Friedrich Schiller - wallenstein - Pe Dumnezeu nu-l laudă oricine!
Pe Dumnezeu nu-l laudă oricine! Pe unul soarele îl stânjeneşte, Iar pe un altul îl înveseleşte; Ori secetă vor unii, alţii ploi.
Acolo unde tu vezi doar nevoi,
Mizerie şi numai trudnicie,
Acolo poate că în viaţă mie
Îmi străluceşte ziua însorită!
Ţăranul duce-o viaţă chinuită,
Şi dacă toate merg pe punga lui,
Îmi pare rău, dar altă cale nu-i!
Nu pot schimba nimic, n-am ce să fac!
Aici e-aidoma ca la atac:
În nechezatul calului pornesc
Şi-oricine-n drum mi-ar sta, nu mă opresc;
Chiar frate, chiar copilul meu să fie,
Chiar dacă inima el mi-o sfâşie,
Eu peste trupul lui trec mai departe,
Căci nu am voie să îl dau deoparte!
1805 - A murit dramaturgul, poetul, prozatorul, esteticianul şi istoricul german Friedrich von Schiller ("Hoţii", "Logodnica din Messina", "Wilhelm Tell") (n.10.11.1759).
1850 - A murit fizicianul şi chimistul francez Joseph Louis Gay (n.06.12.1778).
1883 - S-a născut Jose Ortega y Gasset, filosof spaniol (m.18.10.1955).
1914 - S-a născut Frank Chacksfield, pianist şi şef de orchestra britanic.
1914 - S-a născut Hank (Clarence Eugene) Snow ("The Singing Ranger"), cântăreţ şi compozitor country canadian.
1918 - A murit George Coşbuc, poet, membru al Academiei Române; a desfăşurat o intensă activitate publicistică, editând, âmpreuna cu Al. Vlahuţă, revista "Semănătorul", iar, în 1906, "Viaţa Literară" şi a tradus magistral marile epopei ale literaturii universale: "Odiseea", "Eneida", "Divină Comedie" (n. 8/20.09.1866; data de 8 septembrie este cea dată de poet) (n.08.09.1866).
1928 - A murit compozitorul Constantin Dimitrescu (n.07.03.1847).
1931 - S-a născut scriitorul Victor Vântu.
1936 - S-a născut actri[a britanică Glenda Jackson.
1936 - S-a născut Albert Finnez, actor englez de teatru şi film.
1937 - S-a născut Sonny Curtis, chitarist şi compozitor american (The Crickets).
1939 - S-a născut Nokie Edwards, chitarist şi compozitor american (The Ventures).
1939 - S-a născut Ion Tiriac, fost jucător de tenis român, actualmente om de afaceri.
1941 - S-a născut Pete Birrell, basist britanic (Freddie & The Dreamers).
1942 - S-a născut Mike Milward, chitarist britanic (The Fourmost).
1942 - S-a născut Tommy Roe, cântăreţ, chitarist şi compozitor american (The Satins).
1943 - S-a născut scriitorul Sterian Vicol.
1944 - S-a născut Don Dannemann, chitarist şi compozitor american (The Cyrkle).
1944 - S-a născut Richie Furay, chitarist, vocalist şi compozitor american (Buffalo Springfield, Poco).
1945 - S-a născut Steve Katz, vocalist, chitarist şi compozitor american (Blues Project, Blood, Sweat & Tears, American Flyer).
1945 - S-a născut compozitorul de muzică uşoară Marius Teicu.
1945 - Sfârşitul celui de-al doilea război mondial. La cartierul general sovietic din Berlin, se semnează actul de capitulare necondiţionată a Germaniei.
1946 - S-a născut Clint Holmes, cântăreţ american.
1946 - S-a născut actriţă americană Candice Bergen.
1946 - Regele Victor Emmanuel III al Italiei abdica şi este succedat de Humbert II.
1948 - S-a născut Richard Hudson, mulţi+instrumentist, vocalist şi compozitor britanic (Strawbs, Hudson Ford, The Monks).
1949 - S-a născut Billy (William Martin) Joel, vocalis, pianist şi compozitor american (The Ehoes, Lost Souls, Hassles, Attila).
1949 - Rainier al III-lea de Monaco devine Prinţ de Monaco.
