Răspunsuri

  • 9 Septembrie în istoria României

    • 1743 – Rescriptul împărătesei Maria Terezia
    A consimțit dreptul copiilor de iobagi români de a frecventa școala, dar prevedea și pedepse pentru „domnii de pământ” care ar fi îndrăznit să nesocotească înalta poruncă (1755-1761)
    • 1863 – S-a născut Agatha Bârsescu
    Actriță, prima româncă prezentă pe scenele teatrelor din străinătate, a jucat ca primă tragediană la Burgtheater din Viena, apoi pe scenele multor teatre din Europa și din America. Printre creațiile sale se numără rolurile titulare din Medeea, Sapho, ambele de Franz Grillparzer, Antigona de Sofocle, Maria Stuart de Friedrich von Schiller, regina din Ruy Blas de Victor Hugo, etc. Spre sfârșitul vieții a fost profesoară la Conservatorul din Iași (d. 1939)
    • 1865 – Prin Înaltul Decret Domnesc nr.1147, publicat în Monitorul Oficial nr.200 din 11/23 septembrie, sunt aprobate și recunoscute oficial statutele Societății Române de arme și dare la semn
    Prima societate de tir la nivel național, denumită Societatea Română de arme și dare la semn, înființată la 5 mai 1862, își stabilește culorile, semnele, marca, cocarda și steagul
    • 1878 – Consiliul de miniștri a hotărât ca domnitorul Carol I să poarte titlul de Alteță regală
    Prin aceasta se urmărea afirmarea României pe scena internațională ca stat suveran și independent, care a rupt definitiv trecutul de vasalitate față de Poartă, și consolidarea poziției lui Carol concomitent cu ridicarea prestigiului dinastiei de Hohenzollern în fața celorlalte monarhii europene
    • 1885 – S-a născut Victor Vâlcovici
    Matematician, profesor de matematică la Universitatea din Iași, la Școala Politehnică din Timișoara, unde devine și rector, la Universitatea din București, membru titular (din 1965) al Academiei Române, membru titular (din 1943) al Academiei de Științe din România. Este considerat creatorul hidrodinamicii și al aerodinamicii teoretice românești și primul mecanician de anvergură pe care l-a dat țara noastră. Și-a încheiat activitatea științifică prin cercetări cosmogonice și asupra extinderii Universului (d. 1970)
    • 1896 – A încetat din viață Matei Millo
    Actor și cântăreț, autor de texte dramatice, unul dintre pionierii teatrului românesc. Printre rolurile care i-au asigurat popularitatea se numără travestiurile Chirița, Mama Anghelușa, Baba Hârca, Ciubăr din Despot-Vodă, Barbu Lăutaru al lui Alecsandri, Shylock din Neguțătorul din Veneția de Shakespeare, Sancho Panza din Don Quijote de Cervantes etc. (n. 1814)
    • 1912 – A fost dezvelit bustul generalului dr. Carol Davila
    Este o sculptură în bronz realizată de Constantin Brâncuși, singurul monument de for public al sculptorului amplasat în București
    • 1918 – Societatea de psihiatrie, neurologie și psihologie din Iași
    Sub președinția lui C. I. Parhon, se constituie Societatea de Psihiatrie, Neurologie și Endocrinologie din Iași, care organizează 18 congrese, în perioada 1920-1938
    • 1936 – S-a născut Nicolae Sulac
    Cântăreț de muzică populară din Republica Moldova. A activat în cadrul capelei corale Doina, a fost solist al ansamblului Fluieraș, apoi al ansamblului Lăutarii. A interpretat piese exclusiv în limba română fiind aplaudat de fiecare dată de către toată sala, chiar și de cei ce nu cunoșteau limba română. Albume: Cântec de veselie, Dorul meu e numai dor, La o margine de drum (d. 2003)
    • 1940 – Masacrul hortyst din comuna Treznea, județul Sălaj
    În urma Dictatului de la Viena, trupe maghiare aparținând Batalionului 22 Grăniceri Debrețin aflat sub comanda locotenentului Akosi au intrat în comuna Treznea. După ocuparea satului, unitățile maghiare au dezlănțuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de Masacrul de la Treznea. Primele victime au fost copiii aflați cu vitele la păscut, cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitraliere, străpunși cu săbiile și baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate. Preotul ortodox a ars in casa parohială, care a fost incendiată. În Treznea se aflau și 9 soldați români reîntorși acasă și demobilizați. Aceștia au fost împușcați cu efectele militare pe ei. Învățătorul și soția au încercat să se refugieze în comuna Pusta. Au fost prinși și aduși la sediul jandarmilor maghiari de la Agrij, de unde au fost duși pe un câmp și împușcați. În urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români și 6 evrei... Drama populației românești din Transilvania de Nord-Est a continuat în următorii doi ani, astfel că, până la 1 septembrie 1942, au fost asasinați 991 de români
    • 1946 – S-a născut Costin Cazaban
    Compozitor, muzicolog și profesor universitar francez originar din România, fiul actorilor Jules Cazaban și Irina Nădejde. Critic muzical, compozitor de muzică spectrală, profesor de armonie și scriitură la Conservatorul George Enescu din București, dar și la Universitățile Paris I, Paris III, Paris IV, Lyon II. Compozițiile sale au fost interpretate în Franța, Italia, Spania, Marea Britanie, Statele Unite, Olanda, Germania și România, a publicat peste 3.000 studii și articole de muzicologie și critică muzicală (d. 2009)
    • 1970 – S-a născut Lucian Mic
    Actualul Episcop de Caransebeș, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
    • 1977 – S-a născut Gina Gogean
    Gimnastă de talie mondială, retrasă actualmente din activitatea competițională, laureată cu medalii de argint și de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona, 1992 și Atlanta, 1996
    • 1992 – A încetat din viață Margareta Sterian
    Pictoriță, ceramistă, artist decorator, poetă, scriitoare, traducătoare (n. 1897)

