire", "Muntele", "O noapte la Kalinderi") (n.17.04.1863).
    1934 - S-a născut Otis Rush, bluesman american.
    1935 - S-a născut scriitorul Vasile Vetisanu.
    1936 - S-a născut April Stevens, cântăreaţă americană.
    1938 - S-a născut Klaus Voorman, muzician şi artist plastic german (Manfred Mann, Plastic Ono Bând).
    1939 - A murit pictorul Petre Iorgulescu-Yor (n.24.01.1890).
    1942 - S-a născut Vincent Poncia, cântăreţ, compozitor şi producător american (Trade Winds).
    1945 - S-a născut Hugh Hooper, basist şi compozitor britanic (Soft Machine, Isotope).
    1947 - S-a născut Tommy (Thomas Jackson) James, vocalist şi compozitor american (Tommy James & The Shondells).
    1948 - S-a născut Michael Karoli, chitarist german (Can).
    1951 - S-a născut Bob "Willard" Henke, basist american (Dr. Hook).
    1951 - S-a născut scriitorul Bogdan Ulmu.
    1954 - S-a născut Deborah Iyall, vocalista americană (Romeo Void).
    1957 - S-a născut Mark Kendall, chitarist şi compozitor american (Great White).
    1970 - S-a născut Andre Agassi, tenisman american.
    1975 - A murit Radu Gyr (pseudonim pentru Radu Demetrescu), poet, dramaturg şi eseist (n.02.03.1905).
    1980 - A murit sir Alfred Hitchcock, regizor şi scriitor de origine britanică (filmografie: "Psihoza", "Cazul Paradine", "O crimă aproape perfectă", "Păsările") (n.13.08.1899).
    1993 - A murit scriitorul Traian Bălăceanu (n.1924).
    1997 - A intrat în vigoare Convenţia cu privire la interzicerea elaborării, producerii, depozitarii şi utilizării armamentului chimic şi lichidarea acestuia, semnată la Paris la 13.01.1993

    • scriitori români - 29 aprilie:

      29.04.1918 - a murit Barbu Ştefănescu Delavrancea (n. 1858)
      29.04.1931 - s-a născut Ilie Tanasache
      29.04.1935 - s-a născut Vasile Vetişanu
      29.04.1936 - s-a născut Gheorghe Tomozei (m. 1997)
      29.04.1940 - s-a născut Dehel Gábor
      29.04.1951 - s-a născut Bogdan Ulmu
      29.04.1960 - a murit I. Valjan (n. 1881)
      29.04.1975 - a murit Radu Gyr (n. 1905)
      29.04.2008 - a murit Fănuş Băileşteanu (n. 1947)

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->