1955 - S-a născut mezzo-soprana germana Anne Sofie von Otter.
1960 - SUA au devenit primul stat care a legalizat pilula contraceptivă.
1962 - S-a născut David Gahan, vocalist britanic (Depeche Mode).
1962 - S-a născut Paul David Heaton, vocalist şi compozitor britanic (The Housemartins, Beautiful South).
1963 - S-a născut John Edwards, basist britanic (Status Quo).
1966 - A murit Alfred Mendelsohn, compozitor, dirijor şi pedagog (n.04.02.1910).
1978 - A fost asasinat Aldo Moro, om politic italian (preşedinte al Partidului Democrat Creştin) (n.23.10.1916).
1979 - La cea de-a XII-a ediţie a Campionatului european de gimnastică de la Copenhaga, Nadia Comăneci câştiga, pentru a treia oară consecutiv, titlul european absolut şi intră în posesia trofeului - performanţa unică în istoria competiţiei.
1994 - România obţine statutul de partener asociat al Uniunii Europei Occidentale.
2003 - Senatul SUA a dat undă verde aderării României la NATO.
9.05.1885 - s-a născut Al.T. Stamatiad (m. 1956) 9.05.1895 - s-a născut Lucian Blaga (m. 1961) 9.05.1918 - a murit George Coşbuc (n. 1866) 9.05.1936 - s-a născut Traian Oancea 9.05.1937 - s-a născut Ion Iovan 9.05.1943 - s-a născut Ernesto Mihăilescu 9.05.1945 - s-a născut Sterian Vicol 9.05.1946 - a murit Pompiliu Constantinescu (n. 1901) 9.05.1954 - s-a născut Anca Maniuţiu 9.05.1955 - s-a născut Andrei Ileni 9.05.1960 - s-a născut Victor Ţarina 9.05.1970 - s-a născut Cristina Cîrstea 9.05.2011 - a murit Gheorghe Ene (n. 1950)
Răspunsuri
9 mai by Ioan M. on Scribd
Ziua de 9 Mai În Istoria Românilor by Ioan M. on Scribd
Overture to the opera „Wilhelm Tell"
https://youtu.be/SMrzaKrzGjg?t=20
Friedrich Schiller - wallenstein - Pe Dumnezeu nu-l laudă oricine!
Pe Dumnezeu nu-l laudă oricine!
Pe unul soarele îl stânjeneşte,
Iar pe un altul îl înveseleşte;
Ori secetă vor unii, alţii ploi.
Acolo unde tu vezi doar nevoi,
Mizerie şi numai trudnicie,
Acolo poate că în viaţă mie
Îmi străluceşte ziua însorită!
Ţăranul duce-o viaţă chinuită,
Şi dacă toate merg pe punga lui,
Îmi pare rău, dar altă cale nu-i!
Nu pot schimba nimic, n-am ce să fac!
Aici e-aidoma ca la atac:
În nechezatul calului pornesc
Şi-oricine-n drum mi-ar sta, nu mă opresc;
Chiar frate, chiar copilul meu să fie,
Chiar dacă inima el mi-o sfâşie,
Eu peste trupul lui trec mai departe,
Căci nu am voie să îl dau deoparte!
1805 - A murit dramaturgul, poetul, prozatorul, esteticianul şi istoricul german Friedrich von Schiller ("Hoţii", "Logodnica din Messina", "Wilhelm Tell") (n.10.11.1759).
1850 - A murit fizicianul şi chimistul francez Joseph Louis Gay (n.06.12.1778).
1883 - S-a născut Jose Ortega y Gasset, filosof spaniol (m.18.10.1955).
1914 - S-a născut Frank Chacksfield, pianist şi şef de orchestra britanic.
1914 - S-a născut Hank (Clarence Eugene) Snow ("The Singing Ranger"), cântăreţ şi compozitor country canadian.
1918 - A murit George Coşbuc, poet, membru al Academiei Române; a desfăşurat o intensă activitate publicistică, editând, âmpreuna cu Al. Vlahuţă, revista "Semănătorul", iar, în 1906, "Viaţa Literară" şi a tradus magistral marile epopei ale literaturii universale: "Odiseea", "Eneida", "Divină Comedie" (n. 8/20.09.1866; data de 8 septembrie este cea dată de poet) (n.08.09.1866).