    • 1994 – S-a semnat Acordul între Guvernul României și Organizația Europeană de Brevete privind cooperarea în domeniul brevetelor
    • 2004 – A fost lansată prima rachetă ecologică
    Vehicul construit de 12 specialiști români, pentru competiția internațională lansată de Fundația Americană „X-Prize” din St. Louis. Denumită Demonstrator 2B, racheta folosește drept combustibil apă și oxigen, fiind considerată ecologică în proporție de 100%. Acest prim zbor a durat 42 de secunde

    • scriitori români - 9 septembrie:

      9.09.1888 - s-a născut Lucia Mantu (m. 1971)
      9.09.1912 - s-a născut Horia Stamatu (m. 1989)
      9.09.1943 - s-a născut Dana Dumitriu (m. 1987)
      9.09.1944 - s-a născut Lucia Negoiţă
      9.09.1951 - s-a născut Gabriel Stănescu (m. 2010)
      9.09.1958 - s-a născut Viorel Mirea
      9.09.1999 - a murit Romulus Vulcănescu (n. 1912)
      9.09.2002 - a murit Victor Ernest Maşek (n. 1937)

  • 9 septembrie

    De la Wikipedia, enciclopedia liberă

    9 septembrie este a 252-a zi a calendarului gregorian și a 253-a zi în anii bisecți.

    Evenimente

    200px-Eberstadt162006.jpg?width=200
    1973: Peștera Eberstadt, descoperită în 1971 cu ocazia unor lucrări cu exploziv la cariera de calcar, și apreciată că ar avea o vârstă de circa 2 milioane de ani, este deschisă pentru public.

