În fiecare an, pe data de 6 august, creştinii ortodocși de pretutindeni sărbătoresc marele praznic al Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sărbătoarea datează de la începutul secolului al IV-lea, cand Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o frumoasă Biserică pe Muntele cel înalt al Taborului.
După unii teologi și istorici ai Bisericii noastre, această sărbătoare ar fi înlocuit o veche manifestare păgână în cinstea zeiţei Diana. Cert este că, atât în Răsărit, cât şi în Apus, serbarea ei începe a fi menţionată în documente din prima jumătate a secolului al V-lea. Astăzi, numeroase Biserici și mănăstiri din toate colțurile lumii își sărbătoresc hramul și organizează, în această zi, ample evenimente religioase în amintirea minunii de pe Muntele Tabor.
Dacă până acum v-am obișnuit cu scurte dar cuprinzătoare biografii ale Sfinților mai importanți din calendarul nostru, în această zi însemnată, ne-am gândit să vă oferim în dar câteva informații pe care poate nu le cunoșteați, legate de marele și slăvitul praznic al Schimbării la Față a Domnului:
- Minunea Schimbării la Față a Mântuitorului s-a petrecut pe Muntele Tabor, numit și „muntele cel sfânt al lui Dumnezeu”. El are o altitudine de aproximativ 570 m și este situat în Galileea biblică, în apropiere de Cana și Nazaret. Taborul este menționat pentru prima dată în Sfânta Scriptură în momentul în care Isus Navi împarte Pământul Făgăduinţei celor 12 seminţii ale lui Israel. Primul care a identificat Taborul cu locul exact în care Mântuitorul S-a Schimbat la Faţă a fost Origen, un învățat și teolog creștin considerat drept unul din cei mai reputați scriitori ai Bisericii din secolul al III-lea. Apoi, în jurul secolului al IV-lea, Sfinţii Chiril al Ierusalimului, Epifanie al Ciprului şi Fericitul Ieronim caută și ei locul Schimbării la Față și ajung, în cele din urmă, la aceeași părere: locul real al minunii a fost Muntele Tabor.
- În fiecare an, pe Muntele Tabor are loc o minune mai puțin cunoscută, despre care unii oameni, mai puțin credincioși, spun că ar fi doar un simplu fenomen meteorologic. Mai exact, în noaptea Schimbării la Față, după miezul nopții, în jurul orei 1.00, un nor luminos coboară deasupra credincioșilor prezenți la Mănăstirea grecească pentru a lua parte la Sfânta Liturghie. Pe parcursul slujbei, norul capătă diverse dimensiuni, iar din el se desprind uneori mici fâșii care iau forme de Îngeri sau de păsări. „Norul este ca o ceaţă luminoasă, care învăluie tot vârful muntelui şi care, după o perioadă se retrage, iar spre dimineaţă vârful muntelui este acoperit de o rouă ce se lipeşte de Biserică, de tot ceea este acolo pe vârful muntelui, inclusiv de oamenii care stau sub cerul liber”, mărturisește părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române în Ţara Sfântă şi superiorul Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon.
- În partea de nord-est a Muntelui Tabor există o mănăstire ortodoxă, construită între anii 1859 și 1862 pe cheltuiala unui boier român, devenit călugăr cu numele de Irinarh. Biserica acestei mănăstiri este prima ctitorie românească din Țara Sfântă, iar în interiorul ei se află și o frumoasă Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Tradiția spune că un creștin binecredincios a cumpărat de la Sfânta Mănăstire Iviru din Muntele Athos o copie a Icoanei Maicii Domnului și a vrut să o ducă în Israel. Îmbolnăvindu-se, a realizat că nu mai poate parcurge un drum atât de lung până în Țara Sfântă și a pus copia într-o cutie de sticlă, alături de mai multe lumânări, tămâie si o scrisoare, după care i-a dat drumul pe mare. La aproape trei luni de la acest moment, Icoana a fost găsită de un arab, chiar din orașul Nazaret, care a dus-o la Mitropolie. De aici, Icoana a fost trimisă pe Muntele Tabor, unde a început să facă de îndată multe minuni.
- După tradiția Bisericii noastre, minunea Schimbării la Faţă a Domnului s-a petrecut cu puțin timp înainte de Pătimirile Sale, în anul 33. Sfinții Părinți afirmă faptul că minunea a avut loc înainte de Intrarea în Ierusalim și de Răstignirea Domnului, având drept scop încredințarea Sfinților Apostoli despre Dumnezeirea Sa.
- Se spune că faţa Lui Hristos strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Conform Sfintei Scripturi, într-adevăr, o lumină puternică a înveșmântat minunea de pe Muntele Tabor. Mântuitorul Însuși era îmbrăcat în veşminte albe, strălucitoare, toate acestea fiind, conform Sfinților Părinți, semne ale curăţiei Lui depline și ale îndumnezeirii trupului Său, după cum spune psalmistul: „Cel ce te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină” (Psalmul 103, 2).
- De praznicul Schimbării la Față a Domnului, Biserica noastră dă dezlegare la peşte, vin şi untdelemn. Conform tradiției, toți cei care vor consuma pește în această zi, vor avea mintea luminată tot timpul anului. Însă, dincolo de credințele populare, știința confirmă faptul că, activitatea sistemului nervos central depinde în mare măsură de fosfor, iar carnea de pește este un aliment foarte bogat în fosfor. Ea contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea memoriei, la construirea unor oase sănătoase, producând energie și ajutând corpul să obțină celule noi.
- Schimbarea la Faţă mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de „Probaje”. Termenul vine de la cuvintele slavone „Obrejenia” sau „Probojenia”, care înseamnă „schimbare” sau „transformare”. Denumirea în limbă greacă a sărbătorii este „Metamorphosis (transfigurare).
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
-->
Răspunsuri