1928 - A murit compozitorul Constantin Dimitrescu (n.07.03.1847).
1931 - S-a născut scriitorul Victor Vântu.
1936 - S-a născut actri[a britanică Glenda Jackson.
1936 - S-a născut Albert Finnez, actor englez de teatru şi film.
1937 - S-a născut Sonny Curtis, chitarist şi compozitor american (The Crickets).
1939 - S-a născut Nokie Edwards, chitarist şi compozitor american (The Ventures).
1939 - S-a născut Ion Tiriac, fost jucător de tenis român, actualmente om de afaceri.
1941 - S-a născut Pete Birrell, basist britanic (Freddie & The Dreamers).
1942 - S-a născut Mike Milward, chitarist britanic (The Fourmost).
1942 - S-a născut Tommy Roe, cântăreţ, chitarist şi compozitor american (The Satins).
1943 - S-a născut scriitorul Sterian Vicol.
1944 - S-a născut Don Dannemann, chitarist şi compozitor american (The Cyrkle).
1944 - S-a născut Richie Furay, chitarist, vocalist şi compozitor american (Buffalo Springfield, Poco).
1945 - S-a născut Steve Katz, vocalist, chitarist şi compozitor american (Blues Project, Blood, Sweat & Tears, American Flyer).
1945 - S-a născut compozitorul de muzică uşoară Marius Teicu.
1945 - Sfârşitul celui de-al doilea război mondial. La cartierul general sovietic din Berlin, se semnează actul de capitulare necondiţionată a Germaniei.
1946 - S-a născut Clint Holmes, cântăreţ american.
1946 - S-a născut actriţă americană Candice Bergen.
1946 - Regele Victor Emmanuel III al Italiei abdica şi este succedat de Humbert II.
1948 - S-a născut Richard Hudson, mulţi+instrumentist, vocalist şi compozitor britanic (Strawbs, Hudson Ford, The Monks).
1949 - S-a născut Billy (William Martin) Joel, vocalis, pianist şi compozitor american (The Ehoes, Lost Souls, Hassles, Attila).
1949 - Rainier al III-lea de Monaco devine Prinţ de Monaco.
1955 - S-a născut mezzo-soprana germana Anne Sofie von Otter.
1960 - SUA au devenit primul stat care a legalizat pilula contraceptivă.
1962 - S-a născut David Gahan, vocalist britanic (Depeche Mode).
1962 - S-a născut Paul David Heaton, vocalist şi compozitor britanic (The Housemartins, Beautiful South).
1963 - S-a născut John Edwards, basist britanic (Status Quo).
1966 - A murit Alfred Mendelsohn, compozitor, dirijor şi pedagog (n.04.02.1910).
1978 - A fost asasinat Aldo Moro, om politic italian (preşedinte al Partidului Democrat Creştin) (n.23.10.1916).
1979 - La cea de-a XII-a ediţie a Campionatului european de gimnastică de la Copenhaga, Nadia Comăneci câştiga, pentru a treia oară consecutiv, titlul european absolut şi intră în posesia trofeului - performanţa unică în istoria competiţiei.
1994 - România obţine statutul de partener asociat al Uniunii Europei Occidentale.
2003 - Senatul SUA a dat undă verde aderării României la NATO.
scriitori români - 9 mai:
9.05.1885 - s-a născut Al.T. Stamatiad (m. 1956)
9.05.1895 - s-a născut Lucian Blaga (m. 1961)
9.05.1918 - a murit George Coşbuc (n. 1866)
9.05.1936 - s-a născut Traian Oancea
9.05.1937 - s-a născut Ion Iovan
9.05.1943 - s-a născut Ernesto Mihăilescu
9.05.1945 - s-a născut Sterian Vicol
9.05.1946 - a murit Pompiliu Constantinescu (n. 1901)
9.05.1954 - s-a născut Anca Maniuţiu
9.05.1955 - s-a născut Andrei Ileni
9.05.1960 - s-a născut Victor Ţarina
9.05.1970 - s-a născut Cristina Cîrstea
9.05.2011 - a murit Gheorghe Ene (n. 1950)