    Nașteri

    Decese

    Sărbători

    • Sf. și Drepții părinți Ioachim și Ana; Sf. Cuv. Dimitrie de la Vorona; Sf. Mc. Severian; Cuv. Teofan Mărt. (calendar ortodox)
    • Ziua mondială a frumuseții – Se marchează la inițiativa Comitetului Internațional al esteticii și cosmeticii (CIDESCO)
    • Coreea de Nord: Ziua națională – Proclamarea Republicii Populare Democrate Coreene (1948)
    • Tadjikistan: Ziua națională – Proclamarea independenței (1991)
    • Calendarul zilei de 9 septembrie

      1737: Se năştea medicul şi fizicianul italian Luigi Galvani, care a observat fenomenul de contracție a mușchilor scheletici de la piciorul unei broaşte la o impuls de curent electric (d. 1798)

      1804: Un incendiu de proporţii devasta Curtea Domnească şi o parte a Bucureştiului

      1828: Se năştea scriitorul rus Lev Tolstoi (d. 1910)

      1861: Se năştea actriţa Agatha Bârsescu, mare artistă a teatrului european (d. 1939)

      1878: Domnitorul Carol adopta titlul de ‘alteţă regală’, recunoscut ulterior şi pe plan internaţional

      1896: Murea Matei Millo, unul dintre cei mai de seamă actori şi animatori ai scenei româneşti (n. 1814)

      1850: California devenea cel de-al 31-lea stat american

      1911: Era efectuată prima cursă poştală cu avionul în Europa

      1927: Se năştea toboşarul american Elvin Jones (d. 2004)

      1941: Se năştea muzicianul american Otis Redding, supranumit Rege al muzicii soul (d. 1967)

      1948: Era proclamată Republica Populară Democrată Coreea, ziua devenind sărbătoare naţională în statul comunist

      1952: Se năştea muzicianul britanic Dave Stewart, membru al formaţiei Eurythmics

      1956: Se năştea Silviu Lung, maestru emerit al sportului, fost portar al echipei naţionale de fotbal a României şi al echipelor Universitatea Craiova şi Steaua Bucureşti.

      1960: Se năştea actorul britanic Hugh Grant

      1966: Se năştea actorul american de comedie Adam Sandler

      1971: O amplă revoltă izbucnea în închisoarea americană Attica, fiind înăbuşită sângeros 4 zile mai târziu

      1975: Se năştea muzicianul canadian Michael Steven Bublé

      1976: Murea Mao Zedong, conducător al Chinei între 1949 şi 1976 (n. 1893)

      1977: Se năştea Gina Gogean, glorie a gimnasticii româneşti

      1980: Se năştea actriţa americană Michelle Williams

      1985: Se năștea fotbalistul croat Luka Modrić

      1987: Se năștea dj-ul olandez Nick Van de Wall, al cărui nume de scenă este Afrojack

      1991: Înceta din viaţă sociologul, juristul şi istoricul, Henri H. Stahl, membru titular al Academiei Române (n. 1901)

      1991: Tadjikistanul îşi declara independenţa faţă de URSS, ziua devenind sărbătoare naţională

      1991: Se năștea fotbalistul brazilian Oscar dos Santos Emboaba Junior

      1997: Kim Jong Il era numit oficial preşedinte nord-corean, după 3 ani de doliu ţinut în memoria tatălui său, Kim Ir Sen

      2002: Postul de televiziune Al-Jazeera difuza o înregistrare sonoră în care liderul reţelei Al Qaeda, Osama Ben Laden revendica, pentru prima dată în mod explicit, atentatele de la 11 septembrie 2001 din SUA

      2003: Înceta din viaţă Edward Teller, om de ştiinţă american de origine maghiară, considerat părintele bombei atomice (n. 1908)

      2004: Se forma defuncta Uniune Naţională PSD+PUR, Adrian Năstase fiind desemnat candidat la prezidenţiale, pe care avea să le piardă în faţa lui Traian Băsescu

      2007: Generalul Manuel Noriega, care a condus cu mână de fier statul Panama între 1983-1989, condamnat pentru trafic de droguri şi spălare de bani, era eliberat de SUA, după 17 ani de detenţie (d. 2017)

      2008: Murea compozitorul francez Hector Zazou, adept al metisajului muzical (n. 1948)

      2009: Era inaugurat metroul din Dubai, prima reţea subterană de transport public din Peninsula Arabă

      2015: Comisia Europeană își prezenta planul de gestionare a crizei imigranţilor, statele membre primind cote de repartizare a refugiaților

      2015: Elisabeta a II-a devenea regina cu cea mai lungă domnie din istoria Marii Britanii

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->